URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Decembrie 2017, 13:01

Veniţi cu idei! În două săptămâni, orădenii au propus 26 de proiecte pe care Primăria să le implementeze anul viitor

Veniţi cu idei! În două săptămâni, orădenii au propus 26 de proiecte pe care Primăria să le implementeze anul viitor E LIBER! Criza locurilor de parcare din cartierele aglomerate ar putea fi soluţionată prin implementarea unei aplicaţii pe telefonul mobil prin care deţinătorii parcărilor de domiciliu ar putea anunţa perioada în care acestea sunt libere. "Cu ajutorul aplicaţiei, cineva care vine în vizită va găsi mult mai uşor un loc liber şi va şti cât timp îl poate ocupa", explică orădeanul Liviu Corcodel
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unii vor parcuri, unii pomi, alţii locuri de parcare. În doar două săptămâni, orădenii au depus 26 de propuneri de investiţii pe care municipalitatea să le implementeze anul viitor.

"Cum este pentru prima dată când orădenii pot propune direct investiţiile pe care le doresc în cartierele lor, credem că este un început bun", spune viceprimarul Florin Birta.

Spune ce vrei!

Ideea e simplă. Începând din 2018, municipalitatea va pune la bătaie în fiecare an câte 1,5 milioane euro pentru implementarea a 10 proiecte de investiţii propuse direct de orădeni. Fiecare lucrare trebuie să se încadreze într-un buget de maximum 200.000 euro, dar dacă investiţia vizează un segment mare de populaţie acest prag poate fi depăşit cu aprobarea Consiliului Local.

Pentru lucrările de anul viitor, orădenii pot face propuneri pe portalul municipalităţii www.oradea.ro la secţiunea "Bugetare participativă" până pe 21 ianuarie. Eligibilitatea proiectelor va fi verificată de o comisie a Primăriei până la începutul lunii februarie. Ulterior, propunerile vor fi supuse votului online până pe 3 martie, iar până pe 4 aprilie vor fi dezbătute cu orădenii pe fiecare cartier în parte. Lista finală a investiţiilor propuse de populaţie va fi introdusă în bugetul local în şedinţa din aprilie a Consiliului Local, pentru ca municipalitatea să poată scoate la licitaţie lucrările în cel mai scurt timp.

Parcuri, asfaltări, parcări...  

Până la sfârşitul săptămânii trecute, pe portalul municipalităţii erau înscrise deja 26 de proiecte. Majoritatea au fost încărcate în weekend, când orădenii sunt acasă, astfel că mica vacanţa de sărbători ar putea duce la creşterea numărului propunerilor. Dintre proiectele deja depuse, opt vizează infrastructura stradală (de la introducerea iluminatului cu becuri LED la amenajarea de jardiniere cu arbori pe marginea şoselelor şi eliminarea pomilor fructiferi), iar alte şapte propuneri se referă la amenajarea de spaţii verzi în cartierul Grigorescu, strada Izvorului şi chiar în pădurea Apateu.

Orădenii au mai propus, printre altele, introducerea sistemului de undă verde pentru traficul rutier, demolarea tuturor garajelor, amenajarea unei parcări supraetajate în spatele blocurilor din bulevardul Ştefan cel Mare, modernizarea străzilor Sofiei şi Piatra Craiului, digitalizarea tuturor asociaţiilor de proprietari şi înlocuirea iluminatului public cu becuri economice de tip LED.

"Unele investiţii propuse de cetăţeni, cum ar fi digitalizarea asociaţiilor, achiziţionarea de corpuri de iluminat economice şi amenajarea de parcări şi spaţii verzi, coincid cu proiecte ale Primăriei. Există însă şi proiecte noi, semn că orădenii sunt interesaţi de lucrările care se derulează în cartierele lor", spune viceprimarul Birta.

Un soft pentru parcări

Economistul Constantin Popa, de pildă, a propus amenajarea unui parc în cartierul Grigorescu, unde copiii a circa 300 de familii se joacă acum în stradă. "Cartierul e rupt de oraş. Copiii de aici nu au unde se juca. Pe spaţiul din faţa ABC-ului din cartier s-ar putea amenaja un parc îngrădit cu tobogane, leagăne şi spaţii verzi", propune orădeanul.

O idee interesantă a formulat şi inginerul Ovidiu Cîmpean pentru cartierul Ioşia. "De-a lungul străzilor Cazaban, Lăpuşului şi Meşteşugarilor s-ar putea monta jardiniere cu pomi. Astfel, s-ar reduce riscul accidentelor, pietonii nu ar mai fi stropiţi de maşini, iar arborii ar forma o perdea verde care ar opri praful să mai intre în case". Inginerul a mai propus amplasarea de bănci, fântâni arteziene şi a unei toalete în zona de pe malul stâng al Crişului Repede, pentru orădenii ieşiţi la promenadă.

Cea mai originală propunere aparţine însă consultantului Liviu Corcodel: implementarea unei aplicaţii pe telefonul mobil prin care deţinătorii parcărilor de domiciliu să poată anunţa perioada în care sunt plecaţi, iar locurile sunt libere. Şi ei ar fi câştigaţi fiindcă, odată înregistraţi în platformă cu locurile de parcare, ar putea primi direct informaţii utilitare, de pildă să fie anunţaţi dacă îşi uită geamul deschis la maşină, dacă aceasta îi e avariată, sau dacă apar lucrări publice ce impun eliberarea zonei. "În cartierul Rogerius, foarte aglomerat, aplicaţia ar ajuta foarte mult", spune consultantul.

Cele 26 de proiecte sunt doar primele dintre cele care ar putea intra în cursa pentru finanţare din partea municipalităţii. Orădenii mai au la dispoziţie patru săptămâni pentru a putea face noi propuneri. În fond, nimeni nu ştie mai bine decât ei ce lipseşte în propriile cartiere...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
winnie
atata poti sa jignesti doar? ma gandeam ca esti mai pregatit, mai elevat. si tu cu atat poti sa iesi la rampa? ai ajuns la limita???. sunt curios cate proiecte ai depus tu mare stiutor de toate?!?!inn rest te las sa pupi dosuri rosii ca sa traiesti fericit pana la adanci batraneti.
Postat 29 Decembrie 2017, 12:28 de User anonimizat
Re: CRISH ... care bate campii cu gratie !?!
Confunzi sesizarile unor oradeni ... ca ar trebui lumina sa fie mai buna pe strada cutare, sau ca ar fi mai bine orientate bancile prin parc catre sud si nu catre vest spre exemplu, ori ca ar trebui mutata o statie de autobus pentru ca e prea departe d.p.v. multimodal de cea de tramvai, etc, etc ... cu ideile autentice de proiecte publice !?! Nicio legatura... Daca ai vreo idee de proiect, scrie pe adresa din P-ta Unirii nr. 1-3, etaj 1, apt. 101 ... ca pe acolo e locul amatorilor ca tine !?!
Postat 29 Decembrie 2017, 12:05 de WinDos
vai de el
eu nu stau in oradea dar sunt oradean sadea si ce a facut birtinezu cum ii ziceti voi nu a facut nici un primar din romania mii drag sa vin in acest oras frumos lipsesc parcuri ce i drept dar se vor face toate pe rand sper
Postat 29 Decembrie 2017, 10:39 de Rumanu
@winindos
nu ai inteles nimic. mai bine taceai. esti gicacontra total. de ce naiba nu te muti in alt oras? daca te intreaba ce ar fi ok facut pentru oras nu iti place, daca nu te intreaba e dictator primarul si face doar de capul lui, etc. vai de tine cata ura poti aduna. hai pa! si La multi ani!!!! tuturor oradenilor cu simt civic si care dau dovada de implicare in schimbarea orasului. restul sunt cantitate neglijabila.
Postat 29 Decembrie 2017, 08:34 de User anonimizat
Asta e dovada lipsei de imaginatie care strabate profund municipalitatea !?!
Neavand vreo strategie coerenta, din care sa reiasa o lista de proiecte conectate bugetar, executiv si administrativ intre ele ... rezulta ca nu mai avem nevoie de edili si o armata de functionari platiti sa lucreze pentru oradeni, fiind suficient sa avem un singur voluntar cu o cutie mare langa el, in care sa se adune toate aiurelile ce curg pe Crisul Repede !?!
Postat 28 Decembrie 2017, 19:28 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON