URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Martie 2015, 12:02

Vikingul ucigaş: Un barman de la Urban Place, omorât cu bestialitate de dealerul pentru care vindea doguri!

Vikingul ucigaş: Un barman de la Urban Place, omorât cu bestialitate de dealerul pentru care vindea doguri! FIARĂ ÎN "CUŞCĂ". Înfricoşător nu doar datorită staturii, pletelor şi bărbii netunse, ci şi sălbăticiei cu care a comis crima, Szabo Karoly (foto) a fost reţinut la doar câteva ore după ce l-a înjunghiat pe Mario Popa (medallion) şi i-a împachetat cadavrul într-un covor. "Vikingul" şi-a recunoscut fapta, susţinând însă că doar s-a apărat după ce victima, cât jumătate din el, ar fi sărit să-l atace…
Vikingul ucigaş: Un barman de la Urban Place, omorât cu bestialitate de dealerul pentru care vindea doguri! DUPĂ GRATII. Alura fioroasă, părul lung şi barba netunsă i-au adus lui Szabo Karoly (foto) porecla Vikingul. Arestat pentru uciderea lui Mario Popa (medalion), Vikingul e bănuit că trafica şi consuma LSD şi amfetamină, îndeletniciri pentru care a ajuns şi în atenţia procurorilor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anchetă în surdină la Parchetul Bihor, într-un caz de omor comis săptămâna trecută. Victima este un orădean de 26 ani, Mario Popa, barman în localul Urban Place de pe strada Tudor Vladimirescu, ucis sălbatic marţea trecută, după un conflict cu un alt tânăr, Szabo Karoly, zis Vikingul, cunoscut consumator şi dealer de droguri.

Bănuit de Viking de dijmuirea încasărilor realizate din vânzarea narcoticelor, barmanul a avut parte de un sfârşit cumplit: a fost înjunghiat cu zeci de lovituri de cuţit şi "împachetat" într-un covor...

Scandal Urban

Scandalul a început în Urban Place, localul în care Mario Popa lucra ca barman. "Inculpatul a avut o discuţie aprinsă cu victima, pe tema unei sume de bani, 7.000 lei, pe care acesta i-ar fi sustras-o. Iniţial, cei doi au discutat înăuntru, fiind auziţi de colegii lui Popa, motiv pentru care au ieşit, iar victima nu s-a mai întors, lăsându-şi în bar telefonul şi geaca. A doua zi, dimineaţa, a fost dat dispărut", a explicat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, procurorul Maria Cotrău.

Cercetările au pornit imediat. Anchetatorii au audiat rudele, prietenii şi colegii victimei, inclusiv pe şeful lui lui Mario. "Am fost audiat ca martor", spune Ciprian Ciotir, patronul localului, refuzând să vorbească altceva despre fostul său angajat.

Crimă la "pachet"

Verificările au adus informaţii preţioase pentru anchetatori, căci atât Mario, cât şi cel cu care plecase din bar, Szabo Karoly, zis Vikingul, erau "clienţi" vechi ai procurorilor antidrog de la Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), fiind cunoscuţi ca dealeri de amfetamine şi LSD.

În aceeaşi zi, Vikingul era ridicat din oraş. Întrebat despre tânărul cu care plecase cu o zi mai devreme de la bar, Szabo le-a recunoscut poliţiştilor care l-au "săltat" că l-a omorât, încă din momentul în care a intrat pe poarta Poliţiei. Nu a mai aşteptat să ajungă la anchetă. Iar procurorii nici n-au trebuit să caute după cadavru. Era chiar în holul locuinţei Vikingului, împachetat într-un covor, legat cu sfoară şi învelit apoi într-o foaie de cort.

În aceeaşi seară, la audieri, Szabo a încercat să-i convingă pe oamenii legii că a fost în legitimă apărare, pretinzând că Mario Popa l-ar fi atacat în propria lui locuinţă, unde l-a dus doar ca să-l convingă să-i înapoieze banii pe care i-ar fi furat: cei 7.000 lei pe care barmanul i-ar fi luat din geaca lui.

Pentru banii din droguri

Realitatea, spun sursele BIHOREANULUI, era însă alta. Cercetările făcute la locul crimei şi necropsia cadavrului au stabilit că victima fusese înjunghiată în timp ce încerca să fugă de agresor, şi nu oricum, ci cu zeci de lovituri, aplicate cu cuţitul atât în spate, cât şi în piept.

Cât despre banii furaţi, investigaţiile conduc deocamdată spre ideea că, de fapt, cei 7.000 lei reprezentau încasările realizate de cei doi din vânzarea de amfetamină şi LSD, droguri pe care Szabo le aducea din Ungaria şi le vindea în cluburi prin intermediari, unul dintre aceştia fiind barmanul Mario Popa, care şi-ar fi furat "furnizorul".

În arest

Miercurea trecută, după audieri, Szabo a fost reţinut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor a dispus arestarea sa pe 30 de zile.

Decizia a şi fost deja contestată, la Curtea de Apel Oradea, unde, luni, magistraţii au decis să o menţină ca temeinică şi legală.

Ca urmare, Vikingul va rămâne după gratii, de unde, chiar dacă povestea crimei pare deja lămurită, va trebui să dea lămuriri şi despre negoţul cu stupefiante, sursa drogurilor şi clienţi. Dacă e "strong", să fie până la capăt...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
castig
2 dealeri de droguri mai putin....cred ca e un castig pentru societate
Postat 09 Martie 2015, 22:35 de neajean
Dreptate?
Interesant cum marele criminal Viking a fost arestat si s-a dispus o alta arestare peste 30 de zile si lui Zetocha ala care l-a omorat pe Dumbrovan in Rogerius (in conditii exagerat de asemănătoare) nu s-a dispus nimic decat sa fie sters la fund si protejat de Leucea (mult prea dreptul procuror care s-a ocupat). Ori cei care reprezinta justitia in tara sunt niste retardati, ori si-au facut facultatea la fara frecventa, caci logica de care dau dovada este batuta la fundul gol de logica unui cioban de la munte, care stie ca daca o oaie este ucisa de un lup si lasa lupul sa plece, multe alte oi vor muri. Nenorociților! Aveti atata tupeu sa spuneti ca voi faceti dreptate si uite ce se intampla. Moare unul, ucigasul ramane liber si inspira alti cretini care "miscati" de deciziile justitiei se simt liberi sa faca la fel. Poate acum cu șantierul din centru si cu luminozitatea scazuta in zona datorita acestui fapt se va cladi noul Centru al orasului pe cadavre precum Manastirea Argesului prin sacrificiul Anei. Bine ar fi sa fiti voi sacrificați, oricum nu folositi nimanui la nimic. Dati-va demisia si aduceti ciobanii sa ne protejeze ca mai in singuranta ne-am simti cu totii.
Postat 09 Martie 2015, 20:36 de NemesisWar
legitima aparare
La fel ca in cazul cu gainarii aia doi din care unul mort si unul liber, tot ce implica sub 100 de lovituri de cutit e legitima aparare. Si la101 e omor din culpa.Doar Ce e peste 500 e omor calificat ca asa e logica in justitia bihoreana.
Postat 09 Martie 2015, 12:21 de neajean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON