URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 25 SEPTEMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Justiția bihoreană a consfințit în primă instanță caracterul de rentieri al angajaților Ansamblului Folcloric Crișana. Aceștia, alături de capra neagră, ursul panda și pensionarii cu pensii speciale, nu pot fi atinși nici măcar cu o floare. Deja mă gândeam să fac o chetă pentru domnul Tepe Lepe, chiar dacă declarația lui de avere are mai multe pagini decât cartea de telefon a Aleșdului.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Multe măști ce afișau inteligență și onestitate au căzut săptămâna trecută. În timp ce milioane de cetățeni sunt terifiați de scumpirea energiei (care o va agrava pe cea a produselor și serviciilor), într-un context oricum frustrant, creat de o alianță care și-a îngropat toate promisiunile, premierul Florin Cîțu s-a dovedit un brigand de Liga a III-a, autor de mișelii și de prostii impardonabile nu doar de către partenerii din USR-PLUS, ci în mod normal nici de către propriii colegi din PNL.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre intenția municipalității orădene de a reînființa Fotbal Club Bihor, cu intenția de a promova echipa până în prima ligă?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 2 septembrie a.c., Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică un amplu proiect de modificare a Codului de procedură penală ce vizează, în esenţă, transpunerea în legislaţie a numeroaselor decizii pronunţate în ultimii ani de către Curtea Constituţională în materia procedurii penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În ultimii 30 de ani marile firme producătoare de ţigări au scăzut continuu cantitatea de tar (adică agregatul de particule existent în fumul de ţigară după înlăturarea nicotinei şi deshidratare) şi de nicotină din produsele lor. Azi, cele mai vândute ţigări sunt cele cu filtru şi cele cu conţinut scăzut de tar sau nicotină.
19 Ianuarie 2010, 15:11

2.500 de orădeni şi-au plătit deja impozitele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii sunt buni platnici. Primăria a încasat de la contribuabili luni, în prima zi din 2009 în care au fost deschise casieriile, nu mai puţin de 440.000 lei. Orădenii s-au îmbulzit toată ziua la ghişee ca să îşi stingă datoriile faţă de bugetul local, iar cozile au continuat inclusiv marţi.

Încă din prima zi de încasări şi-au plătit impozitele 2.500 de persoane, dintre care 1.590 şi-au achitat integral toate impozitele şi taxele pe anul 2010.

Contribuabilii care îşi achită integral datoriile faţă de bugetul local până la 31 martie beneficiază de o bonificaţie de 8%.

Evidenţele municipalităţii numără 130.000 de contribuabili persoane fizice şi 12.000 persoane juridice. Aceştia au adus anul trecut bugetului local venituri de 222 milioane lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2218 RON
  • 1 EUR = 4.949 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON