URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Ianuarie 2011, 21:40

A murit IPS Bartolomeu Anania

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, s-a stins din viaţă luni, decesul fiind anunţat oficial de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.

"Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor", se spune într-un comunicat transmis presei de Consiliu Eparhial.

Potrivit acestuia, decesul a survenit la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, unde IPS a fost internat în ultima perioadă într-o rezervă specială.

"Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecţiuni care i-au marcat ultima perioadă de viaţă. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu", se mai arată în comunicat.

Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor din altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.

"În toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii noastre vor înălţa rugăciuni pentru iertarea păcatelor şi dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Părintelui nostru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu şi pentru veşnica sa odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de aleşii săi. Dumnezeu să îl odihnească în pace şi pe toţi cei îndureraţi să îi aline cu mângâierea Duhului Sfânt!", arată comunicatul.

Mitropolitul a fost transportat chiar şi la Viena, la clinica AKH, pentru a primi un tratament corespunzător, însă medicii austrieci nu l-au mai operat din cauza stării foarte grave de sănătate. Bartolomeu Anania ar fi împlinit 90 de ani pe 18 martie.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost una din personalităţile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române şi a îmbinat religia şi cultura, fiind numit "Leul Ardealului" pentru intransigenţa şi conservatorismul în apărarea valorilor ortodoxe.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, s-a născut în 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea, primind la botez numele de Valeriu.

În luna iunie 1946, în timp ce era student la Cluj şi preşedinte al Centrului studenţesc "Petru Maior", a condus greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă, după care a urmat un şir lung de arestări şi expulzări. Sub regimul comunist, Bartolomeu Anania a efectuat şase ani de detenţie, între 1958-1964. A fost acuzat de colaborare cu fosta Securitate, sub numele de cod "Apostol", lucru pe care l-a negat din răsputeri.

Având o vastă experienţă, atât în ţară cât şi în străinătate, şi înţelepciune, în ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar în februarie a fost instalat în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca, pentru ca în martie 2006, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, iar IPS Bartolomeu a devenit mitropolit.

Pe lângă calitatea de înalt ierarh ortodox, Bartolomeu Anania a desfăşurat şi o amplă activitate de scriitor şi traducător, primind în anul 1982 premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru titular a fost. De asemenea, de-a lungul anilor, a fost cinstit cu o serie de distincţii, premii şi medalii culturale printre care se numără şi un premiu special pentru volumul "Din spumele mării", obţinut la Salonul de carte din Oradea (1995).

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a tradus Biblia - o muncă de Sisif, care a durat peste zece ani şi care a fost tipărită în anul 2001, şi-a scris "Memoriile", în 2008, considerate literatură pură, a publicat poezii, volume de proză şi piese de teatru şi a scris sute de Pastorale şi predici, pentru credincioşii pe care i-a păstorit.

În predicile sale, înaltul ierarh ortodox a transmis o serie de mesaje cu tentă ecologistă, dar şi mesaje care incriminau consumul de droguri în rândul tinerilor şi semnalau nocivitatea televiziunii. Bartolomeu a fost unul dintre cei care s-au opus intrării preoţilor în politică, agreată de Sfântul Sinod al BOR, nefiind de acord ca aceştia să activeze în partide, în Parlament sau în consiliile locale sau judeţene. Mitropolitul a emis chiar o scrisoare pastorală în care a comunicat preoţilor un regulament intern care făcea, practic, imposibil accesul acestora în structurile politice.

În ultima Pastorală de Crăciun din 2010, transmisă în timp ce era pe patul de spital, mitropolitul Clujului, arăta că, din păcate, există destui creştini care sărbătoresc "un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
,,,
Oare sofronozaurul se gandeste ca poate poate...are sanse....duca-se invirtindu-se...
Postat 01 Februarie 2011, 20:38 de Boby
regret
Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii Sai!um mare ierarh,um mare carturar ,un mare patriot,un OM mare!pacat ca Biserica Ortodoxa nu mai are asa oameni!
Postat 31 Ianuarie 2011, 21:50 de christian craciun
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON