URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Știri Bihor

Migranți prinși într-un vagon de marfă al unui tren, în Episcopia Bihor
Știri Bihor
Zece migranți au fost prinși de polițiștii de frontieră în gara Episcopia Bihor, în timp ce încercau să treacă ilegal granița cu Ungaria, ascunși în semiremorca unui tren de marfă.
01 Martie 2024, 14:40
Proiect model. Cartierul Nufărul I va intra în reabilitare printr-un proiect european de 25 milioane euro (FOTO)
Știri Oradea
Cartierul Nufărul I va intra în reabilitare printr-un proiect european finanţat prin Planul Operaţional Regional. Consiliul Local Oradea a aprobat joi, cu votul exclusiv al consilierilor liberali, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor estimate la circa 22 milioane euro. Proiectul, considerat de primarul Florin Birta un "model de regenerare urbană", va fi scos la licitaţie în cel mai scurt timp pentru ca lucrările să poată începe încă din acest an.
Atenție, șoferi! Începe amenajarea primei girații a centurii Nojorid, în intersecția cu DN79 Oradea – Arad. Lucrările au ajuns la 70%
Știri Bihor
Lucrările pentru construirea celor 8,3 kilometri ai noului drum de legătură dintre Oradea și Nojorid au ajuns la 70%, iar săptămâna viitoare începe amenajarea primului sens giratoriu de pe traseul acestuia, la intersecția cu DN 79 Oradea – Arad și cu DC 77 Nojorid – Livada de Bihor. Luna viitoare va fi turnat și ultimul strat de asfalt pe centura Nojorid, iar în iunie, potrivit Consiliului Județean Bihor, va fi deschisă traficului.
01 Martie 2024, 13:15
Panică la o grădiniţă din Oradea. Un copil a ajuns la spital (FOTO)
Știri Bihor
A fost panică timp de câteva zeci de minute, vineri, în Cartierul Luceafărul din Oradea. Echipaje medicale de urgență şi poliţie au fost chemate la grădiniţa Wedford Academy, după ce un copil părea că se îneacă.
01 Martie 2024, 11:49
CNAIR, obligată de CNSC să semneze contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania cu asocierea Precon - Citadina
Știri Bihor
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a dat dreptate asocierii dintre firma orădeană Precon Transilvania, controlată de Beneamin Rus, și cea gălățeană Citadina 98, care au acuzat CNAIR că, deși în vara anului trecut a câștigat licitația pentru construirea celor 28,55 km ai Autostrăzii Transilvania, a refuzat semnarea contractului. CNAIR este obligată acum să facă acest lucru, în condițiile în care ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, acuzase firmele că tocmai ele sunt cele care „blochează” proiectul.
01 Martie 2024, 10:55
Titti, violatorul de băieţi: Lăsat liber după aproape un deceniu petrecut după gratii, pedofilul a fost din nou încătuşat
Știri Bihor
Tribunalul Bihor a dispus arestarea pentru 30 zile a unui orădean acuzat de trafic de minori şi pornografie infantilă prin producere şi stocare de materiale pornografice. Autorul, Lucian Titti, este recidivist. El a fost condamnat definitiv în 2010, pentru pentru viol, perversiuni sexuale şi lipsire de libertate, fapte comise asupra unor adolescenţi.
01 Martie 2024, 10:31
Primăria Oradea face exproprieri de 2,4 milioane lei pentru modernizarea a două străzi
Știri Bihor
Primăria Oradea va face exproprieri de terenuri şi garduri în valoare de 2,4 milioane lei pentru modernizarea străzilor Sofiei şi Bunyitai Vince din cartierele Podgoria şi Oncea. Arterele, acum acoperite cu pietriş, vor intra în lucru încă din această primăvară. Lucrările de modernizare a celor două străzi au fost atribuite constructorilor prin licitaţie de anul trecut.
01 Martie 2024, 09:41
Pățania unui pensionar din Oradea cu compania Digi: Din greșeală, și-a dat toată pensia pe o factură și nu-i poate convinge să-i returneze banii
Știri Bihor
Problemele omului de rând nu sunt deloc urgente pentru marile companii. A simțit-o pe pielea lui un pensionar din Oradea care, din greșeală, a plătit de 100 de ori mai mult decât factura pe care o avea de la Digi, achitând aproape întreaga pensie lunară, și se vede nevoit să aștepte cu zilele pentru a-și căpăta banii înapoi. „Acești bani nu li se cuvin, i-au primit eronat. Nu înțeleg ce au de rumegat”, spune Tiberiu Rațiu.
01 Martie 2024, 09:00
Tablourile unor pictori orădeni contemporani vor putea fi admirate la Muzeul Țării Crișurilor
Știri Bihor
Muzeul Țării Crișurilor Oradea va găzdui vineri, 1 martie, la ora 14, în sala dedicată expozițiilor temporare a Secției de Artă, vernisajul "Pictori orădeni contemporani".
29 Februarie 2024, 20:21
Unic candidat, Aurel Căuș a fost reales președinte al Senatului Universității din Oradea (FOTO)
Știri Bihor
În ședință de joi, senatorii Universității din Oradea din mandatul 2024-2029 l-au reconfirmat la conducerea forului pe conferențiarul și deputatul liberal Aurel Căuș. Singurul candidat pentru această funcție, el a fost votat de aproape toți dintre cei 60 de senatori prezenți în sală.
29 Februarie 2024, 19:41
Piaţa Emanuil Gojdu din Oradea va fi rebotezată cu denumirea Mihai Viteazul doar din 2025. Iată de ce!
Știri Bihor
Piaţa Emanuil Gojdu va fi rebotezată cu denumirea Mihai Viteazul doar începând de anul viitor. Măsura, care ar fi trebuit aplicată din 2024, a fost amânată la solicitarea Autorităţii Electorale Permanente pentru ca schimbarea denumirii zonei să nu provoace încurcături cu ocazia celor patru runde de alegeri de anul acesta.
29 Februarie 2024, 19:01
Drum nou din centura Oradea la Inelul Rutier Metropolitan, între DN 76 spre Sânmartin și DN 79 spre Nojorid
Știri Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și primarul Oradiei, Florin Birta, au anunțat un nou proiect pentru conectivitatea Zonei Metropolitane Oradea, ce prevede construirea unui nou drum de legătură între centura orașului și Inelul Rutier Metropolitan. Acesta va fi realizat pe o lungime de circa 6 kilometri, la un cost estimat de 35 milioane lei, și va străbate teritoriile municipiului și celor două comune învecinate.
Grindeanu, demisia! USR Bihor îl acuză pe ministrul Transporturilor de blocarea unui contract pentru Autostradă și de șantajarea constructorului Beneamin Rus
Știri Bihor
Printr-un comunicat de presă dat publicității joi, Uniunea Salvați România (USR) Bihor „condamnă ferm comportamentul ilegal și inacceptabil al vicepremierului Sorin Grindeanu, care blochează semnarea unui contract esențial pentru finalizarea lucrărilor la Autostrada A3 Transilvania”, cel privind lotul Chiribiș - Biharia, și îl acuză de „șantajarea constructorului” Beneamin Rus, motiv pentru care îi și cere demisia din funcție.
29 Februarie 2024, 17:48
Viitorul stadion din Oradea, mai aproape de realizare. Florin Birta: „Ne-am dori ca în luna mai să fie dată hotărârea de Guvern” 
Știri Oradea
Stadionul dorit de municipalitatea orădeană pe strada Făgărașului ar putea fi în sfârșit ridicat, pe bani de la bugetul central, alocați prin Compania Națională de Investiții. Primarul Florin Birta a precizat joi, într-o conferință de presă, că o hotărâre finală de Guvern ar putea fi dată în luna mai a acestui an. Între timp, consilierii locali au actualizat, tot joi, indicatorii tehnico-economici ai investiției și au aprobat predarea amplasamentului către CNI, care ar urma să ridice baza sportivă modernă, cu circa 16.000 de locuri. 
Alertă de praf saharian în România. Masa de aer va traversa țara
Știri Bihor
O masă de aer încărcată cu praf de origine sahariană va traversa România începând de joi până vineri seară, la ora 22. Cele mai mari concentrații urmează să se înregistreze în regiunile vestice și sud-vestice ale țării.
29 Februarie 2024, 16:48
Un proiectil descoperit aproape de morminte, în Cimitirul Municipal din Oradea
Știri Bihor
Un proiectil provenind din Al Doilea Război Mondial a fost descoperit joi de un angajat al Cimitirului Municipal la doar 30 de metri de morminte.
29 Februarie 2024, 16:05
Un magazin Penny din Bihor a fost închis din cauza mizeriei, a excrementelor de șoareci şi a spaţiilor insalubre (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Magazinul Penny din oraşul Marghita a fost închis joi de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, în urma mai multor nereguli depistate, inclusiv mizerie, excremente de rozătoare şi resturi de alimente.
29 Februarie 2024, 15:34
A parcat pe spațiul verde, deși în vecinătate este o parcare subterană gratuită! Sancțiunea primită de șoferiță de la Poliția Locală Oradea
Știri Bihor
O orădeancă a dat dovadă de multă nesimțire joi seară, când și-a parcat mașina marca Hyundai pe spațiul verde recent amenajat în jurul Catedralei Ortodoxe din Oradea. Fapta este cu atât mai blamabilă cu cât sub lăcașul de cult există o parcare subterană, cu 225 de locuri, în care oricine își poate lăsa mașina gratuit! Poliția Locală a depistat-o pe șoferița vinovată, a amendat-o cu 200 lei și a obligat-o să refacă spațiul verde.
29 Februarie 2024, 15:01
O vale din Bihor s-a înroșit. Cauza probabilă: cutremurul de duminică a dus la prăbușirea unei galerii de mină (FOTO)
Știri Bihor
Fenomen bizar pe Valea Borod, din județul Bihor, care a căpătat o culoare roșiatică, ceea ce i-a determinat pe angajații ABA Crișuri să ancheteze, joi, o posibilă poluare. Din primele informații reiese că pârâul s-a înroșit după prăbușirea unei galerii miniere, care la rândul ei ar fi putut fi cauzată de cutremurul care a avut loc duminică dimineață în Bihor, cu epicentrul chiar în zona Borod.
Primarul Florin Birta: Calea Aradului din Oradea se lărgește la 4 benzi, 16 arbori vor fi transplantați, linia de tramvai va fi înierbată
Știri Bihor
Primarul Florin Birta a anunțat joi, abia după începerea lucrărilor, ce anume se face pe Calea Aradului, o arteră importantă din Oradea. Într-o conferință de presă, edilul a spus că se vor face lucrări de „siguranță a circulației”, care constau în lărgirea străzii la 4 benzi pe porțiunea de 800 de metri dintre restaurantul Casa Piraților și intersecția cu bulevardul Decebal, o parte dintre arborii din zonă vor fi transplantați și va fi amenajat un semafor la intersecția cu strada Traian Blajovici. 
29 Februarie 2024, 13:47
Bolojan: Consiliul Județean Bihor contestă retrocedarea clădirii Filarmonicii de Stat din Oradea
Știri Bihor
La trei săptămâni după ce Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor care au aparținut cultelor religioase din România a anunțat restituirea în natură a clădirii Filarmonicii de Stat din Oradea către Episcopia Romano-Catolică, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, afirmă că administrația județeană a contestat decizia. Argumentele urmează să fie prezentate de juriștii CJ Bihor.
29 Februarie 2024, 13:24
Programul de vizitare a pacienților din Spitalul Județean Oradea a fost reluat, dar tot cu anumite condiții
Știri Bihor
După aproape o lună în care au fost suspendate, pentru a opri răspândirea gripei în rândul pacienților, vizitele aparținătorilor în Spitalul Județean din Oradea sunt permise din nou. Reluarea acestora este însoțită, însă, de restricții privind durata și numărul vizitatorilor, la fel ca înainte de suspendarea programului de vizitare.
29 Februarie 2024, 11:50
Cum arată drumul de legătură dintre centura Oradea și Autostrada Transilvania cu mai puțin de o lună înainte de inaugurare (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Constructorul Strabag face ultimele lucrări pe șoseaua de 19 kilometri, în cea mai mare parte cu profil de drum expres, care va lega centura Oradea de Autostrada Transilvania prin Biharia, cu termen de finalizare în a doua decadă a lunii următoare. Au apărut noi imagini ale drumului pe care va fi cel mai important nod rutier din vestul României, conectând și ale drumuri aflate în execuție de către Consiliul Județean Bihor și CNAIR.
Noua listă a locurilor de muncă vacante în Bihor. Află unde te poți angaja în perioada următoare! (DOCUMENT)
Știri Bihor
Firmele din Bihor au disponibile în această perioadă 882 de locuri de muncă vacante, iar dintre acestea 534 se află în Oradea, conform celei mai recente liste publicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.
28 Februarie 2024, 20:39
Primăria Oradea a început, în taină, modernizarea Căii Aradului. Se extinde carosabilul? (FOTO)
Știri Bihor
Primăria Oradea a început, în taină, modernizarea Căii Aradului, pe tronsonul delimitat de intersecţiile cu bulevardul Decebal şi strada Oneştilor. Lucrările au debutat cu decopertarea trotuarului, pornind dinspre sediul fostei Imprimerii de Vest. Riveranii se tem că șoseaua va fi lărgită la patru benzi, ceea ce ar putea însemna tăierea a circa 20 de copaci, desfiinţarea mai multor locuri de parcare şi îngustarea părţii pietonale.
Termoficare Oradea reduce căldura din apartamente, pe fondul temperaturilor de primăvară
Știri Bihor
Societatea Termoficare, furnizoare de agent termic în sistem centralizat în Oradea și comuna Sânmartin, va coborî începând de joi, sub 40 de grade Celsius, temperatura de livrare a încălzirii către apartamentele orădenilor, pe fondul temperaturilor exterioare surprinzător de mari pentru această perioadă a anului. Temperatura agentului termic furnizat la limita de contor va fi redusă la 38 grade Celsius, așadar sub nivelul de circa 43 grade Celsius cu care operează centrala în iernile obişnuite. Conducerea CET-ului nu ia deocamdată în calcul sistarea încălzirii.
28 Februarie 2024, 19:01
Recent eliberat din închisoare, un orădean a ajuns din nou în arest: A prădat de două ori sediul unei firme și a furat produse de peste 20.000 de lei
Știri Bihor
Un orădean în vârstă de 31 de ani a fost arestat pentru 30 de zile de Judecătoria Oradea, după ce a intrat de două ori în sediul unei firme din municipiu și a furat scule și alte obiecte în valoare de peste 21.000 de lei. Horvath Geza Robert nu e la prima faptă de acest gen, fiind eliberat de curând din închisoare.
28 Februarie 2024, 18:47
Resturi spre România... 500 de camioane cu 11.000 de tone de deșeuri au fost oprite la frontierele din Bihor și Arad anul trecut
Știri Bihor
În anul 2023, polițiștii de frontieră și comisarii de mediu au oprit 503 de camioane și alte vehicule care transportau deșeuri de diverse tipuri și care s-au prezentat la punctele de frontieră din Bihor și Arad, pe sensul de intrare în țară, a afirmat miercuri chestorul Marin Bondar, șeful ITPF Oradea, într-o conferință de presă. 
28 Februarie 2024, 16:10
„Boom” de migranți la frontiere în 2023 și scădere a lor la începutul acestui an. Așteaptă data de 31 martie, spune șeful ITPF Oradea, Marin Bondar. Iată de ce! 
Știri Bihor
Chestorul Marin Bondar, șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, a afirmat miercuri că se constată, în această perioadă, o scădere a numărului de migranți care încearcă să iasă ilegal din România, spre deosebire de anul 2023, când s-a înregistrat un „boom” al migranților opriți de polițiștii de frontieră din Bihor și Arad. Se pare că aceștia așteaptă data de 31 martie, începând de la care vizele de scurtă ședere în România vor fi valabile și în statele Schengen, este de părere șeful ITPF Oradea. 
28 Februarie 2024, 15:21
Lista școlilor din Bihor incluse în programul „Masă sănătoasă”, prin care elevii primesc zilnic o masă caldă sau un pachet alimentar
Educatie
Ministerul Educației a publicat lista tuturor unităților de învățământ incluse în programul național „Masă sănătoasă”, care implică acordarea gratuită, pentru fiecare elev, a unei mese calde sau a unui pachet alimentar. În Bihor, sunt incluse în program 32 de școli.
28 Februarie 2024, 14:39
  5 6 7  9  11 12 13  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON