URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Părinţi de împrumut: S-au transformat în părinţi de ocazie pentru copiii "uitaţi" în spitale şi orfelinate

Părinţi de împrumut: S-au transformat în părinţi de ocazie pentru copiii "uitaţi" în spitale şi orfelinate VOLUNTARI CU ROST. Chiar dacă ei înşişi au trei copii mici, soţii Alina şi Radu Crainic găsesc timpul şi banii necesari pentru a creşte şi educa şi copiii altora. "Ceea ce facem noi este rezolvat deja de stat, dar numai în hârtii. Teoretic, copiii n-au nevoie nici de haine, nici de mâncare, pentru că au de toate", spune Radu. Totuşi, au văzut pe pielea lor că sistemul duce lipsă de multe...
Părinţi de împrumut: S-au transformat în părinţi de ocazie pentru copiii "uitaţi" în spitale şi orfelinate FUGIŢI, JUCAŢI-VĂ! Un lucru important pentru soţii Crainic şi voluntarii Amia Suflet de Copil e să scoată cât mai des copiii abandonaţi din centrele de plasament şi să-i ducă în excursii ori la joacă. "Pentru a fi protejaţi, în centre n-au voie să facă mai nimic. Nu trebuie să ne mirăm că nu ştiu să facă nimic nici când ajung adulţi", spune Alina
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămânal, în spitalele din Bihor cel puţin un copil este abandonat de părinţi. Fie pentru că nu i-au vrut niciodată, fie pentru că pur şi simplu nu-i pot creşte, numeroşi bihoreni, majoritatea de etnie romă, îşi lasă urmaşii în saloane fără să-i mai intereseze ce se alege de ei.

Cei mai mulţi ajung în orfelinate şi îngroaşă rândurile "copiilor fără aparţinători", cum sunt numiţi în limbaj funcţionăresc. Pe lângă drama de a creşte fără părinţi, aceşti copii sunt şi lipsiţi de şanse la un viitor decent. Puţini vor avea joburi stabile şi vor ajunge să îşi întreţină propriile familii. Cei mai mulţi vor deveni, la rându-le, părinţi ce-şi lasă copiii pe holurile spitalelor.

În urmă cu doi ani, un cuplu de orădeni şi-a propus să întoarcă soarta acestor micuţi. Alina şi Radu Crainic au înfiinţat Fundaţia Amia Suflet de Copil, singura asociaţie bihoreană care s-a pus cu adevărat în slujba copiilor abandonaţi.

"Nu vă place? Vă aduc altul"

Alina Crainic a păşit prima oară într-un orfelinat pe vremea când era studentă la Ştiinţe Economice, iar mama ei decisese să boteze doi copii orfani. "O angajată a orfelinatului i-a adus mamei doi bebeluşi, o fetiţă şi un băieţel. El stătea cu capul lăsat, se uita parcă în gol, iar eu am întrebat ce-i cu el. Femeia ne-a răspuns sec: "Nu vă place? Vă aduc altul". De parcă era o marfă!", povesteşte Alina, acum în vârstă de 36 de ani.

Marcată de răceala cu care femeia privea bebeluşii, de atunci a început să facă voluntariat în orfelinatele din Oradea. Între timp, s-a căsătorit cu Radu, absolvent de Teologie, iar împreună şi-au continuat grija pentru copiii abandonaţi, fără ca elanul să le fie micşorat de faptul că ei înşişi au dat viaţă celor trei copii ai lor. În urmă cu doi ani au decis că trebuie să transforme orele de voluntariat într-o activitate organizată şi, astfel, au înfiinţat Fundaţia Amia Suflet de Copil. "Numele vine de la fetiţa noastră cea mai mare, Maria, care nu ştia să-şi spună numele şi se prezenta Amia", explică Alina.

Cu grija voluntarilor

Misiunea fundaţiei e să sprijine material şi emoţional copiii abandonaţi. "Lucrăm la Spitalul Municipal din Oradea, pe secţia TBC pentru copii, în spitalele din Marghita şi Salonta şi în două orfelinate din Oradea", spune Alina. Mecanismul de funcţionare e foarte simplu: fundaţia are o pagină de Facebook, prin care bihorenii pot lua legătura cu cei doi soţi, pentru a face voluntariat printre copii sau pentru a oferi donaţii. "Activitatea fundaţiei este susţinută exclusiv din donaţii în bani sau produse", precizează Radu.

În prezent, fundaţia are 35 de voluntari, oameni pe care soţii Crainic nici nu-i ştiau înainte de a înfiinţa ONG-ul. Sunt orădeni de toate vârstele, cu joburi obişnuite, care au aflat despre fundaţie de pe internet ori de la cunoscuţi. "Cred că au venit spre noi pentru că şi-au dat seama că nu suntem un ONG care caută doar să plătească salarii", spune Radu. Fiecare şi-a ales o zi în care îşi petrece câte ore poate - cel puţin trei - cu copiii, fie în spital, fie în orfelinat. Copiii la care merg voluntarii Amia sunt de diferite vârste, de la sugari la tineri ajunşi la vârsta maturităţii, dar care încă nu au părăsit centrele de plasament. Şi parcă lună de lună sunt tot mai mulţi...

Pompierii de serviciu

Nu este un secret pentru nimeni că majoritatea copiilor abandonaţi în spitalele ori orfelinatele din Bihor sunt romi. Mulţi au mame bolnave ori cu dependenţe, care nasc copii şi îi "uită" în spitale, indiferent că aceştia sunt sănătoşi ori bolnavi. Totuşi, când li se cere să semneze actele de abandonare a micuţilor, ceea ce le-ar da acestora o şansă să fie adoptaţi, refuză. Aşa că micuţii n-au cum să scape de sistemul centrelor de plasament: chiar dacă s-ar găsi părinţi care să-i vrea, nimeni nu-i va putea adopta, rămânând doar la mila funcţionarilor şi a voluntarilor. Pe de altă parte, la fel de adevărat este şi că cea mai mare parte a românilor care vor să adopte evită copiii romi.

Când merg la copii, voluntarii Amia nu au niciodată mâinile goale. Le duc de toate, de la mâncare, scutece şi haine până la produse de igienă ori jucării, chit că, în teorie, statul român le asigură de toate. Sărăcia sistemului ori hoţiile unor angajaţi fac, însă, ca micuţii să fie vitregiţi de ceea ce li se cuvine. "Produsele sunt primite de la donatori sau cumpărate de voluntari din banii lor", explică Alina. Mai mult, pentru că au un protocol încheiat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Bihor, voluntarii răspund şi apelurilor funcţionarilor, care îi sună şi le spun ce le lipseşte copiilor. "Suntem ca pompierii de serviciu ai Direcţiei. Dacă se strică un televizor, ne sună şi noi, repede, încercăm să găsim o soluţie", spune Radu.

Analfabeţi... din şcoală

Voluntarii nu se rezumă să transporte donaţii la copii. "Hrănesc copiii, îi spală, se joacă cu ei, fac teme împreună. Cam tot ce face un părinte cu copilul lui", spune Alina. De nenumărate ori fac şi pe învăţătorii, căci mulţi dintre copiii din centrele de plasament sunt analfabeţi şi ajung la vârsta adolescenţei fără să ştie să scrie ori să citească. "Avem copii de 12-13 ani cu care facem bastonaşe", arată Radu. Asta chiar dacă, în teorie, niciun copil din orfelinat n-a ratat o zi de şcoală!

De altfel, explică cei doi soţi, mulţi copii din orfelinate suferă de retard dobândit, o "întârziere" mintală provocată de dezinteresul sistemului şi al oamenilor plătiţi de el. Voluntarii se străduie să-i vindece ducându-i la logopezi şi psihologi, bineînţeles, pe banii lor şi ai fundaţiei.

Un rost în viaţă

Cel mai important deziderat pentru inimoşii de la Amia e să le schimbe copiilor abandonaţi rutina. Aşa că voluntarii îi şi scot din centre, cu acordul DGASPC, şi îi duc la locuri de joacă, în excursii ori la ei acasă. Chiar zilele trecute soţii Crainic au mers cu o mână de puşti la un manej din Băile Felix, al cărui patron i-a primit gratuit, ba le-au dat lemne şi un ceaun ca să-şi facă şi un bogracs în aer liber. Copiii s-au distrat copios călărind, jucându-se cu mingea ori pur şi simplu alergând prin iarbă. De asemenea, voluntarii ONG-ului nu uită să sărbătorească zilele de naştere ale copiilor ori să le aducă, de Crăciun, cadourile trimise de Moşul.

Pe lângă distracţie, soţii Crainic se străduie şi să asigure viitorul acestor copii. "Celor majori încercăm să le găsim locuri de muncă şi să-i învăţăm să se descurce singuri", explică Radu. Deja au reuşit să angajeze doi tineri la firma Decitex, producătoare de textile din Oradea. Pentru alţii încă mai caută. Alina şi Radu şi-au propus să pună pe picioare fiecare copil întâlnit în "sistem". Spre deosebire de cei care doar le-au dat viaţă micuţilor, ei sunt hotărâţi să fie părinţi veritabili...


CE NU FACE STATUL...
Voluntarii repară spitalul

Când a împlinit un an de existenţă, Fundaţia Amia Suflet de Copil n-a sărbătorit cu vreun chef, ci prin muncă. Voluntarii au lucrat cot la cot pentru a renova compartimentul pentru copii al secţiei TBC de la Spitalul Municipal. Pe mâna lor, saloanele s-au transformat complet: pereţii au fost pictaţi cu personaje din desene animate, saltelele au fost schimbate şi în fiecare încăpere a apărut câte un televizor. Mană cerească pentru micuţii condamnaţi să stea luni întregi în spitale, din pricina bolilor de plămâni...

La această muncă a participat şi fiica mai mare a soţilor Crainic, Maria, care avea 4 ani şi, care, pentru gestul ei, a fost declarată anul trecut cel mai tânăr voluntar orădean la Gala Voluntariatului, organizată de deputatul Florica Cherecheş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
felicitari
Felicitari Radu! Le dai o lectie de viata absolventilor de teologie care cam uita de turma pe care o pastoresc si se imbogatesc sub titulatura unei meserii care ar trebui sa fie destinata in totalitate orfanilor, saracilor si batranilor. Felicitari si sotiei tale. Stiu ca nu va este usor dar ati razbit intr-o lume indiferenta, egoista si plina de rautate. Domnul sa va ajute in continuare impreuna cu noi, care cum putem. Felicitari!
Postat 27 Mai 2014, 16:57 de maria
bravo
bravo radule!
Postat 26 Mai 2014, 22:43 de giovanni
felicitari
felicitari! respect pentru ce faceti si mult succes !
Postat 26 Mai 2014, 17:24 de ana
exemplu
BRAVO FUNDATIA AMIA SUFLET DE COPIL DGASPC DE CE A EXTERNALIZAT CENTRELE SA FURE PRECUM POCAITUL ORDINAR DE SAMUEL MITRA CU FUNDATIA COPII FAGADUINTEI CE ADMINISTREAZA CP 2 DIN CURTEA DGASPC UNDE SA AJUNS LA O G RAMADA DE NEREGULI PINA A AVEA INCLUSIV MINORE INSARCINATE CINE A RASPUNS DE ACEASTA MONITORIZARE SA VEDEM CE VA FI DUPA TERMINAREA CONTRACTULUI IAR LA URMATOARELE CAETE DE SARCINI SA SE FACA LUMINA ACESTI EXCROCI ASA ZISI BAIETI DESTEPTI TREBUE SA RASPUNDA
Postat 26 Mai 2014, 10:19 de remus
Oferta gratuita
Ofer GRATUIT teren pentru casa de copii,tabara de tineret,camin de batrani.asezamant monahal,schit,alte activitati caritabile.Tel.0740208574.
Postat 26 Mai 2014, 10:12 de Tont Gheorghe
felicitari!
cum vine aia "le demonstreaza ca merita sa fie iubiti"
Postat 26 Mai 2014, 09:54 de veghe
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON