Părerea noastră
Folclor de Bihor
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?
De stiut
Avocatul Bihoreanului
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
SIDA a fost recunoscută pentru prima dată în 1981 în SUA la emigranţii haitieni şi în grupurile de homosexuali din New York, Los Angeles şi San Francisco. Este determinată de virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi reprezintă stadiul final al unui şir de boli care apar ca urmare a imunodeficienţei instalate prin infecţia cu acest virus. În majoritatea cazurilor se transmite prin contact sexual (vaginal şi anal), dar şi prin sânge sau produse de sânge infectate şi de la gravida infectată la făt.
Psihologul Bihoreanului
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
Toate articolele scrise de Florin Mihalca
- Octavian Şovre debutează la Campionatul Mondial al Cluburilor din Qatar 14/12/2019
- Gală de premiere la LPS Bihorul: Judoka Alex George Creţ, cel mai bun sportiv al clubului în 2019! (FOTO) 14/12/2019
- CSM CSU Oradea joacă din nou cu U BT Cluj, sâmbătă, la Arena Antonio Alexe 14/12/2019
- Jucătorul CSM CSU Oradea Kris Richard a devenit cetăţean român şi va putea evolua şi pentru "naţională" 13/12/2019
- Copiii pasionaţi de şah sunt aşteptaţi, sâmbătă, la concurs 13/12/2019
- CSM CSU Oradea se va duela cu SCM U Craiova în sferturile de finală ale Cupei României 12/12/2019
- Înfrângere la Cluj, în FIBA Europe Cup, pentru CSM CSU Oradea 12/12/2019
- "Roş-albaştrii" încep faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup, la Cluj, pe terenul rivalei U BT 11/12/2019
- Bravo, copii! Judoka orădeni, printre protagoniștii turneului internațional de la Arad (FOTO) 11/12/2019
- Victorie pentru CSU Oradea, în derby-ul cu oltencele de la SCM U Craiova 09/12/2019
- Handbaliştii de la CSM Oradea au câştigat clar derby-ul cu Universitatea Craiova şi iernează pe primul loc 09/12/2019
- Victorie la 16 puncte pe terenul dinamoviştilor pentru CSM CSU Oradea 07/12/2019
- CSM Oradea încheie anul cu derby-ul de acasă cu Universitatea Craiova 07/12/2019
- Baschet: CSM CSU Oradea joacă la Bucureşti cu Dinamo 07/12/2019
- Volei: CSU Oradea joacă acasă în derby-ul cu SCM U Craiova 06/12/2019
- "Gongul orădean" a ajuns la ediţia cu numărul 34. Boxerii se vor întrece duminică la Liceul "Don Orione" 06/12/2019
- Alexia Creţ, cea de-a treia jucătoare de la BCU Oradea convocată la lotul naţional U17 de baschet feminin 05/12/2019
- Laviniu Chiş va concura pentru România, duminică, la Europenele de cros de la Lisabona 04/12/2019
- Rezultate frumoase pentru tinerii înotători de la CS Crișul la ultimele concursuri 04/12/2019
- Cinci medalii pentru tinerii luptători de la CSS LPS Bihorul Oradea, la concursul internaţional de la Timişoara (FOTO) 04/12/2019
- CS Shogunul şi-a desemnat laureaţii pe 2019: Luca Mihai Lalescu este cel mai bun sportiv 03/12/2019
- Voleibalistele de la CSU Oradea au început returul cu o victorie la Timișoara 03/12/2019
- Victorie clară cu Steaua: 94-71 şi CSM este calificată deja în TOP 6! 03/12/2019
- CAO 1910 Oradea a încheiat turul Ligii a IV-a cu punctaj maxim 02/12/2019
- Trei medalii pentru tinerii pugiliști de la Gym Mar Strong Oradea la Cupa României la box 02/12/2019
- Momentul revanşei: CSM CSU Oradea primeşte vizita Stelei, luni, de la ora 19 02/12/2019
- Fotbal, liga a treia: CSC Sânmartin a câştigat la Galda, dar Luceafărul a fost umilit pe teren propriu 01/12/2019
- Baschet: CSM CSU Oradea se va duela cu U BT Cluj şi în FIBA Europe Cup 30/11/2019
- Încă o sportivă de la BCU Oradea convocată la lotul naţional de baschet feminin U17 30/11/2019
- Voleibalistele de CSU Oradea încep returul la Timişoara 29/11/2019
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
-
Jasmina Răsădean, fiica unui lăutar din Oradea, în finala „Vocea României” (VIDEO) 18:22, 14 Dec 2019
-
Stăpâna Cetăţii: Cum a ajuns pisica Mici cea mai îndrăgită locatară din Cetatea Oradea (FOTO) 09:09, 14 Dec 2019
-
Ororile de la Caracal, povestite de criminal: Dincă a scris, în celulă, ce le-a făcut Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu 13:39, 14 Dec 2019
-
Bihorel: Ce aţi face dacă Statul v-ar da 190 de milioane de euro? 12:50, 14 Dec 2019
-
De Ziua Naţională, Oradea este dată ca exemplu pozitiv la "România, te iubesc" (VIDEO) 14:01, 01 Dec 2019
-
Taxatorul Bolojan: De anul viitor orădenii vor avea impozite și taxe majorate cu 4,6% și vor plăti taxe speciale 08:01, 05 Dec 2019
-
Un bărbat din Oradea a tăiat porcul... în spatele blocului 13:57, 09 Dec 2019
-
Noi exproprieri. Strada Simion Bărnuţiu se prelungeşte până în Bulevardul Decebal pentru decongestionarea traficului pe Oneştilor (FOTO) 18:01, 02 Dec 2019
-
„Fiţi buni unii cu alţii”: Ştefan Hruşcă i-a colindat pe orădeni, la Târgul de Crăciun (FOTO / VIDEO) 23:59, 14 Dec 2019
-
Jasmina Răsădean, fiica unui lăutar din Oradea, în finala „Vocea României” (VIDEO) 18:22, 14 Dec 2019
-
Au salvat aproape o mie de copaci! Preşcolarii şi elevii bihoreni au trimis la reciclat 55 de tone de hârtie 17:29, 14 Dec 2019
-
SUA au un nou ambasador în România. Adrian Zuckerman s-a născut în Bucureşti şi vorbeşte fluent româna 17:06, 14 Dec 2019
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea: O parte din consumatorii de pe Calea Aradului rămân, miercuri, fără apă 12:54, 10 Dec 2019
-
Orădenii de pe malul drept al Crișului rămân două nopți la rând fără apă. Vezi când vei fi afectat! 08:36, 09 Dec 2019
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 9-13 decembrie 2019 07:28, 09 Dec 2019
-
Lucrări de mentenanță la stația de hidrofor 890 din Oradea: 4 străzi fără apă, luni, între orele 9 și 15 19:00, 08 Dec 2019
Ultimele Comentarii
- bine că s-a implicat fiindcă i-a fost milă de... Postat 15 Dec 2019, 02:04 de crisan
- :) Măi nea Găvrila e bine ca PNL incearca,... Postat 14 Dec 2019, 21:57 de Adrian_Preda
- Pt dl europarlamentar Odată la trei luni raman in până de curent(uit... Postat 14 Dec 2019, 21:49 de Adrian_Preda
- :) Dacă rabata scaunele din față de la dubă... Postat 14 Dec 2019, 21:38 de Adrian_Preda
- Pfff...190mil...Stiu Dacă aș avea cei 190 milioane mi as cumpăra... Postat 14 Dec 2019, 21:25 de Adrian_Preda
Bihoreanul tipărit
-
Stăpâna Cetăţii: Cum a ajuns pisica Mici cea mai îndrăgită locatară din Cetatea Oradea (FOTO) 09:09, 14 Dec 2019
-
Iată, vin colindători! Orădenii sunt chemaţi la concerte de colinde, oferite inclusiv de Ştefan Hruşcă, dar şi la seri rock sau de muzică clasică 13:01, 13 Dec 2019
-
Cartea cărţilor: De 15 ani, cartea orădeanului Orlando Balaş este cel mai bine vândut manual de germană 07:58, 13 Dec 2019
-
Noul şef al Direcţiei Silvice, Călin Horgoş, ne asigură: "În Bihor nu se fură lemne cu camioanele" 14:01, 12 Dec 2019
ACTUAL
-
SUA au un nou ambasador în România. Adrian Zuckerman s-a născut în Bucureşti şi vorbeşte fluent româna 17:06, 14 Dec 2019
-
Ororile de la Caracal, povestite de criminal: Dincă a scris, în celulă, ce le-a făcut Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu 13:39, 14 Dec 2019
-
Salarii tăiate la ITM-uri, fără acordul Guvernului. Ministrul Muncii sugerează un sabotaj 21:08, 13 Dec 2019
-
Foştii miniştri Mihai Fifor şi Răzvan Cuc, audiaţi la DNA 14:52, 13 Dec 2019
Stiri SPORTIVE
-
Octavian Şovre debutează la Campionatul Mondial al Cluburilor din Qatar 11:33, 14 Dec 2019
-
Gală de premiere la LPS Bihorul: Judoka Alex George Creţ, cel mai bun sportiv al clubului în 2019! (FOTO) 10:00, 14 Dec 2019
-
CSM CSU Oradea joacă din nou cu U BT Cluj, sâmbătă, la Arena Antonio Alexe 08:16, 14 Dec 2019
-
Jucătorul CSM CSU Oradea Kris Richard a devenit cetăţean român şi va putea evolua şi pentru "naţională" 15:07, 13 Dec 2019
BIHOREANUL TV
-
„Fiţi buni unii cu alţii”: Ştefan Hruşcă i-a colindat pe orădeni, la Târgul de Crăciun (FOTO / VIDEO)
-
Jasmina Răsădean, fiica unui lăutar din Oradea, în finala „Vocea României” (VIDEO)
-
Parada costumelor populare: Peste 300 de copii din mai multe județe au colindat prin centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
Oradea Noastră
-
Stăpâna Cetăţii: Cum a ajuns pisica Mici cea mai îndrăgită locatară din Cetatea Oradea (FOTO) 09:09, 14 Dec 2019
-
Noul şef al Direcţiei Silvice, Călin Horgoş, ne asigură: "În Bihor nu se fură lemne cu camioanele" 14:01, 12 Dec 2019
-
De anul viitor, colectarea selectivă va fi o obligaţie pentru toate şcolile. Primăria Oradea află abia acum! 14:22, 11 Dec 2019
-
Fericire la cană 13:32, 10 Dec 2019
-
Au salvat aproape o mie de copaci! Preşcolarii şi elevii bihoreni au trimis la reciclat 55 de tone de hârtie 17:29, 14 Dec 2019
-
Cartea cărţilor: De 15 ani, cartea orădeanului Orlando Balaş este cel mai bine vândut manual de germană 07:58, 13 Dec 2019
-
"Crăciun pentru Noel": Spectacol caritabil la ERA Park Oradea, pentru un bebeluş diagnosticat cu o boală gravă a muşchilor 18:40, 12 Dec 2019
Educație
-
Au salvat aproape o mie de copaci! Preşcolarii şi elevii bihoreni au trimis la reciclat 55 de tone de hârtie 17:29, 14 Dec 2019
-
Rectorul Universităţii din Oradea, omagiat la Petroşani: Bungău va primi titlul de Doctor Honoris Causa 18:23, 13 Dec 2019
-
Mai multă cercetare: Universitatea din Oradea a avansat în clasamentul SCImago 14:30, 13 Dec 2019
-
Lecţia de sănătate: Elevii de la Eminescu şi Gojdu au învăţat cum să rămână sănătoşi (FOTO / VIDEO) 10:01, 13 Dec 2019
Timp Liber
-
Jasmina Răsădean, fiica unui lăutar din Oradea, în finala „Vocea României” (VIDEO) 18:22, 14 Dec 2019
-
Parada costumelor populare: Peste 300 de copii din mai multe județe au colindat prin centrul Oradiei (FOTO / VIDEO) 19:33, 13 Dec 2019
-
"Crăciun la Operă": Spectacol inedit, susținut de Opera Vox la Beiuş 17:41, 13 Dec 2019
-
"Dineu cu proşti", o comedie savuroasă cu Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, la Oradea 14:00, 13 Dec 2019
Bihor
-
„Fiţi buni unii cu alţii”: Ştefan Hruşcă i-a colindat pe orădeni, la Târgul de Crăciun (FOTO / VIDEO) 23:59, 14 Dec 2019
-
De Crăciun, fii mai bun! Colectă de alimente neperisabile pentru centrul After School din Ioaniş, la ERA Park Oradea şi la Selgros 14:25, 14 Dec 2019
-
Primul cabinet europarlamentar deschis în Bihor după alegeri, inaugurat cu o pană electrică rezolvată chiar de titular – un fost ministru (FOTO) 20:44, 13 Dec 2019
-
Deputatul Ghilea: Guvernul PNL vrea să asigure cel mai performant act de guvernare de după Revoluţie 15:41, 13 Dec 2019
Stiri Oradea
-
Concertul lui Ştefan Hruşcă închide sâmbătă traficul auto pe toate străzile importante spre Piaţa Unirii 18:53, 13 Dec 2019
-
Investiție de 15 milioane de euro într-o fabrică germană de lanțuri auto în parcul industrial din Oradea (FOTO) 16:15, 13 Dec 2019
-
Constructorii au finalizat amenajarea liniei de tramvai de pe podul din Calea Aradului (FOTO) 19:26, 12 Dec 2019
-
Şantierul din complexul Baroc: Faţadele palatului au fost reabilitate, în grădină se verifică starea de sănătate a copacilor (FOTO / VIDEO) 18:16, 12 Dec 2019
Informații de la Termoficare
-
Primii în țară! Termoficare Oradea, locul I în topul național al furnizorilor de încălzire 18:32, 25 Noi 2019
-
Termoficare Oradea invită, joi, locuitorii din Ioşia la consultări 19:01, 19 Noi 2019
-
Avarie în Oradea: Locuitorii din centrul oraşului au rămas fără apă caldă şi căldură. Vezi dacă te afectează! 13:37, 31 Oct 2019
-
Ziua porţilor deschise la Termoficare Oradea 19:01, 15 Oct 2019
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.2931 RON
- 1 EUR = 4.7791 RON
- 1 HUF = 0.0145 RON