URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iulie 2013, 07:44

Sofronie contra Boloş: Episcopul Sofronie Drincec i-a retras preotului Marcel Boloş dreptul de slujire... prin SMS!

Sofronie contra Boloş: Episcopul Sofronie Drincec i-a retras preotului Marcel Boloş dreptul de slujire... prin SMS! MILĂ! Îngenuncheat în 2008 la propriu de Prea Sfinţitul, pentru a-l unge diacon, preotul misionar Marcel Boloş este nevoit să se întoarcă la Sofronie tot în genunchi pentru a-l ruga să nu-l excludă din rândul preoţimii. Se pare că aceasta este singura poziţie acceptată de episcop în relaţia cu subordonaţii...
Sofronie contra Boloş: Episcopul Sofronie Drincec i-a retras preotului Marcel Boloş dreptul de slujire... prin SMS! VREDNIC ESTE! În 2008, aparent dezinteresat, PS Sofronie l-a uns diacon pe Marcel Boloş în încercarea de a-şi îmbunătăţi relaţia cu Primăria Oradea. "L-a hirotonit împotriva voinţei sale. În timpul slujbei a fost atât de nervos încât i-a stricat lui Boloş bucuria acelei zile", povesteşte un apropiat. Isteriile episcopului, marcate de pusee de vanitate, au răbufnit din nou pe 5 iulie a.c., când le-a poruncit preoţilor bihoreni să nu-l mai primească pe Boloş în altar
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nici nu s-a stins bine zarva iscată de înmormântarea părintelui Ioan Ciordaş, unul din cei mai iubiţi preoţi ortodocşi din Bihor, înhumat în prezenţa episcopului greco-catolic Virgil Bercea pentru că omologul său ortodox, Sofronie, s-a dus taman atunci la Bucureşti, că un nou scandal zguduie Episcopia Ortodoxă.

Îngrijorat că preotul misionar Marcel Boloş, în prezent director pentru aplicarea Programului Operaţional Sectorial în cadrul Ministerului Transporturilor, l-ar putea întrece în popularitate, PS Sofronie a ordonat printr-un SMS tuturor preoţilor bihoreni ca acesta să fie oprit de la a mai sluji în eparhia Bihorului. Iar cel ce va ignora porunca riscă aceeaşi pedeapsă cu proscrisul...

"Nu poate fi primit la slujire!"

03 Dorel Rusu.jpgÎntâi a fost o rumoare, dar pe 5 iulie s-a adeverit. PS Sofronie a dat poruncă, pe când se afla la Sfântul Sinod, ca preotul misionar Marcel Boloş să fie oprit de la slujirea în altar. În premieră naţională, vestea mazilirii a fost adusă la cunoştinţa preoţimii bihorene printr-un SMS. Mesajul tastat de protopopul Oradiei, Dorel Rusu (foto), e cât se poate de clar: "Vă comunicăm că părintele misionar Marcel Boloş nu poate să fie primit la slujire în cadrul parohiilor din cadrul Protopopiatului Oradea!". Astfel, Boloş, care slujea duminica la Biserica Sf. Duh Mângâietorul de lângă sala Antonio Alexe, nu va mai putea sluji aici şi niciunde în judeţ.

Având interdicţia de a vorbi cu jurnaliştii, tot din porunca lui Sofronie, preoţii bihoreni spun sub anonimat că Boloş are soarta pecetluită. "E terminat! Chiar dacă ordinul a venit prin SMS, nu oficial, nimeni nu o să-l mai primească la altar. Preotul care ar face asta ar fi la rândul său dat afară", povesteşte un preot. Iar dacă pentru un preot misionar, cum e Boloş, îndepărtarea de la altar este mai degrabă o traumă psihică, pentru un paroh osânda echivalează cu pierderea locului de muncă, a casei parohiale şi a muncii de-o viaţă...

Popă şi funcţionar

Marcel Boloş a fost hirotonit diacon în 2008 de Sofronie, care l-a uns preot doi ani mai târziu, pe când conducea Administraţia Imobiliară Oradea. Preot misionar, deci fără parohie şi fără salariu, Boloş slujeşte din pasiune. Episcopul l-a popit însă din interes după ce, pe lângă disputele cu Tokes Laszlo, cu "revendicatorii" de biserici greco-catolici şi cu "concurenţa" neoprotestantă, a reuşit să intre în conflict şi cu municipalitatea.

Sofronie se bătea cu Primăria pe un teren din strada Octavian Goga, pe care municipalitatea voia un bloc ANL, iar episcopul o biserică, dar şi pe un amplasament din fostul tancodrom, unde Primăria proiectase un parc industrial, dar Maica Mina, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci, ridica un schit, abuziv, fără nicio autorizaţie. La intervenţia lui Boloş, blocul ANL a fost "mutat" ca să nu încurce biserica, iar ulterior mănăstirea a primit un alt amplasament pentru schit.

Ajuns director peste Direcţia din Primărie specializată în atragerea de fonduri europene, funcţionarul nu şi-a uitat filonul "popesc". Ironizat de colegi, Boloş a sprijinit reabilitarea unor lăcaşuri de cult, printre care Biserica cu Lună, şi a promovat implicarea bisericii în proiecte sociale precum Centrul pentru Persoane cu Scleroză Multiplă, renovat din fonduri UE şi dat în grija preotului Laurenţiu Lazăr.

"Văzut" de Patriarhie...

Boloş a devenit însă victima propriului succes. Promovat la Bucureşti de primarul Ilie Bolojan, întâi ca secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, iar apoi director peste Programul Operaţional Sectorial al Ministerului Transporturilor, funcţionarul nu a mai putut servi intereselor "locale" ale PS Sofronie.

Aflat mai tot timpul între două trenuri de Bucureşti, a neglijat să-l linguşească pe episcop cu vizite şi mici atenţii, fapt care l-a plasat curând în dizgraţia vanitosului vlădic. Picătura care a răsturnat paharul a fost că, avansat în "altă ligă", orădeanul purta deja discuţii la nivel de Patriarhie. Printre altele, Boloş a fost cel care a deblocat 16 milioane de euro dintr-un fond închis de fostul ministru Elena Udrea, alocând banii pentru reabilitarea Palatului Patriarhal. Şi pentru că începea să aibă periculos de multă trecere între înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe, Sofronie l-a luat la ochi!

... "urât" de episcop

În primăvară, când Patriarhia a cerut un raport cu preoţii înregimentaţi politic, faptă pedepsită cu caterisirea, Boloş a fost trecut pe listă, deşi nu este membru de partid. A fost singurul din Bihor! La începutul acestei luni, când problema afinităţilor politice ale preoţilor a fost abordată şi în Sfântul Sinod, Sofronie a sunat de la Bucureşti şi a ordonat oprirea lui Boloş de la altar. Totul pe vorbe, fără nicio hârtie scrisă!

Acasă, protopopul Dorel Rusu s-a executat de îndată, retransmiţând ordinul, laş dar convenabil, printr-un SMS, tuturor preoţilor parohi. Culmea, Boloş a aflat ultimul ce i se pregăteşte. Conştienţi de penibilul situaţiei, consilierii Episcopiei au evitat să-l sune, sarcina comunicării "sentinţei" revenindu-i consilierului administrativ Antim Oprea, mâna de fier a episcopului. Când acesta i-a cerut lui Boloş să demisioneze, tot prin telefon, funcţionarul a fost şocat. A răspuns imediat că nu demisionează şi că nu iese din preoţie. "Nu înţeleg ce au cu mine. Nu vreau parohie, nu cer bani şi nu fac politică!", s-a plâns Boloş unor apropiaţi.

La mila episcopului...

Surse bisericeşti spun că terorizat de perspectiva caterisirii, Boloş a cerut săptămâna trecută Patriarhiei binecuvântare pentru a sluji din nou în Oradea şi în Bucureşti. Funcţionarul va depune aceeaşi petiţie şi la Oradea, dar având în vedere că Sofronie pleacă săptămâna aceasta în concediu la Roma, şansele să primească răspuns sunt nule.

Orice încercare a BIHOREANULUI de a-l contacta pe episcop s-a lovit, ca de obicei, de un zid de tăcere. De altfel, Prea Sfinţitul este cunoscut că nu îşi ţine telefoanele în cameră de teamă că este ascultat, iar purtătorul de cuvânt Cristian Rus nu răspunde nici măcar la SMS-uri, forma de comunicare preferată de şeful său.

constantin stoica.jpgÎn ceea ce priveşte ajutorul Patriarhiei, Boloş ar face bine să-şi ia gândul. Atitudinea purtătorului de cuvânt al acesteia, Constantin Stoica (foto), e mai mult decât relevantă. "Nu ştiu despre ce vorbiţi. E prima dată când aud despre oprirea acestui preot de la slujire. Adresaţi-vă Episcopiei din Oradea", s-a "extras" Stoica, precum Pilat din Pont. De altfel, potrivit cutumei, Patriarhia evită să se implice în activitatea episcopilor, cu atât mai mult când ar fi vorba de apărarea unui simplu preot. Iar la o astfel de atitudine Boloş este ca şi răspopit. Atâta doar că încă nu ştie...


OMUL ORCHESTRĂ
Popă şi funcţionar

Personaj complex, Marcel Boloş şi-a început cariera în Primăria Oradea în 1993, urcând pas cu pas toate treptele ierarhiei. Funcţionar cu două doctorate şi doctorand în teologie, acesta este şi conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice. După un periplu de o lună în PDL, partid pe care l-a părăsit în pragul alegerilor din 2008, Boloş a ieşit din politică şi a devenit, după înscăunarea primarului Ilie Bolojan, şef peste Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, structură care a atras de atunci pentru Oradea finanţări UE de peste 320 milioane euro.

După alegerile din 2012, Boloş a fost promovat de Bolojan întâi ca secretar de stat, iar apoi ca director POR în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru ca în prezent să ocupe funcţia de director POS Transport în Ministerul Transporturilor. În primăvara acestui an Boloş a câştigat prin concurs funcţia de director al Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, urmând să se mute la Cluj şi să-şi preia postul din 1 august.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
RUZINE EPISCOPULUI SI CELOR CE-L LING IN ....
Acest episcop ar trebui alungat din judetul nostru .Isi bate joc de biserici,si fura tot ce poate Nu condamnati preotii ei nu au vina sunt doar vitimele financiare lui sofronie Asa a facut si in Bratca a instalat un blegagit de popa Radu Marian care nu stie oranduirea bisericii va puteti da seama ce inseamna sa tragi clopotul in vinerea mare sa scape epitaful pe jos sa dea prepare sfintele paste cu jumate paine jumate prescuri sa dea pastele la animale ca, oamenii din sat nu au mers dupa paste la biserica au adus de la alte biserici care au fost cu adevarat sclujite dupa ritualul vechi cum spune sf scriptura deci facultate sa ai si bani in rest nu conteaza la sofronica daca dai dreptul te face el popa Nu se poate asa ceva sa incalci regulile bisericesti sa nu te cateriseasca sofronie numai se face ca nu vede nici nu aude ca potul a fost ft mare Cel mai bine ar fii sa-l alungam din judetul nostru altfel se distruge ortodoxizmul din judetul nostru.
Postat 26 Iulie 2013, 11:57 de simona
Preotii niste lingai
Daca tineti asa mult la Bolos si la alti preoti adevarati,corecti si cinstiti(dar pe astia ii gasim doar in povesti si poate sihastri in munti)iesiti in strada cum fac si alti credinciosi,ridicati-va impotriva MASONULUI DRIMCEC,care este un om lipsit de caracter si un fals preot al lui Hristos si dati-l afara din biserica,dar intrebarea este aveti sange pe instalatie pentru asta? Preotii ortodoxi sunt lasi,toti, le e frica ca-si pierd nu painea ca nu castiga paine ci sacii cu bani pe care credinciosii ii lasa in biserica la fiecare slujba,cred in primul rand ca ei ar trebui sa se ridice primii si sa nu se mai inchine in fata unui om CI DOAR IN FATA LUI HRISTOS! In rest sunt doar vorbe!
Postat 22 Iulie 2013, 11:21 de quiltiman
Capra si varza
Ce va avantati in comentarii aiurea. Daca Sofronie, Antim si altii din clica mafiota din Bihor fac astfel de fapte nu inseamna ca toti sunt la fel. Sunt preoti buni si devotati in judetul Bihor dar astia ori sunt alungati din jurisdictia lui Sofronie (cum e cazul fostului preot de la Huta, Eftimie) ori sunt bagati in sperieti si li se pune calusul in gura. Acestia reprezinta adevarata ortodoxie, nu Sofronie si Antim. Sofronie a ajuns pe criterii politice in functia pe care o detine asa ca totul e explicabil. E un mason care distruge biserica din interior. Adevarata ortodoxie e alungata din Bihor de catre lupul (Sofronie) pus paza la oi. Va rog, nu faceti confuzii de genul acesta!!!
Postat 21 Iulie 2013, 19:44 de Gicu
luciane adevar graiesti
Nu are nici o legatura spiritualitatea ,cu viata materiala ,,pe care acestia o invoca!ati vazut si Maica MIna cum se ocupa cu escrocherii ,,spalare de bani ,ba mai mult ,,,are 5 copiii ,,sa nu fim naivi si sa credem in puritatea acesteia ,,injura ca la usa cortului,cand e scoasa putin din sarite! feriti-va de acesti oameni! ocolitii pe ei si bisericile lor ,,,nu are nici o legatura ,,in cer nu trebuie bani ! bani le trebuie lor
Postat 19 Iulie 2013, 09:19 de mioara
luciane adevar graiesti
Lucian are perfecta dreptate ,,nu mai dati bani la biserica ,puneti-i sa si vanda averile ,pamanturile ,masinile scumpe ,ati vazut din ce masina coboara patriarha?eiiiiii,,,,,,nu mai dati bani in biserica ,umpleti burtile grasanilor de popi si ii ajutati sa si satisfaca poftele trupesti ! toti sunt homalai! ati vazut numai cati au fost filmati cu camerele ascunse
Postat 19 Iulie 2013, 09:16 de mioara
da ma, asa e!
Da ma Luciane, asa e, astia au foarte multe "calitati". Tu insa ai doar una si buna: esti prost de bubui!
Postat 19 Iulie 2013, 01:11 de seba
Pe scurt
Toti popii, preotii, clericii si sectantii de toate religiile sunt niste: sarlatani, mincinosi rudimentari, betivi, afaceristi, demagogi, profitori perversi, deviati sexual, etc. slujbasi la cea mai mare, mai veche si mai profitabila organizatie din toate timpurile si pana in prezent: BISERICA
Postat 18 Iulie 2013, 16:52 de Lucian
poponari
ganditorulprofund e id-ul lui pe gayromeo
Postat 18 Iulie 2013, 11:26 de emanuel
poponari
Bolos toata ziua sta pe gayromeo si agata barbati,,probabil sa cuplat cu vreun iubit de-al Sofronicii ,,,asa-i spun in lumea gay! =cearta intre poponari!
Postat 18 Iulie 2013, 11:24 de emanuel
Omul alege ce il reprezinta...
@Ionut Auzi badie, tot neamul tau nu e asa numeros ca si Sf Martiri din inchisorile comuniste,spui ca nimeni nu sa impotrivit ateismului, ceausescu era dement pt ca distrugea biserici,iar tu cu gura incerci sa faci acelasi lucru,te imbraci in oaie si vezi bisericile "adevarate monumente istorice" , apoi din mare ortodox devii mare catolic, amintesti de papa, mai pe urma te imbraci in camasa nationala si vrei binele tarii, scoli, spitale (de care poti beneficia daca te mai "scarbesti in general de poipii ortodocsi", s-ar putea sa ai ceva probleme hepatice ).Problema exista cu adevarat,dar nu exista dornici de rezolvare,ci doar de sesizare. Acum sa va prezint problema societatii:Era odata o balega pe pamant, si in mijlocul ei crescu o floare.Toate mustele se puneau pe balega,dar cand veni o albina se puse direct pe floare,oare mustele nu ai vazut floarea sau albine nu a vazut balega?Problema nu este a vederii,ci a alegerii.Musca tot musca ramane si albina tot albina.Sa cautam florile din Biserica,si sa nu calcam in balega pt ca atunci vom avea aceleasi proprietati ca balega. Bihoreanu..., tu ce alegi?Aha...am inteles.
Postat 17 Iulie 2013, 16:02 de Romanes
Popii astia mai ceva ca satana
Mi-e scarba cand aud de popi in general si de cei ortodocsi in special. Majoritatea niste dihanii grase, corupte, lacome, securiste . Nu spun ca nu ar fi si oameni speciali, da aia nu se arata. Doar in Romania separarea bisericii de stat nu a fost facuta niciodata. Au pactizat cu Ceausescu, cu partidu si cu Securitatea, n-au zis nici malc, cand dementu darama biserici, adevarate monumente istorice. Poti compara ofiterii de securitate in sutana cu ditamai Paul al-II-lea ? Nici in gluma, macar. Acuma vor sa faca ditamai Catedrala cand in tara asta nu exista canalizare, scoli, spitale si oameni educati.
Postat 17 Iulie 2013, 14:35 de Ionut
!
@torquemada: corecta opinie!
Postat 17 Iulie 2013, 13:10 de TDS
lasciate ogni speranza...
Intelegem din articol ca Bolos a facut si mai face si in prezent trafic de influenta, ca destinatia unor terenuri intravilane ale Oradiei se stabileste aleator dupa bunul plac al unor trepadusi din Primarie, asa ca nu ne mai miram ca apar constructii grotesti intre blocurile inghesuite de vechii si noii pantofari care conduc orasul si tara. In final Episcopul incearca sa repare una din greselile pe care le-a facut hirotonisindu-l pe Bolos. Pacat ca Bolos nu are trufia sa predice celor aflati in parcuri, pentru ca atunci ar fi deturnat terenurile intravilane de la biserici, benzinarii, blocuri catre amenajarea de parcuri si locuri de joaca, iar pe el l-am fi suportat mai usor cocotat in foisorul fanfarei vorbind unor babe surde despre sfarsitul lumii .
Postat 17 Iulie 2013, 12:58 de torquemada
SOFRONIE /= SATANIE
UN FRUSTRAT DE EPISCOP SATANIST O RUSINE PT ORTODOSII BIHORENI
Postat 17 Iulie 2013, 12:48 de ortodox
coruptia
Ma intreb daca a existat vreodata un caz in Romania in care un episcop sa fie arestat pt traffic de influenta si luare de mita.Cred ca acest Sofronie se incadreaza destul de bine,cand l-am vazut odata la biserica cu luna era mai ceva ca Papa de la Roma,arogant si plin de el,cred ca nu are frica de nimic.Ii doresc success ,dar daca se poate in alta parte a tarii,nu aici .
Postat 17 Iulie 2013, 09:38 de oradean
MARE JIGODIE
Mare **** sofronie asta. Un sarpe ce otraveste, spurca si manjeste tot ce priveste, pe tot ce pune mana. Sper sa dispara de aici si cand va veni payback time lingaii de langa el sa plateasca pentru ce au facut.
Postat 17 Iulie 2013, 09:10 de sofronel
OF
Va dati seama pe cati a prostit asta... acuma sant doua variante: ori e el foarte smecher ori ceilalti foarte prosti si atunci e grav
Postat 17 Iulie 2013, 09:06 de eu
Prieten cu Impact
Bolos omul de casa al Impact a fost implicatin alocarea ilegala a unor fonduri structurale catre Impact in ciuda deschiderii procedurii de infringement pe proiectul Greenfield.Oare de ce un angajat Impact il numea Popa spaga (mai in gluma,maaai in serios)?
Postat 17 Iulie 2013, 08:55 de Luci
se cearta neghina care nu produce nimic pentru ROMANIA :))
se cearta neghina care nu produce nimic pentru ROMANIA :)))) va dorim suCces la NIMIC !
Postat 17 Iulie 2013, 08:09 de naspa am ajuns !
fabula in proza cu personaje imaginare
A fost o dată ca niciodată! A fost într-un an cu revolte în lagărul comunist când pe lume veni un ursuleț! Cu un păr negru ca pana corbului și un cârliontz blond de culoarea spicului copt(ca toti ursuleții, de altfel). Până la o anumită vârstă crescu și el normal, ca toți ursuleții copii/adolescenți(după Revoluție însă începu să crească într-o lună cât alții într-un an). După ce termină studiile liceale(cu o medie relativ modestă)a urmat o pauză de câțiva ani(pe care ursulețul nu voia să o facă publică în ruptul capului). În 1992/1993 ce nu reușise în epoca, reuși acum(el zice că Papa bear & Mama bear erau comuniști și de-aceea…). A intrat la facultate. Și nu la una ci la două! De aici a pornit ascensiunea! Ascensiune nu glumă că nu-l mai puteai opri! În primul rând și-a făcut schimbare de…animal: din ursuleț se făcu vulpoi. Apoi, cum am zis, urmă două facultăți deodată, certificate de absolvire a nu mai știu câte cursuri în toate domeniile, doctorate, cărți publicate, etc. După care a ajuns în post de conducere la Pădure! A-dministrarea I-luminatului O-pac! Ce să vezi însă că printre altele și-a vârât coada(și ce coadă au vulpoii!) în afacerea cartierul AFRICA(sub directa îndrumare a mentorului său, EL TOREADOR). După ce a făcut praf ce era de făcut pe-aici s-a visat o clipă managerul Pădurii dar probabil că și-a dat seama că susținătorii lui vor pierde și nu-l vor putea plasa în post, așa că a dat-o cotită. Ce făcu, ce nu făcu a fost păstrat. Și ajunse la Direcția de Creștere Rezistentă. Că cică se pricepea la atras fonduri africane! Nu știu, mai degrabă poate o fi legat pe acolo prin Botswana(când schimba lei în moneda locală)prietenii strânse, foarte strânse, exagerat de strânse. Dar nu se mulțumi nici cu două facultăți! A vrut trei și: zvâc(ca în povestea ceea a lui Ion Creangă) o luă ”După dealuri”. Și-uite-așa The Big Brown(or Red?)Bear îl unse “misionar”. Azi o predică, mâine o predică, după o sfințire de Bobotează în fața Bisericii cu Lună, privind el așa în jur ce-și zise: hai să distrug și partea centrală a Pădurii că cică ce e aia Pădure cu copaci înalți, viguroși, prezenți acolo de când lumea, că acum sunt la modă betoanele și tufișurile pitice(uite colea un tufiș/scoți ce scoți/și te …uiți în sus, ca-n Africa!), că să se vadă clădirile, că una, că alta! Și-a mai tras și niste arhitecți zice el de valoare(evazioniști, zic eu)și l-a prostit și pe șeful cel mare al Pădurii că așa e bine! După care l-a prostit să-l trimită prin Capitală, mai întâi la Ministerul Cresterii Regionale, apoi la Ministerul de Trenuri! Îi plăcea vulpoiului la București! Viață culturală din belșug: opera, operă, parcul, parc, Patriarhia, Patriarhie! Mda, dar nu i-a mai plăcut situația Ursului Mare și brun-roșcat! Așa că mi se puse ursul pe trimis SMS-uri; vulpoiul nu mai are ce căuta prin locurile spirituale din Bihor! Să facă ce o ști, să meargă pe plaiurile natale că tot îl așteaptă acolo un post! Asadar Ursul(în sminteala lui)nu se mai lăsă păcălit de vulpe și făcu și el o faptă bună pentru Comunitatea Locală a Pădurii!
Postat 17 Iulie 2013, 07:57 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON