URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Septembrie 2015, 07:44

Piraţii Bihorului: "Rechinii" păgubesc statul şi transportatorii licenţiaţi cu milioane euro

Piraţii Bihorului: 'Rechinii' păgubesc statul şi transportatorii licenţiaţi cu milioane euro PE TAVĂ. Loviţi de concurenţa neloială a „piraţilor” care transportă zilnic peste 3.500 persoane fără să achite taxe, impozite, asigurări şi licenţe, firmele autorizate le-au dat mură-n gură inspectorilor Antifraudă numerele de înmatriculare şi capacitatea maşinilor acestora, locurile de unde îşi culeg clienţii, ba chiar şi sumele cu care prejudiciază statul. Toate degeaba: durii Fiscului nici măcar n-au mimat o acţiune pentru sancţionarea lor
Piraţii Bihorului: 'Rechinii' păgubesc statul şi transportatorii licenţiaţi cu milioane euro PRIVAT ŞI PIRAT. În timp ce operatorii de transport licenţiaţi staţionează în autogara din Nufărul, peste drum pândesc rechinii. "Io-s privat, iau mai puţin ca ăia", i-a spus reporterului deghizat în client şoferul (medalion) Fordului Transit BH-11-MBU. Până la Beiuş cere însă tot 10 lei, la fel ca firma autorizată Omnitrans, care în schimb taie bilet şi plăteşte licenţe, asigurări, taxe şi impozite
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine nu-şi aminteşte descinderile inspectorilor Antifraudă la plăcintării şi frizerii, gogoşerii şi coafuri, pizzerii şi pensiuni din Oradea, Felix şi 1 Mai, amendate drastic şi chiar închise pe 3 luni fiindcă nu eliberau chitanţe?

BIHOREANUL a aflat că, în timp ce războiul cu micii evazionişti atingea paroxismul, Direcţia Regională Antifraudă Fiscală tolera o afacere de proporţii, reclamată, culmea, de o altă instituţie a statului. Încă din 2014, Autoritatea Judeţeană de Transport din cadrul CJ Bihor a cerut DRAF sancţionarea a aproape 200 de "piraţi" care iau pâinea de la gură firmelor licenţiate, păgubind totodată bugetul statului, an de an, cu până la 4 milioane euro. Urmarea? După mai bine de un an de când li s-au dat mură-n gură numerele de înmatriculare ale "rechinilor", locurile unde aceştia îşi pescuiesc clienţii şi traseele pe care fac piraterie, inspectorii antifraudă au lăsat sesizarea fără niciun răspuns, iar într-un târziu au pasat-o Poliţiei Rutiere.

Reglementări cu probleme

Transportul de persoane a fost în toată ţara o afacere înfloritoare la limita legalităţii, deloc sau slab reglementată aproape două decenii. Abia din 2008, firmele din domeniu au fost obligate să îndeplinească, în mod cumulativ, o serie de condiţii, nu puţine şi nu uşoare: să obţină licenţe de la agenţiile judeţene ale Autorităţii Rutiere Române, în baza unor licitaţii organizate, însă, de autorităţile de transport public din cadrul consiliilor judeţene, după criterii stricte, să încheie asigurări pentru călători şi bagaje, să asigure starea tehnică maşinilor şi dotarea lor cu echipamente minime de confort (ca de pildă aer condiţionat), să angajeze şoferi cu atestate profesionale, să achite la zi taxele locale, impozitele către stat, asigurările sociale de şomaj şi pensii şi, mai ales, să circule doar pe traseele şi cu tarifele aprobate de aceste instituţii.

Pentru instituţiile de reglementare, cea mai dificilă sarcină s-a dovedit a fi stabilirea traseelor, iar pentru transportatori respectarea acestora. Motivul? Consiliile judeţene trebuie să asigure accesul populaţiei între domiciliu şi locurile de muncă ori şcoli, dar transportatorii au interesul de a face curse doar pe traseele unde există un număr suficient de mare de navetişti, care să le garanteze rentabilitatea, adică autobuze cât mai pline. "În perioada 2008-2012, Bihorul avea un grad de acoperire a transportului public judeţean de 67%, pentru circa 20.000 dintre locuitorii judeţului. Acum suntem pe primul loc în ţară, cu o acoperire de 94%, pentru 35.000 de locuitori", spune Vlad Gaje (foto), şeful Autorităţii Judeţene de Transport Public de Persoane din CJ.

De voie şi de nevoie

În 2008-2012 au fost licitate trasee individuale, ceea ce a determinat operatorii să concureze doar pentru cele profitabile, culegând călătorii de pe drumuri naţionale sau de pe cele mai importante drumuri judeţene, în timp ce traseele de prin cătune, pe drumuri comunale, care rup maşinile şi de unde pot fi culeşi puţini pasageri, nu au stârnit niciun interes. Urmarea? În zona Marghita, de pildă, din 24 trasee au fost acoperite doar 3.

În schimb, în programul 2012-2016, licitaţiile au fost organizate pe pachete de trasee. "Au fost licitate la pachet, pe criteriul geografic, atât un traseu ori două profitabile, cât şi 2-3-4 mai puţin profitabile, pentru a asigura un echilibru atât în acoperirea teritoriului, cât şi atractivitatea economică pentru operatori", spune Gaje.

Atenţie, rechini!

Ce n-a reuşit să rezolve nimeni este, însă, problema rechinilor, care transportă persoane la negru, fără licenţă, fără ritmicitate şi siguranţă, şi fără a plăti taxe şi impozite. Motivul? CJ, ARR şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier nu au nicio pârghie legală asupra lor, iar Poliţia a putut interveni doar în baza Codului Rutier. "În zona Marghita, un rechin şi-a început afacerea cu două maşini, pe care avea angajaţi tocmiţi la negru. La un moment dat, Poliţia Rutieră i-a luat taloanele, dar a reapărut după câteva săptămâni cu alte trei maşini", povesteşte Gaje.

Piraţii folosesc turisme Logan cu 5 sau 7 locuri, VW Sharan, Opel Zafira şi microbuze cu 8 locuri, Ford Transit, Mercedes Vito şi VW Transporter. Cum le suflă clienţii, transportatorii licenţiaţi sunt puşi în dificultate, căci în timp ce ei plătesc toate angaralele, piraţii îşi permit preţuri mult mai mici. Cu timpul, s-a ajuns chiar la conflicte deschise. În Oradea (Nufărul, Calea Aradului, Calea Clujului, Decebal şi Ştefan cel Mare) şi în alte locuri din judeţ unde îşi aşteaptă rechinii clienţii, s-a ajuns fie la bătăi între ei, fie la ameninţări şi altercaţii cu şoferii firmelor licenţiate. Răzbunările rechinilor au iz mafiot. "Astă-iarnă, un transportator din Valea lui Mihai s-a trezit cu rezervoarele de motorină găurite, dosarul e şi acum cu autor necunoscut. Alţii, cu geamurile sparte la autobuze şi microbuze", spune Gaje.

Recensământ şocant

Pentru că rechinii le suflă clienţii de pe traseele profitabile, iar ele sunt obligate să facă cursele şi pe acestea cu maşinile mai mult goale, iar concomitent să asigure şi traseele neprofitabile, în caz contrar riscând amenzi între 10.000 şi 30.000 lei pentru neasigurarea ritmicităţii asumate la acordarea licenţei, ba chiar pierderea acesteia, firmele autorizate s-au reunit anul trecut în Asociaţia Judeţeană a Transportatorilor Publici de Persoane şi au trecut la acţiune. Legal, însă.

Fiecare şofer a ţinut în observaţie locul de staţionare şi traseele, consemnând rechinii întâlniţi. La final, au predat CJ o listă cu 171 maşini, în dreptul fiecăreia fiind trecute numărul de înmatriculare, capacitatea, numărul de curse ilegale efectuate zilnic, tarifele practicate şi numărul de pasageri. Concluzia? Uluitoare: "Am constatat că în fiecare zi rechinii îmi produc o pagubă de 3.500-4.000 lei", zice Florin Scorţe, preşedintele Asociaţiei.

Bilanţul pe tot judeţul e chiar şocant. "Într-o zi prejudiciul produs transportatorilor licenţiaţi din Bihor se apropie de 50.000 lei, într-o săptămână depăşeşte 320.000 lei, într-o lună 1,3 milioane lei, iar pe un an trece de 16,6 milioane lei", spune Gaje.

Înţepeniţi

Consecinţele sunt păguboase nu doar pentru transportatorii legali, ci în ultimă instanţă pentru călători. Neavând asigurări, rechinii nu răspund de urmările accidentelor, frecvente mai ales în zona Tinca, unde sunt produse de romi cu maşini aduse din Franţa. Pe de altă parte, operatorii licenţiaţi sunt tentaţi să-şi reducă pierderile renunţând la traseele mai puţin profitabile, ceea ce ar lăsa fără curse regulate mii de persoane din zonele cele mai defavorizate.

Pentru a diminua fenomenul, CJ a sesizat anul trecut Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Oradea, dar fără niciun rezultat. "Nici măcar nu ne-au dat un răspuns, de niciun fel", spune spune Gaje. Anul acesta, în martie, a repetat sesizarea, dar DRAF a reacţionat după alte trei luni, transferând problema, pur şi simplu, Poliţiei Rutiere, fără să anunţe CJ.

Deşi a încercat să afle motivul pentru care mai bine de un an nu a făcut nimic pentru a rezolva o problemă de evaziune fiscală, solicitând o explicaţie în scris, şi BIHOREANUL a rămas, la rându-i, tot fără răspuns. Dacă nici alte instituţii n-au primit vreo lămurire asupra unei afaceri ilegale de 4 milioane euro pe an, de ce ar merita mai multă consideraţie contribuabilii care plătesc salariile "zmeilor" de la Antifraudă, incapabili să urmărească evazioniştii chiar şi la ponturi gata servite?


ALBA-NEAGRA
Cu şi fără atribuţii

Potrivit şefului Autorităţii Judeţene de Transport, incapacitatea instituţiilor de a combate pirateria are drept cauză instabilitatea legislativă. În trecut, Poliţia Rutieră putea sancţiona în baza Legii taximetriei exercitarea fără drept a profesiei, inclusiv prin confiscarea vehiculului folosit la comiterea faptei. Ulterior, însă, legislaţia a fost golită de conţinut, astfel că Poliţia Rutieră a putut amenda doar starea tehnică necorespunzătoare a maşinilor folosite în transportul la negru.

Legea taximetriei a fost modificată din nou acum trei luni, dar insuficient, acuză transportatorii licenţiaţi. Practic, au fost înlocuite doar două cuvinte: dacă vechiul text prevedea că transportatorii prinşi fără licenţă pot fi amendaţi dacă au activitate permanentă, ceea ce nu se putea demonstra, conform noului text poate fi sancţionată fapta săvârşită "în mod repetat", ceea ce este interpretabil. Oricum, transportul de persoane contra cost cu un autovehicul neautorizat e pedepsit cu blândeţe, amenzile fiind între 1.000 şi 5.000 lei, mult mai mici decât cele de 10.000 - 30.000 lei aplicate operatorilor licenţiaţi care întârzie o singură cursă faţă de orarul stabilit prin licenţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Înspre direcţiile...
Înspre direcţiile Aleşd sau Beiuş de ce nu există mă rog curse cum către Salonta la interval de o oră?
Postat 02 Septembrie 2015, 17:33 de crisan
@excalibur, @bihorean...@daaa
Va lansez o provocare: incercati sa aflati de ce acte si ce proceduri sunt necesare pt. a efectua transport regulat de persoane interjudetean contra-cost. Despre cele interjudetene nu mai zic nimic. Afland conditiile, va garantez ca oricare dintre d-voastra prefera sa faca piraterie.
Postat 02 Septembrie 2015, 12:40 de pinonel
Orwell
Societatea orwell-iana super controlata si fara libertati individuale prinde contur. Dovada este si legea autostopului care se pare ca a intrat deja in vigoare ( )si proiectul care va interzice constructiile in regie proprie.Adica ideea e ca nici o activitate sa nu ramina nefiscalizata.Din pacate scopul autoritatilor este DOAR de a colecta bani, nicidecum siguranta ,confortul,costurile calatorilor.Pentru ca altfel ar gasi modalitatea de a subventiona traseele nerentabile ,de ex. cum a functionat sporadic trenuletul Oradea-Felix. Asa zisii pirati cistiga si ei o piine, traiesc de azi pe miine, cu riscurile aferente...desigur ca trebuie exterminati pentru ca fac o mega evaziune fiscala.Agentii economici autorizati ar trebui sa fie partenerii fiscului(sau invers,mai degraba),nu doar colectori de taxe...in curind vom trai intr-o lume plina de interdictii...incotro sa emigram?
Postat 02 Septembrie 2015, 10:07 de excalibur
de râsu' plânsu'
Hai sa vedem si din ce cauza s-a ajuns la situatia asta: regiile de transport de stat s-au 'faultat' singure (inclusiv CFR, care nu mai conteaza pentru navetisti) in timp ce firmele de transport private i-au jegmanit pe bietii navetisti. Nu sunt de acord cu piratii dar aceesi situatie se intampla inclusiv la nivel de oras cu OTL care vrea monopol si tinde sa nu tina cont de nevoile sau nemultumirile oradenilor.
Postat 02 Septembrie 2015, 09:47 de User anonimizat
Piratii
De ce pe rutele bine acoperite de microbuse sau autose licentiate nu exista decat eventual foarte putini pirati? In loc sa se planga de lipsa clientilor mai bine s-ar revedea programul de circulatie al curselor existente. Din Oradea spre zona Stei Beius ultimul microbus pleaca la ora 18, ce face un pacient care are programare la medic de la ora 18 sau 19? cu ce merge acasa? Isi mai ia si o camera la hotel sau alege sa mearga la iama nene? Verificati de pilda in jurul orei 20 ajunge in oras 3 curse care vin din zona Beius Stei de la trei firme diferite. Vine autobusul de la Deva , microbusul de la Stei si cel de la Beius. Cum sa fie toate incarcate la capacitate ? Cand se liciteaza traseele de ce nu se tine cont de necesitatile oamenilor? Licitam un traseu doar sa fie licitat. Asigurati transportul cu mijloace de transport licentiate si nimeni nu vai mai merge sa riste sa mearga cu niste necunoscuti care nu au n ici o raspundere. Dar cine a facut vreodata naveta va intelege omul care sta la iama nene si va opri sa-l duca. Nu cred ca din piraterie se pot castiga atatia bani cum scriu ziarele. Mai ales pe drumul de Stei. Te costa mai mult reparatia masinii daca mergi pe acel drum.
Postat 02 Septembrie 2015, 09:30 de daaaaaaa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON