Statuie pentru erou

Percepuţi ca nişte privilegiaţi care câştigă mult fără să facă mare lucru, notarii au şansa să-şi schimbe imaginea sponsorizând o statuie. Nu una oarecare, ci a unui fost membru de ispravă al breslei, Dumitru Oprea, primul lider anticomunist din Bihor!

Ideea îi aparţine unui bihorean căruia i s-au alăturat foştii camarazi ai lui Oprea, încrezători că monumentul eroului poate fixa în memoria locurilor o istorie aproape necunoscută.

Aşteptând americanii

După abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, anul 1948 a început cu lichidarea "reacţiunii" din întreaga ţară, îşi aminteşte Aurel Brazdă (foto), preşedintele Asociaţiei Deportaţilor şi Victimelor Opresiunii Comuniste, fost membru al G4 şi autor al unei cărţi despre rezistenţa din Bihor. "În atmosfera de teroare, speram în venirea americanilor, care «nu vor lăsa lucrurile aşa». Aşa au început să se formeze grupuri de luptători, constituite din ofiţeri, intelectuali, foşti legionari, dar şi ţărani, studenţi şi liceeni", spune Brazdă.

G4 a fost înfiinţat la Oradea în toamna lui ‘48, de către Dumitru Oprea, un fost sublocotenent în vârstă de 25 de ani, devenit după război notar în jurul Beiuşului, dar "comprimat", adică exclus din breaslă fiindcă, ajutându-i pe ţărani la întăbularea pământurilor, intrase în conflict cu orânduirea. "Scopul organizaţiei era de a recruta, pregăti şi trimite voluntari pentru grupurile de partizani din munţi, care luptau împotriva noii «democraţii populare»", spune Aurel Brazdă.

Organizaţia avea două grupe distincte. Prima trebuia să plece în munţi cu Oprea şi era alcătuită din şase elevi ai Liceului Comercial Oradea: Petru Lupoiu, Ştefan Mihele, Victor Bozântan, Iosif Haiduc, Alexandru Şimoca şi Luca Bradea. A doua, formată din elevi ai liceelor Industrial şi Alexandru Roman - fraţii Aurel şi Ioan Brazdă, Dumitru Mihuţ, Nicolae Luncan - avea sarcina să asigure materiale şi provizii pentru primul grup. Li s-au mai adăugat sublocotenentul Gheorghe Vecon, care trebuia să procure arme, muncitorul Ladislau Korkusz, vatmanul Iosif Ficuţ, tâmplarul Gheza Gavriş şi ceferistul Pavel Mălan.

De la poezie la acţiune

Prima manifestare a G4 a fost afişarea, în centrul Oradiei şi în Velenţa, a unui apel în versuri (foto) intitulat "Răsculaţi-vă", pe care Oprea l-a scris de mână, având deasupra, ca un antet, portretul Regelui. Semnat "Organizaţia G4" şi cuprinzând îndemnuri ca "Porniţi români ca uraganul, şi clopotul izbânzii voastre / Apusu-l va răsfrânge-n vuiet spre fericirea ţării noastre", textul se încheia categoric: "Trăiască Majestatea Sa Regele Mihai! Trăiască România independentă! Trăiască Marile Puteri Apusene! Jos vânduţii şi trădătorii!".

Următoarea acţiune a organizaţiei avea să fie şi ultima, Oprea hotărând în primăvara lui ‘49 plecarea primului grup spre Munţii Bihorului. Pe 12 martie, Lupoiu, Mihele, Bozântan, Haiduc, Şimoca şi Bradea, împreună cu Oprea, luau trenul de Cluj din gara Velenţa. Au coborât în halta Butan şi s-au oprit la Măgeşti, unde au înnoptat la părinţii lui Bradea. A doua zi au mers spre comuna Zece Hotare, unde au ajuns seara, cerând găzduire la familia Gavril Vandici. La cină, Oprea a făcut însă imprudenţa să scoată pistolul din buzunar şi să-l pună pe masă. Văzându-l, socrul gazdei s-a speriat şi a ieşit din casă. Dimineaţa, în jurul orei 4, Vandici a apărut brusc, spunând că bătrânul i-a trădat şi că sunt înconjuraţi de Miliţie.

Tare şi sensibil

"Oprea era impunător şi zvelt, semăna cu cântăreţul Tudor Gheorghe la tinereţe. Era foarte matur în gândire, dar avea şi mult simţ artistic. Scria poezii, iar când cânta la vioară te podideau lacrimile... A fost totdeauna sincer şi deschis cu noi. Când am pornit la drum, ne-a prevenit asupra pericolelor ce ne aşteaptă, ne-a spus cu cine o să ne confruntăm şi ce putem păţi", povesteşte Iosif Haiduc (foto), singurul membru al grupului arestat odată cu Oprea.

Bărbatul, acum în vârstă de 81 de ani, spune că în timp ce restul camarazilor încă dormeau în şură, Oprea era în casa lui Vandici. Auzind cum aceasta era înconjurată de miliţieni, Haiduc s-a apropiat de el şi, mirat, l-a întrebat de ce nu fuge. Abia apoi şi-a dat seama: Oprea a scos pistolul şi a tras un foc, dar nu spre miliţieni, ci pentru ca ceilalţi să audă şi să se facă nevăzuţi.

A urmat un schimb de focuri, însă lupta era inegală: miliţienii trăgeau cu arme automate, iar Oprea nu avea decât pistolul. În cele din urmă, terminând cartuşele, a trebuit să se predea, împreună cu Haiduc. Arestaţi, au fost duşi la Oradea, la Securitate, care avea sediul pe strada Republicii 52. După bătăile suferite, au dezvăluit numele camarazilor, astfel că în trei săptămâni întreaga organizaţie era arestată.

Adio, tinereţe!

Acuzaţi de uneltire împotriva ordinii sociale, ca "agenţi ai imperialismului american", membrii G4 aveau să cunoască înfometarea, privarea de somn, torturile prin bătaie, dar şi cele psihice. "Într-o noapte, colonelul Ludovic Czeller, şeful Securităţii, ne-a scos în curte şi ne-a pus la zid, în faţa plutonului de execuţie. Abia după câteva minute am realizat că simula execuţia, ca să ne sperie", relatează Aurel Brazdă.

După două luni de anchetă, "bandiţii" au fost judecaţi la Tribunalul Militar Cluj. Au avut surpriza să vadă că avocaţii cereau condamnarea lor la fel ca procurorii, singura diferenţă fiind că pledau pentru pedepse mai blânde. Sentinţa, însă, n-a fost uşoară: Oprea, Haiduc, Mihele, Bozântan şi Şimoca au primit câte 6 ani de temniţă grea, Lupoiu 8 ani, Bradea şi Mihuţ 5 ani de închisoare corecţională, Vecon 3 ani, fraţii Brazdă, Ficuţ şi Mălan 2, Maria Mihele (sora lui Ştefan) 4,5 ani, Karkucz 1,5 ani, iar gazda de la Zece Hotare, Gavril Vandici, 2 ani.

Unii, ca Aurel şi Ioan Brazdă, aveau să urmeze peripluri prin închisorile de la Târgşor, Jilava şi Gherla, unde au făcut cunoştinţă cu aşa-zisa "reeducare" iniţiată de Alexandru Ţanu, locotenent al deţinutului-torţionar Eugen Ţurcanu. Fost legionar, sperând că va fi eliberat mai devreme, acesta înfiinţase Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste (!) şi îi "reeduca" pe deţinuţii de rând prin tortură fizică, psihică şi morală, cu bătăi, obligarea la îngurgitarea urinei şi fecalelor, simularea în batjocură a liturghiilor cu excremente pe post de prescură şi alte grozăvii.

Mort în singurătate

Dintre membrii G4, singurii care s-au mai întâlnit cu Oprea au fost fraţii Brazdă şi Iosif Haiduc, în penitenciarul Gherla. Apoi, după eliberare, în 1955, nu l-a mai văzut niciunul, deşi o parte din supravieţuitori - fraţii Brazdă, Haiduc, Mihele, Lupoiu şi Şimoca - continuau să ţină legătura între ei.

"Mai târziu am aflat că în ‘56, după tulburările anticomuniste din Ungaria, Oprea a mai fost arestat încă o dată, împreună cu Victor Bozântan, şi condamnat la 25 de ani. Urma să iasă în 1981... O viaţă de om!", spune Aurel Brazdă. "Eliberat a doua oară în 1964, când Gheorghe Gheorghiu Dej a amnistiat toţi deţinuţii politici, Oprea a murit în acelaşi an. A fost găsit într-un beci care îi ţinea loc de casă. Nu l-a mai ţinut sănătatea..."

Glorie meritată

Cel care a avut ideea unei statui pentru primul lider anticomunist bihorean este Cornel Pop (foto). Vechi prieten cu foştii membri ai G4, acesta avea în familie foşti deţinuţi politici şi fusese urmărit şi el de Securitate deoarece comenta împotriva regimului şi făcea apologia Occidentului.

După 1989, odată cu apariţia Legii Ticu (denumită astfel după iniţiatorul său, fostul deputat PNŢCD Ticu Dumitrescu), Pop şi-a făcut o adevărată ocupaţie din cercetarea documentelor de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, preocupându-l tot ce ţine de rezistenţa anticomunistă din Bihor. "Anul acesta am găsit dosarul Organizaţiei G4 şi atât ele, cât şi mărturiile supravieţuitorilor, demonstrează că Oprea a fost un erou adevărat. M-am dus la Camera Notarilor, fiindcă a fost notar, şi le-am obţinut acordul să finanţeze statuia în memoria lui. Pentru ei ar fi o mare cinste şi chiar o dovadă de patriotism", spune Pop.

Mai rămâne doar ca, împreună, foştii deţinuţi şi reprezentanţii notarilor să organizeze un concurs pentru alegerea celui mai bun proiect, iar apoi monumentul poate fi ridicat pentru a dăinui. Mai mult chiar decât memoria camarazilor lui Oprea care, poate, s-ar recunoaşte şi ei în statuia eroului încă necunoscut...

Oricât ar părea de ciudat, deşi dosarul Organizaţiei G4 conţine sute de file, la anchetă niciun securist iar la judecată niciun magistrat nu s-a gândit să-i întrebe pe membrii grupării de unde vine denumirea acesteia. Dacă ar fi făcut-o, probabil că le-ar fi dat pedepse mai grele, deoarece i-ar fi legat de alte "bande" care activau în epocă, mult mai de temut.

Explicaţia o dă, după şase decenii, Iosif Haiduc. "Numele de G4 vine de la faptul că Oprea pregătea curieri pentru patru grupuri diferite de partizani: pentru Sumanele Negre conduse de Domăşneanu (în Banat), pentru grupul lui Cupşa (Maramureş), pentru Haiducii lui Arsenescu (Făgăraş) şi pentru grupul lui Pătru Grozăvescu (Caransebeş). Noi trebuia să ducem informaţii, mesaje, provizii şi arme partizanilor, nu să rămânem între ei. Scopul era ca la venirea americanilor toate grupurile de partizani, informate de noi şi sincronizate, să declanşeze o insurecţie anticomunistă pe plan naţional", spune fostul membru G4.