URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Noiembrie 2012, 17:32

Băsescu: Ştiu că am potenţial mult mai mult decât premierul. Pot servi interesele României mult mai bine

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că merge la Consiliul European de la Bruxelles pentru că este un moment dificil şi pentru că are un "potenţial mult mai bun" decât premierul Victor Ponta şi poate servi mai bine interesele României decât ar face-o premierul.

Preşedintele a spus că a decis să meargă la Consiliul European întrucât este un moment dificil din punct de vedere economic.

"Este un moment dificil, din punctul nostru de vedere, dar şi din punctul de vedere al celorlalte state, pentru că nimeni nu este mulţumit de cum arată propunerea de buget lansată de preşedintele van Rompuy. Aş fi considerat că nu mi-aş fi făcut atribuţiunile constituţionale dacă aş fi pasat răspunderea către primul-ministru, care nu poate avea decât o responsabilitate delegată. Ştiu ce pot să fac din punct de vedere al capacităţii de negociere în interiorul UE şi ştiu că am potenţial mult mai bun decât Victor Ponta şi pot servi interesele României mult mai bine decât ar putea să o facă premierul, din motive pe care nu insist să le enunţ", a afirmat şeful statului.

Preşedintele a mai spus că niciodată nu va fugi de exercitarea atribuţiunilor constituţionale pentru a-şi proteja pielea.

"Ştiu responsabilitatea uriaşă pe care o am şi trebuie să mi-o asum la fel cum într-un moment la fel de dificil mi-am asumat public anunţuri neplăcute pentru populaţie. Ştiam toate riscurile şi implicaţiile, dar era obligaţia mea de şef al statului să îmi asum această obligaţie ca românii să nu ajungă ca alte state care aşteaptă bani din împrumuturi să îşi poată plăti salariile şi pensiile", a adăugat Traian Băsescu.

Orice prim-ministru sau preşedinte care participă la un Consiliu European informează şi cere sprijinul Parlamentului înaintea participării, procedura fiind aplicată în toate statele membre UE deoarece poziţia unei ţări la aceste reuniuni nu reprezintă apanajul unui singur om, afirmă premierul Ponta.

"Nimeni nu participă la Consiliul European reprezentându-se doar pe sine. Principalele elemente ale poziţiei României nu sunt secrete şi nu trebuie să fie secrete, apanajul unui singur om sau al unui cerc restrâns de oameni", a spus Ponta în discursul susţinut în plenul Parlamentului.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că la reuniunea Consiliului European din luna noiembrie va participa preşedintele Traian Băsescu. Victor Ponta a susţinut că în discuţia cu preşedintele a fost invocată posibilitatea ca la Bruxelles să meargă atât şeful statului, cât şi prim-ministrul, dar că nu a agreat această variantă, pentru a nu apărea confuzii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
”Epoca (încă) portocalie”. Ep. ”Potenţă” de ”guvernator”.
I. Despre adevărata potenţă a mult ”iubitului” şi ”stimatului” nostru conducător: 1. Noua ”hartă politică” a României, după alegerile locale; 2. Cei 7.4 milioane de cetăţeni care l-au demis la Referendumul din 29 iulie 2012; 3. Rezultatele de la viitoarele alegeri parlamentare; 4. Lipsa băilor de mulţime, din cel de al doilea mandat de Preşedinte, obţinut în condiţii cel puţin dubioase. II. O concluzie firească: ”Nu vă fie frică și Băsescu pică!”. Good luck USL. Keep going!
Postat 20 Noiembrie 2012, 21:51 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON