URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Octombrie 2015, 07:51

Şantierul continuă! Centrul oraşului va rămâne şantier cel puţin încă doi ani

Şantierul continuă! Centrul oraşului va rămâne şantier cel puţin încă doi ani MAI AŞTEAPTĂ! Strada Vasile Alecsandri va rămâne ca acum încă minimum doi ani. Constructorii au dispus saci cu piatră cubică pe marginea şoselei nu pentru a începe lucrările de pietruire, ci pentru a împiedica şoferii orădeni să blocheze singura cale de acces a utilajelor spre Piaţa Unirii. De altfel, proiectul de transformare a străzii în arteră pietonală va începe cu amenajarea canalizaţiei tehnice subterane, urmată abia apoi de pietruirea carosabilului şi amenajarea de terase pe mijlocul străzii
Şantierul continuă! Centrul oraşului va rămâne şantier cel puţin încă doi ani PIAŢĂ PUBLICĂ. Investiţie de 3,5 milioane euro, reamenajarea Pieţei Ferdinand va include transformarea străzilor Patrioţilor şi Moscovei în artere cu dublu sens. Astfel, maşinile vor circula pe la marginea dinspre strada Teatrului, iar zona din faţa Teatrului Regina Maria şi Pasajului Madacs va deveni pietonală
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care sperau că de la anul vor putea circula prin centru fără să se murdărească pe pantofi pot să-şi ia gândul. Încheierea lucrărilor din Piaţa Unirii nu înseamnă nici pe departe închiderea şantierelor din această zonă.

Dimpotrivă, pentru următorii doi ani se anunţă o perioadă de provizorat, pentru pregătirea lucrărilor de transformare în artere pietonale a străzilor Vasile Alecsandri şi Piaţa Ferdinand. Iar apoi urmează alte şantiere...

Încremenite în proiect

Municipalitatea se confruntă cu o problemă de coordonare. La începutul lui 2016, când reabilitarea Pieţei Unirii se va încheia, reparaţiile la podul Sfântul Ladislau vor fi încă în toi, iar cele de construire a unui local în locul fostului Budi Bar de pe malul Crişului abia dacă vor fi început.

Zona centrală va rămâne şantier ani de zile din cauză că, deşi municipalitatea avea studiul de fezabilitate pentru reabilitarea Pieţei Ferdinand încă din 2010, proiectul n-a mai fost depus spre finanţare. Pe de o parte, conducerea Primăriei şi-a dorit să îl modifice după gusturile proprii, pe de cealaltă parte s-a temut că, baricadând şi malul drept al Crişului, va paraliza circulaţia în tot centrul.

La fel s-a întâmplat şi cu transformarea în arteră pietonală a străzii Vasile Alecsandri. Proiectul, vechi de ani de zile, a fost refăcut în variante repetate, municipalitatea ajungând să ceară finanţare pentru implementarea lui abia în primăvara acestui an, ultimul în care se mai puteau face lucrări în actual ciclu de finanţare europeană. Cererea s-a lovit, inevitabil, de refuzul Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest. "Ne-au spus că, la câte lucrări avem, suntem nebuni să ne deschidem alte proiecte", recunoaşte viceprimarul Mircea Mălan (foto). Aşa că starea de provizorat din centru se va prelungi...

Doi ani pierduţi...

Investiţii de circa 3,5 milioane euro fiecare, proiectele pentru reabilitarea Pieţei Ferdinand şi a străzii Vasile Alecsandri vor sta la sertar cel puţin doi ani, în aşteptarea următorului ciclu de finanţare europeană.

Cum încă nici nu au fost adoptate, noile ghiduri de finanţare vor fi publicate în cursul anului viitor, iar primele proiecte vor putea fi depuse abia în 2017. Provizoratul va însemna pentru zona centrală un amestesc de nou şi vetust, de piaţă pietonală reabilitată şi asfalt cenuşiu deschis traficului auto, de lucru făcut şi de organizare de şantier. Mălan spune însă că acest răgaz va prinde bine. "Vom lucra în această perioadă detalii de design. Pentru Piaţa Ferdinand, de pildă, există un proiect gri, cum a fost şi cel din Piaţa Unirii, care va trebui armonizat cu piaţa centrală", explică viceprimarul.

Conform proiectului, întreaga zonă va fi transformată în piaţă pietonală prin transformarea străzilor Patrioţilor şi Moscovei în artere rutiere cu dublu sens, amenajarea unui sens giratoriu în vecinătatea fostei Case de Modă, astfel încât zona din faţa Teatrului Regina Maria şi pasajului Madacs să fie rezervată exclusiv pietonilor.

În intervalul rămas, municipalitatea va trebui să decidă între defrişarea, toaletarea şi relocarea exemplarelor de tisa, pentru a dezveli privirii, încă de la Podului Ladislau, faţadele Teatrului şi ale celorlalte clădiri apropiate. Asta dacă va reuşi să facă pace cu ecologiştii...

Strada cu terase

De altfel, orădenii vor trebui să se obişnuiască cu ideea că pentru câţiva ani după reabilitarea Pieţei Unirii constructorii vor pune mistria în cui. Ce s-a făcut e bun făcut, ce nu, rămâne cum este!

Municipalitatea va finaliza înainte de venirea iernii reparaţiile conductelor de termoficare care alimentează consumatorii de pe Alecsandri, după care va acoperi carosabilul în aşteptarea unor vremuri mai bune. Proiectul de reabilitare a străzii, atârnat în biroul viceprimarului Mălan, prevede realizarea unei canalizaţii tehnice subterane vizitabile, pietruirea arterei, amenajarea de terase în formă de marchize pe mijocul străzii şi implementarea unor soluţii de iluminat care să pună în valoare faţadele clădirilor.

Marchizele vor avea în subteran racorduri la toate reţelele de apă, canalizare şi curent, astfel încât proprietarii localurilor să poată monta aici baruri exterioare sau televizoare pentru vizionarea evenimentelor sportive. Până la implementarea proiectului, orice investiţie în zonă, cu excepţia reabilitării de faţade, este exclusă pentru că ar însemna bani aruncaţi. Aşa cum deja a făcut Primăria când a amânat demersurile privind investiţia, pierzând posibilitatea finanţării ei din fonduri europene...


LUCRĂRILE CONTINUĂ
Centru răscolit

Săptămâna trecută, lucrările din Piaţa Unirii au ieşit din subsol prin finalizarea reabilitării reţelelor de apă şi termoficare şi introducerea altora noi pentru canalizare, energie electrică, iluminat public, irigaţii şi altele. "La finalul lucrărilor (programat pentru 31 decembrie - n.r.), clădirile şi copacii din piaţă vor avea propriul iluminat arhitectural, ca să nu mai facem apoi alte săpături", spune viceprimarul Mircea Mălan.

Săptămâna aceasta, meşterii italieni vor trece la pietruirea zonei de copertine din faţa staţiei de tramvai, înaintând apoi spre Biserica cu Lună prin faţa Palatului Vulturul Negru. Tot aici va fi amplasată şi prima din cele patru fântâni arteziene.

În paralel, constructorii vor continua lucrările de dezafectare a Podului Ladislau în vederea reabilitării, acesta rămânând închis traficului pietonal până în ajunul sărbătorilor de iarnă. Termenul de execuţie este de 6 luni "utile", ceea ce înseamnă că după venirea frigului muncitorii vor întrerupe lucrările, pentru a le termina în primăvară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
@ roger
stupid people no.2
Postat 02 Octombrie 2015, 22:12 de User anonimizat
VREA O MINUNE
@roger: Nu va candida! Vrea parlamentar! Poate si ministru desi inca Microsoft sta ca sabia deasupra capului!
Postat 02 Octombrie 2015, 21:15 de TDS
intrebari spre binele si dezvoltarea urbei
bolojan ajunge inca o data primar daca voteaza. are ambitie, doreste sa faca. pe banii si nervii nostri. u avem apa calda in fiecare toamna, cateva saptamani, in tramvaie nu dau caldura, e praf peste tot. dar asta e dovada ca orasul face eforturi sa se dezvolte, sa progreseze. daaa, sunt foarte mandru sa fiu oradean! am si eu intrebarile mele, tot pentru dezvoltarea acestui oras: de ce nu se lucreaza si in week-end, sa se termine mai repede reparatiile?! e vorba de cei cu tevile, magistrala, drumurile, podurile, cand traficul e mult mai mic si ar avea spor mai mare la orice; plus ca doar de la ora 8 la 12 se lucreaza, lucru chiar ridicol! mai ales cand e vorba de caldura sau apa calda! cand se demoleaza oribilitatea aia de mag crisu? dar pancova din ciment de la gara, un fel de covrig artistic jenant?! dar parodia aia de fantana horror din capat de alecsandri, din parcul 1 dec?!
Postat 02 Octombrie 2015, 21:08 de roger
HAI IN MARGINIME...
@naldo23: In tara in care Presedintele se numeste IOHANNIS , seful SRI se numeste HELLVIG , procurorul sef DNA se numeste KOVESI iar seful ISU are numele ARAFAT este absolut evident ca Oradea trebuie sa fie ca Sibiu-l. Nu are nici o relevanta ca Piata din Sibiu a fost ALTFEL conceputa din start! Acum piatra de la Sibiu tot cam ORIBILA e dar s-a format un cliseu cum ca la Sibiu e MISTO. Piata Unirii tot nu poate fi 100% pietonala! Pentru ca era imposibil! Asa ca asta e! FILIP=BOLOJAN ( in multe chestii dar hai la pietonale !!! ).
Postat 02 Octombrie 2015, 20:44 de TDS
@ naldo
Hai sa spargem pietonala, eventual ne apucam sa demolam si blocurile comuniste ca doar nici alea nu sunt o reusita, pe oradeni sa-i mutam in Congo pentru ca oricum sunt niste miserupisti inculti si nerecunoscatori! Vrei? Daca esti cuminte poate primesti si o bombonica de la inaltcutezatorul, deschizator de drumuri, fiu intre fii, preaiubitul jibon de birtin, primat de Oradea. Vrei?
Postat 02 Octombrie 2015, 18:22 de User anonimizat
he, he, he
Astia-s leiti Stan si Bran... doar ca sunt penali, nu ilari! Copiii mei au plecat din tara, au scapat de platit pt. tampeniile astora, dar raman destui pe care sa-i suga penalii!
Postat 02 Octombrie 2015, 18:12 de pinonel
De ce Sibiu..
Poate pentru simplu fapt ca are un centru cu adevărat frumos, lucru comfirmat si de occidentali, sau pentru faptul ca sunt prezentate valorile culturale intrun mod foarte bun sau prin modul in care au reușit sa își promoveze obiectivele turistice. Eu am vazut ca sau facut acolo multe lucruri bune, iar orașul arata chiar frumos. TDS, nu trebuie sa fii iexpert ca sa iti poti da seama ca e eșec total pe pietonala.
Postat 02 Octombrie 2015, 17:02 de naldo23
SIBIU-l E-N TOATE...
@naldo: Vad ca si tu iti dai cu parerea! Ar trebui sa te intreb si eu daca te pricepi dar n-o fac pentru ca si tu ai tot dreptul sa-ti exprimi opinia! Da, pietonalul lui Filip este ctastrofal dar si P.U. va arata groaznic! ( atentie, am scris P.U. cu un anumit scp, sper ca te-ai prins! ). De ce trebuie sa comparam Oradea cu Sibiu-k , habar n-am. Sau poate am...
Postat 02 Octombrie 2015, 16:25 de TDS
@ naldo
stupid people!
Postat 02 Octombrie 2015, 13:07 de User anonimizat
frumos
Cand vor fi gata toate lucrarile, cu siguranta o sa facem concurenta Sibiului. Pacat de pietonala aceea, un proiect cu adevarat monstros al dl. Filip. Acela in opinia mea este un proiect total ratat, ar trebui refacut in totalitate, si eliminate din start spoturile acelea luminoase fara nici un sens si cele 2 asa-zise fantani arteziene care aduc mai degraba a sat nu a oras european.
Postat 02 Octombrie 2015, 12:43 de naldo23
Noua turbogiratie!
Cata clarviziune!... Cata minte iti trebuie, sa amplasezi in centrul istoric o noua turbogiratie in fata fostei Casei de moda, adica in fata Podului Ladislau, agentiei Tarom, etc...
Postat 02 Octombrie 2015, 12:25 de LauraD
@ tc
Una e sa fii 'latrau psd-ist' si alta e sa fii realist! Daca nu ai fi vazut doar rosu in fata ochilor, ai fi vazut ca 'latraii' doar si-au exprimat parerea de fata de lipsa de prioritizare si de viziune a primariei in momentul in care a decis sa inceapa atatea santiere, cu deranjul aferent pentru tot orasul, doar ca sa acapareze cat mai multe fonduri UE. Nimeni nu se bucura de acest esec (da, este un ESEC al actualei administratii) dar tare mi-e teama ca lucrurile se vor inrautati si in cazul altor proiecte. De apostrofat nu te apostrofeaza nimeni pentru ce ai scris, doar ca vremea 'omagiilor' a cam trecut: am mai avut un 'binefacator' al natiunii care si-a sacrificat poporul pentru propasirea pe cele mai inalte culmi ale dezvoltarii.. din pacate si el a fost sacrificat de Craciun acum vreo doazeci si cinci de ani
Postat 02 Octombrie 2015, 11:17 de User anonimizat
Aha....
Putin zis ...sunteti nebuni!!!!!!!!!!!!Malan se vrea in locul lui Ilie birtinutz...Oare cine va vota inca un ...nebun-citez!
Postat 02 Octombrie 2015, 09:07 de grigore
sa nu ne ametim...cu prostii
alecsandri va fi gata ca toate proiectele actuale in ultimul an al cicluclui financiar adica in 2020, povestea cu doi ani este pentru creduli doar. de ce aveam acuma peste douazeci de santiere in ultimul an al ciclului de finantare.
Postat 02 Octombrie 2015, 08:57 de Florin25
Bravo Bolojan & Malan
Domnule primar Bolojan si vice Malan, chiar daca latraii psd vor zbura ca arsi..(4-5 persoane in orasul asta nu e mult - e dreptul lor), primiti aprecieri din partea mea si a celor mai multi oradeni care vad si cunosc efortul si dragostea pe care o aveti fata de acest oras. Suntem mandri ca avem un asemenea primar si o asemenea administratie!! Cel mai bine se va vedea acest lucru la urmatoarele alegeri. Oradenii, sunt convins ca vor vota si de aceasta data continuitatea, ca Oradea sa ajunga intre primele orase din tara ca frumusete si caliatea vietii. Chiar daca voi fi apostrofat pt. acest text, sunt un simplu cetatean platitor de taxe care se bucura de oamenii care sunt in fruntea orasului. Sa aveti sanatate!!!
Postat 02 Octombrie 2015, 08:30 de TC
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON