Birourile operative ale celor patru federaţii sindicale reprezentative din educaţie s-au reunit miercuri dimineaţă, pentru a stabili următoarele forme de protest.
Liderii de sindicat au stabilit ca toţi profesorii din ţară să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată chiar de la sfârşitul acestei luni. De asemenea, în aceeaşi întâlnire de miercuri, cadrele didactice din România nu vor mai trece notele în catalog. Această măsură va fi aplicată de joi.
Sindicaliştii din educaţie au ameninţat şi cu boicotarea examenelor naţionale. În plus, ei au spus că vor participa şi la mitingul de amploare care va avea loc în 19 mai.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.