URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Septembrie 2016, 19:09

Taxi pentru tovarăşe: Trei şefe din PSD Bihor au mers la mare cu maşina Direcţiei Silvice

Taxi pentru tovarăşe: Trei şefe din PSD Bihor au mers la mare cu maşina Direcţiei Silvice DISTRACŢIA LOR, BANII TĂI. După ce au ajuns la mare fără a răbda ca toţi alegătorii lentoarea şi putoarea unui tren, ci folosind o maşină a statului, nu-i de mirare că la Şcoala de Vară a Femeilor Social-Democrate consiliera judeţeană Stela Babău (a doua din stânga), soţia preşedintelui PSD Bihor Erica Mang (a patra) şi consiliera locală Adelina Coste (prima din dreapta) au promovat odihnite "valorile social-democraţiei" şi "implicarea femeilor în politică"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ce bine e să fii consilier judeţean, consilier local şi nevastă de ştab politic, să ai "oportunitatea" de-a împleti utilul cu plăcutul la o Şcoală de Vară a partidului organizată în cea mai de fiţe staţiune de pe Litoral, în plin sezon estival, şi să nu scoţi niciun leu din buzunar pentru distracţia asta! Nici măcar ca să ajungi acolo, pentru că te serveşte o maşină a unei instituţii publice.

Aşa au procedat, luna trecută, trei doamne din PSD - nevasta preşedintelui PSD Bihor, Erica Mang, fosta candidată la Primărie Adelina Coste şi consiliera judeţeană Stela Babău - care au profitat că îşi puteau asigura "deplasarea" cu o maşină a Direcţiei Silvice, instituţie condusă de un coleg de partid.

Pe făraş

Adrian Florescu, şeful Romsilva BihorLa patru ani după instalarea în funcţie, timp în care a reuşit să nu fie acuzat de vreo potlogărie, şeful Direcţiei Silvice Bihor, Adrian Florescu (foto), riscă să-şi piardă funcţia. Pricina? A fost pârât conducerii Romsilva şi chiar ministrului Mediului că a pus o Skoda Superb a instituţiei la dispoziţia a trei colege din PSD care apoi s-au şi lăudat că au ajuns cu ea la Şcoala de Vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, desfăşurată la Mamaia între 25-28 august.

Luat la întrebări de şeful Romsilva, omul a şi recunoscut, raportând că pe 24 august maşina trebuia să meargă la Bucureşti, de unde ar fi urmat să aducă nişte "materiale" – neindicate - pentru o întâlnire a silvicultorilor programată în Băile Felix.

"În aceeaşi perioadă, dl director a fost solicitat de organizaţia OFSD Bihor pentru a sprijini deplasarea unui număr de 3 persoane (femei) pe direcţia Bucureşti. Având în vedere că autoturismul dispunea de locuri libere, s-a acordat sprjinul solicitat în transportul acestora până la Bucureşti (via Constanţa), în măsura respectării dispoziţiei conform scopului deplasării", s-a justificat Florescu, adăugând în apărarea sa că "în fiecare an, OFSD Bihor participă la acţiuni dedicate Lunii Plantării Arborilor şi alte asemenea evenimente cu caracter social şi educativ dedicat activităţilor în pădure". Cum ar veni, serviciu contra serviciu...

Din galanterie

Şeful Direcţiei Silvice şi-a recunoscut greşeala şi în faţa BIHOREANULUI. "Într-o conjunctură nefericită, galant cum mă ştiţi, că am o slăbiciune la femei, am acceptat să fie transportate cu maşina instituţiei", a spus Florescu. Baiul e că "tehnocraţii" din conducerea Romsilva i-au dat ultimatum să-şi prezinte demisia: "Până azi (n.r. - vineri, 16 septembrie) la ora 14 am termen să-mi depun demisia. Eu nu fug de răspundere, îmi asum greşeala".

Totuşi, Florescu nu vrea să renunţe la post pentru că, spune el, pe de o parte nu a încălcat nicio lege, iar pe de alta nici nu e aşa vinovat cum a crezut el însuşi înainte de a semna nota explicativă înaintată şefului Romsilva. "De fapt, eu ştiam că un şofer merge la Bucureşti şi că doamna Stela Babău, care îi este vecină, l-a rugat s-o ducă până acolo. Nu era prima oară, că fiica ei e studentă în Capitală. Dar că şoferul le-a dus şi pe doamna Erica Mang, şi pe doamna Adelina Coste, şi nu până la Bucureşti, ci până la Constanţa, am aflat abia miercurea asta (n.r. - 14 septembrie), când conducerea Romsilva mi-a cerut punctul de vedere", spune Florescu.

Doar până-n Bucureşti

Stela Babău, consilier judeţean PSDContactată şi ea de reporter, consiliera judeţeană Stela Babău (foto) admite că ea l-a rugat pe şoferul Direcţiei Silvice s-o ducă cu maşina acestei instituţii, nu pe director, precum şi faptul că celelalte două pasagere au fost Erica Mang şi Adelina Coste, dar nu vede în asta nicio problemă.

"Oricum maşina mergea până la Bucureşti şi avea locuri libere", zice femeia. Susţine, însă, că tustrele s-au oprit în Capitală: "Din Bucureşti la Mamaia ne-a dus fiica mea, cu maşina ei, iar la întoarcere tot ea ne-a adus de la Constanţa la Bucureşti. De acolo înapoi la Oradea ne-a adus din nou, într-adevăr, maşina Direcţiei Silvice".

Cine zice adevărul întreg, nu "scurtat" cu cei peste 400 de kilometri cât e distanţa între Bucureşti - Mamaia şi retur, pare deja treabă de anchetator, pe care probabil o vor face inspectorii Romsilva, care şi-au anunţat prezenţa la Oradea săptămâna aceasta. Oricare va fi verdictul lor, un lucru e sigur: dacă cele trei colege de partid au rămas cu foloasele, "galantul" şef al Direcţiei Silvice se poate alege cu ponoasele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
pentru din psd
A dat ciuma in voi psd.istilor,se pare ca nu aveti alte griji decat sa va cotonogiti intre voi . Ne bucuram macar asa nu ne mai ocupam noi de voi Tineti-o tot asa ,ati turbat ,s-a mutat de la Ana Tiron turbaciunea la voi. EA il vana pe seful nostru contiunuu,
Postat 21 Septembrie 2016, 22:30 de Andrei_Butoi
frustrari
Cata frustrate si rautate pe acest ziar, aidoma papusarului pentru care lucreaza. Aveti acum treaba cu trei, doua sau una din cele 4 patru participante. Doamne respectabile (mai putin a patra, despre care nu se face vorbire!) Care este de fapt scopul? Numai prostul nu pricepe! Fiecare este realizata in viata, profesional si familial! De ce nu va legati de capusele parazite, frustratele care traiesc din profesia cea mai veche de pe lume! Dintr-o data s-a facut liniste in jurul lor!
Postat 20 Septembrie 2016, 23:57 de secretara
Ce poza frumoasa!
Sarace mai sunt astea din poza! Haideti sa punem bani sa le decontam drumul. Punem o cutie a milei in fata la PSD pt miloage!
Postat 20 Septembrie 2016, 23:31 de dinpsd
Nu mai faceti comentarii nefondate !!!
Am lucrat cu Dna Stela Babau si o cunosc bine, este clar ca sunt minciuni ceea ce comentati la adresa dumneaei. Sunteti invidiosi!!! Este o femeie harnica si serioasa iar voi stiti asta...sa fie clar. Ramaneti o luptatoare si o invingatoare cum va cunosc!
Postat 20 Septembrie 2016, 23:03 de AnonymuS
Una si unu!
S-au dus si ele la plimbare....Ar trebui sa va interesati cum a tinut directoarea Babau oamenii pe vremea cand aveau firma de prelucrare a lemnului, cum i-a mintit ca sunt angajati si cum nu le-a platit contributiile. Sau cum isi bate joc de cei peste care e director acum la Asociatie.Sau de spagile pe care le ia Florescu pentru functii.
Postat 20 Septembrie 2016, 18:11 de alex_lungu
Ciume
Niste ciume, urate cu spume! Hoate si plagiatoare, la ce va asteptati de la niste incompetente si lingatoare-n dos? Doar nu voiati sa va faca donatii, voua sau copiilor nevoiasi? Pfff...
Postat 20 Septembrie 2016, 15:40 de Bubu
Hohooooo
Ăsta este motiv de demitere? :))))) O masina a mers la București si pe lângă șofer, pentru ca erau locuri libere, nu de alta, au mai fost transportate si trei cucoane :))) Of of măi măi :))))) Daca erau centuriste duduile il demiteau si pe șofer? :)))
Postat 20 Septembrie 2016, 10:14 de denis
Lasati bietele muieri in pace, au avut de unde invata!
De ce nu scrieti despre birtinez, cum a facut el naveta la Alesd cu masina institutiei, cum a facut-o praf in doi-trei ani si cum populimea i-a cumparat alta. Tot populimea i-a platit soferul, benzina... asta in conditiile in care avea/are un apartament in primarie!!!
Postat 20 Septembrie 2016, 10:01 de pinonel
Doamnele roșii de pe centură...
A fi nesimțit e puțin spus despre aceste trei coțofene, minciuna e adusă la rang de lege în psd și este exploatată din plin. Cele relatate mai sus nu sunt o excepție, ci este regula ca direcțiile județene subordonate politic să pună la dispoziția copiilor, amantelor,nevestelor etc,tot ce este necesar pt bunăstarea protipendadei de partid. Uneori aroganta și tupeul acestor parveniți nu are limite,aceasta ciuma roșie numit PSD, distruge tot ce atinge, pt ei articolul de mai sus este o mândrie, pt simplul alegător o bătaie de joc. Ce sa vorbim de personajele implicate, te apuca greață când vezi ce fac si rămâi cruciș când le asculți cum dau ele lecții de democrație și de chivernisire a banului public. De asta sunt și școlarizare de infractorul penal Dragnea & comp.(un bun exemplu),pentru o mai bună gargară politică,nedimtire și tupeu...
Postat 20 Septembrie 2016, 08:19 de ardelean
aceeasi regula a bizonilor psd..nesimtirea
..trei muieri pe bani publici merg la curs de...prestat! sa va fie rusine (dar nu stiti ce e), ca va bateti joc de tara asta cu nesimtirea care-l caracterizeaza pe seful vostru puscarias drac(nea). Doar ciolanul va intereseaza, trantori si parveniti din aceasta clica de tradatori si hoti! Rusine!
Postat 20 Septembrie 2016, 06:45 de TC
Babau=o nesatula
Babau=o nesatula!Nu ii mai ajung banii ca director cu masina sub fund si sofer de la institutie si bani ca si consilier judetean. Altii traiesc din salar minim pe economie iar pe altii nu ii mai satura nimeni. Rusine cu un asemenea om!
Postat 19 Septembrie 2016, 21:35 de calinpop
*
Eu una nu le invidiez. Deloc. Ba din contra.
Postat 19 Septembrie 2016, 20:25 de Iness
PCR transpartinic. Ep: ”Marea corupţie!”
I. ”La patru ani după instalarea în funcţie, timp în care a reuşit să nu fie acuzat de vreo potlogărie, şeful Direcţiei Silvice Bihor, Adrian Florescu (foto), riscă să-şi piardă funcţia. Pricina? A fost pârât conducerii Romsilva şi chiar ministrului Mediului că a pus o Skoda Superb a instituţiei la dispoziţia a trei colege din PSD care apoi s-au şi lăudat că au ajuns cu ea la Şcoala de Vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, desfăşurată la Mamaia între 25-28 august.” 1. În timp ce pe tov. ”academician” Vasile (boss-ul de la noul PDL) & co dona Codruţa îi mângâie pe creştet în legătură cu marile lor ”vămuiri” [ex: EADS, Microsoft, Flota etc.], domnul Mang (rebotezat: ”Janoş”) şi colegele sale sunt filaţi pentru orice mică greșeală/găinărie. Mai ceva decât a fost Osama bin Laden. Cu cât este mai mică, cu atât trebuie mai aprig sancționată! Probabil este un copy-paste după metodele Securității anilor ’50. Vorba lui Pristanda: ”Curat murdar!” 2. Domnule Mang, J.: Apărați-vă mai bine colegii/colegele! Nu cum ați făcut în cazul …altora. PS. Szervusztok! (postat: ne-”călugărița” Ștefan)
Postat 19 Septembrie 2016, 20:15 de stefan
n-au..
destui bani să-şi permită?sau are bugetu de la contribuabili destui?şi să coboare la de ăstea mizerii?că oricum în politichia românescă îs destule
Postat 19 Septembrie 2016, 20:10 de crisan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON