Diplome de participare pentru cei care au fost prezenţi duminică dimineaţă la cimitirul Bellu din capitală, unde s-a oficiat o slujbă de pomenire a lui Mihai Eminescu, la 125 de ani de la moartea poetului, scrie gandul.info.
Diplomele - foi A4, printate color - erau "emise" de către biroul executiv al Federaţiei Naţionale a Revoluţionarilor din România şi ajungeau în mâinile participanţilor la eveniment, respectiv la slujba parastasului.
"Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, duminică, 15 iunie 2014, la împlinirea a 125 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional Mihai Eminescu", Biserica îi face slujbe de pomenire, potrivit unui comunicat al Patriarhiei.
Prima a fost la Bellu, unde un sobor de preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor a oficiat slujba la mormântul poetului. Tot o slujbă a parastasului pentru poet s-a oficiat duminică şi la Catedrala Patriarhală, la finalul Sfintei Liturghii (ora 11.45).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.