Săptămânal, în spitalele din Bihor cel puţin un copil este abandonat de părinţi. Fie pentru că nu i-au vrut niciodată, fie pentru că pur şi simplu nu-i pot creşte, numeroşi bihoreni, majoritatea de etnie romă, îşi lasă urmaşii în saloane fără să-i mai intereseze ce se alege de ei.
Cei mai mulţi ajung în orfelinate şi îngroaşă rândurile "copiilor fără aparţinători", cum sunt numiţi în limbaj funcţionăresc. Pe lângă drama de a creşte fără părinţi, aceşti copii sunt şi lipsiţi de şanse la un viitor decent. Puţini vor avea joburi stabile şi vor ajunge să îşi întreţină propriile familii. Cei mai mulţi vor deveni, la rându-le, părinţi ce-şi lasă copiii pe holurile spitalelor.
În urmă cu doi ani, un cuplu de orădeni şi-a propus să întoarcă soarta acestor micuţi. Alina şi Radu Crainic au înfiinţat Fundaţia Amia Suflet de Copil, singura asociaţie bihoreană care s-a pus cu adevărat în slujba copiilor abandonaţi.
"Nu vă place? Vă aduc altul"
Alina Crainic a păşit prima oară într-un orfelinat pe vremea când era studentă la Ştiinţe Economice, iar mama ei decisese să boteze doi copii orfani. "O angajată a orfelinatului i-a adus mamei doi bebeluşi, o fetiţă şi un băieţel. El stătea cu capul lăsat, se uita parcă în gol, iar eu am întrebat ce-i cu el. Femeia ne-a răspuns sec: "Nu vă place? Vă aduc altul". De parcă era o marfă!", povesteşte Alina, acum în vârstă de 36 de ani.
Marcată de răceala cu care femeia privea bebeluşii, de atunci a început să facă voluntariat în orfelinatele din Oradea. Între timp, s-a căsătorit cu Radu, absolvent de Teologie, iar împreună şi-au continuat grija pentru copiii abandonaţi, fără ca elanul să le fie micşorat de faptul că ei înşişi au dat viaţă celor trei copii ai lor. În urmă cu doi ani au decis că trebuie să transforme orele de voluntariat într-o activitate organizată şi, astfel, au înfiinţat Fundaţia Amia Suflet de Copil. "Numele vine de la fetiţa noastră cea mai mare, Maria, care nu ştia să-şi spună numele şi se prezenta Amia", explică Alina.
Cu grija voluntarilor
Misiunea fundaţiei e să sprijine material şi emoţional copiii abandonaţi. "Lucrăm la Spitalul Municipal din Oradea, pe secţia TBC pentru copii, în spitalele din Marghita şi Salonta şi în două orfelinate din Oradea", spune Alina. Mecanismul de funcţionare e foarte simplu: fundaţia are o pagină de Facebook, prin care bihorenii pot lua legătura cu cei doi soţi, pentru a face voluntariat printre copii sau pentru a oferi donaţii. "Activitatea fundaţiei este susţinută exclusiv din donaţii în bani sau produse", precizează Radu.
În prezent, fundaţia are 35 de voluntari, oameni pe care soţii Crainic nici nu-i ştiau înainte de a înfiinţa ONG-ul. Sunt orădeni de toate vârstele, cu joburi obişnuite, care au aflat despre fundaţie de pe internet ori de la cunoscuţi. "Cred că au venit spre noi pentru că şi-au dat seama că nu suntem un ONG care caută doar să plătească salarii", spune Radu. Fiecare şi-a ales o zi în care îşi petrece câte ore poate - cel puţin trei - cu copiii, fie în spital, fie în orfelinat. Copiii la care merg voluntarii Amia sunt de diferite vârste, de la sugari la tineri ajunşi la vârsta maturităţii, dar care încă nu au părăsit centrele de plasament. Şi parcă lună de lună sunt tot mai mulţi...
Pompierii de serviciu
Nu este un secret pentru nimeni că majoritatea copiilor abandonaţi în spitalele ori orfelinatele din Bihor sunt romi. Mulţi au mame bolnave ori cu dependenţe, care nasc copii şi îi "uită" în spitale, indiferent că aceştia sunt sănătoşi ori bolnavi. Totuşi, când li se cere să semneze actele de abandonare a micuţilor, ceea ce le-ar da acestora o şansă să fie adoptaţi, refuză. Aşa că micuţii n-au cum să scape de sistemul centrelor de plasament: chiar dacă s-ar găsi părinţi care să-i vrea, nimeni nu-i va putea adopta, rămânând doar la mila funcţionarilor şi a voluntarilor. Pe de altă parte, la fel de adevărat este şi că cea mai mare parte a românilor care vor să adopte evită copiii romi.
Când merg la copii, voluntarii Amia nu au niciodată mâinile goale. Le duc de toate, de la mâncare, scutece şi haine până la produse de igienă ori jucării, chit că, în teorie, statul român le asigură de toate. Sărăcia sistemului ori hoţiile unor angajaţi fac, însă, ca micuţii să fie vitregiţi de ceea ce li se cuvine. "Produsele sunt primite de la donatori sau cumpărate de voluntari din banii lor", explică Alina. Mai mult, pentru că au un protocol încheiat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Bihor, voluntarii răspund şi apelurilor funcţionarilor, care îi sună şi le spun ce le lipseşte copiilor. "Suntem ca pompierii de serviciu ai Direcţiei. Dacă se strică un televizor, ne sună şi noi, repede, încercăm să găsim o soluţie", spune Radu.
Analfabeţi... din şcoală
Voluntarii nu se rezumă să transporte donaţii la copii. "Hrănesc copiii, îi spală, se joacă cu ei, fac teme împreună. Cam tot ce face un părinte cu copilul lui", spune Alina. De nenumărate ori fac şi pe învăţătorii, căci mulţi dintre copiii din centrele de plasament sunt analfabeţi şi ajung la vârsta adolescenţei fără să ştie să scrie ori să citească. "Avem copii de 12-13 ani cu care facem bastonaşe", arată Radu. Asta chiar dacă, în teorie, niciun copil din orfelinat n-a ratat o zi de şcoală!
De altfel, explică cei doi soţi, mulţi copii din orfelinate suferă de retard dobândit, o "întârziere" mintală provocată de dezinteresul sistemului şi al oamenilor plătiţi de el. Voluntarii se străduie să-i vindece ducându-i la logopezi şi psihologi, bineînţeles, pe banii lor şi ai fundaţiei.
Un rost în viaţă
Cel mai important deziderat pentru inimoşii de la Amia e să le schimbe copiilor abandonaţi rutina. Aşa că voluntarii îi şi scot din centre, cu acordul DGASPC, şi îi duc la locuri de joacă, în excursii ori la ei acasă. Chiar zilele trecute soţii Crainic au mers cu o mână de puşti la un manej din Băile Felix, al cărui patron i-a primit gratuit, ba le-au dat lemne şi un ceaun ca să-şi facă şi un bogracs în aer liber. Copiii s-au distrat copios călărind, jucându-se cu mingea ori pur şi simplu alergând prin iarbă. De asemenea, voluntarii ONG-ului nu uită să sărbătorească zilele de naştere ale copiilor ori să le aducă, de Crăciun, cadourile trimise de Moşul.
Pe lângă distracţie, soţii Crainic se străduie şi să asigure viitorul acestor copii. "Celor majori încercăm să le găsim locuri de muncă şi să-i învăţăm să se descurce singuri", explică Radu. Deja au reuşit să angajeze doi tineri la firma Decitex, producătoare de textile din Oradea. Pentru alţii încă mai caută. Alina şi Radu şi-au propus să pună pe picioare fiecare copil întâlnit în "sistem". Spre deosebire de cei care doar le-au dat viaţă micuţilor, ei sunt hotărâţi să fie părinţi veritabili...
CE NU FACE STATUL...
Voluntarii repară spitalul
Când a împlinit un an de existenţă, Fundaţia Amia Suflet de Copil n-a sărbătorit cu vreun chef, ci prin muncă. Voluntarii au lucrat cot la cot pentru a renova compartimentul pentru copii al secţiei TBC de la Spitalul Municipal. Pe mâna lor, saloanele s-au transformat complet: pereţii au fost pictaţi cu personaje din desene animate, saltelele au fost schimbate şi în fiecare încăpere a apărut câte un televizor. Mană cerească pentru micuţii condamnaţi să stea luni întregi în spitale, din pricina bolilor de plămâni...
La această muncă a participat şi fiica mai mare a soţilor Crainic, Maria, care avea 4 ani şi, care, pentru gestul ei, a fost declarată anul trecut cel mai tânăr voluntar orădean la Gala Voluntariatului, organizată de deputatul Florica Cherecheş.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.