URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Bihorel

Mare alai guvernamental la deschiderea Centurii care ne duce la Autostradă. Primul-ministru a declarat: „Iată că visul secular al localnicilor se împlinește. Oamenii ăștia și-au dorit mereu să aibă o autostradă cu patru benzi până la Viena. Trei benzi spre ieșire și una spre întoarcere”.
25 Martie 2024, 07:57
Sexy şi rea: Damă de companie din Oradea, condamnată pentru că „a afectat libertatea psihică” a clientului
Bihorel
O damă de companie din Oradea, care-şi promovează serviciile pe site-urile de mică publicitate, a păţit-o urât după ce a ajuns în scandal cu unul dintre clienţi. Bărbatul a chemat-o la domiciliu, iar după câteva săptămâni a reclamat-o la Poliţie, susţinând că femeiuşca l-a ginit că-i însurat şi a vrut să facă şi un ciubuc pe spinarea lui, storcându-l de aproape 2.000 euro ca să nu-l pârască nevestei.
28 Martie 2024, 09:44
Scump, da’ se face: Locuitorii cartierului Orizont din Paleu vor avea unde vota 
Bihorel
Pișcat de Bihorel cu o săptămână în urmă deoarece nu mișcase niciun deget ca să se înființeze în comună o nouă secție de votare pe lângă cele doar trei care au funcționat la alegerile precedente, deși de atunci populația a tot crescut, iar acest lucru era obligatoriu prin lege și fusese cerut expres de locuitorii cartierului Orizont 2, primarului din Paleu, Somogyi Ludovic, i-a venit totuși mintea cea de pe urmă la cap, cum zice românul.
27 Martie 2024, 09:00
Organe la control: Polițist din Oradea, prins cu o alcoolemie de peste 0,4 la volan 
Bihorel
Acţiune de amploare, zilele trecute, în Poliţia Bihor, căci echipaje mixte de ofiţeri de la Control Intern şi agenţi rutieri i-au „tras pe dreapta” pe colegii găsiţi la volanul maşinilor de serviciu, pentru controale antidrog şi alcool. În total au fost vreo 300 de poliţiști testaţi, zic sursele lui Bihorel, iar rezultatul a fost negativ pentru toţi, iar asta, cu siguranţă, pentru că toţi sunt şoferi responsabili şi nicidecum pentru că vestea controlului s-ar fi împrăştiat înainte de vreme.
26 Martie 2024, 09:01
Nelu de la CLO: Cu ce nickname-uri se prezintă aleșii în fața orădenilor
Bihorel
Obicei rămas din pandemie, Consiliul Local Oradea încă își ține ședințele extraordinare online, oferind aleșilor șansa să delibereze prin Zoom asupra materialelor propuse de conducerea Primăriei. La fel s-a întâmplat și lunea trecută, când consilierii locali au fost convocați să aprobe schimbarea șinelor de tramvai din Calea Aradului, renovarea a două școli și noul regulament de salubritate al municipiului.
25 Martie 2024, 11:02
Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Pe șoseaua de centură, premierul a descoperit visul secular al localnicilor
Bihorel
Mare alai guvernamental la deschiderea Centurii care ne duce la Autostradă. Primul-ministru a declarat: „Iată că visul secular al localnicilor se împlinește. Oamenii ăștia și-au dorit mereu să aibă o autostradă cu patru benzi până la Viena. Trei benzi spre ieșire și una spre întoarcere”.
25 Martie 2024, 07:57
Bihorel: Buldogul nu mai mârâie la Bruxelles
Bihorel
S-au făcut listele pentru rentierii care vor fi trimiși în stațiunea balneară Uniunea Europeană. Primul pe listă de la Liberali este Rareș Bogdan care, dacă nu a putut să desființeze în 30 de zile pensiile speciale din România, va încerca să facă același lucru cu pensiile speciale pe care le înșfacă europarlamentarii.
24 Martie 2024, 18:33
Divorţ cu scântei, la Judecătoria Beiuș: Fostul mare handbalist Cristian Gaţu, prins de nevastă cu o „menajeră”
Bihorel
Proces cu scântei la Judecătoria Beiuş unde se dezbate divorţul unuia dintre cei mai cunoscuţi handbalişti ai României, Cristian Gaţu, preşedinte al Federaţiei Române de Handbal timp de 18 ani. Fostul sportiv, azi în vârstă de 79 ani, a decis să pună capăt mariajului cu consoarta originară din Beiuş pe motiv că, după un atac vascular cerebral suferit în timpul pandemiei, vede altfel viaţa şi nu mai suportă cicălelile ei.
24 Martie 2024, 10:35
Bihorel: DNA-ului tichie de mărgăritar îi lipsește
Bihorel
Vești minunate pentru procurorii DNA, care acum au ocazia să strângă degetele bandiților la niște uși Art Nouveau, că doar s-au mutat în Palatul Apollo. Excelentă ideea de a aduce borfașii de lux într-un decor fastuos, probabil pentru a le adormi vigilența și a-i face să dea pe goarnă date importante pentru anchetă. 
23 Martie 2024, 20:01
Gunoaie pe datorie: Supărare mare pentru prețul deșeurilor din Maramureș care ajung la groapa din Bihor
Bihorel
Se spune că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, iar autoritățile din Bihor știu cum e. Din toamna anului 2022, gunoaiele din județul Maramureș ajung la depozitul de deșeuri din Episcopia, însuși Guvernul stabilind atunci că bihorenii trebuie să dea o mână de ajutor maramureșenilor intrați în stare de urgență, după ce au rămas fără groapă de gunoi autorizată.
22 Martie 2024, 08:55
Taxare cu luxare: Ordonanța privind „taxa de lux” e vorbă-n vânt, pentru că nu poate fi aplicată
Bihorel
Cum nu au soluții pentru sprijinirea românului mediu, guvernanții au decis ca de la 1 ianuarie să îl suprataxeze pe contribuabilul bogat, pe considerentul că primul se va simți mai bine și vor veni mai mulți bani la buget. Ordonanța referitoare la „taxa de lux”, care suprataxează cu 0,3% proprietățile imobiliare a căror valoare depășește 2,5 milioane lei (echivalentul a 500.000 euro) și autovehiculele cu valoare de peste 375.000 lei (75.000 euro), este însă doar o mișcare populistă...
21 Martie 2024, 09:00
Parc pe neve: Primăria Oradea omite să pună camere video unde e mai mare nevoie
Bihorel
De ani de zile, Primăria Oradea se laudă cu extinderea sistemului public de supraveghere video, menit să contribuie la siguranța locuitorilor și la identificarea celor care comit fărădelegi, numai că tot municipalitatea ignoră să monteze camere taman pe unde se întâmplă cele mai multe vandalisme - în parcuri.
20 Martie 2024, 09:00
Bihorel: Medicul Bodog a arătat că PNL are nevoie de prim-ajutor de la PSD
Bihorel
Pasagerii cursei aeriene Oradea-București, care a avut o întârziere de trei ore la plecare, au fost martorii unui eveniment în care au fost implicați doi parlamentari, domnul liberal Ioan Cupșa și domnul pesedist Florian Bodog. 
19 Martie 2024, 20:08
Șef la munca de jos: Comisarul general al Gărzii de Mediu, în control la TIR-urile cu deșeuri din Vama Borș II
Bihorel
Forțați să stea non-stop la punctul de trecere a frontierei Borș II, pe unde încearcă să intre în țară, zilnic, camioane cu gunoaie din Europa Occidentală, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au primit joia trecută un sprijin nesperat. La verificările din vamă a descins comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, care s-a pus el însuși să scormonească...
19 Martie 2024, 08:59
La grătare, nu la votare: De ce se codește primarul din Paleu să facă noi secții de vot
Bihorel
Nici n-a început bine campania pentru alegerile locale, că unii primari se și dau de ceasul morții ca să-și păstreze scaunele, chiar și cu prețul sfidării bunului-simț, a oamenilor și a legii. Bihorel a aflat că, în condițiile în care populația rezidentă cu drept de vot a crescut față de 2020 cu mai mult de 2.000 de persoane în toate comunele Zonei Metropolitane Oradea, iar în această situație autoritățile locale sunt obligate să asigure suplimentarea numărului secțiilor de votare, unii edili se conformează, pe când alții sabotează.
18 Martie 2024, 08:55
Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Vicele explică de ce era nevoie toalete și dușuri la campinguri
Bihorel
În sfârşit, o măsură deşteaptă: s-a declanşat operaţiunea de dotare a spaţiilor de campare cu toalete şi duşuri. Vicele de la judeţ a explicat: "Era cazul să facem condiţii civilizate, că mulţi turişti consideră pădurea o uriaşă budă". "Dar duşurile, la ce folos?". "Păi, după câteva drumeţii de zeci de kilometri, hainele transpirate alungau urşii, de ajungeau lighioanele să fugă în pădure ţinându-se de nas". 
18 Martie 2024, 08:01
Bihorel: Nu doar Beiușul, ci și Oradea a avut propriul Cod Penal
Bihorel
Cei care-i critică pe beiușeni pentru modul original în care interpretează Codul Penal ar trebui să vadă modalitatea cel puțin stranie prin care se împărțea dreptatea în Oradea acum multe sute de ani.
17 Martie 2024, 16:11
Alertă lentă: Cum tratează Direcția Sanitar-Veterinară Bihor reclamațiile privind alimentele dubioase
Bihorel
Unele instituții lucrează oricum, numai în interesul cetățeanului nu. S-a convins de asta o orădeancă după o pățanie cu Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Pe 14 noiembrie anul trecut, pentru că s-a simțit rău după ce a mâncat niște napolitane cumpărate de la Lidl, o marcă proprie care cu un an înainte fusese retrasă de la raft pe motiv de contaminare cu Salmonella, a făcut o sesizare la DSVSA Bihor.
17 Martie 2024, 13:57
Poliţiştii şi oile: Hoții i-au adus la disperare pe crescătorii de oi din Bihor
Bihorel
Situaţie nasoală în comunele Sânnicolau Român şi Cefa, unde crescătorii de oi au ajuns să doarmă cu mioarele, în ţarcuri, de teama hoţilor de ovine. Primăvara trecută, de pildă, au fost reclamate 6 furturi, sătenilor fiindu-le furate 221 de animale a căror valoare bate în jur de 100.000 lei, iar pentru că poliţiştii nu i-au găsit nici până acum, hoţii au recidivat, lovind din nou, în urmă cu o săptămână.
15 Martie 2024, 09:58
Bihorel: O așteptăm pe Erika Isac la Balul Bobocilor!
Bihorel
Erika e o tânără care are mai mult idei decât voce, ceea ce nu o împiedică să fie o persoană influentă în rândul generație sale. Are boală pe unul Mirel din Târgu Măgurele și șochează lumea orădeană cu prezența ei la un Bal al Bobocilor. 
14 Martie 2024, 18:55
Bihorel: Zece motive să nu-l lăsăm pe Iohannis la NATO
Bihorel
1. Zice președintele că va candida la șefia NATO în numele României. Da pe România ai întrebat-o? Că dacă se face un sondaj, gradul de încredere tinde spre zero. 2. După zece ani de odihnă, președintele Iohannis crede că are destulă energie să conducă NATO, între două partide se schi și una de golf. 3. Nu cred că va mai putea secretiza lista cu cheltuielile pentru aeronavele private.
13 Martie 2024, 19:01
Parcări de procurori: Angajații Parchetelor parchează cum vor... bolizii lor
Bihorel
Procurorii care își au sediul pe strada Aurel Lazăr şi-au făcut un obicei prost: cei care nu prind locuri de parcare în curtea instituţiei îşi lasă bolizii pe pietonală. Chestiunea s-a repetat și vinerea trecută, când Bihorel a observat Merţanul procuroarei Dida Naghiu de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, proptit ore în şir lângă poarta instituţiei, în timp ce parcarea cu etaj de pe strada Iosif Vulcan, aflată la o aruncătură de băţ, era goală.
Poftim, Cultură... Scandal de toată pomina în interiorul Direcției Județene pentru Cultură Bihor
Bihorel
Direcția Județeană pentru Cultură stă pe un butoi de pulbere. Directorul Andrei Borbely îi reproșează arheologului Sorin Bulzan peste 50 de acte de indisciplină, motiv pentru care l-a și trimis în Comisia de disciplină, în vreme ce acesta își acuză șeful că ajută Primăria la urgentarea șantierelor din oraș care necesită descărcări arheologice. Vezi până unde s-a ajuns...
12 Martie 2024, 12:16
Angela merge mai departe: Directoarea Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice și-a depus demisia
Bihorel
Angela Lupșea, directoarea Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, pleacă din funcție, demisionând din 1 aprilie și predând toate obligațiile la sfârșitul primului trimestru al anului.
12 Martie 2024, 09:00
Candidat de musai: Liberalii vor să îl arunce pe Călin Gal în cursa pentru Primăria Sânmartin
Bihorel
Cu câteva luni înaintea alegerilor locale, liberalii din Bihor au o problemă încă nerezolvată la doi pași de Oradea, în Sânmartin, unde primar este fostul lor coleg Cristian Laza, care însă a trecut la PSD și apoi a câștigat două mandate, în 2016 și în 2020, iar acum conduce detașat în sondaje. Problema PNL-iștilor este pe cine să trimită să se bată cu acesta...
11 Martie 2024, 09:46
Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Calculul electoral al Birtașului în „războiul garajelor”
Bihorel
Ca de obicei, Bihorel are propria sa viziune în legătură cu evenimentele săptămânii trecute: Birtașul, în plină campanie electorală: „Că tot vin alegerile, am decis să declar război murăturilor, așa că voi demola peste 200 de garaje”. „Dar asta, din contră, e o măsură anti-electorală...
11 Martie 2024, 07:58
Bihorel: Încetați abuzurile împotriva dezvoltatorului Călin Raita!
Bihorel
Nu se mai poate, asaltul Justiției asupra mediului privat continuă! Poliția și procurorii s-au apucat să facă percheziții la omul de afaceri Călin Raita, pe motiv de evaziune fiscală.
10 Martie 2024, 18:51
O treabă mare: Îndemn ciudat afișat la una dinte toaletele Primăriei Oradea
Bihorel
Condiționarea pozitivă, cu vorba bună, este mai puternică decât amenințarea cu pedeapsa. Cel puțin așa susțin psihologii și așa cred reprezentanții municipalității orădene. Ca să păstreze curățenia în toaletele de la etajele la care au acces doar funcționarii, conducerea Primăriei a pus în interior afișe mobilizatoare...
08 Martie 2024, 09:00
Pe-aici nu se trece! Au fost nevoiți să refacă pista de biciclete, pe lângă un monument funerar (FOTO)
Bihorel
Parcul Olosig a intrat săptămâna trecută în șantier, la 10 ani de la transformarea fostului cimitir din cartierul Rogerius în zonă de agrement. Muncitorii au început să spargă pista pentru biciclete care trece prin fața monumentului și a capelei din zona centrală a parcului și să amenajeze o deviere de circa 20 de metri prin spatele acestora.
Bihorel: La Aușeu, șeful de post e Dumnezeu!
Bihorel
A fi milițian nu este o meserie, ci o stare de spirit. La Aușeu, tablagiii chestorului Haniș și-au dat măsura valorii în urma unui interviu filmat, deși inițial am avut senzația că asist la o nouă ediție din iUmor.
06 Martie 2024, 14:50
Zâmbiți, vă rog! Șefa Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor ne ține în... autoportrete
Bihorel
O prezență discretă în plan local, directoarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, PSD-ista Gabriela Iova, pare că s-a reactivat. După ce luni la rând n-a trimis niciun comunicat de presă, în ultima perioadă Iova a expediat mass-mediei locale câte o informare pe săptămână. Dar nu oricum...
06 Martie 2024, 09:56
 1  3 4 5  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON