URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Octombrie 2015, 09:35

Şeful CET, Stănel Necula: "Gazul nu scumpeşte gigacaloria"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inginer de profesie, Stănel Necula şi-a ţinut propria afacere în domeniul instalaţiilor 10 ani, până a intrat în politică. Viceprimar PDL la Brăila, a demisionat în 2010, când bihoreanul Vasile Blaga a impus un alt candidat la alegerile din 2012.

"A fost cea mai mare prostie să ies din afaceri", spune acum Necula. Cu firma şi cariera politică închisă, a condus un an CET-ul din Brăila, iar în 2013, când centrala a falimentat, a preluat funcţia de administrator special al Electrocentrale Oradea, care intrase în insolvenţă.

Brăileanul are despre orădeni păreri împărţite. "Oamenii îmi par mai serioşi, dar şi mai lenţi. Asta îmi dă un avantaj...", spune el, zâmbind. Poate o dovadă e că anul acesta a preluat şi funcţia de director al Termoficare, dublându-şi veniturile. Şi spune că putea cere mai mult...

- Cine v-a recomandat ca administrator special al Electrocentrale?

- Nu m-a recomandat nimeni! După falimentul CET-ului din Brăila am depus două scrisori de intenţie, la Constanţa şi la Oradea. Aş fi preferat Constanţa, pentru că era mai aproape de casă, dar am ajuns aici. Domnul primar Ilie Bolojan a cerut un plan de reorganizare care să scoată Electrocentrale din insolvenţă şi unul cu etape până la ieşirea din zona de pierderi.

- La preluarea Electrocentrale Oradea aţi promis: "Dacă nu confirm, plec!". Cum aţi confirmat, dacă societatea e în pragul falimentului?

- În prima etapă, în 2013, am redus pierderile de la 95 la 70 milioane lei. În a doua, în 2014, am încheiat anul cu un profit de 7 milioane lei, fără subvenţii de la Primărie. În etapa a treia urmează regruparea Electrocentrale şi Termoficare într-o societate care să gestioneze sistemul în condiţii de profit.

"Cred că furturile s-au oprit"

- Mai poate fi evitat falimentul Electrocentrale? Şi ce sens are, din moment ce are de plătit o amendă de 33,4 milioane euro pentru certificatele verzi depuse cu întârziere?

- Întâi, Electrocentrale a demonstrat că poate face profit fără să aibă nicio datorie curentă. În al doilea rând, depusă tardiv, amenda a fost respinsă de instanţă de la masa credală. Oricum, autoritatea locală şi-a creat un backup, prin noua centrală pe gaz, pentru situaţia în care CET-ul ar intra în faliment. Termoficare a făcut demersuri pentru a prelua întreg sistemul, aşa că Electrocentrale ar putea rămâne fără obiectul muncii. Dar asta e o decizie a autorităţii locale...

- La instalarea ca administrator special aţi atenţionat asupra furturilor. Cât se fură astăzi?

- Eu cred că furturile s-au oprit. Nu avem informaţii că s-ar sustrage materiale, iar consumul de combustibil a scăzut sub 50% încă din 2014, după implementarea unor proceduri de monitorizare de la achiziţie la darea în consum.

- Cum se face că, la externalizarea serviciilor de pază şi stingere a incendiilor, câştigătoare a fost o firmă din Brăila? Şi cum pot aceşti pompieri apăra CET-ul dacă la ultimul incendiu au intervenit ineficient?

- Nu m-am implicat în licitaţie. E adevărat, am fost sunat de două firme din Brăila, dar le-am cerut să nu oferteze. Mă aşteptam să apară discuţii. Dacă au făcut-o, era dreptul lor... Prin externalizare am economisit 200.000 lei pe an. În ce priveşte incendiul, lucrurile nu stau chiar cum se spune. Oricum, dacă se întâmplă ceva, firma e bună de plată...

"Am estimat greşit"

- La ce să ne aşteptăm de la sezonul rece care vine? Termoficare anunţa în urmă cu două săptămâni că a terminat toate pregătirile de iarnă, după care, ca-n comunism, a raţionalizat apa caldă şi căldura...

- Noi ne-am făcut toate reparaţiile încă din vară. Problema este că firmele care reabilitează reţelele magistrale din fonduri europene nu au terminat lucrările, iar noi am estimat greşit că vom putea alimenta oraşul prin provizorate. Magistrala I, astăzi secţionată pe strada Louis Pasteur şi pe Podului, este coloana vertebrală a termoficării orădene. Am încercat să o alimentăm în sens invers, venind dinspre oraş prin Magistrala II, dar nu am putut asigura apă caldă şi căldură pentru zona situată de-a lungul bulevardului Dacia şi pe strada Louis Pasteur, nici măcar în regim alternativ. Până la reîntregirea Magistralei I suntem nevoiţi să împărţim două găleţi de căldură la un oraş care are nevoie de patru.

- Ce se va întâmpla dacă instanţa va declara falimentul Electrocentrale? Cum se va încălzi oraşul?

- Dacă se va declara falimentul, vom folosi toate mijloacele pentru a prelungi funcţionarea CET-ului pe cărbune până în primăvară. Orădenii nu vor rămâne fără căldură.

- Şi ce soartă vor avea angajaţii?

- Referitor la angajaţi, voi propune săptămâna aceasta Consiliului Local un plan de disponibilizare conform căruia 290 persoane să beneficieze de 20-24 de salarii, în baza acelei legi privind societăţile restructurate ale administraţiei locale. Luând în calcul şi plecările naturale prin pensionare, precum şi faptul că o parte din angajaţi vor rămâne să lucreze la CET-ul nou, nu va exista niciun şoc social. Din CET-ul vechi va rămâne oricum un cazan pe gaz, o turbină şi staţia de tratare a apei. Aşa a fost gândit sistemul: turbina nouă este suplimentată din noiembrie de cazanul pe gaz, iar când temperaturile coboară sub minus 5 grade Celsius pornesc, pe rând, cazanele cu apă fierbinte.

"Vrem să ieşim din reclama cu Dorel"

- Cine şi cum va plăti despăgubirea de o jumătate de milion de euro cerută de familia maistrului Grigore Sidor, decedat în ianuarie 2014 într-un accident de muncă?

- Va stabili instanţa. În afara compensaţiilor financiare pe care societatea le-a acceptat ca rezonabile există o cerere de daune interese de 500.000 euro, dar negocierile au eşuat fiindcă familia a refuzat să accepte sub 350.000 euro.

- Cazul respectiv a ridicat mai multe semne de întrebare asupra condiţiilor de muncă: personal subdimensionat, supraîncărcarea cu lucrări, nerespectarea programului de lucru. Ce aţi făcut pentru îmbunătăţirea situaţiei?

- Multe disfuncţionalităţi au fost reglementate. Despre încărcarea cu lucru avem păreri diferite. Am şi propus achiziţionarea a 11 camere video, cu care să filmăm lucrările, pentru a monitoriza gradul de ocupare a personalului şi măsurile de protecţie. Vrem să ieşim din reclama cu Dorel şi să intrăm într-o zonă de respect.

"Câştig cam 3.000 euro pe lună"

- Sunteţi administrator special al producătorului de agent termic, Electrocentrale, şi concomitent director al Termoficare, principalul client al CET-ului. Este normal?

- Am corespondat cu ANI, nu sunt probleme de incompatibilitate, aşa că e normal. Proiectul pe care îl gestionez vizează tocmai compatibilizarea celor două societăţi, pentru a funcţiona unitar.

- Cât câştigaţi din cele două posturi?

- Câştig cam 3.000 euro pe lună, pentru 12-14 ore de muncă pe zi.

- Cum l-aţi convins pe primarul Ilie Bolojan că meritaţi un salariu mai mare decât al lui şi o casă pe strada Făcliei?

- Cum am negociat în interesul Electrocentrale şi al Termoficare, am negociat şi pentru mine. Nu m-am raportat la salariul primarului, pentru că e inadmisibil de mic. L-am convins prin profitul celor două companii. Dacă ceream doar 0,01% din economiile făcute, ieşeam mult mai bine! Casa am primit-o cu chirie, având în vedere că am familie mare, cu trei copii.

"Din 580 de angajaţi, vor rămâne 230"

- Cât este preţul gigacaloriei plătit de orădeni? Veţi propune majorarea tarifelor?

- Preţul pentru populaţie este de 263 lei, din care bugetul local subvenţionează 23 lei, deci orădeanul plăteşte 240 lei. Societatea de producţie şi cea de distribuţie au generat anul trecut un profit de 16 milioane lei, deci nu există motive pentru scumpirea gigacaloriei.

- Sunteţi racortat la sistemul centralizat de termoficare? Cât plătiţi într-o lună de iarnă?

- Nu sunt racordat la sistemul centralizat pentru că nu ajunge în Podgoria. Plătesc cam 800 lei lunar pentru încălzire. Tocmai mi-am cumpărat peleţi.

- Câţi angajaţi are CET-ul pe cărbune, câţi va avea cel pe gaz? Când şi cum se va face selecţia personalului?

- Vechiul CET are cam 580 de angajaţi, iar cel nou va fi deservit de circa 230 persoane, din care cam 60 pe sursa nouă şi 170 pe cazanul, turbina şi staţia de tratare a apei păstrate în funcţiune. Selecţia personalului se va face dintre angajaţii Electrocentrale şi Termoficare. Ar fi păcat să nu păstrăm cei mai buni oameni...

"Sistemul va funcţiona fără probleme"

- Dar mai rezistă vechiul CET până la primăvară?

- În noiembrie, după reîntregirea magistralelor, sistemul va funcţiona fără probleme. S-au înlocuit 17 kilometri de magistrală, aşa că riscul de avarii mari s-a diminuat semnificativ. Vechiul CET va trebui să reziste până la 30 martie. Vom lucra cu două cazane pe cărbune, din care al doilea va fi pornit duminică, iar al treilea va sta în rezervă.

- Ce garanţie avem că oraşul nu va fi lăsat fără căldură la iarnă de către autorităţile de mediu, dat fiind că cele trei cazane pe cărbune funcţionează ilegal din decembrie 2013?

- Mi-e greu să cred că un om întreg la minte va opri cazanele pe cărbune doar pentru că poluează. Obligaţia administraţiei locale de a furniza încălzire primează, cu atât mai mult cu cât oraşul a implementat noua sursă pentru a rezolva problema poluării.

- Ce se va întampla cu preţul gigacaloriei în condiţiile în care, odată liberalizat, cel al gazului va creşte?

- Diminuarea preţului de achiziţie prin racordarea centralei direct în reţeaua de transport va acoperi eventuala creştere a preţului în următoarea perioadă. Va fi probabil o creştere graduală, la nivel de inflaţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
buna ziua
240 ori 0 egal 0 multimim te cet te iubim
Postat 30 Octombrie 2015, 20:51 de pop2
Profit
Interesant ca in 2014, CET-ul a reusit sa scoata profit 7 milioane, asa spart si ciuruit. La 263 lei GCal, subventie 23, pret final oradeni 240. Iar le-am luat fata bucurestenilor , unde RADET-ul are 1mld € datorie , 340 pe gcalorie ,subventie 50% , pret bucurestean 170. Ma rog ,la ei si biletul de autobuz e 1,3 lei.Tot inainte!
Postat 30 Octombrie 2015, 19:31 de excalibur
Ce vorbesti, Stănele?!
Daca mc de gaz creste cu 1(un) cent, tu vei baga acel cent + TVA + ...+... in pretul Gca-ei! E vorba despre o societate comerciala, zevzecule, nu despre Fundatia Maicii Tereza! Pe de alta parte, tot turuind verzi si uscate, (recunosc, minti mai mult si intr-un timp mai scurt decat noi, ardelenii!), te-ai sifonat : ,,Diminuarea preţului de achiziţie prin racordarea centralei direct în reţeaua de transport va acoperi eventuala creştere a preţului în următoarea perioadă. Va fi probabil o creştere graduală, la nivel de inflaţie." In traducere: primarul v-a mintit cand v-a spus ca datorita randamentului superior si al cogenerarii pretul Gca-ei produsa de noua centrala va fi mai mic! Sa ziceti mersi ca vom creste pretul treptat! Concluzia : Votati ilie bolovan!
Postat 30 Octombrie 2015, 16:39 de pinonel
bolovan
bolojan te iubim
Postat 30 Octombrie 2015, 15:11 de pop2
„Dacă CAO este „regina”, vreau ca Termoficarea să fie „regele””
Acesta este un citat din Necula (Stănel) la instalarea pe scaunul directorului Cabai. Fără îndoială că în urma modernizării CET e nevoie de o restructurare. Însă nu este clar dacă CET şi Termoficare vor fuziona mai întâi şi apoi vor fi selectaţi cei ce urmează a fi concediaţi sau mai întâi se vor face concedierile la CET şi apoi va avea loc fuziunea. În cazul al doilea (cum ar fi normal în urma deciziei consilierilor locali) nu se mai susţin afirmaţiile domnului Stănel „persoanele de pe listele de disponibilizare vor fi alese atât din rândul societăţii Electrocentrale cât şi al Termoficare”. Paralelismul cu ceea ce a reuşit Gavra la CAO, omul care epuizează înțelesul imposturii, așa că, în ceea ce privește cele două concedieri colective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de plagiat. Contractul pentru SERVICII DE INVESTIGAŢIE ŞI SIGURANŢĂ în valoare de 4.500.000 lei semnat de GAVRA reprezintă 24% din fondul de salarii de 19.000.000 lei pe an pentru 500 de angajaţi la CAO. Dintre aceştia, 310 angajaţi care nu sunt şefi sau directori câştigă în total EXACT cât firma CAMELEON SECURITY SYSTEMS s.r.l.. În schimb, liderul de sindicat are la dispoziţie maşină din partea conducerii, delegaţii în străinătate,diurnă, contracte cu firme agreate de conducere pentru cheltuirea banilor sindicatului şi dreptul de a fi de acord cu tot ceea ce propune conducerea împotriva angajaţilor. Poate că este chiar un furnizor de informaţii pentru firma angajată, ştiind cel mai bine cine sunt cei ce „uneltesc” împotriva orânduirii. Sper ca la CET şi Termoficare să nu se întâmple la fel.
Postat 30 Octombrie 2015, 13:31 de eutanasiu
?????????????????????
Alo...brailene?Cine crezi ca accepta explicatia ta?Pe cine pacalesti mey pedelist falimentator de Cet-uri?Alo?Gara?Trenul te asteapta,fugi,mugi,fugi,fugi!!!!!!!!!!
Postat 30 Octombrie 2015, 13:25 de grigore
povești...
exact așa au zis și la teveu că gazu nu scumpește gigacaloria și că omu obișnuit nu va plăti mai mult pe factura de încălzire, doar că în scurt timp oamenii obișnuiți au plătit mai mult și, bineînțeles, nimeni nu era de vină.
Postat 30 Octombrie 2015, 11:22 de vg
URAAAAAAAAAAA
BOLOJAN și cu NECULA / CEI MAI BUNI ...DE PE PLANETĂ! /URAAA ! URAAA
Postat 30 Octombrie 2015, 10:17 de TDS
multumim
multumin cet
Postat 30 Octombrie 2015, 10:00 de pop2
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON