URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Noiembrie 2012, 14:22

Cazul fiului Sorinei Plăcintă va fi rejudecat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât rejudecarea dosarului lui Andrei Plăcintă, fiul parlamentarului Sorina Plăcintă, de către Curtea de Apel Bucureşti, care stabilise o pedeapsă de şase ani de detenţie pentru tentativă de omor comisă asupra fostei iubite, scrie agenţia Mediafax.

Instanţa supremă rămăsese în pronunţare, joi, în dosarul în care fiul senatorului Sorina Plăcintă, Andrei, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, după ce avocaţii şi procurorul au cerut rejudecarea cazului la Curtea de Apel Bucureşti, din cauza lipsei de apărare de la această instanţă.

La termenul de joi al procesului, judecătorii ICCJ l-au audiat pe Andrei Plăcintă, care le-a arătat acestora că nu a avut niciun moment intenţii criminale, ci doar pe aceea de a pleca din locul "famat" în care se afla. Astfel, a arătat Plăcintă, din cunoştinţele sale, zona unde s-a petrecut incidentul din urmă cu doi ani este populată cu persoane care nu-şi câştigă existenţa în mod licit, "cu femei care practică prostituţia", iar teama de acest loc l-ar fi împins la acele gesturi.

Avocaţii lui Plăcintă au arătat instanţei supreme că decizia CAB a fost luată nedrept deoarece clientului lor nu i-a fost asigurat un drept efectiv la apărare.

Unul dintre avocaţii lui Plăcintă a precizat astfel că, în faza apelului, completul de judecată a decis soluţionarea căilor de atac fără prezenţa avocatului ales de către Andrei Plăcintă - Viorel Roş. Apărătorul lui Plăcintă a arătat că în acest fel nu s-a asigurat un drept efectiv la apărare pentru Plăcintă şi că trebuie reluată judecata în faza apelului, proces la care să participe şi avocaţii aleşi ai acestuia.

Inclusiv procurorul de şedinţă a fost de acord cu solicitarea apărătorilor inculpatului şi a arătat că dosarul ar trebui trimis, pentru rejudecarea apelurilor, la CAB. "Este adevărat că motivul (...) de recurs este admisibil, este adevărat că apelul s-a judecat în lipsa apărătorului ales al inculpatului, iar în acest el nu s-a asigurat dreptul la apărare", a arătat procurorul judecătorilor.

Senatorul Sorina Plăcintă a arătat, la finalul procesului, că are încredere în justiţia română şi este convinsă că se va face dreptate în cazul fiului ei.

În 6 iulie, Andrei Plăcintă a fost condamnat de CAB la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul de tâlhărie, tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri, decizia instanţei nefiind definitivă. Pedeapsa de şase ani de închisoare cu executare a fost dictată pentru tentativă de omor.

sursa: Mediafax

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
?!
Romanii nu trebuie sa stie ca sorina placinta (numele real este sorina bucuras, da' bihoreii ,,copiaza'' mot-a-mot !) este acum deputat PeNaL, tabara Adormescu ?
Postat 09 Noiembrie 2012, 16:43 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON