URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 25 IUNIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
S-au făcut multe investiții în Oradea, dar cred că de departe cea mai importantă este centura care ne va lega de mult dorita Autostradă Transilvania - A3. Guvernul a dat o hotărâre în acest sens, CNAIR are acum toate actele, așa că se poate ocupa de lansarea licitației, iar banii de la UE sunt asigurați. Oare ce ar trebui să mai intervină ca această centură să nu se facă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste bună: Pásztor Sándor, Mang Ioan şi Traian Bodea, triada care conduce Consiliul Judeţean fără să se ţină de puţinele promisiuni făcute în 2016 şi fără să lase nimic în urma ei, cu excepţia căpuşării instituţiilor din subordine cu clientelă pe cât de incompetentă pe tot atât de lacomă, vor deveni din vara anului viitor o amintire urâtă.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când am citit ştirea că Poliţia Română vrea să dea în judecată trupa de hip-hop Paraziţii, am crezut că am nimerit pe un site de umor. Dar cum realitatea în Româna este mereu surprinzătoare, se făcea că nu eram pe timesnewroman.ro sau pe catavencii.ro, ci pe un organ de presă serios şi responsabil. Aşadar, oricât de ciudat ar fi, Poliţia dă în judecată Paraziţii pentru melodia "Antimiliţie".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre condamnarea la închisoare a preşedintelui PSD, LIviu Dragnea?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată pe site-ul Curții Constituţionale a României decizia nr. 250/2019, prin care s-a stabilit că este obligatoriu ca orice schimbare de încadrare juridică într-un proces penal să nu se realizeze direct prin sentința finală, ci înaintea acesteia, pentru a garanta dreptul inculpatului la apărare în raport cu acuzația concretă ce i s-a adus.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 Decembrie 2015, 08:19

87% din populaţia lumii respiră aer toxic

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Codul roşu de poluare din China a ocupat zilele trecute un loc important pe agenda media internaţională. Chinezii nu sunt însă singurii care suferă din cauza slabei calităţi a aerului.

Conform unui studiu publicat recent, 87% din populaţia lumii trăieşte în zone cu aer toxic. Estimarea a fost făcută de o echipă de cercetători de la universităţi din 13 ţări ale lumii.

Oamenii de ştiinţă au analizat situaţiile din 79 de state, combinând estimări din satelit cu simulări şi măsurători în teren. Evaluarea s-a desfăşurat pe o perioadă de 5 ani, în intervalul 1990-2010 şi în anul 2013.

Astfel, specialiştii au constatat că nivelul mediu anual de particule fine de tipul PM2.5, cele mai periculoase pentru sănătatea umană, a depăşit în 2013 recomandările OMS, în cele mai multe zone de pe glob.

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în ţări din Asia de Sud şi Sud-Est şi în China. Au existat însă şi scăderi, în principal în ţările cu venituri ridicate.

Citeşte şi: "Cod roşu de poluare în Beijing: Milioane de maşini vor fi interzise pe străzi, iar fabricile vor fi închise"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1455 RON
  • 1 EUR = 4.7223 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON