URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Știri Oradea

16 mame din Bihor și-au abandonat copiii la naștere în 2023
Știri Bihor
Pe parcusul anului trecut, în Bihor 16 mame şi-au abandonat bebeluşii la naştere, conform datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
31 Ianuarie 2024, 17:21
Atelier de confecționat mărțișoare, dedicat copiilor, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea 
Știri Oradea
Muzeul Țării Crișurilor organizează în perioada 13 februarie - 1 martie un atelier ­dedicat copiilor, în cadrul căruia aceștia vor putea confecționa mărțișoare, pe care la final le vor lua acasă pentru a le face cadou persoanelor dragi.
31 Ianuarie 2024, 15:47
Lansare de carte: „Iuliu Maniu, în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei”
Știri Bihor
Sâmbătă, la ora 15, va avea loc lansarea volumului „Iuliu Maniu, în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei”, în prezența autorului, Dan Pavel, în sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor.
31 Ianuarie 2024, 11:59
Patru orădence, între care și două fetițe, au ajuns la spital, intoxicate cu soluție pentru tratarea scabiei! Copilele sunt în stare foarte gravă
Știri Bihor
Patru persoane din Oradea, între care și două fetițe, au ajuns la Spitalul Județean, în noaptea de marți spre miercuri, intoxicate cu o soluție pentru tratarea scabiei. Totul a pornit de la faptul că o femeie de 27 de ani s-a spălat pe picioare cu soluția respectivă. Poliția a deschis dosar penal.
31 Ianuarie 2024, 10:37
Noi lucrări în Oradea: Străzile Tompa Mihály şi Vincent Van Gogh, precum și unele tronsoane ale străzilor Nufărului și Eforiei se închid traficului (FOTO)
Știri Bihor
Comisia tehnică pentru probleme de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a dispus în şedinţa de marţi noi restricţii în traficul auto orădean. Străzile Tompa Mihály şi Vincent Van Gogh din zona Salca se închid traficului rutier până în 22 aprilie, pentru modernizare, iar unele tronsoane din străzile Nufărului şi Eforiei se vor închide până în 16 februarie pentru lucrări de reabilitare a reţelei termice.
Miliardari în taxe: Bihorul, locul 10 în topul județelor cu cele mai mari sume vărsate la buget
Știri Bihor
Contribuabilii bihoreni, persoane fizice și juridice, au vărsat anul trecut bugetului de stat contribuții în valoare de peste 1,15 miliarde euro. Încasările Fiscului au depășit în premieră pragul psihologic de un miliard de euro din anul 2022. Bihorul, cu 45.800 firme și 32.900 de persoane fizice înregistrate fiscal, ocupă locul 10 în țară în topul județelor cu cele mai mari sume vărsate la buget.
Fiscul bihorean pregătește controale la coafezele și profesorii care dau meditații!
Știri Bihor
Fiscul bihorean pregătește controale la circa 1.500 de persoane fizice care prestează servicii de coafură, machiaj, manichiură și pedichiură, precum și la cei circa 130 de profesori bihoreni care au declarat oficial că dau meditații, din totalul de 7.000 de cadre didactice.
30 Ianuarie 2024, 14:47
Fosta Imprimerie de Vest din Oradea va fi pusă la pământ. Ce se va construi în locul ei (FOTO)
Știri Bihor
Până la primăvară, din fosta Imprimerie de Vest, aflată pe Calea Aradului nr. 35, nu va mai rămâne decât amintirea. Compania de Construcții Rezidențiale AG, o firmă din grupul imobiliar Prima, patronat de Kopany Ștefan, a cerut autorizațiile pentru demolarea fostei tipografii, iar pe locul ei va fi construit un complex rezidențial cu aproape 400 de apartamente.
Se deschide un nou cinematograf în Oradea Shopping City, într-un „Fun Hub”, cu biliard, bowling, trambuline și jocuri arcade 
Timp liber
În Oradea Shopping City se va deschide, pe 3 februarie, un spațiu complex de petrecere a timpului liber, denumit „Fun Hub”, ce va include un cinematograf, biliard, bowling, jocuri arcade, trambuline. 
29 Ianuarie 2024, 14:01
Un expert antidrog vine la Oradea pentru a le vorbi tinerilor despre droguri: „De la fascinație la dependență”
Știri Oradea
Expertul antidrog Cătălin Țone va ajunge la Oradea pentru a le vorbi tinerilor despre pericolele consumului de droguri, în cadrul unei conferințe denumite „Drogurile - de la fascinație la dependență”. Evenimentul, organizat de Clubul Rotary Oradea Art Nouveau, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi al Filarmonicii de Stat Oradea, în parteneriat cu Rotary Club Phoenix, va avea loc luni, de la ora 13:00, la Filarmonica de Stat și va reuni 400 de participanți, printre care elevi din clasele XI-XII, profesori și părinți.
28 Ianuarie 2024, 15:30
Ministrul Sănătății, la Oradea: anul acesta se vor lansa noi programe de screening pentru descoperirea precoce a unor boli oncologice
Știri Oradea
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat sâmbătă, după o vizită făcută în Spitalul Județean din Oradea, că în acest an, cu ajutorul medicilor de familie, vor fi pornite noi programe de screening a populației pentru diagnosticarea timpurie a unor afecțiuni oncologice. El a afirmat că deja au fost pregătite proiecte de acte legislative în acest scop, iar în prezent specialiștii lucrează la organizarea unui circuit al pacientului, pentru ca după diagnosticare acesta să aibă acces „imediat” la tratament.
28 Ianuarie 2024, 11:50
Cea mai mare investiţie a Oradiei din acest an este noul grup energetic al CET. Până când trebuie finalizată lucrarea
Știri Bihor
Cea mai mare investiţie a Oradiei programată pentru acest an este noul grup energetic al CET, care trebuie finalizat până la 31 decembrie 2024. Valoarea estimată se ridică la 157,8 milioane lei.
Ministrul de Externe al Slovaciei, în vizită la Oradea: „Slovacia va insista să fiți primiți ca membri deplini în Schengen” (FOTO)
Știri Bihor
Ministrul de Externe al Slovaciei, Juraj Blanár, a vizitat vineri după-amiază Oradea, însoțit printre alții de ambasadorul republicii Slovace la București, Peter Hatiar, și consulul onorific la Salonta, Miroslav Jablonĉik. Delegația slovacă s-a întâlnit la Primăria Oradea cu edilul Florin Birta și cu vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, iar Juraj Blanár și-a declarat susținerea pentru acceptarea României în spațiul Schengen.
26 Ianuarie 2024, 22:51
Universitatea din Oradea dă în folosință camere noi în căminul de pe strada Făgărașului (FOTO)
Știri Oradea
Conducerea Universității din Oradea transmite că în perioada următoare vor fi date în folosință 50 de camere noi în corpul B al Căminului C4 din campus. Noile dormitoare au baie proprie și sunt dotate cu câte trei paturi, trei birouri, dulapuri și câte un frigider, iar în ele ar urma să se cazeze 150 de studenți.
Fostul manej din Cazarma Husarilor ar putea fi transformat într-un complex cultural, pe fonduri transfrontaliere (FOTO)
Știri Bihor
Ruina fostului manej din Cazarma Husarilor, monument istoric aflat într-o dramatică situație de degradare, ar putea fi transformată într-un complex cultural. Consiliul Local Oradea, reunit vineri în ședință online, a aprobat cu unanimitate de voturi depunerea spre finanțare a unui proiect transfrontalier împreună cu biblioteca publică din Debrețin până la termenul limită de la ora 16. Valoarea totală a proiectului se ridică la 2,8 milioane euro cu TVA inclus.
Primăria Oradea şi-a înlocuit vechiul site, nefuncţional, cu unul modern, construit cu 192.000 lei
Știri Bihor
Primăria Oradea şi-a înlocuit vechiul portal, www.oradea.ro, plin de erori şi alerte de virus, cu unul modern, încă în teste. Noul site are motorul de căutare amplasat în centrul paginii principale, pentru a uşura accesul vizitatorilor la informaţii, şi are mai multe secţiuni, în funcţie de specificul căutărilor.
Cartea exasperării mele: Jurnalistul Cornel Nistorescu își lansează la Oradea cea mai recentă carte
Știri Oradea
Cornel Nistorescu, unul dintre cei mai renumiți jurnaliști din media românească postdecembristă, își va lansa la Oradea volumul “Cartea exasperării mele. Cincisprezece ani la Cotidianul”, apărut la Editura Casa Serafim, în anul 2023.
25 Ianuarie 2024, 20:00
Primarul Florin Birta: '2023 a fost anul cu cele mai mari investiţii făcute de Oradea după Revoluţie: 918 milioane lei!'
Știri Bihor
2023 a fost anul cu cele mai mari investiţii făcute de municipalitatea orădeană după căderea comunismului. Pe fondul încheierii ciclului de finanţare 2014-2020, la finalul anului trecut, investiţiile municipalităţii, marea majoritate cofinanţate din fonduri nerambursabile, s-au ridicat la 918 milioane lei, echivalentul a circa 184 milioane euro.
Au fost premiate cele mai mari companii din Bihor și cei mai mari contribuabili din Oradea. Topurile sunt deschise de Celestica, respectiv Plexus
Știri Bihor
Autoritățile locale au premiat simbolic firmele care activează cu succes în Bihor, alcătuind Top 10 al celor mai mari companii din întreg județul și Top 10 al celor mai mari contribuabili la bugetul local al Oradiei. Primul clasament este deschis de Celestica România, iar cel de-al doilea de Plexus Services. 
În Oradea ar putea funcționa o primă stație rapidă de încărcare a mașinilor electrice, instalată de Tesla
Știri Oradea
Tesla ar putea deschide prima stație de încărcare rapidă a mașinilor electrice din Oradea, în urma unui vot online lansat de compania americană. Este vorba despre așa-numitele stații de încărcare Tesla Supercharger, unde se vor putea încărca toate mașinile electrice, nu doar cele ale companiei lui Elon Musk.
Primăria Oradea a început demolarea Pieţei Nufărul, după mai bine de un an în care a ţinut-o închisă. Acolo va fi construită o parcare supraterană
Știri Bihor
Primăria Oradea a început joi demolarea Pieţei Nufărul, după un an în care a ţinut-o închisă. Municipalitatea eliberează amplasamentul pentru că urmează să scoată la licitaţie lucrările de execuţie a unei parcări supraetajate cu peste 300 de locuri.
Criza locurilor de parcare din Oradea: Numărul mașinilor e de aproape 4 ori mai mare decât cel al parcărilor la domiciliu, regulamentul este „în aer”
Știri Bihor
Numărul de autovehicule din evidenţele Primăriei Oradea este de aproape 4 ori mai mare decât numărul locurilor de parcare la domiciliu amenajate de municipalitate. Şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa, recunoaşte că administraţia locală nu va reuşi niciodată să ofere câte un loc pentru fiecare maşină. În tot acest timp, regulamentul parcărilor de domiciliu este depășit și provoacă tensiuni.
25 Ianuarie 2024, 09:55
Accident cu două microbuze și un autoturism în zona Parcului Industrial I din Oradea: 17 persoane implicate, dintre care 9 au ajuns la Spitalul Județean
Știri Bihor
Un accident grav, cu două microbuze și un autoturism, s-a produs în zorii zilei de joi, pe o stradă din Parcul Industrial I din Oradea, cel de la ieșirea spre Borș. 17 persoane au fost implicate, dintre care 9 au ajuns la Spitalul Județean din Oradea, rezultă din primele informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.
25 Ianuarie 2024, 06:42
„Blue Monday Nights”: Dutka Andras şi band-ul său cântă sâmbătă la Noo’vo Resto Lounge (VIDEO)
Timp liber
Noo’vo Resto Lounge își așteaptă oaspeții la noi seri cu muzică live. În cadrul proiectului „Blue Monday Nights”, Dutka Andras și colegii săi de trupă vor aduce muzică retro și cântece memorabile, sâmbătă, la restaurantul situat în centrul Oradiei.
24 Ianuarie 2024, 20:35
Cinci arbori de pe o stradă din Oradea au fost tăiați. USR acuză o „criză verde” în oraș
Știri Bihor
Primăria Oradea a comandat tăierea a cinci arbori de pe strada Eroul Marius Cosma, din apropierea Școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu, motivând că toți aveau rădăcinile afectate și erau în pericol să cadă, așa cum, de altfel, doi dintre copacii de pe aceeași stradă s-au prăbușit în vara anului trecut. Acțiunea a determinat USR Oradea să acuze că în municipiu este o „criză verde” și să facă apel la protejarea arborilor orașului.
24 Ianuarie 2024, 18:01
Unire fără horă: Circa 200 de orădeni au participat, pe lapoviță, la festivităţile de Mica Unire (FOTO)
Știri Bihor
Circa 200 de orădeni, din care peste 70 oficialităţi, au participat miercuri, pe lapoviță, la festivităţile ocazionate de împlinirea a 165 de ani de la "Mica Unire" a principatelor române Moldova şi Ţara Românească sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Află care a fost atmosfera din Piața Unirii din Oradea!
Modernizarea străzii Dunărea din Oradea a atras patru oferte din partea constructorilor bihoreni
Știri Bihor
Modernizarea străzii Dunărea din Oradea, scoasă la licitaţie de municipalitatea orădeană pentru suma de 7,5 milioane lei plus TVA, a atras patru oferte din partea unor firme de construcţii, toate bihorene. Află cine concurează pentru pietonalizarea arterei din zona centrală!
USR Oradea cere ca viceprimărița Antonia Nica și purtătoarea de cuvânt a Primăriei să fie cercetate disciplinar
Știri Bihor
După ce PSD Bihor a criticat public situația descoperită la Primăria Oradea, care a împărțit bani către două firme „de casă”, a reacționat și USR Oradea, organizație condusă de fostul subprefect Daniel Palaghianu, cerând ca toate contractele de publicitate ale municipalității să fie supuse unui audit intern. Dacă sunt confirmate nereguli, USR cere ca viceprimarul Antonia Nica și purtătoarea de cuvânt a Primăriei, Anca Deac, să fie cercetate disciplinar. Pentru cea din urmă, demisă de primarul Florin Birta, măsura ar fi tardivă, însă.
23 Ianuarie 2024, 19:14
Primăria Oradea a încasat anul trecut cu aproape un sfert mai mult decât în 2022 din chirii şi parcări
Știri Bihor
Anul trecut, Primăria Oradea a încasat cu 23,4% mai mult decât în 2022 numai din chirii şi taxe de parcare. Veniturile Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, care administrează spaţiile municipalităţii orădene, s-au ridicat în 2023 la 63,6 milioane lei, echivalentul a 12,7 milioane euro.
Cum va fi sărbătorită Mica Unire în Oradea și în Marghita. Programul evenimentelor
Știri Bihor
Ziua Unirii Principatelor Române va fi celebrată miercuri și în Bihor. Începând cu ora 12, în Piața Unirii din Oradea va avea loc o ceremonie solemnă, în prezența oficialităților, care se va încheia cu depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii și cu defilarea detașamentului de onoare. Un ceremonial similar va avea loc și în Marghita, începând cu ora 15.
23 Ianuarie 2024, 12:01
  3 4 5  7  9 10 11  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON