URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2014, 08:37

Sufocaţi înCET: De 7 ani, de când s-au stricat electrofiltrele, orădenii respiră aer otrăvit furnizat de CET

Sufocaţi înCET: De 7 ani, de când s-au stricat electrofiltrele, orădenii respiră aer otrăvit furnizat de CET ŢINUT DE SCRUM. Dacă mâine ar ninge, cel mai probabil orădenii s-ar putea "bucura" de o zăpadă neagră (foto), la fel ca de fiecare dată în ultimii ani. Asta pentru că oraşul e acoperit cu pulberi de cenuşă de la bătrânul CET pe cărbune, ale cărui instalaţii de electrofiltrare n-au fost reparate niciodată în cei 48 de ani scurşi de la darea în funcţiune. În medalion, o imagine cu CET-ul într-una din "zilele lui bune", surprinsă de un cititor al BIHOREANULUI în 5 decembrie 2014, la ora 11.30
Sufocaţi înCET: De 7 ani, de când s-au stricat electrofiltrele, orădenii respiră aer otrăvit furnizat de CET TU ŞTII CE RESPIRI? În fiecare zi de funcţionare a bătrânei termocentrale pe cărbune, pe coşul acesteia ies dioxizi de sulfat, monoxizi şi dioxizi de azot, şi pulberi de cenuşă. Particulele microscopice de cenuşă pot provoca tot felul de infecţii şi inflamaţii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Termoficarea orădeană este un veritabil paradox: se pregăteşte să devină cea mai ecologică din ţară, prin achiziţia unei centrale nou-nouţe ce va funcţiona cu gaz, dar până atunci bătrânul CET vâră pe gâtul localnicilor tone de noxe şi de pulberi de cenuşă.

În ultimii 7 ani, instalaţiile cu electrofiltre menite să oprească cenuşa să iasă pe furnalul CET-ului funcţionează "pe sărite". Când nu merg, rezultatul se vede cu ochiul liber, cerul fiind acoperit cu un fum dens. Motivul nu este însă doar vechimea termocentralei, ci şi decizia edililor de a nu mai cheltui bani cu repararea electrofiltrelor, dat fiind că oraşul va avea o nouă centrală, pe gaz. Numai că în timp ce aceasta se lasă aşteptată, orădenii respiră, la greu, aer plin cu cenuşă...

Sistem expirat

Despre termocentrala Oradiei, o adevărată bombă cu ceas, nu poate nimeni să spună cât va mai rezista înainte să explodeze. Dată în funcţiune în 1966, ea şi-a depăşit cu mult durata de viaţă, proiectată la trei decenii, mai ales că nu a fost niciodată modernizată. Aşa că în ultimul deceniu o ţine din avarie în avarie...

CET-ul este, însă, şi cel mai mare poluator al oraşului. Pe lângă faptul că, prin definiţie, cazanele pe cărbune emană cele mai poluante emisii, instalaţiile care ar trebui să le diminueze nu funcţionează decât cu intermitenţe. În 2007, electrofiltrele menite să oprească cenuşa rezultată din arderea cărbunelui s-au defectat, iar perdeaua electrică care stopa trecerea pulberilor (prin nişte cabluri străbătute de curent electric) funcţionează şi ea parţial, la parametri reduşi. Aşa că, în loc să fie reţinute în nişte "saci" uriaşi, anume concepuţi, particulele microscopice evadează pe furnalul CET-ului.

Ce neagră e zăpada albă!

Câtă cenuşă iese prin hornul centralei ştiu cel mai bine locuitorii din Episcopia Bihorului, din Rogerius, Ioşia Nord şi din Sântandrei: pervazurile geamurilor le sunt mereu negre de praf, iar maşinile scoase de la spălătorii rămân curate cel mult o zi. Câtă cenuşă se revarsă peste oraş s-a văzut aproape apocaliptic în iernile cu omăt, când acesta s-a făcut de-a dreptul gri. Fenomenul se repetă în fiecare an, mai cu seamă în zilele cu ceaţă, când aceasta se aşterne ca un capac şi nu permite pulberilor să se ridice în atmosferă.

05-calin-mocan_bihoreanul.jpgPrima oară s-a întâmplat în februarie 2011, când comisarii Gărzii de Mediu Bihor, instituţie condusă atunci de Călin Mocan (foto), au şi indicat cauza: nefuncţionarea electrofiltrelor CET, combinată cu vremea neprielnică. Electrocentrale a şi fost sancţionată cu 20.000 lei, prima dintr-un şir de şapte amenzi încasate până în prezent din cauza emisiilor poluante peste limitele legale, şi care au ajuns să totalizeze 250.000 lei. Tot în 2011, Garda a cerut soluţii de reducere a poluării, societatea identificând două variante, dar fără să aplice nici una!

"Sună cinic, dar ne asumăm"

Pentru ca emisiile de pulberi să nu mai depăşească limita admisă pentru poluarea cu cenuşă, CET-ul avea de ales între înlocuirea electrofiltrelor şi reabilitarea parţială. Înlocuirea unui electrofiltru costa însă nu mai puţin de 4,3 milioane euro, iar CET-ul, cu două cazane pe cărbune, avea nevoie de două asemenea instalaţii, ceea ce ar fi însemnat cheltuirea a cel puţin 8,6 milioane euro.

Reparaţiile ar fi putut costa, în funcţie de amploarea lor, între 250.000 de euro şi 2,4 milioane de euro, tot pentru un singur cazan, în total, deci, până în 5 milioane euro. Riscau, totuşi, să fie inutile: degeaba ar fi fost schimbate, de pildă, perdelele de electrozi dacă restul echipamentelor nu erau într-o stare bună şi astfel nu îi încărca electric în mod corespunzător. "Singura reparare viabilă era, de fapt, înlocuirea lor completă", spune Călin Ungur, fost director de producţie al Electrocentrale, acum director general.

05-ilie-bolojan_bihoreanul.jpgCât ar fi ţinut "cârpelile" e greu de spus. Cert este că, din cauza costurilor mari, a fost aleasă cea mai simplă soluţie: inacţiunea. Cine a hotărât-o? Primarul Ilie Bolojan (foto), la recomandarea şefului Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională de atunci, Marcel Boloş, şi a directorului Electrocentrale din acea vreme, Dragoş Gligor. "Electrocentrale nu avea banii necesari, iar Primăria şi Consiliul Local nu au acordat un buget în acest scop. Poate sună cinic, dar asta e realitatea şi ne-o asumăm", recunoaşte acum primarul.

"Prea scump!"

05-marcel-bolos_bihoreanul.jpgDecizia a avut ca temei faptul că în 2008 municipalitatea deja hotărâse că va construi o centrală nouă pe gaz, conformă cu cele mai exigente norme europene pentru protecţia mediului. "Bugetul oraşului nu-şi permitea să investească în electrofiltre, iar sursă de finanţare cu bani de la UE pentru un al doilea proiect de termoficare nu exista", explică Marcel Boloş (foto), adăugând că "în plus, din ce ştiam noi la acea vreme, centrala veche urma să funcţioneze cel târziu până în decembrie 2014".

Atâta doar că bătrânul CET mai are de tras încă cel puţin un an, din cauza întârzierilor în demararea construirii noii centrale, adunând astfel cel puţin 8 ani funcţionaţi cu defecţiuni, pe seama poluării orădenilor.

"Până în 2011, când am cerut noi evaluarea de la Electrocentrale, nu a existat nicio discuţie despre electrofiltrele defecte", spune Călin Mocan, cel care la acea vreme a insistat ca oraşul să investească măcar în repararea instalaţiei. "Sănătatea orădenilor merită 5 milioane euro", spunea el, chiar într-un interviu acordat BIHOREANULUI.

Risipă sau preocupare?

Edilii oraşului n-au crezut acelaşi lucru. "Decizia noastră a fost corectă. Eu cred că acum ar fi fost bună de închis orice persoană care ar fi decis investiţii într-o instalaţie provizorie. Am fi fost acuzaţi de risipă!", spune Marcel Boloş. Fără să-şi pună problema invers, şi anume că acum factorii decizionali ar putea fi acuzaţi de atentat la sănătatea orădenilor. "Investiţiile în electrofiltre ar fi fost o soluţie temporară prea scumpă", consideră şi directorul Călin Ungur.

05-sanda-mercea_bihoreanul.jpgNici să vrea, însă, edilii nu pot ignora evidenţa. În fiecare zi, cel puţin o persoană se plânge Agenţiei pentru Protecţia Mediului de fumul CET-ului. Luna trecută, de pildă, staţia de monitorizare a calităţii aerului din Episcopia a constatat că limitele legale de emisii au fost depăşite în 14 zile din 30. Adică aproape tot a doua zi! "Aceste depăşiri nu sunt spectaculoase, e adevărat, dar există", spune directorul APM Bihor, Sanda Mercea (foto). De exemplu, faţă de limita admisă - 50 mg/mc/zi - în unele zile se măsoară 56 mg, în altele 89, în funcţie de condiţiile meteo.

Bolnavi de mici

Cum îi afectează pe orădeni cenuşa CET-ului? În lipsa unor date concrete şi pe termen lung privind emisiile poluante din oraş, medicii se feresc să facă estimări privind riscurile asupra sănătăţii. Pulberile de cenuşă conţin particule de carbon care, inspirate, trec prin nas şi gât, ajungând direct în alveolele pulmonare. Sunt necancerigene, dar pot provoca inflamaţii şi infecţii în aparatul respirator. "Poluarea nu determină o boală, ci eventual o agravează. Cât şi în ce formă, depinde de fiecare persoană", afirmă, rezervat, un specialist în pneumologie.

Altfel spus, au de suferit cei deja afectaţi de boli respiratorii, iar în Bihor sunt destui. Conform statisticilor Direcţiei pentru Sănătate Publică, bolile aparatului respirator reprezintă an de an principalele îmbolnăviri din judeţ: în 2013, din totalul de 517.967 noi cazuri de îmbolnăviri, mai bine de jumătate (273.712 cazuri) au fost boli respiratorii. De asemenea, numărul copiilor cu astm bronşic este în creştere. De pildă, dacă în 2012 doar şase copii cu vârste între 0-4 ani s-au tratat de această afecţiune, în 2013 numărul a crescut la 36! La categoria 4-15 ani, în 2012 au fost în evidenţe 228 de copii, iar anul trecut 354, cu o treime mai mulţi.

Deşi nimeni nu se încumetă să susţină dacă i-a îmbolnăvit sau nu poluarea, în mod clar un lucru e sigur: bine nu le-a făcut...


ROMÂNIA POLUATĂ
Ca la noi... la toţi!

Nu doar CET-ul din Oradea este o sursă semnificativă de poluare atmosferică în România, ci fiecare termocentrală pe cărbune din ţară, deoarece sunt învechite şi deloc modernizate. "Adevărul e că toată România este poluată", recunoaşte Sanda Mercea, directorul APM Bihor. Acesta, de altfel, este motivul pentru care în 2008 Uniunea Europeană a alocat României 220 milioane euro pentru un program de înnoire a sistemelor proiectelor de termoficare.

Din acest total, Oradea a accesat un proiect de 77 milioane euro, bani cu care îşi va construi o centrală pe gaz şi va reabilita parte din reţelele oraşului, pentru a reduce pierderile de pe conducte. Centrala propriu zisă va costa 54 milioane euro, iar construcţia ei a fost atribuită asocierii firmelor italiene Elsaco Engineering şi STC, care în prezent fac demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. Lucrările au termen limită 31 decembrie 2015, iar dacă acest termen va fi încălcat, orice lucrare ulterioară nu va mai putea fi achitată din bani europeni, ci doar din bugetul municipalităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
DOAR 5 milioane eur
in articol ni se sugereaza ca ar fi fost bine sa se plateasca cei doar 5 milioane de euro pentru niste filtre ce ar fi trebuit sa lucreze 1 an, doi... ca apoi sa fie daramata centrala pentru a se monta cea noua, pe gaz. Pai, in ideea asta, ca era o investitie care sa merite, ca nu e scump si doar merita, imaginati-va ca primaria ar construi din bugetul propriu (ca UE nu te lasa sa ai 2 proiecte diferite pe aceeasi tema a termoficarii in acelasi oras pe aceeasi axa de finantare) doua poduri peste cris, ca podul sovata. Temporar, pentru ca dupa 1 an, maxim 2, sa le darame. Pt ca scade emisiile de la masini ca nu mai ocolesc 2km sa treaca crisul. Ar fi intrat DNA-ul in primarie ca isi bat joc de bani!
Postat 20 Decembrie 2014, 15:16 de unu
oradea verde
papagalilor de la ebihoreanul, mai tineti minte cind va laudati in fituica voastra ca oradea a luat premiul de oras verde? Negru verzui ca si fumul de la CET...
Postat 18 Decembrie 2014, 18:02 de PueMonta
Oradea,unul dintre cele mai poluate orase din Romania !
CET-ul ne polueaza aerul,Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea ape (paraul Paris ,Adona,Crisul Repede) precum si ignoranta edililor,ABA Crisuri,Compania de Apa Canal,ANPM Oradea care ne ucid cu buna stiinta,cu acte in regula.Degeaba dam amenzi institutiilor carec se vor rasfrange asupra noasta prin tarife taxe sau impozite. Responsabilitatea fiecarei institutii gasite vinovate sa se rasfranga pecuniar asupra sefului, managerului, directorului.... sa simta la buzunarul propriu si personal,altfel,totul este o bataie de joc.Legea chinezeasca....in incinta unui stadion,platesiti glontul si .......donator de organe pentru cine merita sa mai faca umbra pe aceste locuri.Curtea de Europeana Conturi (OLAF)va avea mult de lucru la Oradea. Eu mi-am facut datoria de bun simt, si v-am anuntat (ABA Crisuri,Compania de Apa Canal,ANPM Oradea,Primaria Oradea........ nu credeti ?. Rabdare ;om trai si vom vedea !
Postat 18 Decembrie 2014, 00:33 de platona
Exact de aceea a demisionat Dragoş ...
... convins fiind că va ajunge doar la el "nota de plată" pe care au achitat-o până acum toţi orădenii, încrezători în "criminalii" Bolojan şi Boloş şi în tâmpeniile lor "gazoase", pe care le scot mai ales pe gură şi cu orice ocazie !!! Au îmbolnăvit maturi şi copii în egală măsură, doar pentru a se fălii peste ani cu preţul de nepermis al gazelor şi cu dependenţa faţă de furnizori care stabilesc doar între ei regulile vieţii altora !!! Amatorismul cuplat cu ticăloşia şi oportunismul politic sunt cele care dictează azi lista cu unele medicamente "compensate" pentru orădeni !!!
Postat 17 Decembrie 2014, 10:02 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON