URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Septembrie 2015, 07:49

Vină împărţită: Final de anchetă asupra accidentului mortal al maistrului Grigore Sidor de la societatea Termoficare

Vină împărţită: Final de anchetă asupra accidentului mortal al maistrului Grigore Sidor de la societatea Termoficare ALARMA. Pe 22 ianuarie anul trecut, echipa de intervenţie de la Termoficare Oradea, împreună cu maistrul Grigore Sidor (medalion), se luptau cu o avarie (foto) apărută lângă Facultatea de Drept. Căldura şi apa caldă erau oprite de 5 zile în jumătate din oraş, din bulevardul Magheru până în Sînmartin, iar afară lovise gerul, aşa că s-a dat alarma. Pentru maistrul Sidor a fost ultima intervenţie...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Decizie surprinzătoare a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea! La sfârşitul lunii trecute, anchetatorii au inculpat şi trimis în faţa instanţei firma de termoficare a oraşului, alături de unul dintre inginerii societăţii, Nicolae Bologean, acuzându-i de moartea maistrului Grigore Sidor, accidentat anul trecut în timpul unei intervenţii la o magistrală spartă.

BIHOREANUL a intrat în posesia rechizitoriului care scoate la iveală problemele cu care se confruntă angajaţii firmei patronate de Consiliul Local, "munciţi" până la epuizare, în condiţii precare şi fără protecţie. Acuzaţiile sunt pe măsura dovezilor: ucidere din culpă şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă.

Avarie în centru!

Tragedia căreia i-a căzut victimă maistrul Grigore Sidor, în vârstă de 51 ani, sudor experimentat şi şef al echipei de intervenţie pe reţelele de distribuţie ale societăţii Termoficare Oradea, s-a petrecut în noaptea de 22/23 ianuarie 2014. După o săptămână în care angajaţii au lucrat la o avarie ce lăsase fără încălzire jumătate de oraş, în noaptea respectivă reţeaua a puşcat la nici 6 metri de spărtura pentru care se intervenise iniţial.

Muncitorii au început să decoperteze din nou conducta pentru a putea interveni, iar printre cei care au sosit la locul avariei s-a numărat, spre miezul nopţii, şi maistrul Sidor. În mod normal, omul nu avea ce căuta în acel loc. Iar asta nu doar pentru că abia ce ajunsese acasă după trei zile consecutive în care a lucrat peste program, ci şi pentru că spărtura era pe o magistrală de care răspundea o altă echipă de intervenţie, cea condusă de el având în subordine strict reţeaua de distribuţie.

Fiert de viu

Noua ruptură prelungea, însă, cu încă două zile întreruperea încălzirii, în timp ce peste oraş se lăsase gerul, aşa că s-a dat alarma. Sidor a fost scos din patul conjugal chiar de şeful său direct, Nicolae Bologean, şeful secţiei Distribuţie, iar maistrul s-a executat: şi-a sunat oamenii, i-a trimis în depozit să aducă ţeavă pentru a înlocui conducta spartă, apoi s-a dus la locul avariei.  

La ora 3, când oamenii lui Sidor au ajuns cu ţeava, şeful lor era deja inconştient. Maistrul se urcase pe un buldoescavator ca să-i explice operatorului cum să ridice o placă de beton, iar la coborâre, din cauza aburilor, a păşit direct în şanţ, căzând în balta de apă fierbinte, de peste 60 de grade, de unde a fost scos de colegi în stare de inconştienţă.

Fiert de viu, Sidor s-a ales cu arsuri pe 35% din corp şi cu căile respiratorii opărite, fiind internat iniţial la Spitalul Judeţean, iar apoi la Clinica de Arşi a Spitalului Floreasca din Capitală. După două luni de tratamente, bărbatul s-a întors la Oradea, însă starea lui s-a înrăutăţit. Pe 29 martie 2014 s-a stins din viaţă la secţia de terapie intensivă a spitalului orădean.

"Trag zece piei de pe noi" 

După tragedie, conducerea societăţii a catalogat incidentul drept o autoaccidentare. Varianta era contrazisă, însă, de colegii maistrului, care susţineau că moartea lui Sidor a fost un accident de muncă provocat de condiţiile grele de lucru. 

"Adevărul e că Sidor n-a văzut groapa de obosit ce era. Şefii profită că nu sunt locuri de muncă şi trag zece piei de pe noi", declara BIHOREANULUI unul dintre angajaţi, dezvăluind totodată că, din cauza lipsei de personal şi a problemelor mari de pe reţeaua de încălzire a oraşului, muncitorii lucrau permanent peste program, acumulând sute de ore suplimentare fiecare într-un sezon rece...

Verificările derulate timp de mai bine de un an de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor şi de procurori au scos la iveală şi alte nereguli în activitatea societăţii de termoficare, care n-aveau cum să nu provoace, în final, o tragedie.

Firmă inculpată

Potrivit rechizitoriului înaintat Judecătoriei Oradea, vina pentru moartea maistrului aparţine pe de o parte şefului direct al maistrului decedat, Nicolae Bologean. Dar pentru că tragedia s-a produs în timp ce atât Sidor cât şi Bologean lucrau în interesul şi în numele Termoficare Oradea, procurorii au decis că şi firma trebuie să răspundă, alături de angajatul său, pentru cele întâmplate. Acuzaţiile: ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Concret, lui Bologean procurorii îi impută că l-a chemat pe maistru să intervină la avarie în afara programului de serviciu, "fără a respecta pauza obligatorie între 2 zile de muncă", şi l-a lăsat să acţioneze, punându-i în pericol viaţa şi sănătatea. Asta, deşi ştia că firma nu asigurase nici victimei şi nici celorlaţi angajaţi condiţii corespunzătoare de muncă. "Societatea inculpată s-a limitat în a asigura împrejmuirea şanţurilor doar cu panouri metalice cu semne de circulaţie şi avertizare care aveau spaţii între ele, fiind legate cu bandă reflectorizantă alb-roşu, material care nu avea capacitatea de a susţine greutatea unui corp omenesc şi să prevină orice risc de accidentare", se precizează în rechizitoriu.

Anchetatorii reproşează societăţii şi faptul că şi-a lăsat angajaţii să orbecăie la lumina becurilor de pe stâlpii stradali. "La locul avariei, vizibilitatea era îngreunată datorită aburului dens provenit de la apa fierbinte scursă din conducta avariată iar, în ciuda acestor condiţii, societatea nu a pus la dispoziţia echipei surse suplimentare de iluminat care să permită o vizibilitate corespunzătoare. Pe fondul oboselii, al modului defectuos de împrejmuire a zonei, coroborat cu lipsa iluminatului stradal, victima a căzut şi s-a accidentat", susţin procurorii.

"N-am crezut"

Dacă inginerului Bologean acuzaţiile procurorilor i-ar putea aduce o pedeapsă cu închisoare între 2 şi 7 ani, societatea Termoficare se poate alege cu amendă penală şi o pedeapsă complementară ce poate merge până la interdicţia de a participa la proceduri de achiziţie publică pe o durată de la 1 la 3 ani, suspendarea activităţii ori chiar dizolvarea societăţii.

Interpelat de BIHOREANUL, Nicolae Bologean neagă toate învinuirile, pretinzând că procurorii au greşit "inculpatul". "În noaptea în care s-a accidentat, maistrul a venit de bunăvoie să ajute la remedierea avariei. Eram şeful lui, da, dar nu eu răspundeam de acea lucrare şi, prin urmare, nu puteam să dispun cine să vină şi ce să facă acolo. Eu am explicat acest lucru şi procurorilor, le-am depus documente şi nu înţeleg de ce sunt eu acum cel scos ţap ispăşitor", spune inginerul.

Şi directorul societăţii inculpate, Mihai Cabai (foto), susţine că acuzaţiile procurorilor  sunt fără temei. "Lucrăm cu o schemă de personal redusă, dar se respectă toate normele legale. Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat şi am încercat să ajutăm familia lui Sidor, pentru că ştim că trece prin momente grele. Am angajat-o pe una din fiicele lui şi ne-am oferit şi eu, şi Bologean, să plătim surorilor ei, două fete minore, o sumă lunară, până termină şcoala. Dar au refuzat. Mai mult nu ştiu ce am putea face", afirmă directorul.

Orice ar mai încerca acum, răul a fost făcut. Un om a murit, iar vinovaţii vor trebui să răspundă. Om, firmă, fiecare după "meritele" sale...


MOARTE PE ŞANTIER
Şefa la judecată

Moartea maistrului Grigore Sidor este al doilea accident de muncă ajuns în faţa judecătorilor orădeni în acest an. La începutul lunii august, tot procurorii Parchetului Oradea au trimis-o în judecată pe orădeanca Magda Dull, inginer  constructor, coordonator al lucrărilor de construcţii şi a activităţii pe linie de SSM (Securitate şi Sănătate în Muncă) în cadrul unei societăţi profilate pe termo şi hidroizolaţii.

Femeia este acuzată că, pe 23 august 2013, în timpul unor verificări pe care le-a făcut la o lucrare de izolare a unui acoperiş, a lăsat muncitorii să-şi continue activitatea cu toate că aceştia nu purtau echipament de protecţie şi nici nu erau asiguraţi cu centuri, aşa cum i-ar fi obligat reglementările în domeniul securităţii în muncă.

Urmarea? La 2 ore după plecarea inginerei, un lucrător a căzut şi a murit. "Inculpata trebuia să conştientizeze, în calitatea pe care o avea, că nefolosirea acestui echipament de protecţie prezenta un pericol iminent de cădere de la înălţime, concretizat ulterior prin decesul unui muncitor", se arată în rechizitoriul procurorilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Unde-s asigurarile???
Orice loc de munca cu risc crescut de accidentare sau moarte ar trebui asigurat obligatoriu prin lege sau prin existenta unui fond de accident/deces pe care sa-l administreze ,de exemplu ,ITM-ul.Esti politist,lucrezi pe schela, cu utilaje/dispozitive sub presiune ,aburi etc. ,hazardul poate sa-ti faca o surpriza neplacuta...Desigur iti asumi riscurile,dezastre se pot intimpla chiar respectind normele de securitate si protectie...Nu cred ca dosarul penal superiorilor ar fi solutia, cum n-a fost de folos nici cheta pe care au facut-o colegii politistului accidentat de patronul turc, pentru a-i salva viata in Israel.
Postat 24 Septembrie 2015, 20:14 de excalibur
Trag 10 piei, dar...
Felul in care se lucreaza la Termoficare : Strada Eminescu, sparta de 3 ori intr-un singur an ( 2013 ) pentru fusereala. Fiecare interventie, cu pickammer utilaj plus 10 oameni din care daca lucreaza efectiv 2 mare lucru. Dupa ani de zile de fusereala, s-a decis in 2014 inlocuirea tevii cu una noua. Frumos, dar la final au vopsit-o cu deruginol, cu o pensula scalciata vai mama ei, doar pe jumatatea superioara a tevii, pe toata lungimea. Apoi au imbracat-o in camasa izolanta si au pus beton si asfalt - cat o sa reziste in felul asta, cu protectie anticoroziva doar pe jumatate ? Si in felul asta e normal ca au nevoie de interventii dese si un numar mare de oameni. Si aia din Primarie care ar trebui sa verifice, unde sunt ?
Postat 24 Septembrie 2015, 12:19 de MarshTriumphal
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON