URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iunie 2014, 15:47

Accident grav în Ungaria: Cinci români, printre care şi un copil, au murit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cinci români, între care un copil, au murit, duminică, în urma unui accident produs în localitatea Gyortelek din Ungaria, după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi a lovit un autocar şi o autoutilitară, potrivit MTI, citat de Mediafax.

O echipă a consulatului de la Gyula acordă asistenţă de specialitate românilor implicaţi în accidentul rutier produs lângă Gyortelek (Ungaria), a informat, duminică, MAE.

Conform MAE " un autoturism cu numere de înmatriculare poloneze la bordul căruia se aflau cetăţeni români, din motive necunoscute, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal de un autovehicul care circula regulamentar, iar din spate a fost lovit de un microbuz cu numere de înmatriculare româneşti. În urma impactului, cele 5 persoane aflate în autoturism au decedat".

MAE precizează că pasagerii aflaţi în microbuz au fost accidentaţi uşor, iar persoana care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale a fost deja externată.

"Toate persoanele aflate în microbuz se află în acest moment la secţia de poliţie pentru a fi audiaţi ca martori asupra condiţiilor în care s-a produs accidentul", se mai spune în informarea MAE.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, Fehérvári Marietta, a declarat că românii se aflau într-un autoturism înregistrat în Polonia, care la un moment dat, din motive deocamdată necunoscute, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autocar şi cu o autoutilitară, realatează MTI.

În urma accidentului, cei cinci români au murit pe loc, iar alte cinci persoane, patru din autocar şi una din autoutilitară, au fost rănite.

La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe, medicii spunând că nu a existat nicio şansă pentru salvarea vieţilor celor cinci români, potrivit MTI.

Circulaţia rutieră în zonă a fost blocată câteva ore, fiind deviată pe rute alternative.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
pt ZERO
Din pacate in afar tarii toti rromi sunt considerati romani si toti romani - rromi.
Postat 09 Iunie 2014, 16:34 de Emil
ACCIDENT
CEI DECEDATII AU FOST RROMII SI NU ROMANII
Postat 09 Iunie 2014, 06:43 de ZERO
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON