URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Februarie 2015, 07:51

România arde gazul! La fel ca Oradea, şi alte 6 oraşe au ales să investească banii europeni în încălzirea pe gaz

România arde gazul! La fel ca Oradea, şi alte 6 oraşe au ales să investească banii europeni în încălzirea pe gaz CENTRALIZAT VS. INDIVIDUAL. Oradea este pe locul trei în ţară în ce priveşte numărul locuinţelor încălzite în sistem centralizat, după Bucureşti - cu 565.000 abonaţi - şi Constanţa - cu 84.900. În restul oraşelor, costul mare al gigacaloriei i-a determinat pe mulţi locuitori să-şi monteze centrale de apartament. Pe măsură ce se vor eficientiza, însă, CET-urile vor redeveni tot mai atractive
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sistemele centralizate de termoficare din România, vechi, energofage şi poluante, au fost un cartof fierbinte încă din perioada negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

Cum majoritatea oraşelor de la noi au CET-uri depăşite tehnologic şi uzate fizic, intens producătoare de noxe, pentru rezolvarea problemei UE a pus la dispoziţia României un program special de finanţare. Banii, 220 milioane euro, au ajuns la şapte oraşe, între care şi Oradea, fiecare fiind liber să aleagă dacă îşi retehnologizează vechile centrale sau îşi construieşte altele noi. În toate cazurile, numitorul comun este, după cum a constatat BIHOREANUL, încălzirea pe gaz, ceea ce pare să îndreptăţească şi decizia autorităţilor orădene de a renunţa la cărbune în favoarea acestuia.

Vechi vs. nou

Cele şapte oraşe care şi-au împărţit banii europeni pentru modernizarea sistemelor de termoficare sunt: Oradea, Iaşi, Timişoara, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Focşani şi Botoşani. Oradea a atras cea mai mare sumă, 77,7 milioane euro, în timp ce Iaşiul a primit 61,2 milioane, Bacăul 63,2, Timişoara 58,3, Râmnicu Vîlcea 59,3, Focşani 35,4, iar Botoşani 36,5 milioane. Motivul? Din toate cele şapte oraşe, Oradea are cei mai mulţi consumatori racordaţi la sistemul centralizat de încălzire: peste 65.000 apartamente.

Râmnicu Vâlcea, Timişoara şi Iaşi au ales să-şi retehnologizeze actualele centrale, iar Bacău, Focşani, Botoşani şi Oradea să-şi facă CET-uri noi. O analiză a proiectelor arată că decizia muncipalităţilor a ţinut cont în principal de două criterii: numărul şi vechimea cazanelor funcţionale în centralele existente. Altfel spus, oraşele cu CET-uri ceva mai noi sau modernizate cât de cât de-a lungul anilor au optat pentru retehnologizare. Celelalte au trebuit să o ia de la zero, cu centrale noi, cum e şi cazul Oradiei.

Centrală-avion

După cum se ştie, administraţia orădeană a ales varianta construirii unui CET nou pe gaz. Cazanele celui vechi, pe cărbune, puse în funcţiune în 1966, şi-au depăşit de mult durata de viaţă şi, nefiind niciodată modernizate, e un miracol că încă funcţionează. Decizia realizării unei noi centrale s-a bazat pe un masterplan făcut în 2009 de Institutul de Studii şi Proiectări în Energie, care a concluzionat că soluţia cea mai eficientă este o centrală de cogenerare, care consumă gaz pentru a produce nu doar energie termică, ci şi electrică, din vânzarea acesteia din urmă urmând să fie suportată şi o parte din costurile producerii gigacaloriei.

Noul CET costă 52 milioane euro şi este realizat de firmele Elsaco Engineering şi STC Italia, care au deschis şantierul în decembrie 2014. Piesa-vedetă va fi o turbină cu o putere de 45 MW/h electric şi 43 MW/h termic, care funcţionează pe acelaşi principiu precum motoarele avioanelor cu reacţie.

În plus, proiectul orădean mai prevede lucrări de reabilitare a 17,5 kilometri de reţele de termoficare, lucrările în valoarea de peste 16 milioane euro fiind începute în primăvara anului trecut.

Presaţi de presiune

Spre deosebire de Oradea, municipalitatea ieşeană a optat pentru retehnologizarea sistemului de termoficare actual, dar asta pentru că oraşul are două CET-uri: unul pe gaz, cu cazane date în funcţiune între anii 1966 şi 1981, iar celălalt pe huilă, din 1986. Deşi niciuna din termocentrale nu are durata de utilizare expirată, cum e cazul Oradiei, autorităţile din Iaşi ar fi vrut să construiască un CET nou pe gaz, la fel ca la noi.

06-anamaria-icatoiu_bihoreanul.jpg„Am luat varianta realizării unei centrale de cogenerare, ca la Oradea, dar în Iaşi nu avem presiune suficientă la gaz, pentru ca ea să poată funcţiona în condiţii optime", a explicat BIHOREANULUI Ana Maria Icătoiu (foto), director comercial al Dalkia, firma privată care a concesionat serviciul de termoficare din Iaşi. Ca urmare, oraşul depinde de un CET pe combustibil solid, iar realizarea unuia nou, tot pe cărbune, nu intra defel în calculele autorităţilor, deoarece ar fi însemnat costuri uriaşe, cu neputinţă de acoperit chiar şi din banii europeni.

Ca urmare, cu fondurile de la UE, Iaşiul retehnologizează trei cazane din CET-ul pe gaz şi doar unul din CET-ul pe cărbune, înlocuieşte 11 kilometri de magistrale, montează o instalaţie de desulfurare la termocentrala pe cărbune, care să limiteze noxele emise în atmosferă, şi îşi construieşte un sistem de colectare uscată a cenuşii rezultate în urma arderii cărbunilor. Astfel, în loc ca cenuşa să fie amestecată cu apă şi depozitată pe un teren, soluţie interzisă de UE, va fi strânsă în silozuri uriaşe, în vederea reciclării. „Cenuşa va fi folosită de firmele producătoare de cărămidă, ceramică", explică reprezentanta firmei Dalkia.

Oraşe cu variante

Timişoara, oraş cu populaţie mult peste a Oradiei, dar cu mai puţini abonaţi la sistemul de termoficare centralizat, a optat tot pentru retehnologizare. „Noi nu aveam nevoie de o centrală nouă, pentru că cele două CET-uri pe care le avem nu sunt atât de vechi precum cel de la Oradea, iar de-a lungul anilor am mai şi investit în retehnologizarea lor", explică Ioan Zubaşcu, managerul proiectului. Din cele două termocentrale timişorene, una funcţionează pe gaz şi cealaltă pe lignit, cazanele fiind puse în funcţiune în anii 80, deci cu două decenii mai recent decât cele de la Oradea.

Cu bani europeni, timişorenii au modernizat cinci cazane, au montat o instalaţie de desulfurare şi au retehnologizat pompele pentru transportarea agentului termic. „Toate noile instalaţii sunt deja în funcţiune", spune Zubaşcu. Edilii speră acum că vor reuşi să reducă costul gigacaloriei, astfel ca timişorenii să ceară din proprie iniţiativă rebranşarea la CET-uri.

Cel de-al treilea oraş care a optat pentru retehnologizare, Râmnicu Vâlcea, are o termocentrală mixtă, pe cărbune şi gaz, cu cazane recente, din 1993. Astfel, banii europeni îi va folosi exclusiv pentru a reduce poluarea. În plus, oraşul mai are un CET în conservare, început de comunişti, şi a cărui finalizare şi-a asumat-o Consiliul Judeţean Vâlcea, el urmând să funcţioneze pe bază de biomasă, adică rumeguş şi tocătură de lemn.

Soluţii salvatoare

Celelalte patru oraşe care beneficiază de fonduri UE pentru rezolvarea problemei termoficării - Bacău, Focşani, Botoşani şi Oradea - au mizat în exclusivitate pe sisteme noi pe gaz.

Focşănenii, cu puţin peste 15.000 clienţi, au renunţat la vechile cazane mixte pe gaze şi păcură în favoarea unui CET nou exclusiv pe gaz, iar o parte din bani vor fi cheltuiţi pentru reabilitarea a 14 kilometri de reţele de transport. „Retehnologizarea cu motoare în cogenerare, precum şi extinderea şi reabilitarea sistemului de distribuţie a agentului termic au fost decizii salvatoare, care au avut ca rezultat revitalizarea ENET şi implicit ieşirea din starea precară de incapacitate funcţională", susţine conducerea societăţii de termoficare din Focşani, aflată în trecut în pragul falimentului.

Botoşaniul, cu peste 10.000 de abonaţi la termoficarea centralizată, are o centrală nouă, tot pe gaz, renunţând definitiv la vechile cazane pe păcură. Bacăul, oraş cu 20.000 de abonaţi, avea două CET-uri, unul pe gaz, iar celălalt pe păcură. Acesta din urmă a fost demontat, iar cazanele pe gaz modernizate şi completate cu o centrală de cogenerare, care va produce şi energie electrică, într-un mod similar celui de la Oradea, însă la o capacitate mai mică.

Concluzia? În ciuda zvonisticii că oraşele din România ar fugi de centralele pe gaz, cum susţin contestatarii viitorului CET din Oradea, încălzirea cu acest combustibil este cea mai uzitată variantă. Rămâne doar ca timpul şi facturile să dovedească pe viitor că e şi cea mai bună...


BUN DE ÎNCHIS!
Fără autorizaţie de mediu

Din rândul celor şapte oraşe cu proiecte de termoficare pe fonduri europene, Oradea este singurul care nu s-a conformat obligaţiilor de mediu impuse de UE. Toate CET-urile pe cărbuni au avut dreptul să depăşească limitele emisiilor de oxid de azot, dioxid de sulf şi pulberi până la 31 decembrie 2013. Din acel moment, cazanele pe cărbune trebuiau fie oprite, fie dotate cu instalaţii de depoluare în întreaga ţară.

La Oradea, însă, investiţia în vechile cazane a fost considerată inutilă, dat fiind că se pregătea construirea unei termocentrale noi, iar oprirea celei vechi n-a fost posibilă întrucât cea nouă e în facere. Drept urmare, de la 1 ianuarie 2014, CET-ul orădean funcţionează fără autorizaţie de mediu valabilă şi, teoretic, ar putea fi închis în orice moment. Cine şi-ar asuma, însă, o asemenea răspundere, mai ales în plină iarnă?...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
CET-ul poate EXPLODA ! 4
"Din rândul celor şapte oraşe cu proiecte de termoficare pe fonduri europene, Oradea este SINGURUL care nu s-a conformat obligaţiilor de mediu impuse de UE. " Deci ADMINISTRAȚIA LOCALĂ ne anunță că e prima, că e cea mai că fac că drege...și SUNTEM SINGURUL ORAȘ CARE NU S-A CONFORMAT! Păi cum? Dacă DNA-ul și Curtea de Conturi, OLAF și DLAF nu îi va controla pe ai noștri edili...atunci...dragi orădeni...vom plăti comentând cum AU EXPLODAT TARIFELE DE ÎNCĂLZIRE!!! Mazăre vezi că te întrecem în curând!!! P.S. LA Constanța este unul din cele mai mari tarife la energia termică!!! În rest...E PĂ FONDURI cum zic unii mitici orădeni...și pe bugetul local și pe sănătatea noastră și va fi și pe banii noștri!!!!
Postat 07 Februarie 2015, 17:02 de Adi_Oradeanul
CET-ul poate EXPLODA ! 3
"Cu bani europeni, timişorenii au modernizat cinci cazane, au montat o instalaţie de desulfurare şi au retehnologizat pompele pentru transportarea agentului termic. „Toate noile instalaţii sunt deja în funcţiune", spune Zubaşcu. Edilii speră acum că vor reuşi să reducă costul gigacaloriei, astfel ca timişorenii să ceară din proprie iniţiativă rebranşarea la CET-uri." În Timișoara deja centrala PE CĂRBUNE FUNCȚIONEAZĂ, sunt montate FILTRE astfel încât dumnealor să respire sănătos ! Plus acolo nu se merge pe impunere (auzi dl. BOLOJAN și consilieri locali!) pe zone unice de încâlzire ci așteaptă ca din proprie inițiativă să ceară rebranșarea...asigurând COSTURI MAI MICI de ÎNCĂLZIRE!!!
Postat 07 Februarie 2015, 16:53 de Adi_Oradeanul
CET-ul POATE EXPLODA! 2
"administraţia orădeană a ales varianta construirii unui CET nou pe gaz. Cazanele celui vechi, pe cărbune, puse în funcţiune în 1966, şi-AU DEDEPĂȘIT de mult durata de viaţă " La Iași "Am luat varianta realizării unei centrale de cogenerare, ca la Oradea, dar în Iaşi nu avem presiune suficientă la gaz, pentru ca ea să poată funcţiona în condiţii optime", a explicat BIHOREANULUI Ana Maria Icătoiu (foto), director comercial al Dalkia, firma privată care a concesionat serviciul de termoficare din Iaşi. Ca urmare, oraşul depinde de un CET pe combustibil solid" ... deci la Ia;i NU AU PRESIUNE SUFICIENTĂ deși se zice că GAZUL VINE de la RUȘI! LA Oradea va fi presiune!!! "...Iașiu-ul are două CET-uri: unul pe gaz, cu cazane date în funcţiune între anii 1966 şi 1981, iar celălalt pe huilă, din 1986. Deşi niciuna din termocentrale nu are durata de utilizare expirată, cum e cazul Oradiei," LA noi în Oradea sunt depășite la Iași NU AU DURATA DE FUNCȚIONARE DEPĂȘITĂ... o fi de la aer?
Postat 07 Februarie 2015, 16:49 de Adi_Oradeanul
CET-ul POATE EXPLODA!!!
De ce... Vă voi explica în cele ce urmează... 1. "Banii, 220 milioane euro, au ajuns la ȘAPTE oraşe, între care şi Oradea, fiecare fiind liber să aleagă dacă îşi retehnologizează vechile centrale sau îşi construieşte altele noi. În toate cazurile, NUMITORUL COMUN este, după cum a constatat BIHOREANUL, încălzirea pe gaz" Ei... dar nu sunt toate pe gaz... unul e sgiur doar pe cărbune iar la multe dintre ele varianta pe gaz e complementară, adică suplimentară!!!
Postat 07 Februarie 2015, 16:40 de Adi_Oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON