URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iulie 2015, 07:23

Trei catâri şi-o zebră lipsă: Cum a câştigat procesul cu Poliţia Locală un pensionar care a traversat prin loc nepermis

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ce face omul când nu are ce face? Ajuns în încurcătură, se poate încurca şi mai tare ca să iasă din ea. Aşa a procedat un pensionar din Oradea care s-a încăpăţânat să se judece aproape doi ani cu Poliţia Locală din pricina unei banale traversări neregulamentare.

Prins că a trecut peste cele patru benzi ale Bulevardului Dacia prin loc nemarcat, omul a bodogănit împotriva agentului care l-a "luat de sus", iar apoi, fiindcă i-a urat atât acestuia, cât şi colegului său să le ajute Dumnezeu după cum se poartă cu un biet bătrân cu picioarele betege, a mai fost "abţiguit" cu încă o amendă, pentru ofensarea "organelor".

Bărbatul a acuzat însă obrăznicia oamenilor legii şi a contestat în instanţă ambele sancţiuni. "Să se înveţe minte să fie respectuoşi cu cetăţenii, iar aceştia să ştie că nu trebuie să se lase abuzaţi de autorităţi", explică el, mândru că a bătut Poliţia în justiţie şi amenzile i-au fost transformate în simple avertismente. Chiar dacă pentru asta a cheltuit mai mult, obligând ditamai instituţia să facă la fel...

Pradă lesne

Om în etate, ajuns la 67 de ani, Vasile Bălaj (foto) a călcat pe lege într-o după-amiază de vară oarecare, pe 16 iunie 2013. În jurul orei 18.15 a ieşit din casă pentru a da o fugă peste drum de blocul unde locuieşte, pe Bulevardul Dacia, să-şi cumpere apă de băut de la magazinul Profi. N-a folosit însă pasajul subteran, ci a luat-o direct printre maşini.

La întoarcere, când a trecut din nou strada în acelaşi fel, l-a luat în primire un agent al Poliţiei Locale. "Mi s-a adresat jignitor: «Cum îţi permiţi, măi, să treci pe aici în prezenţa mea!?»", a povestit bărbatul BIHOREANULUI, la doi ani după "abuz". "Poliţistul mi-a cerut actele, dar cine îşi ia buletinul când merge după apă?". I-a spus agentului că nu le avea, iar acesta ar fi continuat să-i vorbească nepoliticos: "Mi-a zis: «Treci la maşină pentru identificare!»".

Bărbatul a încercat să joace "la sentiment", spunând că e bolnav şi-l dor picioarele, dar şi că în acele momente alţii treceau strada, aşa că se simţea discriminat. Epuizându-şi repertoriul, "la un moment dat m-am enervat şi am vrut să plec, spunându-le agentului şi colegului lui din maşină că «aşa să le ajute Dumnezeu după cum procedează ei cu mine»".

"Aşa să vă ajute Dumnezeu!"

Reacţia poliţiştilor? Agentul care până atunci şezuse în maşină a ieşit şi s-a luat după el până la scara blocului, unde l-a ameninţat că "două procese verbale îţi facem, să te înveţi minte!".

Zis şi făcut. Primul act, încheiat la ora 18.40 de agentul Gorgan Vasile, consemnează că "a traversat Bulevardul Dacia prin loc nemarcat şi nesemnalizat, în dreptul Exchange Lorant, deşi în apropiere, la 30 de metri, se află subpasajul Dacia", stabilindu-i o amendă de 225 lei "cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul sumei în 48 de ore - 75 lei".

Un al doilea proces verbal i-a fost încheiat la ora 18.50 de al doilea poliţist, Isai Sorin Adrian, pentru că "a proferat injurii şi expresii jignitoare la adresa agenţilor şi a instituţiei Poliţiei Locale, de genul «Să vă f…ă dracul», «Să vă bată Dumnezeu», «Să vă ia dracu’»", amenda pentru această faptă fiind stabilită la 200 lei, fără posibilitatea de a achita jumătate în termen de 48 de ore. "Nu că la prima ar fi calculat corect jumătatea, căci jumătate din 225 lei nu face 75 de lei", spune, ironic, bărbatul.

La judecată

Început în stradă, conflictul a continuat în justiţie, Bălaj contestând ambele sancţiuni la Judecătoria Oradea. N-a angajat avocat dar, fiindcă "am fost geolog la viaţa mea!", s-a înarmat singur cu un adevărat arsenal juridic. Teza sa? Ambele acte erau "lovite de nulitate absolută" pentru că agenţii nu au respectat procedurile.

"Primul agent nu purta caschetă şi nu mi s-a adresat în conformitate cu Regulamentul Poliţiei Locale şi cu normele Codului de Etică, ci m-a interpelat cu o privire răutăcioasă şi violenţă în limbaj. Cel de-al doilea nu a fost echipat în uniformă, ci în ţinută civilă, cu bermude. Martorul pus în acte a fost de circumstanţă şi mincinos. Nu am fost întrebat dacă am obiecţiuni, încălcându-se articolul 16 din OG 2/12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, dar şi articolul 5, conform căruia sancţiunile aplicate trebuie să fie proporţionale cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurări, modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de consecinţele produse şi de circumstanţele personale ale contravenientului. S-a încălcat şi articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind prezumţia de nevinovăţie, şi Constituţia, care garantează egalitatea cetăţeanului în faţa autorităţii", a "mitraliat" bătrânul, concluzionând că i s-au "încălcat grav onoarea, demnitatea şi reputaţia cetăţenească prin mijloace abuzive, mincinoase şi de rea credinţă".

În plus, a prezentat o grămadă de acte medicale conform cărora suferă de coxartroză şi diabet, şi zeci de poze alb-negru şi color, înfăţişând pietoni ce traversează bulevardul tot "prin loc nemarcat şi nesemnalizat".

Iertat de judecători

Bombardaţi cu aşa "probatoriu", în ianuarie 2014 magistraţii Judecătoriei au procedat rabinic, admiţând plângerea, dar numai în parte. Stabilind că agenţii au acţionat legal şi regulamentar, iar procesele verbale "corespund realităţii", instanţa a dispus înlocuirea sancţiunilor prin amendă cu avertismente, "atrăgând totodată atenţia petentului ca pe viitor să respecte prevederile legale". Motivul? Gradul redus al pericolului social al faptei, detaliul că bărbatul nu mai avusese probleme cu legea şi etatea acestuia.

Poliţia Locală a atacat decizia, reiterându-şi argumentele la Tribunal. Contravenientul "a fost rugat civilizat să se legitimeze", dar "a plecat de la faţa locului înaintea încheierii procesului verbal", iar pe fond - a pledat jurista instituţiei - "nu se poate vorbi de un pericol social redus al faptei, ci din contră, întrucât contravenientul a traversat un bulevard cu patru benzi, cu circulaţie intensă, punând în pericol nu doar propria viaţă, ci şi siguranţa celorlalţi participanţi la trafic".

Cât despre durerile de genunchi, "boala nu justifică fapta, din contră, afecţiunile de natură a-i limita mişcarea picioarelor şi provoca încetinirea mersului au determinat un pericol ridicat pentru şoferi". În fine, a subliniat jurista Poliţiei Locale, omul "nu s-a limitat la această contravenţie, nu a manifestat regret pentru săvârşirea acestei fapte, ci a devenit recalcitrant şi a proferat injurii la adresa agenţilor şi a instituţiei".

Pildă de civism

După încă mai bine de un an, în urmă cu trei luni, Tribunalul a menţinut sentinţa Judecătoriei, arătând că "deşi prezumţia de legalitate şi temeinicie a proceselor verbale nu a putut fi răsturnată prin niciun mijloc de probă" de către Bălaj, "amenzile au fost disproporţionate faţă de pericolul social al faptei, ţinând cont de calitatea de pensionar a petentului".

"Experienţa prin care am trecut merită cunoscută de toţi cetăţenii", consideră acum bătrânul, convins că procesul său poate fi chiar "izvor" de inspiraţie pentru concitadinii abuzaţi nu doar de Poliţia Locală, ci de orice altă instituţie.

Că a cheltuit mai multă energie, timp şi bani prin sălile de judecată e o nimica toată pe lângă faptul că a impus, spune el, un principiu, şi anume că, oricât ar greşi, cetăţeanul trebuie respectat şi când nu are dreptate. Tenacitatea sa e demnă de urmat, în timp ce îndărătnicia Poliţiei Locale este condamnabilă, numai şi pentru faptul că a cheltuit banii contribuabililor într-un război inegal, cu un biet cetăţean...


OBLIGAŢI LA CONSECVENŢĂ
"În slujba legii"

Directorul Poliţiei Locale Oradea, Ioan Găluţ (foto), consideră că, în ciuda faptului că persoana sancţionată de agenţii Gorgan şi Isai a câştigat procesul, dreptatea a fost de partea poliţiştilor, verificările interne confirmând că aceştia au fost echipaţi şi au acţionat regulamentar.

"Poliţia Locală Oradea este garantul respectării normelor de conduită socială la nivelul municipiului. Sancţiunile contravenţionale aplicate de agenţi sunt prevăzute prin legi, ordonanţe, hotărâri de Guvern şi hotărâri ale Consiliului Local, iar procesele verbale întocmite respectă în mod absolut prevederile legale în materie", aminteşte şeful instituţiei.

Cât despre faptul că Poliţia Locală a purtat un proces atât de lung pentru o miză atât de mică, Găluţ susţine că "diligenţele depuse în vederea apărării proceselor verbale atacate în instanţă sunt o consecinţă firească a activităţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor". Altfel spus, indiferent de amploarea neregulilor constatate de agenţi, juriştii sunt obligaţi să-i susţină prin chiar natura meseriei şi specificul instituţiei. Vorba latinilor, dura lex, sed lex...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
34 Comentarii
@grigore
Cat de tampit trebuie sa fii ca sa scrii, fii cu un singur i? Raspunsul ni-l ofera grigore. Tampit rau de tot!
Postat 27 Iulie 2015, 21:54 de User anonimizat
BV
§ 1. Avertismentul Avertismentul reprezinta prima treapta de sanctionare pe scara sanctiunilor administrative si consta in atentionarea – verbala sau scrisa – a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale (art. 7/1). Avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusa (art. 7/2). Aceasta sanctiune se poare aplica si in cazul in care actul de reglementare speciala contraventionala nu o prevede, in virtutea dispozitiilor din actul normativ cadru (art. 7/3) care sunt obligatorii si cu caracter general. La aceasta masura se recurge atunci cand: - abaterea savarsita este de o gravitate mai redusa prezentand o mai mica importanta; - autoritatea constatatoare si sanctionatoare apreciaza ca cel care a comis fapta nu o va mai repeta, chiar fara aplicarea unei sanctiuni mai severe, ca, de exemplu, amenda. Aceste doua criterii sunt cumulative cuprinzand un element obiectiv, abaterea savarsita, si unul subiectiv, aprecierea organului cu caracter pozitiv privind nerepetarea incalcarii in viitor. La acestea mai putem adauga si criteriul caracterului primar al faptei, caci repetarea ei exclude aplicarea unui nou avertisment impunand o sanctiune mai severa. § 2. Amenda administrativa Amenda administrativa este cea mai tipica si cea mai frecventa sanctiune principala in materie contraventionala (art.5/2 lit. b). Amenda contraventionala are caracter administrativ, conform legii (art. 8/1), probabil pentru a accentua caracterul ei nepenal, putand fi aplicate atat persoanelor fizice cat si celor juridice (art. 6/1). Amenzile se fac venit la bugetul statului ori cel local, al unitatilor administrativ-teritoriale, in functie de natura actului care le reglementeaza, daca legea nu dispune altfel (art. 8/5 teza I-a). Amenzile prevazute de legi, ordonante sau hotarari de guvern revin bugetului de stat in proportie de 75%, iar restul, unitatii din care face parte agentul constatator. Aceasta suma se retine integral ca venit extrabugetar, cu titlu permanent si va fi repartizata pentru dotarea cu mijloace specifice activitatilor din domeniu (art. 8/5 teza a II-a). PS QED
Postat 27 Iulie 2015, 19:01 de vbalaj2002
BV
SANCTIUNILE CONTRAVENTIONALE Sanctiunile reprezinta consecintele de ordin represiv pe care trebuie sa le suporte persoana care a incalcat regulile juridice. Sanctiunile contraventionale sunt o categorie a sanctiunilor juridice ce se aplica in cazul savarsirii abaterilor contraventionale. Sanctiunile administrative principale si tipice sunt avertismentul, amenda, iar atipice activitatea desfasurata in folosul comunitatii. PS Rog comentatorii sa aiba in vedere cele de mai sus.
Postat 27 Iulie 2015, 18:50 de vbalaj2002
Auleuuuuuu
Multi bolovani,caldura mare ,anti,anti..Cit de idiot poti fi sa comentezi o hotarire judecatoreasca?Cu ,fara organ,creier ,toti papagalii au sarit pe nea Vasile...!Jalnic,penibil,anti normalitate,bolovani de Birtinutz!!!!!Hahahahahaaaa!
Postat 27 Iulie 2015, 09:40 de grigore
Tareeeeee
Cand credeam ca le-am vazut pe toate in romanica, ma izbeste crunta realitate. Dupa parintii oligofreni, care isi obtin scutiri medicale pentru odrasle, ca sa nu faca sport la scoala (nu ma refer la cei a caror copii chiar au probleme medicale) oferindu-le astfel posibilitatea de a face un infarct la treizeci si de ani, a aparut si scutirea medicala de a trece strada prin locurile special amenajate. Ideea in sine e de noaptea mintii, pentru ca o persoana cu o conditie medicala ca a domnului Vasile, sub nici o forma nu ar trebui sa treaca strada prin loc nemarcat, pentru ca cine face acest lucru trebuie sa se miste alert (efort fizic suplimentar) si pot aparea si emotiile, fapt total neindicat la o afectiune cardiaca. Hotararea judecatoreasca este iarasi absolut aiurea. Fapta a fost comisa, recunoscuta deci comutarea amenzii in advertisment e aiurea. Despre atitudinea "organelor" asta e o cauza disjuncta si daca e adevarata relatarea domnului Vasile, respectivii ar trebui sanctionati. In rest, nea Vasile, multa sanatate si nu te mai juca cu focul.
Postat 27 Iulie 2015, 09:20 de User anonimizat
Felicitari..
,,,nea Vasile!Nu mai dati explicatii bolovanilor de aici!Nici scoala n-au cita vacanta ai dumneata!Felicitari inca odata!Ai grija mai e unul Ivan Teodor,piticul atomic!Sa vezi la aista ce texte si propaganda face...Sa traiesti nea Vasile!
Postat 26 Iulie 2015, 08:14 de grigore
...
Nu zic nu (mă refer la accidentele mortale), zic doar că trecerea prin loc nepermis nu-i o soluție, că de murit tot se moare, iar dreptatea (legal, cel puțin) se distribuie și atribuie în mod diferit. Multă sănătate și... drum bun!
Postat 26 Iulie 2015, 01:09 de Shogun
Icoana bunicului.
Dle VB ,sunteti idolul meu ! E O.K. acuma? Ne vedem la concertul Puya !
Postat 25 Iulie 2015, 21:26 de User anonimizat
BV
IN ZONA RESPECTIVA ACCIDENTELE MORTALE AU FOST NUMAI PE TRECEREA DE PIETONI .....
Postat 25 Iulie 2015, 21:13 de vbalaj2002
Situația e simplă
Dacă domnul Bălaj era lovit de un autoturism care circula regulamentar, sunt șanse mari ca domnia sa să fi fost trimis în altă lume, iar șoferul să-l aibă pe conștiință chiar dacă nu era vinovat. După părerea mea, mai bine te plimbi un pic până la o trecere de pietoni decât să faci ce a făcut domnul Bălaj. Lumea asta oricum nu-i perfectă, iar treceri de pietoni nu se pot amenaja din doi în doi metri...
Postat 25 Iulie 2015, 18:57 de Shogun
BV
Subsemnatul, BĂLAJ VASILE,în calitate de Intimat în dosarul cu nr. de mai sus, formulez: ÎNTÂMPINARE LA APELUL declarat de Poliţia Locală Oradea cu sediul în Oradea, Piaţa Unirii nr.1, prin reprezentanţii săi legali, împotriva Sentinţei Civile nr. 673/2014, pronunţată de către Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. 11831/271/2013. În motivarea apelului, Poliţia Locală Oradea, prin reprezentanţii săi legali, invocă : ,, Acesta ( Pron. m. și f. postpus: Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor ).a fost interpelat de către agentul poliţiei locale după ce a traversat carosabilul şi rugat să se legitimeze. Devenit recalcitrant în intervalul de timp necesar identificării, petentul a început să profereze injurii la adresa instituţiei Poliţiei Locale Oradea şi a agenţilor de poliţie, plecând de la faţa locului înainte de a se încheia procesul de identificare. Urmare a faptelor constatate au fost întocmite două procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei, de către doi agenţi de poliţie diferiţi, prin care i s-au aplicat acestuia amenzi contravenţionale în cuantum de 225 lei, respectiv 200 lei. …………………………………………………………………………………………………. Apreciem Sentinţa Civilă nr. 673/2014 criticabilă ( care dă prilej de critică, care poate fi criticat, care merită criticat ) întrucât nu se poate vorbi despre un grad de pericol social redus al faptei. ’’ Prin care: - solicităm să admiteţi plângerea contravenţională şi să dispuneţi anularea proceselor – verbale de contravenţie sau înlocuirea amenzilor contravenţionale cu sancţiunea avertismentului; - trebuie reţinute şi circumstanţele personale ale petentului, cu referire precisă la starea de sănătate, vârsta şi recomandarea expresă a medicului ,, evitarea eforturilor ’’la care nu se face referire în întâmpinare; - referitor la pasajul subteran, menţionat de intimat, trebuia precizat şi faptul că acest pasaj are 22 trepte la coborâre şi tot atâtea la urcare; - solicităm să admiteţi plângerea contravenţională şi să constataţi că procesele – verbale au fost întocmite cu încălcarea normelor legale imperative, motiv pentru care sunt lovite de nulitate absolută. MOTIVE Agentul constatator ( în uniformă dar fără caschetă ) nu a îndeplinit procedurile legale privind ascultarea atentă şi analizarea cu profesionalism a problemei. În acest sens am fost interpelat cu o privire răutăcioasă, cu aroganţă, agresivitate, ameninţare şi violenţă în limbaj. Prin acest comportament s-a încălcat regulile care dă imaginea demnă a poliţistului în societate: - adoptarea unei ţinute şi un aspect fizic îngrijit; - manifestarea unui comportament ireproşabil; - evitarea excesului de limbaj, familiarismele ori gesturile deplasate; - moderaţie în atitudine şi propuneri. Regulile menţionate capătă mai multă importanţă atunci când poliţistul acţionează în uniformă, semn exterior şi manifest al calităţii sale. Portul ţinutei îi conferă prestigiu şi autoritate. Precizez că poliţistul care a încheiat procesul – verbal seria PLO nr. 0016957 a fost îmbrăcat în ,, bermude’’ şi m-a urmărit, după plecarea mea cauzată de comportamentul lor, până la scara blocului, unde m-a ameninţat: două procese îţi facem ca să te înveţi minte. Referitor la conduita profesională a poliţistului, se fac următoarele precizări: - poliţiştii trebuie să conştientizeze, în toate împrejurările, faptul că sunt plătiţi din bani publici şi se află în serviciul cetăţenilor, situaţie ce impune un comportament adecvat în toate împrejurările; - poliţistul în ţinută de serviciu, reprezintă simbolul legalităţii şi ordinii; - publicul aşteaptă de la poliţist să aibă un comportament exemplar, respectând el însuşi normele legale şi neuzitând în mod abuziv prerogativele funcţiei sale; - corectitudinea însoţită de reţinere în afirmaţii şi atitudini, ca şi grija acordată ţinutei, conferă poliţistului şi instituţiei pe care o reprezintă o imagine de interlocutor respectabil şi competent, în special atunci când este vorba de a exprima o poziţie divergentă sau de a face faţă reticenţelor persoanelor implicate în rezolvarea situaţiei. Referitor la martor, am făcut precizarea că în timpul celor 5 minute în care s-a făcut identifi - carea eu nu am văzut nici o persoană care să aibă cunoştinţă despre faptă sau împrejurarea dată, care să servească la aflarea adevărului în cadrul procesului. Prin urmare, dacă se are în vedere cele de mai sus şi faptul că procesele-verbale nu cuprind toate datele privind arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei ..., existând, în consecinţă, dubii asupra vinovăţiei petentului şi, aplicând prin extindere principiile care guvernează materia dreptului penal, aceste dubii profită petentului, solicităm să constataţi că intimatul nu a făcut pe deplin dovada faptelor reţinute prin procesele-verbale, motiv pentru care, solicităm să admiteţi plângerea şi să dispuneţi anularea proceselor-verbale de contravenţie. În cazul în care consideraţi că nu pot fi anulate procesele-verbale, solicit înlocuirea amenzilor contravenţionale cu sancţiunea avertismentului, deoarece prin plata acestor amenzii, starea mea de sărăcie şi de sănătate se accentuează. În probaţiune: - aratăm că raportul de activitate al agentului constatator este datat 16.06.2013 şi nu conţine ora, motiv pentru care este puţin probabil să fie întocmit după ora 19 a aceleiaşi zile; - lipseşte raportul de activitate a poliţistului în ,, bermude’’; - faptele constate prin propiile simţuri nu au respectat procedurile legale, au încălcat regulile care dă imaginea demnă a poliţistului în societate şi conduita profesională a acestuia; - întâmpinarea a fost însuşită de Directorul Poliţiei Locale Oradea, fără o prealabilă anchetă internă a desfăşurării faptelor; - proba testimonială se impune de la sine. În drept: Ordonanţa nr. 2 din 12 iulie 2001 ( actualizată ) privind regimul juridic al contravenţiilor
Postat 25 Iulie 2015, 16:41 de vbalaj2002
politia locala
Din punct de vedere al disciplinei si sigurantei rutiere, batranelul a gresit! Dar de ce sta politia locala la panda in locul celor de la rutiera? Nici vorba de "garant al respectarii normelor de conduita"! Toata treaba e de incasat amenzi la ordinul primarului!
Postat 25 Iulie 2015, 14:08 de User anonimizat
@TDS
Vezi ca sunt camere la semafor, se pot proba in instanta daca faci plangere. Nu ai nevoie de martor, camera e suficienta. Is o gramada care trec pe rosu acolo, sa treaca in pole position ;)
Postat 25 Iulie 2015, 07:40 de overstrategy
@platona
Iar n-ai luat pastilutele!
Postat 24 Iulie 2015, 19:15 de User anonimizat
Ai gresit,platesti.Bolojan,ai gresit,platesti 42000 lei ? Nuuuuuuu !Fac contestatiue !!!???
Primare,ai gresit ? Platesti 42000 lei,din buzunarul tau si ne dai un exemplu de corectitudine si onestitate. Da de unde,fac contestatie ."Nuuuuuu platesc"!!!??? "Sunt primarul Bolojan si sunt deasupra Legii,fac ce vreau si cand vreau .... " "Batraneii si oradenii sa-si bage mintile in cap,ca imediat ii intubez ,ii expropriez,ii amendez (cei ala avertisment !!!???),mai proiectez un drum expres prin fata casii lor sau o pista de biciclete .... si cate nu mai pot face cu un harlet in mana.
Postat 24 Iulie 2015, 18:03 de platona
Oamenii lui nea ilie
Nu sunt vinovati astia de la locala, vinovati sunt cei care i-au angajat, de multe ori ,,angajatorii'' sunt la nivelul organului (de comunitar zic, ce credeati?!). Doua cazuri gen ,,din caietul grefierului'':1.au scris str.Locomotivei, in loc de str.Caii ferate. Instanta a anulat pv si sanctiunea. 2.A scris ,,geam'' in loc de fereastra, autor agent bradea calin gh. Avocatul reclamantei a venit in instanta cu dex-ul si l- scos dupa ce jurista primariei e perorat o ora cum ca ,,pv-ul se bucura de prezumtia de veridicitate''. Vorba lui Caragiale :rumoare in sala... si reclamanta a castigat. Sa nu zica baietii ca numai ei sunt prosti... prosti sunt si juristii primariei: au facut mare tam-tam, cu executor s.a.m.d., numai ca pv pe care-l invocau fusese anulat de instanta iar hotararea a ramas dedinitiva, nefiind atacata! Concluzia: la asa birau, asa slugi, dar prostiile slugilor nu le plateste biraul, le platim noi, oradenii !
Postat 24 Iulie 2015, 16:45 de pinonel
Bunicul.
Daune morale de citeva "jde mii de euro n-a obtinut "baiatul asta de baiat?". P.S.Dupa ce pleaca Puya de la noi,va rog sa-i invitati sa concerteze si pe cei de la B.U.G.Mafia. Unora le place ...hip-hopul.
Postat 24 Iulie 2015, 16:05 de User anonimizat
@grigore
ce rusine sa am ??? eu l-am pus pe pensionar sa traverseze pe bulevard ? nu lui ar trebui sa-i fie rusine oare ca-i om trecut prin viata si ar trebui sa fie un exemplu pentru ceilalti ?
Postat 24 Iulie 2015, 15:56 de Florin25
?????????????????????
Mey Florin 25-HAI SICTIR de derebedeu!Halal educatie ai primit,chiar nu ai pic de rusine!!!
Postat 24 Iulie 2015, 15:20 de grigore
@LauraD
1. Vorbesc cand vreau si ce vreau. Asta ca sa fim clari! Daca ai fi citit postarea mea (initiala)ai fi observat, ca nu am adus in discutie daca pulitistii (scuzati expresia) au fost sau nu ireverentiosi cu "respectabilul" cetatean. Nu-mi vinde insa, te rog, gogosi de genul "domnul este un intelectual cu probleme de sanatate, care "a luat-o si el, o data pe scurtatura". Daca era "intelectual" ar fi respectat regulile. Cunosc genul din nefericire. Imi pare rau, cu toata dragostea, dar esti iarasi in postura "am, n-am mingea, trag la poarta". Nu era vorba despre dealul Ciuperca, sau despre PMO in articol.
Postat 24 Iulie 2015, 14:40 de User anonimizat
Respectul cetateanului
@anticomunist. Sa nu vorbesti, cum este in Vest! Acolo autoritatile respecta cetateanul! Acest domn nu a spus ca nu a gresit, ci a spus, ca nu a fost respectat de catre autoritati. Dupa atitudine, domnul este un intelectual cu probleme de sanatate, care "a luat-o si el, o data pe scurtatura". A fost sanctionat prompt. Autoritatile locale, care mereu "o iau pe scurtatura" (nu au nevoie de avize de mediu, sa inceapa o lucrare - vezi Dealul Ciuperca), fac scandal in presa, cand sunt sanctionate. Sunt pentru respectarea legii, dar in primul rand sunt pentru respectarea cetateanului!
Postat 24 Iulie 2015, 13:15 de LauraD
NU
@anticomunist: Nu, nu mi-ai dat această senzație! Am adus pur și simplu vorba în context pentru că ceea ce am relatat este de dată recentă!
Postat 24 Iulie 2015, 13:01 de TDS
O mica completare
Am locuit o bucata buna de timp pe Bulevardul Dacia. "Taranul" din Birtin, cum va place unora sa-l adulati, a inlocuit partea aceea inestetica de beton care separa sensurile de circulatie cu scuaruri cu gazon si instalatie de irigare. Fara sa fie ceva nemaipomenit, a fost o agreabila schimbare. Bineinteles, ca very next day, cum ar zice englezul, au aparut "cetatenii" (locuitori ai cetatii, cum ar veni) carora le era lene sa foloseasca pasajul si treceau peste sase benzi de circulatie si " par le même ocasion" si peste gazonul proaspat asternut. Spre neplacuta mea surprindere, covarsitoarea majoritate a celor care faceau acest lucru erau pensionarii si bineanteles nelipsitii "bizoni de oras".
Postat 24 Iulie 2015, 12:58 de User anonimizat
@TDS
Daca ti-am dat intr-un fel senzatia ca ii apar pe soferi, cred ca nu m-am exprimat bine. Sunt si sofer si pieton, iar in trafic am intalnit nenumarati soferi, care la fel ca nea' Vasile n-au nici o treaba cu respectarea celor mai elementare reguli de circulatie (si in acelasi timp si de bun simt), precum si pietoni inconstienti. Ideea pe care o promovam in postare era aceea ca o societate devine si se conserva ca civilizata strict prin respectarea tututor regulilor. Daca legile sau un regulamentele, sunt prost concepute sau lezeaza intr-un fel demnitatea sau liberatea individului sau a colectivitatii, exista mijloace democratice si legale in acelasi timp, de a le schimba. Mergeti pana in Elvetia, Austria, Germania sau chiar si mai aproape, in Ungaria, incalcati legea si incercati sa-i explicati politistului care v-a oprit sau retinut, ca sunteti batran, ca va dor picioarele, ca oricum legea aia nu e buna, etc.
Postat 24 Iulie 2015, 12:51 de User anonimizat
si nu-s politist...
până la urmă, cred că sunt două lucruri distincte, pt. care fiecare parte ar trebui să răspundă... potrivit Legii, mnoa: trecerea necorectă și cealaltă problemă... atitudinea față de cetățean, jigirile aduse bla, bla , bla - simplu
Postat 24 Iulie 2015, 12:04 de vg
Onoare, demnitate si reputatie cetaceneasca
Sancţiunile contravenţionale sunt principale si complementare. Sancţiunile contravenţionale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravenţională; c) prestarea unei activităţi in folosul comunităţii; Comentariile sa se refere la: Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii si sancţiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea; in cazul sancţiunii cu amenda se vor stabili limita minima si maxima a acesteia sau, dup caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili si tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. Persoana juridica răspunde contravenţional in cazurile si in condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc si se sancţionează contravenţii. PS - Nici la Judecatorie si nici la Tribunal nu s-a putut aplica proba testimoniala, pe care eu am cerut-o la modul imperativ. PS - In lumea asta si in tara asta trebui respectat Codul eticii si deontologiei profesionale. PS - Eu la UBB am facut cursul de Etica cu Prof. Grigore Zanc.
Postat 24 Iulie 2015, 11:49 de vbalaj2002
batran obraznic...ai gresit paltesti
a trecut prin loc nepermis plateste. dar pensionar fiind a avut timp de procese si tampenii, culmea ca judecatorii l-au si iertat de amenda desi era spre binele lui sa o pastreze ca sa se invete minte pe viitor. asa data viitoare va proceda la fel cu procese si alte tampenii chiar daca nu are dreptate.
Postat 24 Iulie 2015, 11:07 de Florin25
Felicitari..
..domnule Vasile!Sunteti un exemplu de urmat pentru noi toti!Acesti domni comunitari-locali,trebuie contestati in instanta,sunt cu tupeu...normal au fost instruiti de Ilie -birtinutz!!!!!!!!
Postat 24 Iulie 2015, 10:46 de grigore
PARERE
@anticomunist: Uite, eu îți dau dreptate! Nu putem traversa la întâmplare dar la rândul lor și șoferii trebuie să fie corecți! Acum două zile mi s-a întâmplat mie o chestie la trecerea de pietoni din zona Decebal ( refugiul de tramvai / acum autobuz ), direcția dinspre Tudor Vladimirescu spre Piața Decebal. De regulă acolo șoferii mai mereu forțează primul semafor după care tot trebuie să aștepte pentru că nu-l pot forța și pe al doilea ( trebuie să acorde prioritate celor care vin din Călărașilor ). Eu chiar când traversez o trecere de pietoni ( fie și cu semafor ) tot mă uit în dreapta. Deși aveam verde un autoturism a forțat și a trecut, staționând în imediata apropeiere la al doilea semafor. M-am apropiat și ce să vezi? La volan o...polițistă! Bluz[ albastră, trese ( pe care pe mine mă cam derutează, nu mai cunosc ierarhiile actuale). Avea și semn de începător! I-am notat și numărul, îl știu, inițial am vrut să fac sesizare la Poliția rutieră dar m-am gândit că mi se vor cere probe, martori ori de unde puteam produce așa ceva când totul s-a petrecut la secundă! În orice caz prima literă era K iar ultima Y. În cazul prezentat sunt nelămurit de ce expresia "Așa să-ți ajute Dumnezeu" este ofensatoare? Hai, "Să te ia dracu'" , să zicem ( dacă a fost rostită ) dar prima?????
Postat 24 Iulie 2015, 10:28 de TDS
Lege?
Da,haideti sa vedem ce se intampla daca era lovit de o masina??? mai era atat de vocal distinsul pensioner?? Nu cred nimic din ce afirma acesta vis a vis de politisti cum nu cred in demonstrarea nevinovatiei lui inculpandu-i pe altii care traverseaza strada. Daca esti bolnav si pensionar nu esti obligat sa respecti regulile minime de circulatie??? Principiul judecatorilor observ ca este oricat gresesti sau incalci legea dupa ce sunteti sanctionati dati in judecata politia si ei va dau castig de cauza. Toate tarile civilizate la care facem referire atat de des in toate comentariile, respecta cu strictete legea: Absolut toate categoriile sociale.
Postat 24 Iulie 2015, 10:17 de camarad
OK
Deci e legal si cetateneste sa treci strada printre masini, sa calci pe spatiul verde si in general sa ignori orice lege si mai ales orice farama de bun simt. Pentru zdruncinatii care ma vor acuza ca le tin partea pulitistilor, ii rog in avans si respectos sa se abtina. Vrem sa traim ca cei din vest, dar refuzam cu ostentatie sa respectam orice urma de regula sau lege. Aveam un prieten, RIP, care educat la scoala nemteasca din Timisoara, avea o vorba: vrei sa traiesti ca neamtu', fa ca neamtu'.
Postat 24 Iulie 2015, 10:06 de User anonimizat
OFENSĂ?
Nu pricep de ce expresia "Așa să-ți ajute Dumnezeu" este ofensatoare? În definitiv omul nu a stabilit modalitatea în care persoana să fie ajutată! Poate din contră, Divinitatea ar fi decis un ajutor în alt sens decât cel dorit de rostitor!
Postat 24 Iulie 2015, 08:51 de TDS
jegurile umane in uniforma
Niste analfabeti, fara nici o educatie si fara bun simt, aroganti, nesimtiti etc. Astia-s "politistii" locali, facuti dupa chipul si asemanarea primarului Balbajan, care ii foloseste ca sa dea amenzi. Bravo dl. Balaj ! Judecatorii trebuiau sa puna Polutia Locala sa plateasca si daune !
Postat 24 Iulie 2015, 08:41 de AgentulTermic
Prostia si nesimtire "organelor" e proverbiala...
Un prieten de-al meu a fost amendat tot la traversarea peste bulevardul Dacia tot pentru trecere prin loc nepermis si pentru ca a calcat pe spatiul verde dintre benzi, singura problema era ca spatoiul verde era acoperit cu 5 centimetri de zapada. I s-a spus sa faca contestatie la judecatorie daca nu ii convine. Daca se poarta ca niste gunoaie sunt tratati ca niste gunoaie, respect pentru uniforma ar trebui sa aiba in primul rand ei. Unde este politia locala cand esti agresat de cersetori, sau de ciorile care circula prin Oradea si fac scandal in mijloacele de transport. Sunt viteji cu un pensionar si o tireaza rapid cand vad infractiuni adevarate.
Postat 24 Iulie 2015, 08:15 de vasyion
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON