Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat joi că un acord a fost încheiat la Minsk pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând de duminică, 15 februarie. "Cred că am ajuns la un acord important. Am convenit asupra unui armistiţiu începând cu 15 februarie, la ora 00.00", a declarat Putin, în urma negocierilor maraton de la Minsk, între liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei.
"Am reuşit să fim de acord asupra principalelor probleme", a declarat el, citat de Mediafax, după negocieri-maraton cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.
O decizie de compromis a fost luată cu privire la o zonă demilitarizată pe linia frontului, care era principalul punct de blocaj în cadrul negocierilor. Putin a precizat că forţele ucrainene îşi vor retrage armamentul greu dincolo de linia de front. Separatiştii se vor retrage de asemenea dincolo de linia frontului, aşa cum a fost ea stabilită în septembrie, când a fost încheiat armistiţiul anterior.
Zona de securitate care separă părţile aflate în conflict trebuie să fie de cel puţin 50 de kilometri lăţime pentru artilerie, de 70 de kilometri pentru lansatoarele de rachete şi de 100 de kilometri pentru armamentul greu cu rază de acţiune lungă, precum rachetele balistice Tocika-U, precizează documentul.
Retragerea armelor trebuie să înceapă duminică şi să se încheie în decurs de maxim 14 zile. OSCE se ocupă de implementarea armistiţiului pe teren şi îşi va folosi dronele şi observatorii pentru a verifica respectarea acordului.
Documentele prevede şi o retragere a "trupelor străine, a armamentului greu şi mercenarilor" din Ucraina, sub monitorizarea OSCE. "Grupările armate ilegale" vor fi dezarmate.
Acordul reia punctele armistiţiului de anul trecut, inclusiv reforma politică în Ucraina pentru a asigura un statut special pentru regiunile separatiste şi reglementarea situaţiei de la frontiere, a adăugat preşedintele rus.
Problemele umanitare şi economice sunt de asemenea menţionate în acordul încheiat la Minsk.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.