URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iulie 2016, 07:47

Taxa de fraier: Angajaţii Ambulanţei Bihor au plătit ani în şir cotizaţii unui sindicat din care n-au făcut parte

Taxa de fraier: Angajaţii Ambulanţei Bihor au plătit ani în şir cotizaţii unui sindicat din care n-au făcut parte ŞEFUL SUPREM! "Cotizaţia de nesindicalist" nu e singura aberaţie din contractul colectiv de muncă al ambulanţierilor bihoreni. Potrivit articolului 165 din document, "activitatea liderului de sindicat este asimilată ca vechime în activitatea managerială în domeniu". Motivul? Deşi încadrat ca simplu şofer, Gheorghe Chiş (foto) poate invoca oricând "experienţa" pentru a obţine o funcţie de manager!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S-a deschis Cutia Pandorei la Serviciul Judeţean de Ambulanţă! BIHOREANUL a dezvăluit deja cum s-au ales cu dosare penale fosta şefă Daniela Petrişor, fostul director economic Remus Cacuci şi liderul sindical Gheorghe Chiş, pentru o pagubă de peste 800.000 lei provocată unităţii, prin achiziţii pe lângă lege, numiri abuzive în funcţii de conducere şi, în cazul lui Chiş, plata nelegală a unor sporuri şi salarii nemeritate, vreme de - atenţie! - un întreg cincinal.

Însă problemele nu se opresc aici. După cum a descoperit tot BIHOREANUL, în ultimii 4 ani, zeci de angajaţi ai SAJ Bihor au cotizat, fără voia lor, la sindicatul condus de Chiş, din care, culmea, nici nu făceau parte. Mai grav e că banii, reţinuţi din salarii şi viraţi într-un cont distinct de cel al sindicatului, au fost doar la cheremul liderului sindical, care n-a dat socoteală vreodată pentru modul în care i-a gestionat...

Ambulanţă parazitată

Mocnit mai bine de un an, scandalul de la Ambulanţă a explodat în urmă cu două săptămâni, când BIHOREANUL a scos la lumină conţinutul plângerilor penale depuse în ultimele luni la Parchetul Oradea, sub semnătura managerului Gheorghe Pintea, a directorului economic Liviu Sabău Popa, a celui tehnic Adrian Stângă şi a asistentului şef Gencsi Laszlo, la adresa predecesorilor.

Una dintre delaţiuni viza contracte "cu dedicaţie", care au păgubit SAJ Bihor nu doar prin sumele plătite necuvenit firmelor-prietene, ci şi prin amenzi de 120.000 lei încasate pe motiv de nerespectare a procedurilor legale în domeniul achiziţiilor.

O altă plângere se referea la promovarea "cu delegare" pe funcţia de director economic, în decembrie 2012, a fostului şef al Serviciului Achiziţii, Remus Cacuci, pe atunci urmărit penal şi deci incompatibil, iar cea de a treia îl viza pe Gheorghe Chiş, liderul Organizaţiei Sindicale Ambulanţa Bihor (OSAB) şi, totodată, şef peste Federaţia Naţională a Sindicatelor Ambulanţa, găsit că a fost pontat şi plătit cu peste 200.000 lei, timp de 5 ani, fără să fi lucrat ca şofer pe ambulanţă, cum este încadrat.

Vrei, nu vrei, dai...

Anchetele penale sunt în fază incipientă. Între timp, însă, BIHOREANUL a descoperit noi dovezi ale modului dezastruos în care a fost coordonată activitatea Ambulanţei, de astă dată cu consecinţe directe asupra salariilor angajaţilor.

Daniela Petrişor, fost manager Ambulanţa BihorAbuzul se găseşte în contractul colectiv de muncă, semnat "ca primarul" în 2011 de fostul manager Daniela Petrişor (foto) cu liderul OSAB Gheorghe Chiş, potrivit căruia angajaţilor li se reţine automat din salariu o cotizaţie lunară pentru sindicat, fie că sunt, fie că nu sunt membri în organizaţie! În cazul membrilor de sindicat, cotizaţia a fost stabilită la 2% din salariul de încadrare, în timp ce celor care nu au vrut să se înscrie, au renunţat la calitatea de membru sau chiar şi celor excluşi li s-a impus o cotizaţie obligatorie de 1% din salariul de încadrare. Pretextul? Unul ambiguu: "Pregătirea şi desfăşurarea negocierilor colective, dialogului social precum şi în alte scopuri stabilite prin acordul părţilor"...

Cât despre banii colectaţi astfel, ei erau viraţi într-un cont separat de cel al OSAB, care, deşi ar fi trebuit administrat "prin acordul comun al SAJ Bihor şi OSAB", cum zice contractul colectiv, a fost lăsat doar pe mâna lui Chiş, fără ca acesta să dea vreodată socoteală.

5 ani de jecmăneală

Dr. Emil Boţcău, de exemplu, a descoperit că plăteşte fără acordul lui această "taxă de fraier" începând de anul trecut, de când a ales să renunţe la statutul de membru. Însă colegul său, dr. Petru Venter, are reţineri pe nu mai puţin de 5 ani! "Mie mi s-au reţinut cotizaţii de nesindicalist din 2011, când am fost exclus din sindicat. Ce sume s-au strâns, ce s-a întâmplat cu banii, nu ştiu", spune Venter.

Şi nu sunt singurii. Potrivit informaţiilor BIHOREANULUI, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2015, în fondul "nesindicaliştilor" s-au virat peste 20.000 lei, bani despre care nimeni nu are habar pe ce s-au dus. "Eu am aflat despre acel cont din întâmplare, în luna decembrie a anului trecut. Atunci am descoperit cu stupoare că nu avem date despre ce s-a întâmplat cu banii şi i-am cerut dlui Chiş să îmi prezinte o situaţie. Răspunsul a fost că noi, actuala conducere, suntem doar interimari şi nu discută cu noi", povesteşte managerul Gheorghe Pintea.

Nu spun!

La fel s-a eschivat Chiş şi în faţa ziariştilor când, într-o conferinţă de presă organizată săptămâna trecută, BIHOREANUL i-a solicitat o socoteală a banilor luaţi din buzunarele nesindicaliştilor, dar şi să explice cadrul legal pentru reţinerea acestora. "Contractul colectiv de muncă a fost avizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Dacă nu ar fi fost legal, s-ar fi respins", a fost singurul argument al sindicalistului.

Deşi reporterul a insistat, cerând date despre sumele care s-au strâns în acest "fond separat" şi, mai ales, destinaţia lor, Chiş a refuzat categoric să facă publice informaţiile: "Singurii care pot cere acest lucru sunt cotizanţii. Nu e vorba de fonduri publice, e vorba de banii oamenilor, cărora, dacă solicită, le vom prezenta situaţia exactă a încasărilor şi cheltuielilor".

Contract nelegal

Curios e că situaţia din Bihor e singulară în zona de vest a ţării. Deşi se află sub umbrela federaţiei naţionale conduse de acelaşi Chiş, SAJ-urile din Arad, Cluj, Satu Mare şi Timiş nu au astfel de clauze în contractele negociate la nivel de unitate.

De altfel, ambulanţierii bihoreni reprezintă o excepţie şi între toate instituţiile publice din judeţ. Contactaţi de BIHOREANUL pe tema contribuţiilor strânse de la nesindicalişti, fără acceptul persoanelor, liderul filialei Blocului Naţional Sindical, Nicolae Morgovan, cel al Sindicatului din Învăţământ, Ioan Ţenţ, dar şi cel al universitarilor, Gheorghe Ionescu, s-au declarat surprinşi de existenţa clauzei.

"Este o prevedere în Legea sindicatelor care permite persoanelor nemembre de sindicat să plătească o cotizaţie. Însă banii se pot reţine doar cu acceptul scris al lor. Nu poate fi instituită o obligaţie în acest sens, nici măcar prin contractul colectiv de muncă, care nu poate fi peste lege. Dacă nu există acordul salariatului, orice reţinere este nelegală", explică Ionescu.

Marius Rotar, şeful ITM BihorLa fel spune şi şeful ITM Bihor, Marius Rotar (foto). "Salariul este un «bun» şi orice reţinere fără acordul liber exprimat al angajatului este un abuz. Noi am avut mai multe discuţii cu cei de la Ambulanţă, pe alte teme, şi le-am acordat asistenţă. Despre existenţa unei astfel de clauze în contractul colectiv de muncă nu am ştiut. Sincer, n-am mai întâlnit aşa ceva", zice Rotar.

Suspendat

Specialiştii în Dreptul muncii consultaţi de BIHOREANUL arată că esenţa unui sindicat constă în reprezentativitate, iar drepturile câştigate în urma negocierilor sindicale sunt nediscriminatorii. "Sindicatul, în cadrul negocierilor, reprezintă interesele membrilor săi, care pot coincide sau nu cu ale altor angajaţi. Dar să faci parte dintr-un sindicat este un drept, nu o obligaţie. Iar dacă nu vrei, nici nu ţi se pot lua bani. E un abuz reţinerea acelei contribuţii, dacă nu există un acord de voinţă semnat de părţi", spune avocatul Alin Inăşel, care îi sfătuieşte pe angajaţii SAJ Bihor să ceară în instanţă anularea clauzei şi returnarea banilor luaţi.

Până să se lămurească situaţia, managerul interimar a dispus, oricum, suspendarea reţinerilor de contribuţii. "Vrem să cerem şi eliminarea respectivei clauze din contractul colectiv de muncă. De fapt, sunt chiar mai multe prevederi cel puţin discutabile", spune Pintea. Numai să aibă "partener de dialog"...


LA JUDECATĂ
De dat şi de luat

Cei peste 400 de angajaţi ai Ambulanţei Bijor au fost obligaţi deja să deschidă procese deoarece, dintr-o eroare a funcţionarilor serviciului de resurse umane, au fost văduviţi de sporuri pentru orele suplimentare în valoare totală de 1,9 milioane lei.

În acelaşi timp, oamenii s-au trezit la rândul lor daţi în judecată de conducerea unităţii, căreia Curtea de Conturi i-a cerut să recupereze paguba de 1,6 milioane lei provocată în perioada mai 2011 - februarie 2015 de o prevedere greşită din acelaşi contract colectiv de muncă, care stabilea sporurile de noapte la 25% din salariul de bază, în loc de 15%, la cât e limitat prin lege.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@salontan
Pesedistule! Tu vrei sa ne lasi fara dl primar Bolojan si fara consilieri? Sa veniti voi si ungurii?!
Postat 26 Iulie 2016, 11:10 de ili3
@pionel
Si de ce nu va strangeti sa-i dati in judecata? http://braila24.ro/cum-mai-sunt-furati-romanii-ilegalitatea-taxei-pe-apa-de-ploaie-24130.html
Postat 26 Iulie 2016, 11:02 de Salontanu
Fura toti, dupa posibiliti!
Despre miile de bihoreni furati de catre primaria Oradea via cao cu taxa de canalizare pluviala, chiar daca nici pomeneala de retea de canalizare pluviala, nu se sesizeaza nimeni?! E vorba de multi bani, foarte multi, aproape 2,5 mil. euro anual (sursa informatiei este @platona, care nu prea a gresit! vezi ,,canalul" colector al paraului Paris).
Postat 26 Iulie 2016, 10:23 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON