URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Aprilie 2022, 10:58

Accident grav în Ungaria, aproape de vama Borș. Un microbuz din Bihor a intrat sub un TIR, șoferul a fost încarcerat (VIDEO)

Accident grav în Ungaria, aproape de vama Borș. Un microbuz din Bihor a intrat sub un TIR, șoferul a fost încarcerat (VIDEO) foto: martor, cititor BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un accident grav s-a produs sâmbătă dimineață în Ungaria, nu departe de punctul de trecere a frontierei Borș. Un microbuz cu numere de Bihor a intrat într-un TIR oprit, iar un bărbat - din câte se pare, chiar șoferul - a rămas încarcerat.

Potrivit informațiilor transmise BIHOREANULUI de un martor ocular, accidentul s-a petrecut la circa 1,2 kilometri de Artand.

„Un autovehicul înmatriculat în Bihor, venind spre Borș, a intrat sub un camion înmatriculat în Cluj. Șoferul din Bihor e încarcerat, a venit elicopterul de la Debrețin să-l ia”, a precizat martorul ocular.

Poliția maghiară a transmis că accidentul s-a produs în jurul orei 9, ora Ungariei (ora 10 - ora României), lângă Ártánd, la aproximativ 1 kilometru de punctul de trecere a frontierei.

Din datele comunicate de căpitănia Poliţiei Hajdú-Bihar, un microbuz numere de înmatriculare româneşti s-a izbit de spatele unui camion al cărui şofer staţiona, aşteptând să intre în România.

În urma impactului, şoferul microbuzului a fost rănit, fiind preluat de un elicopter medical şi transportat la spital.

A fost singura persoană aflată în maşină, mai arată polițiștii maghiari, care precizează că șoferul autocamionului a scăpat fără leziuni.

UPDATE: Dubiță, nu microbuz

Imaginile postate pe internet de la locul impactului arată că mașina cu numere de Bihor nu este un microbuz, ci autoutilitară.

Vezi mai jos filmare de la locul accidentului:

Sursa video: haon.hu

Pe parcursul cercetărilor, traficul în zonă este dirijat de poliţişti, iar banda pe care s-a produs impactul a fost închisă, mai arată informațiile postate pe site-ul Poliției maghiare.

Locul în care s-a produs accidentul:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON