România are o medie de 8 pensionari la 10 salariați, o proporție dezechilibrată având în vedere povara plății pensiilor pentru persoanele retrase din activitate de către un număr tot mai mic de persoane active. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, dezechilibrele sunt și mai mari între județe, în unele zone ale țării existând 4 pensionari la 10 salariați, iar în altele 15 pensionari la 10 salariați. La acest indicator, Bihorul e la același nivel cu alte trei județe și imediat după Timiș și Cluj.
`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?
De stiut
Colțul juridic
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Știri Bihor
19 Martie 2024, 14:21
Un bărbat de 47 de ani din Sântandrei a fost reținut, marți, de Poliția Bihor, pentru infracțiuni la legea pentru protecția animalelor. Bărbatul este acuzat că a tăiat urechile și cozile a trei pui de câini, toți de rasă, iar la domiciliul lui, care a fost percheziționat de oamenii legii, au mai fost găsite și alte patrupede mutilate.
19 Martie 2024, 13:18
Un număr de 30 de cazuri de abuzuri fizice, emoţionale, sexuale, de exploatare prin muncă şi neglijare au fost confirmate pe parcursul anului 2023 şi în primele luni ale acestui an în Bihor, în urma a peste 1.000 de apeluri înregistrate la Telefonul Copilului - 119 - de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
19 Martie 2024, 12:01
Trei tineri din Dobrești au fost reținuți de polițiști după ce au spart o casă nelocuită, de la ei din comună, și au furat diverse bunuri, precum scule electrice și tablouri, în valoare de circa 10.000 de lei. Polițiștii i-au prins, iar acum sunt cercetați pentru furt calificat.
19 Martie 2024, 11:15
Șantierele din zona Spitalului Județean au redus la mai puțin de 100 numărul locurilor de parcare, într-o zonă deja aglomerată, cu mii de mașini în fiecare zi. În timp ce locuitorii zonei reclamă autorităților că șoferii își lasă mașinile pe trotuare, la intrările în curți sau pe spațiile verzi, un întreprinzător a profitat de situație încropind o parcare privată, ceea ce îi nemulțumește pe vecini.
Noi acuzații pentru „lagărul” Grivei, unde un câine tânăr a murit subit, la scurt timp după ce a fost adoptat. La nici doi ani de la scandalul câinilor înfometați și ținuți în condiții mizere, adăpostul din Oradea încalcă iar legea și propriile reguli. Un bichon sănătos, de doar doi ani, a murit pe drum spre noua lui casă, la câteva minute după ce a fost sedat de reprezentanții adăpostului. Fără să fie supravegheați de medicul veterinar, care era în concediu, angajații ADP i-au administrat patrupedului un sedativ care i-ar fi provocat un infarct.
Fundaţia Comunitară Oradea a anunţat că au început înscrierile de proiecte pentru o nouă ediţie a maratonului de înot Swimathon Oradea.
18 Martie 2024, 20:51
Cu votul exclusiv al consilierilor liberali, în timp ce colegii lor din PSD și UDMR s-au abținut, Oradea are un nou regulament de salubritate, care prevede că cetățenii vor fi penalizați dacă nu colectează deșeurile separat. Regulamentul nu aduce tarife majorate pentru orădeni, însă primarul Florin Birta a spus că, totuși, facturile de salubritate vor crește în perioada următoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii în cazul celor trei magistraţi de la Judecătoria Beiuş care au suspendat actele de executare pornite de ANAF pentru recuperarea celor 395 milioane de euro plătite de Guvern firmelor fraţilor Micula. Trimişi în judecată disciplinară de Inspecţia Judiciară, care i-a acuzat de e exercitarea funcției cu gravă neglijență, judecătorii Nicolae Liposchi, Emilia Prahanca şi Raluca Baciu au fost declaraţi nevinovaţi.
Consiliul Județean Bihor a anunțat luni că a fost depusă o singură ofertă în cadrul licitației lansate pentru găsirea unei companii care să opereze pe ruta Oradea - Varșovia, adică spre un hub aerian important din Europa central-estică.
Un incident a avut loc luni într-un avion care a plecat de la Oradea spre București. Deputatului PNL de Bihor Ioan Cupșa i s-a făcut rău brusc, primind ajutor medical de la PSD-istul Florian Bodog și de la un alt medic.
Primăria Oradea a anunțat luni că încep lucrările de înlocuire a stratului asfaltic de uzură pe strada Eroului Necunoscut din municipiu. Circulația va fi restricționată, strada urmând să devină cu sens unic spre intersecția Dacia-Decebal.
În paralel cu lucrările la carosabilul de pe Calea Aradului, care va fi lărgit la patru benzi, față de trei câte sunt în prezent, Primăria Oradea va face investiții și în infrastructura liniilor de tramvai de pe această stradă. Luni, Consiliul Local a aprobat alocarea a aproape 6 milioane de lei pentru lucrările de refacere integrală a căii de rulare, șantier ce se va derula pe timpul nopții, astfel încât circulația tramvaielor să nu fie afectată.
Vremea va fi oscilantă în Bihor în următoarele două săptămâni, după cum arată cea mai nouă estimare a evoluției temperaturilor pentru perioada 18 - 31 martie. În regiunea Crișana se vor înregistra temperaturi între -2 și 20 de grade.
18 Martie 2024, 15:25
Trei şoferi din Bihor au ajuns în anchetă penală, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au picat testul antidrog al poliţiştilor rutieri. În timpul controalelor desfăşurate în trafic, în decurs de trei zile, poliţiştii bihoreni au constatat 32 de infracţiuni, au reţinut 49 de permise de conducere și 26 de certificate de înmatriculare.
18 Martie 2024, 14:10
Un tânăr de 19 ani din Tinca a fost reținut vreme de 24 de ore după ce, sâmbătă, beat fiind, a șutit o mașină care fusese lăsată cu cheia în contact și portierele neasigurate. Făptașul a condus apoi mașina, deși nu are permis.
18 Martie 2024, 13:15
Direcția Silvică Bihor a dat startul „Lunii plantării arborilor”, campania anuală de împăduriri și regenerări în fondul forestier. În această primăvară, silvicultorii și-au propus să planteze puieți pe aproape 200 de hectare și să regenereze natural alte 300 de ha.
18 Martie 2024, 12:26
Șoseaua de 19 kilometri dintre centura Oradea și Autostrada Transilvania, din care 13 km sunt cu profil de drum expres și 6 km cu profil de drum național, cu câte două benzi pe sens și separatoare de sensuri, va fi deschisă circulației săptămâna viitoare, a declarat BIHOREANULUI managerul de proiect din partea constructorului Strabag. Șoferii vor putea parcurge noua șosea cu 120 și, respectiv, 90 km/h, decongestionând DN 1 pe tronsonul Șoseaua Borșului, dar și o parte importantă din centura Oradea.
Vestitele dansuri irlandeze, dar și alte coregrafii spectaculoase, le vor fi prezentate orădenilor, chiar la ei acasă, de membrii trupei lui Michael Flatley, într-un show „Lord of the Dance”, programat în seara de 23 mai, la Oradea Arena. Biletele s-au pus în vânzare!
Aflat la Oradea vineri, când la invitația revistei Familia și-a lansat la Muzeul Țării Crișurilor cea mai recentă carte, „Putin împotriva Occidentului”, Armand Goșu, profesor la Universitatea București, specializat în istoria Rusiei, a acordat BIHOREANULUI un interviu despre războiul intrat deja în al treilea an, amenințările tot mai violente ale Rusiei la adresa tot mai multor națiuni europene, pericolul destabilizării Republicii Moldova și necesitatea pregătirii pentru o eventuală agresiune. Discuția a vizat, însă, mai mult decât atât: cum afectează conflictul viața europenilor și cum, în plină ascensiune a populismului și suveranismului, alegerile naționale și europene din acest an pot fi decisive pentru democrațiile, libertatea și economiile lumii occidentale.
În cadrul unui proiect Erasmus+, trei profesoare de la Școala Gimnazială Szacsvay Imre din Oradea au participat la un schimb de experiență profesională în orașul finlandez Kemi, unde au vizitat două școli și au aflat care sunt regulile în sistemul educațional considerat printre cele mai bune din lume. Printre concluziile lor: elevii nu sunt încurajați să concureze unii cu alții decât în sport, care de altfel este o componentă importantă în educație, iar profesorii pot să educe copiii fără presiunea raportărilor ori verificărilor ierarhice.
Judecătorii Curţii de Apel Oradea şi-au prezentat, vineri, raportul de activitate, iar datele arată că magistraţii au avut mai puţine procese de dezbătut în 2023, faţă de anul precedent. Calitatea actului de justiţie a fost bună, indicatorii de performanţă plasând instanţa orădeană în rândul celor "foarte eficiente".
16 Martie 2024, 18:03
Câteva sute de bihoreni s-au adunat, sâmbătă dimineață, pe o fostă pășune de la marginea satului Betfia, răspunzând unui apel lansat de Consiliul Județean pentru a planta o pădure. Funcționari publici și angajați ai companiei multinaționale Celestica, voluntarii au sădit aproape 15.000 de puieți, pe care Direcția Silvică Bihor îi va îngriji, astfel încât să prindă rădăcini.
190 de vehicule pline cu haine, anvelope ori mobilier second-hand, care ar fi urmat să intre în țară prin Borș II și să ajungă la firme ori asociaţii din România, inclusiv din Oradea, nu au fost lăsate să intre pe teritoriul ţării în urma controalelor făcute în 2023 de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor la punctul de trecere a frontierei. Comisarii au găsit obiecte murdare, rupte ori chiar cu viermi.
16 Martie 2024, 12:51
Artista originară din Salonta Andra Ursuța a câștigat concursul Trafalgar Square Fourth Plinth, iar lucrarea ei „Untitled” va fi instalată, în 2028, în celebra piață din Londra. Lucrarea româncei este statuie ecvestră „goală”, în mărime naturală, acoperită cu un giulgiu și turnată în rășină verde, care pare că „plutește”, lăsând privitorii cu întrebarea dacă mai au ceva de descoperit sau este un monument public anulat.
Războiul din Ucraina şi problema migranţilor au fost printre temele abordate de ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, vineri, la Oradea, în discursul susţinut de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Oficialul maghiar a explicat că Ungaria nu poate fi obligată să primească migranţi şi refuză să fie implicată în conflictul din Ucraina, „indiferent de presiunile care s-au făcut asupra noastră dinspre Bruxelles sau Washington”.
Un eveniment adesea prea formalizat, consacrat sub sintagma „lansare de carte”, găzduit la Oradea de Muzeul Țării Crișurilor cu participarea a circa 200 de persoane, a fost „deturnat” chiar de protagonist, care în schimb a dat publicului o șansă rară, de a asista la o lecție de istorie coborâtă până în Evul Mediu pentru a înțelege bazele propagandei cu care Putin își justifică războiul contra Ucrainei. Venit la Oradea să-și prezinte ultima carte, istoricul și analistul politic Armand Goșu a preferat să nu vorbească despre propriul volum, ci să etaleze fapte și deformări ale lor de-a lungul câtorva secole, făcând-o magistral, cu hărți, fotografii și alte documente.
Peste 5.000 de oameni au participat la un spectaculos marş cu torţe, în cadrul festivităţilor organizate, vineri, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în Oradea. Alaiul condus de husari a purtat prin centrul oraşului un drapel roşu-alb-verde lung de 100 metri, din faţa statuii lui Szacsvay Imre din Parcul Libertăţii până în faţa statuii poetului Petőfi Sándor din parcul care-i poartă numele.
Un bărbat în vârstă de 71 de ani din Ungaria a ajuns la spitalul din Aleșd, după ce a suferit o fractură de gleznă pe traseul turistic de la cascada și peștera Vadu Crișului. Salvatorii montani bihoreni l-au dus pe turist pe targă circa 3 kilometri.
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunțat vineri că a semnat contractul pentru construirea secțiunii Chiribiș - Biharia cu asocierea dintre firma Precon Transilvania, controlată de patronul grupului Selina, Beneamin Rus, și Citadina 98 din Galați. Semnarea contractului, în baza unei licitații finalizate vara trecută, are loc după ce ministrul Transporturilor îl acuzase pe Rus că ar bloca proiectul, dar firmele au demonstrat că, dimpotrivă, tocmai CNAIR refuzase încheierea contractului.
- Incident în avionul Oradea-București. Deputatului PNL Ioan Cupșa i s-a făcut rău și a primit primul ajutor de la PSD-istul Florian Bodog 16:43, 18 Mar 2024
- Se schimbă liniile de tramvai din Calea Aradului. Opoziția PSD s-a contrat cu primarul Birta pe... semantica șantierului 15:40, 18 Mar 2024
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO) 08:01, 19 Mar 2024
- România a câștigat procesul Roșia Montană și va primi despăgubiri de la Gabriel Resources (FOTO/VIDEO) 08:48, 09 Mar 2024
- Lărgirea la 4 benzi a străzilor Armatei Române, Universității și Ceyrat din Oradea, avizată de Direcția pentru Cultură 12:50, 05 Mar 2024
- Echipa perfectă: O adolescentă de 14 ani și bunicul ei sunt voluntarii care mențin curat Parcul Libertății din Oradea (FOTO) 09:35, 17 Mar 2024
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- Record de participare la etapa din luna martie a circuitului „Oradea Joacă Padel” (FOTO) 12:30, 19 Mar 2024
- Telefonul Copilului în Bihor: Cazuri de abuzuri fizice, emoționale, sexuale și exploatare prin muncă au fost reclamate la 119. Ce măsuri a luat DGASPC 12:01, 19 Mar 2024
- Trei tineri din Bihor au fost reținuți. Au spart o casă nelocuită și au furat bunuri de 10.000 de lei 11:15, 19 Mar 2024
- Handbal: CSM Oradea a cedat cu 31-40 jocul cu CSM Focşani din optimile Cupei României 10:55, 19 Mar 2024
- Raport al serviciilor secrete americane: care sunt provocările de securitate pentru SUA și Europa
- Cîrstoiu candidat. Ciolacu îi lasă Primăria lui Nicușor Dan, ca să rămână șef la PSD. PNL oricum nu avea soluții
- Cine este doctorul Cîrstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei
- Rusia distruge mediul din Ucraina. Apa contaminată: risc de epidemii, recolte puține, risc de foamete (II)
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:25, 06 Mar 2024
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 4 - 8 martie 2024 07:34, 04 Mar 2024
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 26 februarie - 2 martie 2024 07:29, 26 Feb 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Mihaita Acum 2 luni eea vorba despre alta licitatie... Postat 19 Mar 2024, 12:24 de myke
- nimic întâmplător Când D-zeu, sau Universul îți trimite... Postat 19 Mar 2024, 11:25 de Maikeltroll
- Care este Tema? Prafurile!? Postat 19 Mar 2024, 11:22 de Maikeltroll
- Tupeu, nu glumă Tupeul si nesimtirea firmei de casă, cu... Postat 19 Mar 2024, 11:11 de Maikeltroll
- Corb la corb nu scoate ochii! I s-o fi făcut rău de la icrele negre... Postat 19 Mar 2024, 10:51 de pupinjuristu
Bihoreanul tipărit
- Parcări, extremă urgență! Șantierele din zona Spitalului Județean din Oradea au „ucis” parcările. Unii văd în asta o afacere (FOTO) 10:31, 19 Mar 2024
- Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO) 08:01, 19 Mar 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Noi acuzații pentru Grivei, adăpostul unde câinii mor pe capete 00:00, 18 Mar 2024
- Echipa perfectă: O adolescentă de 14 ani și bunicul ei sunt voluntarii care mențin curat Parcul Libertății din Oradea (FOTO) 09:35, 17 Mar 2024
ACTUAL
- Temperaturi între -2 și 20 de grade. Află cum va fi vremea în următoarele două săptămâni! 15:25, 18 Mar 2024
- Vladimir Putin a câștigat alegerile din Rusia cu 87% din voturi. Ce a spus despre Navalnîi (VIDEO) 10:54, 18 Mar 2024
- Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, respinsă de Biroul Electoral Central 14:40, 17 Mar 2024
- Avertismentul lui Donald Trump: Dacă nu voi fi ales, va fi măcel pentru țară 11:01, 17 Mar 2024
Stiri SPORTIVE
- Record de participare la etapa din luna martie a circuitului „Oradea Joacă Padel” (FOTO) 12:30, 19 Mar 2024
- Handbal: CSM Oradea a cedat cu 31-40 jocul cu CSM Focşani din optimile Cupei României 10:55, 19 Mar 2024
- Tinerii poloişti de la Crişul Oradea au câştigat de o manieră categorică titlul naţional la categoria U15, pentru a treia oară consecutiv! 22:23, 18 Mar 2024
- Crişul Sântandrei şi-a asigurat calificarea în play-off. Și Lotus Băile Felix are șanse 17:16, 18 Mar 2024
BIHOREANUL TV
- Se deschide șoseaua de viteză dintre centura Oradea și A3. De săptămâna viitoare, șoferii vor putea merge cu 120 km/h spre ieșirea din țară (VIDEO)
- Picky a lansat o piesă nouă. „Nu sunt perfect” are videoclip filmat în Oradea (VIDEO)
- Bihorul plantează: Angajați din instituții publice și dintr-o multinațională au împădurit o fostă pășune de lângă Oradea (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Echipa perfectă: O adolescentă de 14 ani și bunicul ei sunt voluntarii care mențin curat Parcul Libertății din Oradea (FOTO) 09:35, 17 Mar 2024
- Colectarea, simplă și nu prea... RER Vest lămurește unde trebuie să aruncăm mai multe obiecte care ne pot da bătăi de cap 14:01, 16 Mar 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Oaspeți americani în Oradea interbelică și în zilele noastre 11:39, 16 Mar 2024
- Despre peisagistica sustenabilă 10:58, 14 Mar 2024
Bihor
- Telefonul Copilului în Bihor: Cazuri de abuzuri fizice, emoționale, sexuale și exploatare prin muncă au fost reclamate la 119. Ce măsuri a luat DGASPC 12:01, 19 Mar 2024
- Trei tineri din Bihor au fost reținuți. Au spart o casă nelocuită și au furat bunuri de 10.000 de lei 11:15, 19 Mar 2024
- Parcări, extremă urgență! Șantierele din zona Spitalului Județean din Oradea au „ucis” parcările. Unii văd în asta o afacere (FOTO) 10:31, 19 Mar 2024
- Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO) 08:01, 19 Mar 2024
Stiri Oradea
- Parcări, extremă urgență! Șantierele din zona Spitalului Județean din Oradea au „ucis” parcările. Unii văd în asta o afacere (FOTO) 10:31, 19 Mar 2024
- Dreptate pentru Muffy: Un câine tânăr de la Adăpostul Grivei din Oradea a murit imediat după ce a fost adoptat. Cine e vinovat? (FOTO) 08:01, 19 Mar 2024
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- Mici, dar harnici: Elevii de la Școala Bălcescu au făcut curățenie pe malul Crișului (FOTO) 18:30, 18 Mar 2024
Timp Liber
- Ziua Internațională a Poeziei la Oradea: Dialog cultural între autori consacrați și elevi ai Liceului Greco-Catolic 17:59, 18 Mar 2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Zile pline de concerte și de evenimente. Vezi lista! 10:05, 18 Mar 2024
- Teatrul Szigligeti din Oradea pregătește două premiere 19:45, 17 Mar 2024
- Show „Lord of the Dance” la Oradea Arena! Când îi poți vedea pe elevii lui Michael Flatley pe scena orădeană (FOTO/VIDEO) 19:01, 17 Mar 2024
Revista Familia
- Gabriel Macsim în dialog cu Mircea Pricăjan la Librăria Humanitas Oradea 14:38, 12 Mar 2024
- Conferințele Familia, cu Armand Goșu: „Doi ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Cauzele, etapele și consecințele agresiunii Rusiei” 12:02, 10 Mar 2024
- Mihai Mateiu în dialog cu Mircea Pricăjan, pornind de la volumul „În creștere” 11:31, 29 Feb 2024
- Locul Întîlnirilor „Familia”: Mircea Cărtărescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu a fost schimbat, organizatorii suplimentează numărul de bilete 12:58, 27 Feb 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: fără apă caldă și încălzire pentru punctul termic nr. 883 12:30, 13 Mar 2024
- Termoficare Oradea, comunicat privind întreruperea furnizării energiei termice pentru 2 puncte termice din municipiu 08:54, 12 Feb 2024
- Termoficare Oradea, despre emiterea facturilor electronice prin sistemul RO e-Factura 17:53, 08 Feb 2024
- Termoficare Oradea: fără apă caldă pentru 5 puncte termice din Oradea 09:58, 30 Ian 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5614 RON
- 1 EUR = 4.9715 RON
- 1 HUF = 0.0126 RON