Risipiţi prin vecini: Deşi le-ar fi adus avantaje, literaţii orădeni nu îşi fac filială proprie a Uniunii Scriitorilor, ci se alătură altora

Nicio autoritate nu dă "adeverinţe" de talent ori geniu, dar în cazul scriitorilor o organizaţie de breaslă ar putea facilita accesul spre confraţi, critici şi public.

Oradea are zeci de literaţi, mulţi laureaţi ai Uniunii Scriitorilor din România, dar nu şi o asociaţie profesională pe care aceştia să şi-o fi înfiripat. Ba fiindcă, pe când erau destui, nu s-a găsit niciunul care s-o iniţieze, ba pentru că, paradoxal, pe măsură ce s-au împuţinat la număr, scriitorii orădeni au îngroşat rândurile filialelor din judeţele vecine. Şi, culmea, chiar au contribuit la organizarea uneia dintre acestea.

Deschis la avantaje

Urmaşă a Societăţii Scriitorilor din România înfiinţate în 1908, Uniunea Scriitorilor din România are statutul unei organizaţii profesionale ce poate oferi membrilor o serie de avantaje "economice, sociale şi morale". Afilierea îi ajută pe scriitori să organizeze, finanţeze şi cofinanţeze congrese, simpozioane, festivaluri, târguri de carte, concursuri şi dezbateri, schimburi culturale cu autorităţi, instituţii şi organizaţii similare din ţară şi din străinătate.

Prin USR, scriitorii sunt susţinuţi să editeze şi să comercializeze publicaţii periodice şi cărţi, să înfiinţeze edituri, librării, muzee şi case memoriale, ba chiar şi case de creaţie, cantine-restaurant şi hoteluri, să stimuleze financiar şi să recompenseze orice formă de creaţie literară. Tot prin USR, scriitorii pot obţine sprijin în probleme sociale şi profesionale, pot primi ajutoare nerambursabile şi împrumuturi, ba şi atrage fonduri de la autorităţile statului român, inclusiv de la bugetele locale, de la UE şi de la instituţii şi fundaţii autohtone şi străine. Mai mult, membrii USR au dreptul să primească la pensionare un "supliment" de 50% la pensia dobândită "în câmpul muncii".

Interes minor

De ce, în ciuda avantajelor, în Oradea nu există o filială a USR,  BIHOREANUL a încercat să afle chiar de la scriitorii de care, culmea, oraşul nu duce lipsă. Ba dimpotrivă, mulţi sunt laureaţi ai USR, iar unii sunt atât de prolifici încât au publicat câte 10-12 cărţi. Ar fi justificată şi posibilă juridic înfiinţarea unei filiale locale a Uniunii Scriitorilor? Au existat tentative? Influenţează existenţa unei filiale activitatea şi recunoaşterea scriitorilor orădeni? Sau, dimpotrivă, drumul către cititor e oarecum îngreunat şi de lipsa unei asemenea organizaţii?

Deşi a adresat întrebările, încă de acum două luni, unui număr de aproape 30 de scriitori, doar trei au considerat subiectul suficient de important pentru a da un răspuns. Alţii doi au lămurit lapidar: de vină e statutul USR, care permite înfiinţarea unei filiale doar dacă într-un judeţ există cel puţin 50 de autori care să fi scris trei cărţi - teatru, proză, literatură pentru copii şi tineret, eseu, istorie, critică sau teorie literară, traduceri. "Înainte, numărul era de 30. Ne-am tot numărat şi nu eram mai mulţi de 20", spune eseistul şi poetul Traian Ştef.

"Familiştii", arădeni

Chiar nu există atâţia scriitori în Oradea? Numărul mare al universitarilor, scriitori prin chiar profesie, precum Ioan Simuţ, Ioan Derşidan ori Mircea Morariu, al redactorilor, la fel de profesionişti, ai revistei de cultură Familia, cum sunt Ioan Moldovan şi Traian Ştef, dar şi al liber-profesioniştilor din categoria cărora fac parte, de pildă, avocatul Paşcu Balaci, profesorul Lucian Scurtu, filozoful Ioan F. Pop ori dramaturgul Mircea Bradu, ar arăta că un "recensământ" poate aduna cele 50 de persoane necesare înfiinţării unei filiale USR.

Nimeni nu a mai numărat, însă, în ultimii ani scriitorimea orădeană. Mai mult, o parte a acesteia chiar a ajutat acum câţiva ani la înfiinţarea filialei din... Arad. "M-a rugat un prieten de acolo, poet, să-i ajut să îndeplinească numărul minim necesar, aşa că am trecut la filiala lor", zice Ioan Moldovan, redactorul-şef al Familiei. Asemenea lui a procedat colegul de redacţie Traian Ştef, iar apoi şi alţii, precum Ioan F. Pop ori Lucian Scurtu.

În marginea marginii

Universitarii orădeni au preferat, în schimb, apartenenţa la filiala clujeană a USR. A fost o opţiune firească", spune istoricul şi criticul Ioan Simuţ. "La Cluj mi-am făcut studiile, acolo am activat la revista Echinox şi acesta este centrul de gravitaţie culturală cel mai semnificativ pentru Transilvania".

Eseistul şi poetul Ioan F. Pop consideră, mai critic, că absenţa filialei a USR e încă un semn al provincialismului specific Oradiei, care odinioară "însemna ceva în geografia spirituală a ţării", dar azi a ajuns doar "o margine de margine culturală". "Pasivitatea şi lipsa de interes au fost mai puternice în Oradea, unde, din păcate, nimeni nu promovează pe nimeni, fiecare încearcă să răzbată singur, privind acest fapt ca pe o victorie împotriva celorlalţi. Există o invidie şi un egoism exacerbat care ne fac rău tuturor", spune eseistul.

Deşi dur, verdictul pare valabil, cel mai probabil, nu doar în cazul scriitorilor, ci şi al orădenilor de rând. Care nu scriu mai deloc şi nu citesc decât de nevoie...