URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 22 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Degeaba ne-am străduit să facem noi un Untold mai mare, e imposibil. Nici de o Gărână mai deșteaptă nu cred că suntem în stare. În schimb, la ce mândrețe de Cetate avem, nu cred că există localitate în România să poată rivaliza cu noi când este vorba de un Festival Medieval.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost anunţarea de către primarul Ilie Bolojan a două noi proiecte cu fonduri UE în valoare de 24 milioane euro, pentru decongestionarea traficului pe axa rutieră cea mai problematică a oraşului, între podul Dacia şi zona Cantemir, cu pasaje subterane, favorizarea mijloacelor de transport în comun şi multe, multe detalii inginereşti, precum exacavarea la 4 metri şi relocarea reţelelor de utilităţi…
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
A venit multă lume, Andrei, să îşi ia rămas bun de la tine. Atâtea inimi grele la un loc nu am văzut de mult timp. Uneori trebuie să murim ca să ne dăm seama cine suntem. Ai fi fost mândru, cu toată modestia ta emblematică, să vezi câţi oameni frumoşi au venit să te salute. A fost multă tristeţe în locul acela, pentru că moartea ta a fost mai mult decât breaking news. A fost heart-breaking news.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Mai pe româneşte, instanţa supremă spune că nu importă dacă agentul constatator a trecut sau nu suspendarea permisului în procesul-verbal, fiind suficient ca sancţiunea suspendării să fie prevăzută în lege, mai ales că termenele de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile nu pot fi majorate sau reduse de poliţist tocmai pentru că termenele legale sunt clar determinate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?

Bihoreanul tipărit

Luni, 16 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit alături de suplimentul de ecologie "Oradea noastră". Dintre subiectele noii ediţii: Donaţiile de 2% din impozitele pe anul 2017 oferite de orădeni unor asociaţii pentru finanţarea îngrijirii unor copii grav bolnavi sunt „dijmuite” de parohii ortodoxe, ajutate de o filieră încă nedescoperită. După semnarea formularelor 230 prin care au direcţionat o parte din impozitele pe salarii şi pensii către ONG-uri înfiinţate de familiile copiilor cu handicap, mai mulţi contribuabili au fost înştiinţaţi că în evidenţele fiscale apar ca „binefăcători” ai unor biserici din Bihor despre care nici măcar nu au auzit.
16 Iulie 2018, 00:00
Ioan Cupşa, vicepreşedintele Comisiei juridice speciale a Parlamentului: 'Infractorii pot să rămână şi liberi, şi cu banii'
Bihoreanul tipărit
Aflat la al doilea mandat de deputat, avocatul orădean Ioan Cupşa, membru în aşa numita comisie Iordache, explică cititorilor BIHOREANULUI cele mai importante modificări aduse Codului penal şi Codului de procedură penală prin cele 327 şi respectiv 71 amendamente votate de parlamentarii PSD, ALDE şi UDMR. "Ar scăpa de răspundere nu doar politicienii acuzaţi de corupţie ori autorii unor tâlhării, violuri, crime, acte de terorism, ci şi funcţionarii care şicanează, abuzează simpli cetăţeni şi firme", avertizează Cupşa.
20 Iulie 2018, 08:07
Furtişag la OTL!  Două angajate, mamă şi fiică, au 'uşurat' contul societăţii de transport public cu 30.000 de euro
Bihoreanul tipărit
Două angajate ale OTL, mamă şi fiică, au "uşurat" contul societăţii de transport public cu 30.000 de euro. Conducerea societăţii a reclamat Poliţiei o înşelăciune după ce două economiste, Liliana şi Simona Tuduc, au căzut în plasa unor escroci care le-au păcălit să le vireze contravaloarea unei cisterne de motorină.
19 Iulie 2018, 08:08
Începe vânătoarea: Primarul Bolojan vrea măsuri pentru limitarea numărului de porumbei, pisici şi alte sălbăticiuni în Oradea
Bihoreanul tipărit
Primarul Ilie Bolojan vrea să ia măsuri pentru limitarea numărului de porumbei, pisici şi alte sălbăticiuni de pe raza municipiului. Municipalitatea pregăteşte un regulament în baza căruia orădenii care hrănesc pisicile şi porumbeii vor fi amendaţi, iar mistreţii eliminaţi, pe considerentul că animalele transmit boli şi provoacă distrugeri.
18 Iulie 2018, 14:15
Autostrada promisiunilor: Drumarii din Ungaria mai au 20 de kilometri până la Autostrada Transilvania, părăsită de autoritățile române
Bihoreanul tipărit
În timp ce Ungaria face o autostradă care să ocolească o altă autostradă, autorităţile din România asfaltează cu… promisiuni. Vecinii maghiari mai au de terminat 20 de kilometri din şoseaua de mare viteză M35 care ar trebui să se conecteze în Borş cu Autostrada Transilvania, începută în 2004 şi abandonată în 2011.
Vara şantierelor: De săptămâna aceasta mai multe străzi din toată Oradea vor fi blocate pentru lucrări (FOTO)
Bihoreanul tipărit
De săptămâna aceasta mai multe străzi din tot oraşul vor fi blocate pentru lucrări de către constructorii obligaţi să profite de vacanţa de vară. Traficul în zonele Parcul 1 Decembrie, Armatei Române, Eminescu şi Parcul Traian va fi restricţionat şi se va derula cu greutate pe străzile adiacente şantierelor pentru podul Centenarului, prelungirea drumului rapid şi noului drum de Sântandrei.
Copii 'furaţi' de parohii: Donaţiile de 2% oferite de orădeni unor asociaţii care ajută copii grav bolnavi sunt 'dijmuite' de parohii ortodoxe
Bihoreanul tipărit
Donaţiile de 2% din impozitele pe anul 2017 oferite de orădeni unor asociaţii pentru finanţarea îngrijirii unor copii grav bolnavi sunt "dijmuite" de parohii ortodoxe, ajutate de o filieră încă nedescoperită. După semnarea formularelor 230 prin care au direcţionat o parte din impozitele pe salarii şi pensii către ONG-uri înfiinţate de familiile copiilor cu handicap, mai mulţi contribuabili au fost înştiinţaţi că în evidenţele fiscale apar ca "binefăcători" ai unor biserici din Bihor despre care nici măcar nu au auzit.
Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit!
Bihoreanul tipărit
Luni, 16 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit alături de suplimentul de ecologie "Oradea noastră". Dintre subiectele noii ediţii: Donaţiile de 2% din impozitele pe anul 2017 oferite de orădeni unor asociaţii pentru finanţarea îngrijirii unor copii grav bolnavi sunt „dijmuite” de parohii ortodoxe, ajutate de o filieră încă nedescoperită. După semnarea formularelor 230 prin care au direcţionat o parte din impozitele pe salarii şi pensii către ONG-uri înfiinţate de familiile copiilor cu handicap, mai mulţi contribuabili au fost înştiinţaţi că în evidenţele fiscale apar ca „binefăcători” ai unor biserici din Bihor despre care nici măcar nu au auzit.
16 Iulie 2018, 00:00
Stegarul Marii Uniri: Unirea Transilvaniei cu Ţara Mamă a avut un prim punct declanşator în Oradea
Bihoreanul tipărit
Cel mai important succes politic şi diplomatic din istoria României, Unirea Transilvaniei cu Ţara Mamă, a avut un prim punct declanşator în Oradea. Avocat, parlamentar şi primar al oraşului, orădeanul Aurel Lazăr a fost personajul care a propus semnarea Declaraţiei de Independenţă a românilor ardeleni în oraşul de pe Crişul Repede.
O vară ca-n filme: Orădenii, invitaţi să vizioneze filme în aer liber şi concerte spumoase!
Bihoreanul tipărit
În Oradea, şi miezul verii e plin cu evenimente. După ce la început de iulie orădenii au călătorit în timpuri străvechi, la Festivalul Medieval al Cetăţii, în perioada următoare ei vor fi îmbiaţi cu alte oferte tentante. Între acestea se numără seri cu proiecţii de filme artistice sub clar de lună, în Parcul Cetăţii, unele însoţite şi de concerte. De asemenea, Carnavalul Florilor îi va aduce în premieră la Oradea pe cei 100 de muzicieni din Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta, care vor susţine un concert în Piaţa Unirii.
13 Iulie 2018, 08:07
Stop, parcarea mea! Poliţiştii locali din Oradea se mişcă greu la reclamaţiile privind ocuparea abuzivă a parcărilor de domiciliu
Bihoreanul tipărit
Poliţiştii locali din Oradea răspund târziu la reclamaţiile cetăţenilor legate de ocuparea abuzivă a parcărilor de domiciliu. Cu toate acestea, conducerea Primăriei, care încasează anual aproximativ 2 milioane lei din taxarea parcărilor rezidenţiale, refuză să angajeze mai mulţi agenţi, preferând să ceară modificarea legii, pentru revenirea la ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.
12 Iulie 2018, 08:01
Răsplată pentru lene: În vreme ce firmele caută angajaţi, asistaţii din Brusturi primesc ajutoare sociale chiar şi plecaţi în străinătate (FOTO)
Bihoreanul tipărit
În timp ce firmele din zonă caută neîncetat angajaţi, statul plăteşte sume enorme asistaţilor din Brusturi, unii plecaţi în Occident la furat, cerşit sau chiar la muncă. Angajatorii au ajuns să facă petiţii la AJOFM cerând lucrători, însă primind birocraţie, iar primăriţa Livia Bârlău, care ceruse unei firme să "fabrice" şomeri, consideră că ajutoarele plătite de Guvern sunt o... "plusvaloare".
Succes fără cuvinte: O orădeancă suferindă de surzenie a dat o pildă de ambiție, promovând Bac-ul cu brio
Bihoreanul tipărit
Chiar dacă în cei 4 ani de liceu n-a auzit nicio explicație a profesorilor, o orădeancă suferindă de surzenie a dat o pildă de ambiție, promovând Bac-ul cu brio. Absolventă a Colegiului Național „Iosif Vulcan”, Paulina Temelie şi-a susţinut examenele la limba română, istorie și geografie într-o sală separată, după ce un interpret mimico-gestual i-a „tradus” cerințele pe înțelesul ei.
10 Iulie 2018, 13:27
Doctor, pericol public! Iertat de procurori de o acuzaţie de viol, un ginecolog din Bihor a ajuns să se drogheze la locul de muncă (FOTO / VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Iertat de procurori de o acuzaţie de viol asupra unei paciente însărcinate, cu o simplă amendă administrativă, un ginecolog a ajuns acuzat de uz de droguri chiar la locul de muncă. Oricât ar părea de şocant, doctorul Racz Jozsef a fost filmat şi etalat pe internet de soţul unei colege de la policlinica Spitalului Orăşenesc din Aleşd, în timp ce zăcea în instituţia de sănătate publică "anesteziat" de stupefiante, al căror consum a şi fost confirmat prin analize ale Laboratorului de Medicină Legală.
Probleme la etaj! Orădenii din centru contestă ideea primarului Bolojan de a-i obliga să-şi înalţe casele
Bihoreanul tipărit
Primarul Ilie Bolojan insistă pentru adoptarea regulamentului privind alinierea la înălţime şi la frontul stradal al caselor din centrul istoric al oraşului. Normativul de numai trei pagini e contestat, însă, de orădeni, pentru că nu s-a bazat pe niciun studiu, va reduce valoarea caselor vizate, iar imobilele construite legal vor fi supraimpozitate fără a da proprietarilor posibilitatea să se conformeze noilor reguli.
Pericolul din umbră: Obsedatul care pipăia femei în Oradea a fost scutit de arest şi trimis la… psiholog
Bihoreanul tipărit
Obsedatul sexual prins de poliţişti şi dat în vileag de BIHOREANUL, care i-a publicat fotografia, a mai făcut victime şi în trecut, dar nu a fost reclamat. Reţinut pentru 24 de ore şi dus în faţa instanţei pentru arestare, Teofil Gurău a primit interdicţia de a părăsi comuna Ineu, unde locuieşte, judecătorul considerând că nu de cătuşe are nevoie, ci de un… psiholog!
09 Iulie 2018, 13:35
Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit!
Bihoreanul tipărit
Luni, 9 iulie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit. Dintre subiectele noii ediţii: Iertat de procurori de o acuzaţie de viol asupra unei paciente însărcinate, cu o simplă amendă administrativă, un ginecolog a ajuns acuzat de uz de droguri chiar la locul de muncă. Oricât ar părea de şocant, doctorul Racz Jozsef a fost filmat şi etalat pe internet de soţul unei colege de la policlinica Spitalului Orăşenesc din Aleşd, în timp ce zăcea în instituţia de sănătate publică "anesteziat" de stupefiante, al căror consum a şi fost confirmat prin analize ale Laboratorului de Medicină Legală.
09 Iulie 2018, 00:00
Livada cu ţepe: Cum a ajuns o firmă din Bihor să fie păgubită prin neglijenţa autorităţilor şi şmecheria unui topograf samsar de terenuri
Bihoreanul tipărit
Firmă păgubită prin neglijenţa autorităţilor şi şmecheria unui topograf samsar de terenuri. După ce a cumpărat 12 hectare şi a obţinut fonduri UE pentru înfiinţarea unei livezi, întreprinzătorii au aflat că nu pot folosi o parte din terenul situat în Lugaşu de Jos, străbătut de o magistrală de gaz care nu apare în acte.
08 Iulie 2018, 18:56
Aventuri de vară: În vacanţa mare, copiii sunt poftiţi în tabere urbane şi la ieşiri în natură. Vezi câteva oportunităţi!
Bihoreanul tipărit
Dacă de obicei se lipesc prea uşor şi des de televizoare, calculatoare şi tablete, copiii sunt îndemnaţi ca în vacanţa mare să facă mişcare şi să înveţe lucruri noi. În tabere urbane, copiii orădenilor vor putea participa vara aceasta la activităţi creative şi să înveţe jocuri sportive, dar şi să meargă în natură, ca să se joace de-a indienii şi să caute comori. Activităţile din oraş nu sunt exagerat de scumpe, dar taberele de aventură au preţuri piperate...
07 Iulie 2018, 17:35
Interviu cu Alina Silaghi, şefa ADLO: 'Oradea este în continuare atractivă'
Bihoreanul tipărit
Dacă Oradea ar fi o maşină, domeniul producţiei ar fi motorul. Trei parcuri industriale, 2,5 milioane euro vărsate bugetului local numai în 2017, un număr de 78 de companii, 5.757 de angajaţi şi zeci de locuri de muncă încă disponibile. Iar motorul acesta se pregăteşte de o creştere a cilindreei. "În prezent facem demersurile pentru înfiinţarea celui de-al patrulea parc industrial al oraşului", afirmă şefa Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea, Alina Silaghi, într-un interviu acordat BIHOREANULUI, adăugând că "Oradea este în continuare atractivă".
06 Iulie 2018, 08:05
Doctorie-n agonie! Medicii de familie din Bihor avertizează că bolile sistemului i-au adus în prag de faliment şi pe cale de dispariţie
Bihoreanul tipărit
Medicii de familie avertizează că bolile sistemului de sănătate i-au adus în prag de faliment şi chiar pe cale de dispariţie. Plătiţi sub asistenţii din ambulatorii şi spitale, sufocaţi de birocraţie şi sabotaţi în activitatea de consultaţii şi tratamente tocmai de către CAS, iar în final retraşi cu pensii de mizerie, medicii de familie au ajuns Cenuşăresele sistemului sanitar.
Viaţă de câine: Peste 28.500 de câini înregistraţi în Oradea împart doar 10 ţarcuri, şi acelea în stare deplorabilă (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Peste 28.500 de câini înregistraţi oficial în Oradea împart doar 10 ţarcuri pentru plimbare, aflate într-o stare deplorabilă, care le pune sănătatea în pericol. Ameninţaţi cu amenzi pentru purtarea fără lesă a patrupedelor, orădenii vor să ceară Primăriei mai multe canise, un parc în care să le poată lăsa libere şi instituirea unui "test de sociabilitate", care le să le dea dreptul să-şi ia animalele cu ei în oraş.
04 Iulie 2018, 19:25
'Afumaţi' la Râpa: Protejaţi de poliţişti, doi fraţi i-au dus pe ţiganii din Tinca în pragul dependenţei de droguri
Bihoreanul tipărit
Protejaţi chiar de poliţiştii din comună, doi fraţi din Tinca au dus locuitorii coloniei de ţigani din zonă în pragul dependenţei de etnobotanice. Dovediţi de procurorii DIICOT după o anchetă sub acoperire, Valentin şi Florin Puşcău vor fi judecaţi pentru trafic de substanţe psihotrope, alături de salontanul Nagy Mark şi de orădeanul Ioan Frese, de la care anchetatorii cer confiscarea a peste 76.000 lei câştigaţi din stupefiante într-o jumătate de an.
04 Iulie 2018, 08:07
Chef de Oradea: BIHOREANUL vă prezintă povestea tânărului care a câştigat show-ul 'Chefi la cuţite' (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Un tânăr orădean care a renunţat la facultate în Olanda pentru a deveni ucenic în bucătării din Franţa, patria celei mai pretenţioase gastronomii, a câştigat en fanfare, la revenirea în ţară, show-ul "Chefi la cuţite". Carismatic, haios şi aprig, mezinul competiţiei televizate s-a acoperit de laude pentru preparate spectaculoase precum "Pavlova virgină", dar şi tradiţionalii ardei copţi cu gust de copilărie, făcându-i pe juraţi să exclame că a ajuns "mare".
03 Iulie 2018, 08:05
Behind the scenes: Actori din SUA, Germania şi Canada au filmat la Oradea, declarându-se cuceriţi de frumuseţea oraşului (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Timp de o lună, Oradea a fost platou de filmare pentru noua producţie a regizorului Stuart McBratney, despre aventurile unei tinere scriitoare prin Europa. Aflaţi în oraş pentru a turna o parte din filmul "Don’t read this on a plane", actori din America, Germania şi Canada se declară cuceriţi de frumuseţile Oradiei.
Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit!
Bihoreanul tipărit
Luni, 2 iulie, a apărut noul număr din BIHOREANUL tipărit. Dintre subiectele noii ediţii: Un tânăr orădean care a renunţat la facultate în Olanda pentru a deveni ucenic în bucătării din Franţa, patria celei mai pretenţioase gastronomii, a câştigat en fanfare, la revenirea în ţară, show-ul "Chefi la cuţite". Carismatic, haios şi aprig, mezinul competiţiei televizate s-a acoperit de laude pentru preparate spectaculoase precum "Pavlova virgină", dar şi tradiţionalii ardei copţi cu gust de copilărie, făcându-i pe juraţi să exclame că a ajuns "mare".
02 Iulie 2018, 00:00
Toţi la bloc! Peste 2.000 de case au fost demolate în Oradea între anii 1972-1989 pentru a face loc cartierelor de blocuri (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Peste 2.000 de case au fost demolate în Oradea între anii 1972-1989 pentru a face loc cartierelor de blocuri. Program desfăşurat la nivel naţional în perioada comunistă, sistematizarea oraşelor a transformat radical aspectul acestora, mentalitatea locuitorilor şi modul de viaţă urban, mii de oameni fiind mutaţi în apartamente de bloc.
Ultimul bituşer: Ultimul meşteşugar de cojoace din Bihor, Moise Gavra, propus pentru titlul de Tezaur Uman Viu (FOTO / VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Ultimul meşteşugar de cojoace din Bihor, Moise Gavra, a fost propus pentru titlul de Tezaur Uman Viu, pe care Ministerul Culturii îl va acorda luna viitoare. Chiar dacă a trecut de 85 de ani, nenea Gavra încă mai coase bunde şi bituşe, fiind singurul bihorean care stăpâneşte tehnica transformării pieilor de miel în cojoace înflorate, precum cele recent copiate de faimoasa casă de modă Dior într-o colecţie de lux.
29 Iunie 2018, 08:07
'Diavolii' poartă Prada: Patru hoţi prinşi că au furat poşete de 160.000 euro dintr-un TIR parcat în Aleşd au fost trimişi în judecată
Bihoreanul tipărit
Patru hoţi prinşi astă-iarnă că au furat poşete de 160.000 euro dintr-un TIR parcat în Aleşd au fost trimişi în judecată, în arest la domiciliu. BIHOREANUL a aflat că liderul bandei, Lucian Silaghi, un camionagiu din Sântandrei, este hoţ profesionist, bănuit de clonări de carduri, furturi de cosmetice, dar şi autor al unui "tun" de 2 milioane de euro dat ditamai concernului Volkswagen.
28 Iunie 2018, 08:01
Bere de plăcere: Un universitar din Oradea produce o 'bere de casă' premiată la competiţii internaţionale (FOTO)
Bihoreanul tipărit
Un universitar orădean, Horia Ciocan, fabrică în beciul casei, cu o instalaţie de concepţie şi realizare proprie, bere artizanală premiată la competiţii de profil. Spre deosebire de băutura industrială, plată şi fără gust, berea "de casă" poate avea, în funcţie de malţul folosit, arome diferite, de la cea a fânului proaspăt cosit ori a pâinii coapte, la cele de fructe, cacao sau chiar de afumătură.
Lecţia de dezamăgire: Pentru admiterea în clasa a V-a, concurenţa la colegiile de top din Oradea a fost mai acerbă decât la facultate
Bihoreanul tipărit
Pentru admiterea în clasa a V-a, concurenţa la colegiile de top din Oradea a fost mai acerbă decât pentru admiterea în universităţi. Proaspăt ieşiţi din ciclul primar de învăţământ, zeci de copii au fost decepţionaţi pentru că, în ciuda lungilor săptămâni de pregătire intensivă, le-a fost respins accesul în colegiile naţionale Mihai Eminescu şi Emanuil Gojdu.
27 Iunie 2018, 08:05
 1  3 4 5  

FOTO BIHOREANUL

  • Investiţie de peste 700.000 euro. Prima seră hidroponică de roşii cherry din Bihor a fost inaugurată la Toboliu (FOTO)
  • Mai repede! Drumul de Sântandrei peste câmpuri ar putea fi dat în folosinţă în luna noiembrie (FOTO)
  • Rămas bun! Jurnalistul Andrei Şandor a fost condus pe ultimul drum cu muzica formaţiei Toto (FOTO / VIDEO)
  • Regulamentul locurilor de joacă. Orădenii din Ioşia sunt revoltaţi de gălăgia provocată de părculeţul din strada Lăpuşului (FOTO)
  • Proiect internaţional: Studenţi din Asia, la Universitatea din Oradea (FOTO)
  • Şefii PSD, UDMR şi ALDE din Consiliul Judeţean şi-au 'premiat' primarii: 'Banii se împart prin vot politic' (FOTO)
  • Vara şantierelor: De săptămâna aceasta mai multe străzi din toată Oradea vor fi blocate pentru lucrări (FOTO)
  • Sărbătoare nemţească: Tineri germani din ţară şi din străinătate au cântat şi au dansat în centrul Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON