URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Septembrie 2017, 10:52

Incendiu toxic la o fabrică din Orăştie: Aproape 400 de persoane au fost evacuate

Incendiu toxic la o fabrică din Orăştie: Aproape 400 de persoane au fost evacuate foto: stirileprotv.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Stare de alertă la Orăştie, judeţul Hunedoara, unde marţi seară s-a produs o explozie, urmată de un incendiu devastator şi toxic, la o fabrică de vopsele.

La momentul exploziei, în fabrică se aflau cele 5 persoane: un tânăr de 24 de ani, care a fost grav rănit şi transportat la spital, şi alte patru persoane, care s-au intoxicat cu fum.

Potrivit Digi24.ro, incendiul a cuprins o hală cu 4 niveluri, pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, iar pompierii din Hunedoara au chemat în sprijin echipaje din judeţele Sibiu, Alba şi Gorj. De asemenea, a fost activat sistemul de alarmare a populaţiei din zonă, fabrica aflându-se la marginea oraşului.

Întreaga zonă a fost cuprinsă de un fum gros şi înecăcios, astfel că autorităţile locale din Orăştie au decis marţi seară evacuarea a aproximativ 300 de persoane, în special copiii şi femeile din cinci blocuri cu şase scări, care locuiesc în blocurile aflate în zona fabricii. Până miercuri dimineaţă, aproximativ 400 de persoane fuseseră evacuate.

"După primele măsurători, fumul e toxic, de aia i-au evacuat. Există foarte multe riscuri, având în vedere substanţele toxice care sunt acolo", a declarat, conform site-ului stirileprotv.ro, Anemona Toda, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.

"Din primele măsurători făcute de specialişti a rezultat o alterare a calităţii aerului, ceea ce reprezintă un risc pentru sănătatea populaţiei, iar pentru a reduce timpul de expunere la acest risc începând cu ora 21.00 Comitetul local din municipiul Orăştie a decis evacuarea populaţiei din cinci blocuri cu 185 de apartamente situate în apropiere de locul producerii incendiului", se menţionează într-un comunicat de presă transmis marţi seară de Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică Hunedoara.

Locatarii evacuaţi au fost preluaţi de autocare şi transportaţi la Sala Sporturilor din Orăştie, pentru a fi cazaţi, iar o parte din ei au ales să meargă la rude sau prieteni.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizaţi zeci de pompieri din cadrul ISU Hunedoara, iar IGSU a decis să trimită în sprijin echipaje de pompieri din Alba, Gorj şi Sibiu. De asemenea, la locul incendiului sunt şi jandarmi şi poliţişti.

Miercuri dimineaţă, incendiul nu fusese încă stins. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri dimineaţă, că la acest moment s-a început stingerea ultimelor focare, după ce pe toată durata nopţii pompierii au intervenit cu 15 maşini. "Sperăm lichidarea incendiului în câteva ore. Rămâne pe parcurs lichidarea efectelor. Prefectul este acolo şi ţine legătura cu reprezentanţii de la Mediu pentru lichidarea consecinţelor situaţiei", a spus Arafat.

Localnicii au fost îngroziţi de amploarea dezastrului. "Nu îl vor stinge niciodată. Acum 3 luni a fost un exerciţiu şi au zis că totul o să iasă bine, dar uite că e dezastru", a spus unul dintre ei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON