URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Ianuarie 2015, 07:49

Vasile Blaga, copreşedinte PNL: "Administraţia trebuie separată de politic"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a condus campaniile care l-au ajutat pe Traian Băsescu în 2004 să ajungă, în 2009 să redevină, iar în 2012 să rămână preşedinte, bihoreanul Vasile Blaga a coordonat din aceeaşi postură şi campania fostei Alianţe Creştin-Liberale pentru alegerea actualului preşedinte Klaus Iohannis.

În primul interviu din 2015, acordat BIHOREANULUI, omul care a condus unul dintre cele mai importante partide ale ţării, PDL, iar acum, împreună cu vechii liberali, coordonează noul PNL, arată cum vrea opoziţia să preia guvernarea în această primăvară şi anunţă că nu îşi doreşte nicio funcţie în viitorul Guvern al PNL, în fruntea căruia îl vrea pe fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, dar şi că nu are nicio temere privind eventuala sa acuzare în cea mai mare afacere de corupţie a ultimilor 25 de ani.

"Iohannis este exact opusul lui Ponta"

- Care este secretul reuşitei fostei Alianţe Creştin-Liberale la alegerile prezidenţiale?

- Actualul preşedinte al României a adus în discursul public o anumită sobrietate pe care românii, sătui de politica ultimilor ani, au aşteptat-o, iar ACL a avut o campanie decentă, nicidecum ca a PSD, cu atacuri la persoană şi cu minciuni. PSD a crezut că românii sunt uşor de păcălit, ACL a mizat pe faptul că sunt deştepţi. Nu în ultimul rând, ACL a acţionat în campanie ca un tot organizat, deşi a trebuit să armonizăm foarte repede două partide, PDL şi PNL, care au fost adversare până aproape de jumătatea lui 2014.

- Ce discuţii aţi avut cu Iohannis când PSD îl ataca sub centură? Nu i-aţi recomandat niciodată să riposteze?

- Încă de la început am stabilit că nu vom răspunde cu aceeaşi monedă. Însăşi structura umană a preşedintelui Iohannis nu face casă bună cu atacurile la persoană, cu tonul ridicat şi cu beţia de cuvinte. Este exact opusul lui Victor Ponta. Deşi a fost ţinta unor atacuri absolut mizerabile, dl Iohannis a decis de la început să nu întoarcă atacurile.

- Cum l-aţi cunoscut şi cum l-aţi caracteriza? Ce rol a avut Crin Antonescu în această relaţie? În campanie, când vedeaţi sondajele, l-aţi rugat pe fostul lider PNL să se implice?

- Pe dl Iohannis l-am cunoscut datorită relaţiilor instituţionale, când am condus ministerele de Interne şi al Dezvoltării. Dintoteauna mi s-a părut un om al faptelor, serios şi competent. După cum ştiţi, după europarlamentare, PDL şi PNL au început discuţiile pentru o fuziune pornind de la decizia că vom susţine acelaşi candidat la prezidenţiale. Discuţiile au început cu dl Antonescu, dar ulterior, acesta a decis să se retragă, iar PNL l-a ales pe dl Iohannis preşedinte în cel mai democratic mod cu putinţă. Cât de mult şi cum s-a implicat dl Antonescu în campanie, aţi văzut cu toţii. Pe de altă parte, să ştiţi că sondajele mincinoase ale PSD nu ne-au demoralizat deloc, deoarece ştiam cum va fi evoluţia pe tot parcursul.

"Nu ne vom folosi de traseişti"

- Cum vedeţi şansele lui Victor Ponta de a rămâne premier şi ale PSD de a păstra guvernarea?

- Normal ar fi fost ca Victor Ponta să-şi asume votul negativ dat de cetăţeni, pentru că românii nu au votat doar împotriva unui om şi a unui partid, ci împotriva modului în care aceştia guvernează. Au sancţionat masiv minciunile guvernării, pomenile, privatizările eşuate şi pierderea locurilor de muncă. Deocamdată, Victor Ponta e ţinut în funcţie de baroni pentru că este uşor de manipulat. Ei spun, el execută. Dar situaţia se va schimba, pentru că vom face tot ce se poate pentru a duce până la capăt votul de blam dat lui Ponta şi PSD-lui.

- Klaus Iohannis spunea că PNL vrea să preia guvernarea. Cum veţi face acest lucru?

- Exact cum scrie în Constituţie. Adică prin moţiune de cenzură Guvernul Ponta cade şi pierde majoritatea. Dar nu ne vom folosi de traseişti pentru a prelua guvernarea, fiindcă toate experienţele anterioare ne arată că nu poţi avea o guvernare eficientă dacă e susţinută de o majoritate la care pun umărul traseişti. Vom depune moţiune de cenzură în următoarea sesiune parlamentară.

- Cu cine puteţi colabora pentru a obţine majoritatea necesară răsturnării Guvernului?

- Dacă analizăm structura Parlamentului vedem că opţiunile sunt destul de limitate. Prin urmare, nu vreau să mă antepronunţ, înainte ca forurile de conducere ale PNL să ia o decizie.

"O separare clară a administraţiei de politic"

- Pe cine are PNL în vedere pentru a conduce viitorul guvern?

- Dl Cătălin Predoiu este cel susţinut pentru a conduce Guvernul PNL, iar acest lucru a fost clar încă din vară, când s-a stabilit prin protocol că dacă cel pe care îl susţinem la Preşedinţia României provine de la vechiul PNL, atunci premierul va fi de la PDL. Dar dincolo de aceste înţelegeri politice, mie îmi este limpede că dl Predoiu ar fi un premier foarte bun. Experienţa şi performanţele sale din trecutul guvernamental şi profesional ne arată că am ales persoana potrivită.

- Care vor fi obiectivele unui nou guvern al PNL?

- Lucrăm acum la programul de guvernare, mai exact, premierul desemnat Cătălin Predoiu lucrează la el împreună cu colegi din partid. Îl veţi cunoaşte cât de curând.

- Va avea curajul noul PNL să "depesedizeze" administraţia fără a o "peneliza"?

- Eu cred că nu e vorba de curaj, ci despre determinare. Ideea mea despre administraţie e fără echivoc: ani în şir am susţinut că administraţia trebuie separată de politic. Susţin că trebuie trecută, prin consens politic, o listă clară de câteva mii de poziţii în administraţie care nu trebuie să aibă de a face cu politica, ci cu profesionalismul şi specializarea. Trebuie făcută, în opinia mea, o separare clară. Nu este posibil ca cetăţeanul să fie afectat de schimbările de majorităţi, obiectivul este să primească servicii bune la cel mai înalt nivel. Trebuie să se renunţe la numirea unor oameni care nu au nici în clin, nici în mânecă, cu anumite funcţii şi domenii doar pentru că au sprijinit tabăra politică câştigătoare. Când vom face asta, cred că vom putea spune că România a atins maturitatea democratică şi s-a rupt de trecut.

"Partidul trebuie să pună presiune pe Guvern"

- Vă doriţi o funcţie în viitorul guvern al PNL? Dacă da, care ar fi?

- Eu sunt de părere că preşedinţia unui partid nu mai trebuie amestecată cu funcţiile administrative. Am spus asta şi public, şi în interiorul partidului, încă din timpul guvernării noastre. Partidul trebuie să monitorizeze acţiunile guvernului şi să pună presiune pe el pentru respectarea promisiunilor făcute. E nevoie de un astfel de mecanism, pentru că de multe ori cei care ajung în Guvern uită ce au promis pentru a ajunge acolo.

- Cum va evolua noul PNL? Cum se va finaliza fuziunea în condiţiile în care vechii liberali şi vechii democrat-liberali încă nu s-au împăcat peste tot? Cum va aborda partidul alegerile locale şi parlamentare din 2016?

- Nimeni nu a crezut că fuziunea va fi ceva uşor, aşa că nu fac o dramă când văd că mai sunt probleme sau că mai avem de armonizat poziţii. Vă garantez că această construcţie politică nouă se va întări şi la alegerile din 2016, lucrurile în suspensie se vor rezolva până atunci. Până una-alta, decizia prin care cele două partide au fuzionat a fost validată de victoria în cea mai grea competiţie electorală: PDL şi PNL au câştigat Preşedinţia României.

"Trebuie alianţe pentru a mai tăia din aripile PSD"

-  Ca bihorean, sigur nu vă e indiferentă politica locală. Consideraţi că Ilie Bolojan trebuie să candideze pentru încă un mandat la Primăria Oradea, iar un vechi pedelist la Consiliul Judeţean? Cum vedeţi raporturile de putere locale între fostele membre ACL?

- Sunt un om care joacă după regulile democratice, ca atare voi accepta deciziile organizaţiei judeţene a partidului. Nu am intervenit niciodată peste deciziile luate de filiale, pentru că ar însemna să nu respecţi voinţa a mii de colegi. Preşedintele partidului e garantul respectării statutului partidului, nu patronul partidului.

- Credeţi că e util pentru PNL Bihor să se alieze cu UDMR doar pentru a-i înlocui din funcţii pe viceprimarul PSD Ovidiu Mureşan şi pe vicepreşedintele CJ Ioan Mang?

- Cred că trebuie făcute alianţe peste tot acolo unde se poate pentru a mai tăia din aripile PSD.

- După falimentul strategiei "Jos Băsescu!", Victor Ponta încearcă să supravieţuiască în fruntea Guvernului şi a PSD susţinând că în 2016 se va bate cu oamenii lui Băsescu, exemplificând: Blaga, Anastase, Videanu etc. Cum răspundeţi?

- Victor Ponta nu a înţeles nimic din alegerile pe care tocmai le-a pierdut. Încet, dar sigur, va deveni irelevant. Noi vom vorbi despre prezent şi viitor, trecutul îi aparţine domnului Ponta.

"Am o linişte extraordinară"

- Aţi discutat după alegeri cu Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc? Ce şanse ar avea acesta din urmă să obţină iertarea după ce în campanie a susţinut-o pe dna Udrea?

- Nu am discutat cu niciunul dintre ei. Cât îl priveşte pe dl Boc, nu putem vorbi despre iertare. Adică nu în aceşti termeni. Mie îmi pare rău că a făcut alegerile pe care le-a făcut.

- Ce şanse daţi PMP sau grupului din jurul Monicăi Macovei?

- Iubesc democraţia şi pluripartidismul, prin urmare le urez succes amândurora.

- Se spune că în calitate de fost ministru al Administraţiei şi Internelor nu aţi fi străin de afacerea EADS. Aveţi temeri faţă de DNA?

- Am o linişte extraordinară. Ştiu bine că am făcut totul legal, că am renegociat contractual EADS şi i-am redus valoarea, ba am şi am făcut sesizare la DNA referitoare la acest dosar.


CINE ŞI CUM
Caracterizări în trei cuvinte

Traian Băsescu, fost preşedinte al României - un caracter puternic

Cornel Popa, copreşedinte PNL Bihor - înţelegător

Gavrilă Ghilea, copreşedinte PNL Bihor - onest

Ilie Bolojan, primarul Oradiei - profesionist

Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor - plagiator, cariera sa politică trebuia încheiată

Alexandru Kiss, preşedinte UDMR Bihor - experimentat

Szabo Odon, preşedinte executiv UDMR Bihor - impetuos

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
REPLICA
ADEVAR si DREPTATE inainte de toate ca sa se cunoasca de catre toti romanii simpli bihoreni.DE acord cu afirmatia lui Vasile Blaga`Ioan Mang (PLAGIATORUL PSD) presedintele PSD Bihor plagiator cariera sa politica trebuia incheiata de mult `Adevarul si Dreptatea spusa in fatza ca sa se cunoasca,numai ca in cazul de fata `HOTUL hotilor` striga `Uite hotul mai mic ! catre unul mai mic hot plagiator Ioan Mang!:))=)).NU apar dar nici NU acuz , da mai incet cu `a mai taia din aripile PSD` mai taie din argumente, mai incet cu pianul pe scari ca-l scapi dreacu si face multa galagie !:))=)) Domnu portocaliuPDL traseist si actualmente galben PNL Vasile Blaga ca nu am uitat faptele dumitale si actiunile contra romanilor(si bihorenilor) si a tari acesteia ROMANIA sa enumeram numai cateva,falimentarea Hyperion Stei, sef de vama si nici in concediu nu ai plecat ca sa nu pierzi spaga,mita,peschesul,ciubucul,NU am uitat ca esti `REGINA` cea care centraliza toate spagile si le ducea la partidul PDL,NU am uitat ca expresedintele ROMANIEI domnu Traian Basescu iti zicea ` Buldogul Vasile ` sa nu zicem` ciinele Vasile ` Sa nu mai amintim vizite de lucru in Bihor la primariile PDL la petreceri si chermeze la comuna Santandrei cand cei de la SELINA asfaltau la -5 -10 grade ca sa fii declarat multumiT.NU UITAM!Da nici pe ai nostri din PSD Bihor nu-i uitam! Pentru ca ...cat de prosti-s tot de a nostri-s , cat de rai -is tot a nostri-s , a celor din PSD Bihor ... le urmeaza randull a schimbare la curatenia de primavara din PSD !:))=)) Acesta este opinia lui Romanul_Simplu.
Postat 08 Ianuarie 2015, 10:21 de Romanul_Simplu
SANTA KLAUS
L-am vazut ieri pe Presedinte CITIND un text la CSM! Ziceai ca citeste o poveste! HABAR N-AVEA despre ce era vorba! Sa spui ca Procurorul general trebuie sa faca parte din CSAT(fara a te referi la o viitoare modificare a Constitutiei)este CUMPLIT! Sa vorbesti despre "scurgeri nepermise"de informatii iarasi este o chestiune ingrozitoare(per a contrario, rezulta ca exista si "scurgeri permise"). Singurul lucru bun prin comparatie cu fostul a fost limbajul decent(mai tineti minte cum se rastea Baselu la Mona Pivniceru?)
Postat 07 Ianuarie 2015, 08:37 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON