URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Bihoreanul TV

Ziua Mondială Art Nouveau, în Oradea: Cinematograful Libertatea s-a redeschis într-o 'joacă' de lumini şi oglinzi. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Închis de la începutul anilor 2000, cinematograful Libertatea din centrul Oradiei şi-a redeschis uşile pentru două zile, cu ocazia Zilei Mondiale Art Nouveau. Cei care trec pe aici pot admira atât elemente Art Nouveau din vechea construcţie, aflată în prezent în conservare, cât şi expoziţii "imersive" cu jocuri de lumini şi lasere, o sală a oglinzilor sau un "turn" de... scaune de epocă.
Strada Făgăraşului, care leagă zona Universităţii de Parcul 22 Decembrie din Oradea, a fost dată în circulaţie (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Strada Făgăraşului din Oradea, care leagă zona Universităţii de Parcul 22 Decembrie, cu pod peste Peţa, prin spatele cartierului Ceyrat, a fost dată în circulaţie miercuri după-amiază. Tronsonul, lung de jumătate de kilometru, a fost amenajat de-a lungul pârâului printr-o investiţie de 3,4 milioane lei, plus TVA.
Au început demolările chioșcurilor din Băile Felix! În centrul stațiunii va fi amenajată o piaţetă (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Muncitorii au început miercuri dimineaţă dezafectarea celor cinci chioşcuri din centrul staţiunii Băile Felix. Spaţiile comerciale vor fi relocate lângă parcarea cu 800 locuri de la intrarea în staţiune, iar zona centrală va avea până la sfârşitul lunii iulie o nouă faţă prin amenajarea unei piaţete.
IMAGINI spectaculoase: Amenajarea pasajelor subterane din Piaţa Gojdu din Oradea a ajuns la jumătate (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Lucrările de amenajare a celor cinci pasaje subterane din Piaţa Gojdu, care au blocat traficul rutier prin zona centrală a Oradiei, au ajuns la jumătate. Constructorii lucrează în paralel la amenajarea canalizării pluviale şi a bazinelor de retenţie a apei pluviale din zona pasajului 1, de lângă Catedrala Ortodoxă, cămăşuirea pereţilor la pasajele 2 şi 3, din actuala „turbogiraţie”, respectiv refacerea reţelelor de curent, iluminat public şi canalizare de pe străzile Calea Mareşal Averescu, Calea Clujului şi Griviţei.
Zbor fatal. Un pilot a murit după ce s-a prăbușit cu planorul la Ineu! (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Un pilot a murit duminică seara în apropierea aerodromului din comuna Ineu, județul Bihor, după ce s-a prăbușit cu planorul. Victima a rămas încarcerată în rămășițele planorului.
04 Iunie 2023, 19:54
Tram-EM Oradea: Vatmani din 25 de orașe europene joacă popice și biliard cu tramvaie în Piața Unirii (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Campionatul European al Vatmanilor se desfășoară sâmbătă în centrul Oradiei, competiția care adună 25 de echipe din tot atâtea mari orașe europene, cum ar fi Berlin, Barcelona, Viena, Praga și Oslo, fiind găzduită în premieră de un oraș din România. Competitorii trebuie să fie rapizi și preciși, în probe ca biliard și bowling cu tramvaie. 
03 Iunie 2023, 13:30
Ilie Bolojan anunță în premieră că nu exclude să vizeze o poziție la nivel național. „Dacă pot să circul cu fruntea sus în Bihor...” (VIDEO)
Știri Bihor
Considerat unul dintre cei mai eficienți și prestigioși reprezentanți ai partidului, președintele PNL Bihor și al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, admite public, pentru prima oară în ultimii ani, că nu exclude să revină într-o poziție de decizie la nivel național. Într-un interviu pentru Europa Liberă, liberalul nu a ezitat să-și critice partidul și să avertizeze că „dacă 80% dintre români sunt nemulțumiți, ar trebui să nu mai fim liniștiți, deloc”.
02 Iunie 2023, 15:25
Un tânăr de 19 ani din Oradea a provocat accidentul cumplit în urma căruia un copil de 7 ani a ajuns în comă la spital (VIDEO)
Știri Bihor
Accidentul teribil care s-a petrecut miercuri seară lângă Oradea a fost provocat de un tânăr șofer de 19 ani, care, aflat la volanul unui autoturism Ford, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un Renault, în care se aflau o femeie și băiatul ei de șapte ani. Acesta din urmă era miercuri seara în comă, fiind asistat respirator. 
01 Iunie 2023, 14:27
Ziua Copilului a început în Oradea cu lansarea a 100 de baloane din Turnul Primăriei. Vezi programul complet de 1 iunie (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Zâmbetele celor mici au animat joi dimineaţa zona centrală a Oradiei, din jurul Turnului Primăriei, de unde au fost lansate 100 de baloane colorate pe care mulţi princhidei au reuşit să le prindă când au aterizat.
01 Iunie 2023, 12:24
Gloanțe printre case: Într-un cartier din Oradea, braconierii trag cu armele în plină zi, aproape de curțile localnicilor (VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Locuitorii cartierului Grigorescu II se simt în pericol din cauza braconierilor. Proprietarii din strada Apateului se plâng că braconierii trag cu armele ziua în amiaza mare, la câțiva metri de curțile lor, cu riscul unor accidente mortale, iar Poliția nu îi identifică și nu-i trage la răspundere, cerându-le să adune ei... probele.
01 Iunie 2023, 09:05
„Rău îmi pare după lume...”. Grupul Iza le-a horit orădenilor în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Festivalul Internațional de Teatru Oradea, prima ediție din 2019 încoace, a debutat miercuri seară cu un eveniment plin de ritm și veselie în Piața Ferdinand, invitați speciali fiind maramureșenii din Grupul Iza, care au horit despre lume și mândruțe.
01 Iunie 2023, 07:51
Se deschide Ștrandul cu Valuri din Băile 1 Mai. De 1 iunie, acces gratuit! (FOTO / VIDEO)
Timp liber
Ștrandul cu valuri din stațiunea Băile 1 Mai se redeschide începând de la 1 iunie. De Ziua copilului accesul va fi gratuit, iar începând din 2 iunie prețul unui bilet va fi de 30 lei pentru adulți și 10 lei pentru copii. Valurile din bazin sunt puse în mișcare cu un motor electric vechi din 1890, singurul funcțional din lume.
31 Mai 2023, 19:15
Parcarea cu 800 de locuri de la intrarea în Băile Felix a fost dată în folosinţă. Vezi cât va costa staţionarea! (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Parcarea cu 800 de locuri de la intrarea în staţiunea Băile Felix a fost dată în folosinţă miercuri. Lucrările, în valoare de circa 9 milioane lei, au durat şapte luni şi au fost cofinanţate de la bugetul central. Începând din 1 iunie, sistemul de bariere şi parcometrele aferente vor fi puse în funcţiune. Vezi cât va costa staţionarea!
Soluţii de top: Fiscal Online şi-a inaugurat noul sediu din Oradea, pe Bulevardul Dacia nr. 14, pentru a fi mai aproape de clienți (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Compania bihoreană specializată pe soluţii fiscale pentru magazine şi restaurante Fiscal Online şi-a inaugurat marţi, 30 mai, noul sediu din Oradea, situat pe Bulevardul Dacia nr. 14. La festivitate au participat, într-o atmosferă relaxată, peste 50 de angajaţi, furnizori şi clienţi ai companiei din judeţele Bihor, Cluj, Timişoara, dar şi din Bucureşti. Noul sediu este unul modern, pe trei niveluri, și își propune să fie un mediu plăcut deopotrivă pentru clienţi și angajaţi.
31 Mai 2023, 09:00
S-a putut și așa! Festivitatea de absolvire de la Colegiul Economic: scurtă, la obiect și cu citate... din Smiley (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Curtea Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea s-a umplut de lume și de emoție, vineri dimineață, cu prilejul festivității de absolvire a elevilor de-a XII-a. Ceremonia n-a avut grandomania visată de directorul Daniel Negrean, cercetat acum tocmai pentru că a cerut bani elevilor pentru organizarea acestui moment, dar a fost pe placul tinerilor: scurtă, la obiect și cu citate dintr-un artist al generației lor, Smiley.
26 Mai 2023, 16:54
Poluare în Băile Felix: Stațiunea a fost cuprinsă de un miros puternic de combustibil, după ce produse petroliere au ajuns în pârâul Hidișel (VIDEO)
Știri Bihor
Turiștii care s-au aflat vineri în Băile Felix au alertat autoritățile, după ce un miros puternic de combustibil s-a împrăștiat prin localitate. Comisarii de mediu au aflat că un rezervor cu produse petroliere de la Hotelul Padiș s-a fisurat, iar substanțele au ajuns în pârâul Hidișel, care străbate stațiunea. Nu e pentru prima oară când hotelul provoacă o asemenea poluare.
26 Mai 2023, 15:52
Ploaie cu grindină la Beiuş. Locuitorii au primit mesaj RO-Alert (VIDEO)
Știri Bihor
A plouat cu grindină vineri după amiază în Beiuş, unde locuitorii au şi primit şi un mesaj RO-Alert în care erau avertizaţi să evite deplasările. Județul Bihor se află sub cod galben de vreme rea până vineri seară.
26 Mai 2023, 15:14
Protest masiv al dascălilor în Oradea! Aproape 1.500 de participanți au bătut obrazul guvernanților: „Ciucă, repetent! Ciolacu, repetent! Deca, repetentă!” (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Aproape 1.500 de educatori, învățători, profesori și alți angajați din învățământul bihorean au participat, vineri la prânz, la un protest în centrul Oradiei, cerând salarii mai mari și condiții mai bune în școli și grădinițe. Protestatarii au fost foarte gălăgioși, cu fluiere și vuvuzele, și au afișat, totodată, pancarte cu mesaje creative, unele dintre ele colorate de parcă ar fi materiale didactice.
Evreii deportați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost comemorați la Marșul Memoriei. „În Oradea evreii erau un stâlp de clasă înaltă” (FOTO/VIDEO)
Știri Oradea
Evreii deportați din Oradea acum 79 de ani în direcția lagărelor naziste au fost comemorați joi printr-un Marș al Memoriei, desfășurat prin traficul intens al orașului. Manifestația a pornit de la Sinagoga Mare de pe strada Mihai Viteazul și s-a încheiat la Memorialul Eva Heyman din Parcul Bălcescu, locul de unde au plecat trenurile morții în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Camionagii cu bucluc: Beiușul, un fel de triunghi al Bermudelor pentru camioane (VIDEO)
Bihorel
Construirea centurii Beiuş e o adevărată aventură, zic muncitorii care lucrează pe șantier, iar asta din cauza isprăvilor de Dorel ale unora dintre ei. În urmă cu trei săptămâni, bena unui camion s-a prăbuşit în timp ce pământul din ea era descărcat peste cabina unei alte bascule, care a şi luat foc.
25 Mai 2023, 09:07
La 17 ani, o sportivă din Oradea a concurat într-o gală MMA din Ungaria (VIDEO)
Știri Bihor
Sportiva orădeană Codruţa Meila, în vârstă de 17 ani, a concurat pentru prima dată într-o gală MMA pentru sportivi semiprofesioniști din Ungaria, la invitația organizatorilor. „Este o raritate pentru sportivii sub 18 ani să participe la astfel de competiţii", a spus antrenorul ei, Alexandru Iantoc.
24 Mai 2023, 18:15
Căutați cu Europolul! Mai mulți austrieci au intrat ilegal, cu vehicule off-road, într-o arie protejată din Bihor (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Garda de Mediu Bihor va cere sprijinul Europol, pentru a amenda organizatorii austrieci ai unui concurs de off-road care a avut loc săptămâna trecută în mai multe județe din România, inclusiv în Bihor. Amatorii de senzații tari în natură vor fi sancționați pentru că au intrat cu mașinile de teren în aria protejată Muntele Șes, lucru complet interzis. Comisarii de mediu vor trimite amenzi acasă și pentru cinci șoferi austrieci, pe care i-au prins chiar în timpul competiției în pădure, cu ajutorul unor voluntari motocicliști.
Cum s-au lovit în Oradea două tramvaie care circulau din sens opus (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Un accident de tramvai a îngreunat circulația în Oradea vineri după amiaza. Un tramvai nou Astra și unul vechi Tatra s-au lovit pe Calea Aradului, deși circulau din sens opus. Cum a fost posibil? Garnitura Tatra a intrat pe o linie greșită. 
Parc pe legheleu: Povestea parcului în care Primăria Aleşd a investit peste 1 milion de lei, ca azi să zacă în paragină (FOTO/VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Parcul din satul Tinăud, în care Primăria Aleşd a investit peste 1 milion de lei din fonduri guvernamentale, zace în paragină de peste 10 ani. Amenajat pe o suprafaţă imensă, de 8 hectare, pe vremea fostului edil Zeno Ţipţer, care visa aici un aquapark termal, parcul din Tinăud a fost abandonat de succesorul său, Ioan Todoca, care îl consideră fără folos şi are alt vis: să-l transforme într-un parc... fotovoltaic.
Exercițiu al pompierilor la Teatrul din Oradea: incendiu în zori de zi, mobilizare masivă, intervenție cu drone cu termoviziune (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Pompierii ISU Crișana au derulat un exercițiu de amploare în Oradea, scenariul constând într-un incendiu masiv izbucnit în zori de zi la Teatrul de Stat. În acest exercițiu au fost implicați și reprezentanții Asociației Salvadrone, care au ridicat drone cu termoviziune pentru a furniza informații despre amploarea incendiului și localizând victimele. 
18 Mai 2023, 12:47
Atac la turnuri: Proiectul viitoarelor blocuri de 15 etaje din Oradea îi nemulțumește pe vecinii de la case (FOTO/VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Locuitorii caselor din strada Morii se tem că vor fi lăsați fără lumină după construirea în vecinătate a celor mai înalte blocuri din Oradea, de 15 etaje. Spre nemulțumirea locuitorilor din zonă, un dezvoltator clujean vrea să intre pe piața imobiliară locală cu proiectul unui cvartal de blocuri înalte de peste 50 metri în spatele magazinului Selgros, amplasament traversat și de viitorul tram-tren spre Băile Felix.
VIDEO: BMW nou al Poliției Bihor, filmat în depășire pe linie continuă 
Știri Bihor
Unul dintre autoturismele BMW cu care Poliția Bihor a fost dotată recent a fost filmat marți în timp ce depășea pe linie continuă, fără ca autospeciala de poliție să aibă pornite semnalele luminoase de avertizare, după cum se poate vedea în înregistrarea video primită de BIHOREANUL de la un cititor.
16 Mai 2023, 18:00
Ocoliţi, vă rog! Sens unic pe strada Meșteşugarilor din Oradea. Cum au reacționat șoferii (FOTO / VIDEO)
Știri Bihor
Introducerea circulaţiei auto cu sens unic pe strada Meşteşugarilor din Oradea a luat prin surprindere şoferii. Începând de luni dimineața, din jurul orei 9, se circulă doar dinspre Calea Aradului spre Lăpușului, șoferii care vin dinspre malul Crișului Repede fiind dirijați să ocolească pe străzile adiacente. Restricţiile de circulaţie au fost impuse pentru lărgirea carosabilului de la două la patru benzi și se vor menţine până la jumătatea lunii august.
15 Mai 2023, 14:27
Atmosferă de festival la Noaptea Muzeelor în Oradea (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Orădenii au ieșit cu miile sâmbătă seara la Noaptea Muzeelor și chiar au stat la cozi pentru a vizita cele mai importante muzee și obiective turistice din urbe, care și-au deschis porțile gratuit pentru oaspeți. Anul acesta, Muzeul Țării Crișurilor a transformat evenimentul într-un mini-festival, umplând grădina superbă a palatului de pe strada Armatei Române cu food truck-uri și standuri ale unor artizani și meșteșugari, oferind un concert de tangouri cu Analia Selis și completând atmosfera cu muzică electronică mixată în curte.
14 Mai 2023, 11:15
„Sunt minunaţi!': Atelaje cu cai de rasă, la paradă prin centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Atelaje cu cai de rasă au fost scoase, sâmbătă, la paradă prin centrul Oradiei, spre bucuria mai multor localnici, în special a copiilor, care au aplaudat echipajele formate din sportivi, trăsuri și cai. Evenimentul a fost organizat pentru a anunța Concursului Internațional de Atelaje de la Oșorhei, care va avea loc săptămâna viitoare.
13 Mai 2023, 18:10
  5 6 7  9  11 12 13  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON