URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 August 2010, 08:40

Tripoul secret

Tripoul secret PRETENŢIOŞI. Cazinoul amenajat la parterul imobilului din strada Postăvarului 11 funcţiona sub acoperirea unei asociaţii sportive cu nume sugestiv - Good Luck Club, iar clientela era atent selectată. De înţeles, din moment ce înăuntru se desfăşura o „activitate sportivă intelectuală"!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O armată de poliţişti din Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul Criminalistic şi Poliţia Municipiului, plus agenţi SRI, a participat timp de două săptămâni la supravegherea unui imobil din strada Postăvarului 11, în care, potrivit pontului primit, funcţiona un salon de jocuri de noroc neautorizat.

Studenţi, interlopi şi oameni de afaceri deopotrivă, împătimiţi ai jocului de poker, se întâlneau aici noapte de noapte, pentru turnee de poker texan doate cu premii consistente.

În final, miercurea trecută, filajul a luat sfârşit. Însoţiţi de comisari ai Gărzii Financiare şi de un echipaj de mascaţi, poliţiştii au descins în cazinou în timpul unui turneu la care participau 15 jucători.

Good luck

Salonul funcţiona sub paravanul unui ONG - Asociaţia Good Luck Club - înfiinţat în acest an, pe 26 martie, de doi orădeni, Călin Victor Cormoş (34 ani), afacerist din domeniul construcţiilor, şi prietenul său, Gheorghe Nicolae Pop (39 ani), plus un sătmărean, Atilla Andras Lungu, pe care poliţiştii nu au reuşit încă să-l găsească. Potrivit statutului, asociaţia avea ca scop promovarea jocului de poker şi crearea cadrului organizatoric pentru jucătorii amatori. În realitate, însă, în incinta clubului funcţiona un veritabil cazinou, dotat cu mese de joc, jetoane, crupieri, bar şi tabele electronice.

De fapt, prin înfiinţarea ONG-ului, cei trei au încercat să găsească o portiţă prin care să se poată sustrage de la plata impozitelor mari din domeniul jocurilor de noroc şi care ar fi făcut neatractive taxele de participare la aceste jocuri. „Pentru organizarea unor turnee aveau obligaţia să înfiinţeze o societate comercială şi să obţină licenţă de funcţionare. Jocurile de noroc organizate pe bani, la fel ca oricare altă activitate comercială, sunt supuse impozitării", explică inspectorul principal Florian Sîrca, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) Bihor, cel care a coordonat ancheta.

03 Torjoc.jpgSediul clubului a fost stabilit într-o zonă liniştită, pe strada Postăvarului, vizavi de casa controversatului procuror Alexandru Lele. Imobilul aparţine cunoscutului politician Silviu Torjoc (foto), fost inspector-şef şcolar adjunct, despre care poliţiştii pretind însă că habar nu avea cu ce ocupau chiriaşii săi.

Dotaţi

Cormoş şi Pop au început amenajarea apartamentului în luna mai, iar din iunie cazinoul a fost deschis. În total, apreciază poliţiştii, investiţiile celor doi depăşesc 20.000 de lei şi au constat, în mare, în cinci mese de joc, jetoane, computere, spliter video şi două televizoare LCD. A meritat, căci le-a adus încasări consistente organizatorilor, care nu ţineau vreo evidenţă contabilă şi nici nu plăteau vreun impozit. Nici cei trei crupieri nu aveau contracte de muncă, fiind plătiţi la negru.

Cert e că la turneele de poker organizate în tripoul de pe Postăvarului participau, zilnic, între 20 şi 25 de jucători. În timp ce la un turneu legal de poker texan, organizat de cazinourile autorizate, taxa de participare se cifrează la peste 5.000 de lei, aici se achita o taxă de înscriere de 30, 70 sau 100 de lei, în funcţie de importanţa turneului.

„Accesul era restrictiv, nu oricine îşi permite să participe la astfel de jocuri. Clienţii erau primiţi doar cu recomandare şi trebuiau să se legitimeze pentru a intra, fiind declaraţi membri ai clubului. Au fost zile când la turnee participau numai 15 persoane, dar şi unele la care s-au înscris 40 de jucători", spune şeful SIF.

03 lipai noemi.jpgJucători de soi

Clienţii erau toţi împătimiţi ai jocului de poker, studenţi, interlopi dar şi oameni de afaceri. Numele unora nu spun mare lucru, ca de pildă Adrian Balint, Sorin Gabor, Cătălin Cherecheş sau Ioan Melan. Alţii, însă, sunt mult mai cunoscuţi. Cum ar fi interlopul orădean Sorin Rădeanu (care, spre norocul lui, a lipsit de la turneul organizat în seara flagrantului) sau Lipai Noemi (foto), fiica Simonei Beleţchi, fosta patroană a Hotelului Vulturul Negru, precum şi impresarul Adrian Alexandrescu, cei din urmă prezenţi la descinderea Poliţiei.

03 adi alexandrescu.jpg„Eu nu ştiam că salonul nu e în regulă, nici nu mă priveşte. Pe noi, jucătorii, poliţiştii ne-au întrebat despre jocul în sine. I-am auzit, însă, fără să vreau, pe organizatori, care pretindeau că au acte în regulă", a declarat pentru BIHOREANUL Adi Alexandrescu (foto).

Oricum, în afara deranjului de a da cu subsemnatul, jucătorii reţinuţi n-au avut altceva de pătimit. Asta deoarece poliţiştii n-au putut dovedi că ei ştiau că tripoul funcţionează ilegal. „Numele clubului era la vedere, salonul avea firmă de pază angajată, crupieri, bar de incintă, orar de funcţionare... Ca şi cum totul era legal", explică şeful SIF Bihor.

Premii consistente

Conform anchetatorilor, turneele de poker erau organizate la detaliu. Sistemul era eliminatoriu, la final rămânând trei sau patru câştigători care erau premiaţi în bani sau produse, ca de pildă televizoare LCD ori telefoane mobile. În urma primelor verificări s-a stabilit că fondul de premiere pentru un joc era de aproximativ 2.500 lei, din care primul clasat lua jumătate.

În cele două luni de funcţionare ilegală, se estimează că s-au pus în joc peste 500.000 lei, suma reprezentând circa 85% din valoarea taxelor de participare încasate. În consecinţă, doar din aceste taxe în contul organizatorilor au rămas cel puţin 88.000 de lei, la care se adaugă contravaloarea jetoanelor achiziţionate în plus de jucători.
Miercurea trecută, de pildă, în momentul pătrunderii poliţiştilor, asupra crupierilor s-au găsit 6.020 lei, bani proveniţi din desfăşurarea jocului, asta pe lângă fondul de premiere de 2.500 de lei stabilit pentru turneul din seara respectivă.

Amenzi timide

Contactat de BIHOREANUL, Călin Cormoş, unul dintre organizatorii jocurilor, a refuzat orice discuţie. „N-am nervi pentru asta acum", a declarat, sec, afaceristul. Nici nu e de mirare, căci atât el, cât şi asociatul său, Nicolae Pop, s-au ales cu o salbă de amenzi şi învinuiri.

Pe lângă confiscarea mobilierului şi aparaturii electronice, cei doi au fost acuzaţi pentru organizarea unor jocuri de noroc fără licenţă şi, fiindcă nu aveau nicio evidenţă contabilă, şi pentru evaziune fiscală. Totodată, pentru că în incinta salonului funcţiona ilegal şi un bar, tot fără casă de marcat, comisarii Gărzii Financiare Bihor le-au aplicat două amenzi în cuantum de 14.000 lei, dispunând şi confiscarea băuturilor şi a încasărilor din seara respectivă. Cum ar veni, dublu sau nimic...


JOCUL MINŢII
Cel mai bun câştigă

Regulile pentru jocul de poker texan, Texas Hold'em (singurul practicat la Asociaţia Good Luck Club), sunt simple. Pe masă se pun cinci cărţi vizibile tuturor iar jucătorii mai primesc alte două, fiecare, pe care nu le arată celorlalţi. Fiecare îşi creează propria mână de poker utilizând toate cărţile, iar cel care are combinaţia cea mai valoroasă câştigă potul. La turnee, participanţii achită o taxă de înscriere din care organizatorii stabilesc fondul de premiere şi împart jetoane pentru jucători.

Daniel_Negreanu.jpgÎn România, turneele de poker texan sunt permise în cazinourile autorizate. Unul din cele mai mari s-a organizat anul trecut la Bucureşti de către Federaţia naţională sportivă de poker. Competiţia, Romanian Poker Championship, l-a avut ca invitat special pe Daniel Negreanu (foto), unul din cei mai mari jucători de poker din lume, cetăţean canadian de origine română care are în palmares patru turnee mondiale iar câştigurile sale din poker depăşesc 11 milioane de euro. Taxa de înscriere la turneu a fost de 1.100 de dolari, iar fondul de premiere de 250.000 de dolari. Competiţia a fost câştigată de Cristian Dumitrescu, jucătorul încasând 217.000 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
pokeristi ratati
pai astia erau mai corecti decit site-urile de poker poker stars, full tilt si absolute poker, dupa ce naiba i ati inchis, ati lasat natia pokeristilor pe uscat...
Postat 10 Octombrie 2011, 21:24 de sd
2 luni.......2 saptamani erau suficiente
În cele două luni de funcţionare ilegală, atat va trebuit? doua luni? de ce nu i ati lasat un an, nu au facut o vizita sefului? daca o facea erau lasati sa functioneze si asa? de ce nu puneti asa intrebariile, nu cunoasteti practica, cati nu functioneaza ilegal si fara case de marcat fiscale
Postat 11 August 2010, 20:37 de ha, ha, ha
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON