URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Iunie 2022, 18:09

Absolvente perfecte. Cine sunt cele două eleve din Oradea care au obținut media 10 la Bacalaureat 

Absolvente perfecte. Cine sunt cele două eleve din Oradea care au obținut media 10 la Bacalaureat  Bianca (foto stânga) și Denisa (foto dreapta) sunt cele două zeciste din Bihor în această sesiune a examenului de Bacalaureat
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două eleve din Bihor, Bianca și Denisa, au reușit să fie perfecte la probele examenului de Bacalaureat din această vară, iar profesorii le-au notat cu 10 pe linie. Ambele au studiat la colegii din Oradea și spun că probele examenului nu au fost dificile. 

Absolventă a specializării de Filologie a Colegiului Național „Onisifor Ghibu”, Denisa Sotiuț (19 ani) a obținut 10 pe linie la probele de Limba și literatura română, Istorie și Logică, argumentare și comunicare. 

Spera la note mari, dar nu se aștepta la note maxime. Ex-liceana a învățat pe cont propriu, fără a apela la meditații. „Sunt foarte fericită. Mă așteptam la o medie peste 9, dar în niciun caz nu mă așteptam la 10”, a povestit BIHOREANULUI tânăra (foto dreapta).

La Limba și literatura română nu i-a plăcut în mod deosebit subiectul, „dar văd că a fost bine ce am scris”. 

Denisa Sotiuț plănuiește să se înscrie la Facultatea de Socio-Umane din cadrul Universității din Oradea, la programul Resurse Umane. Până atunci, vrea să se bucure de reușita ei. „Am înțeles că vom primi (n.r. – elevii cu media 10 la Bacalaureat) bilete la festivalurile acestea de vară, la Untold, la Neversea. Aș vrea să mă duc și să mă distrez”, spune Denisa. 

Cealaltă zecisă la Bac din Bihor este Bianca-Liana Fürtös (18 ani), absolventă a specializării Științele Naturii la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Ea a obținut note maxime la probele de Limba și literatura română, Matematică (M2) și Anatomie, fiziologie umană, genetică și ecologie umană. „Bianca este un copil de excepție. Este olimpică la matematică și a avut un parcurs exemplar la noi în școală încă din clasa a V-a”, a spus despre zecistă Livia Muntean, directoarea colegiului.

Într-o discuție cu reporterul BIHOREANULUI, zecista (foto stânga) a spus că examenele i s-au părut accesibile. „Chiar dacă am prins doi ani de pandemie, prin implicarea profesorilor nu am simțit vreo diferență (n.r. – în nivelul de pregătire)”, a spus tânăra. 

La fel ca Denisa, Bianca anticipa că va primi note mari, dar nu credea că vor fi note maxime. „Sunt foarte bucuroasă. Tot timpul vreau să-mi depășesc limitele, dar nu mi-am propus să iau neapărat 10”, a povestit absolventa. 

Bianca a pus ochii pe Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde i-ar surâde o specializare de Informatică. Mai departe de atât nu a hotărât ce va face, dar premisele sunt – la fel ca în cazul Denisei – cât se poate de bune... 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON