URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Noiembrie 2013, 07:54

Operaţiunea "Portbagajul": O farsă pusă la cale de câţiva liceeni s-a transformat în dosar penal plimbat între procurori şi judecători (VIDEO)

Operaţiunea "Portbagajul": O farsă pusă la cale de câţiva liceeni s-a transformat în dosar penal plimbat între procurori şi judecători (VIDEO) TEROARE. Filmul realizat de unul dintre cei şapte liceeni surprinde finalul "acţiunii mascaţilor", când autorii farsei îi cer colegului "reţinut", imobilizat şi legat la mâini şi la ochi să îngenuncheze (foto 1), simulând că-i pun pistolul la cap (foto 2). Falşii poliţişti l-au culcat la pământ (foto 3) şi l-au ameninţat cu un sex oral. "Dacă te ridici, te-am împuşcat în 2 minute", au mai zis, şi pentru ca totul să fie cât mai credibil, unii dintre "mascaţi" s-au aruncat şi ei la pământ, cerând "îndurare" (foto 4), ceea ce l-a înspăimântat şi mai mult pe prizonier

A fost legat la ochi, răpit, înghesuit într-un portbagaj, dus pe un câmp, interogat şi ameninţat cu perversiuni sexuale. I s-a întâmplat unui tânăr orădean, Mihai Mureşan, cu doi ani în urmă, pe când era elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.

Autorii au fost patru dintre colegii de clasă şi trei prieteni ai acestora, care puseseră la cale scenariul sub pretextul unei farse. Atâta doar că, după câteva zile, înregistrarea acţiunii a ajuns pe internet şi distribuită în şcoală, iar victima s-a trezit subiect de glumă, umilit de întregul liceu. Revoltat, tatăl tânărului a cerut ajutorul profesorilor şi conducerii şcolii, dar pentru că aceştia au refuzat să-i sancţioneze pe elevi, s-a plâns şi la Parchet. Ce au făcut procurorii? Nimic!

Să i-o facem!

Scenariul răpirii a fost pus la cale pe 7 mai 2011, autori fiind patru colegi de clasă ai lui Mihai: Şerban Hoble, Călin Ghiurău, Cristian Herlaş şi Alexandru Sburlea. Trebuia să fie o chestie tare, "a la Jugaru". Trei amici ai lor - Daniel Coraş, Eric Cliente şi Petru Popa, tot elevi, dar pe care Mihai Mureşan nu îi cunoştea - urmau să se costumeze în mascaţi şi să-l "salte" din locuinţa lui Ghiurău. Găsiseră şi un pretext. Acesta din urmă avea probleme cu prietenii unui vecin care lucra la "mascaţi". Lumina în casă trebuia să fie stinsă, Coraş şi Popa să lege victima şi să o ducă cu maşina pe un teren viran şi să îl lase acolo. Scenariul ar fi trebuit să se oprească aici. Dar băieţii au mers mai departe...

Seara, când Mihai a ajuns în casa lui Ghiurău, "poliţiştii" au tăbărât peste el. Coraş l-a legat la mâini cu o sfoară, iar Popa şi Cliente la ochi. Apoi l-au târât afară, unde l-au înghesuit în portbagajul maşinii lui Popa şi l-au dus pe un câmp unde, în loc să-l abandoneze, aşa cum conveniseră iniţial, l-au umilit în ultimul hal. Mihai a fost scos din portbagaj, culcat la pământ şi "interogat". Asta în timp ce, pentru a face mai credibilă "răpirea", ceilalţi patru colegi "săltaţi" şi ei pentru spectacol - Hoble, Ghiurău, Herlaş şi Sburlea - s-au pus şi ei la pământ, simulând că sunt brutalizaţi.

"Sugi p...?"

"Numele, anul naşterii, CNP! Ia zi, tu eşti ăla care faci probleme?", a sunat prima întrebare, pentru ca, imediat, să treacă la ameninţări: "Hai să-i dăm m... la fraier, mă, că n-am dat o m... demult. Bă, ştii să sugi p...? Vrei să-nveţi? Dacă sugi p... te lăsăm să pleci, ce zici?", s-a răstit Coraş la băiatul culcat la pământ, simulând apoi, cu mânerul unei palete de badmington, că-i pune un pistol la cap. "Zi, mă, ce-ai făcut? Dacă nu, te-mpuşc, frate! Dacă te ridici, te-am împuşcat în 2 minute", a urlat el.

Strigătele au continuat un sfert de oră, o parte fiind înregistrată de unul dintre "actori" cu telefonul mobil. Până când, înfricoşat, Mihai a izbucnit în lacrimi. "N-am făcut nimic, nu eu sunt cel pe care-l căutaţi!", a încercat el să explice. "Tu eşti, mă, frate! Da' ce faci, plângi? Bă, revino-ţi mă, calmează-te, că nu suntem la grădiniţă aici!", a insistat Coraş. Şi, dându-şi seama că a întrecut măsura, a dat în retragere. I-a cerut să rămână pe loc, culcat pe burtă, iar el s-a urcat în maşină cu Popa şi duşi au fost.

A fost farsă!

După plecarea celor doi, pe Mihai l-au dezlegat ceilalţi colegi. De speriat ce era, băiatul a luat-o la fugă fără să se mai uite înapoi. S-a oprit doar când a ajuns la casa lui Ghiurău. Aici, între timp, protagoniştii farsei se adunaseră deja să comenteze. Alb ca varul şi plin de zgârieturi, tânărul a încercat să povestească ce a păţit. N-a apucat să spună decât două vorbe căci toţi au izbucnit în râs: "Noi am fost!", i-a zis Herlaş. Băiatului nu-i venea să creadă. A stat, a ascultat şi, în final, mai liniştit, s-a dus acasă...

Doar că povestea nu se terminase. Gluma avea să se îngroaşe câteva zile mai târziu, când filmuleţul farsei a fost postat pe Youtube şi distribuit între colegi până a aflat întreaga şcoală, ba chiar şi profesorii. Care, în loc să-i tragă de urechi pe autori, se distrau copios. "De astea-mi faceţi când nu sunteţi în şcoală!", ar fi comentat drăgăstos unul dintre profesori.

La penal

Neştiind cum să oprească glumele, Mihai s-a confesat tatălui său. "Cred că n-au realizat ce au făcut, putea să se termine rău. Să se împotrivească al meu, să lovească şi să fie lovit, ori să păţească ceva acolo, pe câmp. O aşa glumă putea degenera", s-a plâns BIHOREANULUI tatăl lui Mihai, Augustin Mureşan.

Bărbatul s-a dus la şcoală să ceară pedepsirea vinovaţilor şi obligarea acestora să retragă filmuleţul de pe internet. "M-am dus la diriginte, la directoare. Mi-au spus că n-au ce să le facă, pentru că incidentul n-a avut loc în şcoală". Dacă s-ar fi luat măsuri, s-ar fi oprit aici, spune Mureşan. Dar pentru că, dimpotrivă, copilul lui continua să fie batjocorit de colegi, i-a dat pe mâna procurorilor.

Uite fapta, nu e fapta

Tinerii au fost puşi sub învinuire pentru lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, pedepsită cu închisoare între 7 şi 15 ani. În final, însă, în martie 2012, procuroarea Adela Stamatiu a stabilit că faptele nu sunt atât de grave cum par. Căci, spunea ea, învinuiţii provin din familii organizate, se cunoşteau cu victima, "nu i-au cauzat vătămări", şi - în plus - "au recunoscut şi au regretat sincer cele întâmplate, arătând că sunt conştienţi de faptul că farsa a fost o glumă proastă şi că au greşit". Ca atare, a concluzionat procuroarea, "nu este întrunit gradul de pericol social al unei infracţiuni", stabilindu-le câte o simplă amendă administrativă de 1.000 lei.

Nemulţumit de soluţia dată, Augustin Mureşan a atacat-o, adresând o plângere şefului Parchetului Oradea, Gheorghe Vidican, iar apoi, când aceasta i-a fost respinsă, a deschis un proces la Judecătorie. "Consider că povestea a fost tratată cu mult prea multă superficialitate de procuror. Să răpeşti un om, să-l terorizezi, să-l ameninţi că-l supui la perversiuni sexuale, nu e o glumă", îşi explică bărbatul decizia.

La loc comanda

Judecătoria i-a dat dreptate. Magistratul Nicolae Todoruţ a desfiinţat soluţia Parchetului, stabilind, printre altele, că procuroarea a decis prea uşor că fapta comisă de liceeni nu este penală. "Se constată că modul de comitere relevă o gravitate sporită, fapta a fost săvârşită în scopul de a umili partea vătămată şi pentru ca, astfel, intimaţii să se distreze. În ceea ce priveşte urmările care s-ar fi putut produce prin conducerea unui autoturism cu şase persoane în habitaclu şi cu partea vătămată în portbagaj, nu necesită niciun fel de detaliere", a specificat judecătorul, dispunând reluarea anchetei.

"O soluţie de amendă administrativă poate fi acceptată doar în condiţiile unui probatoriu aproape exhaustiv şi neechivoc, ceea ce nu este cazul în această speţă", se spune în sentinţa prin care, în septembrie 2012, dosarul a fost retrimis Parchetului pentru reluarea anchetei.

De la capăt

Şi, totuşi, degeaba. Luna trecută, procuroarea Stamatiu a dat acelaşi verdict, la punct şi la virgulă cu cel de anul trecut, prin care protagoniştii au fost scoşi de sub urmărire penală şi sancţionaţi doar cu amendă administrativă. Revoltat de lipsa de seriozitate a anchetatoarei, care, zice el, a dat o soluţie "copy-paste", tatăl a cerut încă o dată ajutorul judecătorilor.

"Aici vorbim deja de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti. Instanţa a stabilit că este vorba despre o faptă gravă, iar procurorul a fost chemat să stabilească cine a comis-o. Unul, doi, şapte, câţi au fost. Procurorul nu a făcut acest lucru. Nu a făcut nimic!", declară avocatul familiei, Mircea Ursuţa. Prin urmare, jocul continuă...


DIN AMBIŢIE
"Tatăl vrea bani"

Dochiana Bejan, unul dintre avocaţii care îi reprezintă pe cei şapte tineri implicaţi în "răpire", este de părere că acuzaţiile aduse acestora sunt exagerate, iar vina o poartă tatăl victimei, Augustin Mureşan, care nu doreşte decât "să-i tracaseze" şi "să-i încurce" pe autorii farsei.

Avocata susţine că toţi băieţii au recunoscut de la bun început că "au întrecut măsura" şi în faţa procurorilor, şi în faţa instanţei, dar asta nu a fost considerat suficient de tatăl lui Mihai. "Au fost discuţii de împăcare, s-a discutat şi de bani, însă tatăl lui Mihai a considerat suma derizorie şi a refuzat-o, susţinând că va trebui să decidă instanţa în privinţa asta", spune avocata, convinsă că în final tinerii vor scăpa cu bine. "Părerea mea e că tatăl băiatului vrea bani. Dar nu văd pentru ce. Totul a pornit ca o farsă, s-a terminat ca o farsă", crede Bejan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
22 Comentarii
merita
sa vedem in acest caz cu adevarat grav ce se intampla . Vom fi cu ochii pe acest caz . Succes . Sau poate doar maidanezii conteaza in aceasta tara ?
Postat 27 Noiembrie 2013, 20:52 de finuta
procuror
de ce nu postati comenturile?
Postat 18 Noiembrie 2013, 12:45 de geo
procuror
daca se inversau rolurile atunci ce parere aveau parintii acestor lepre,daca erau copii lor in locul baiatului.Si catre tatal baiatului agresat:faceti-va dreptate .pe unde-i prindeti rupeti-le oasele jegosilor cu fumuri in cap
Postat 18 Noiembrie 2013, 12:43 de geo
Adela care face pe Adelina care e de fapt Felina
Asta e fata aia de pe str. Colinelor unde se intra si se iese ca la cafenelele de pe Corso?
Postat 17 Noiembrie 2013, 12:17 de Baby
Ce repede a disparut in neant acest articol, in loc sa stea ceva timp pe prima pagina online ...
Suspect de repede ... bine ca a plecat totusi pe posturi nationale.
Postat 17 Noiembrie 2013, 12:14 de Lamp
intrebare
Acest Coras nu este cumva fiul politistului Coras..????
Postat 15 Noiembrie 2013, 12:05 de eu
Nu ma cenzurati ca nu am mintit nimic
Sotul lui Adela (Stamatiu) e judecator intr-un orasel din nordul Baraganului, asa ca femeia are timp berechet. Gigi (Vidican) e inca in putere, copii au crescut deja, asa ca-si face timp si dupa Adela. Familia Stamatiu este cea mai bogata din tot Bihorul (terenuri identificate din perioada Marin Sterian). Familia Vidican, el ba procuror, ba judecator, ba iar procuror, are avere in doua judete; cand e procuror averea e in BH iar cand e judecator in BN, apoi invers dar fara legatura cica intre ele. Puse cap la cap, averile Stamatiu si Vidican bat pana si pe cea a fratilor Micula.
Postat 15 Noiembrie 2013, 10:33 de Tile
Clasa a-12-a? ---->18-19 ani !
Elevii astia aveau 18-19 ani cand au comis infractiunea. De ce sa nu raspunda? Erai XXX in toata regula...
Postat 14 Noiembrie 2013, 14:40 de B
De la Parchet la Judecatorie sunt cativa metri
Toate plangerile oamenilor care contesta solutiile procurorilor de la Parchetul Oradea se solutionaeza de doua complete a cate trei judecatori (deci 6 judecatori in total), care sunt mana in mana cu Parchetul si resping pe banda rulanta actiunile celor vatamati in drepturile lor. Pe deasupra, daca contesti, judecatorii te mai si pun sa platesti cheltuielile administrative, asa ca pagubitii sunt singurii care platesc oalele sparte.
Postat 14 Noiembrie 2013, 14:33 de Bowl
Declaratii scrise in pauza de prinz!
Ia vedeti de pe internet declaratiile de avere ale lui Ghita Vidican si a lui Adela Stamatiu. El a fost procuro, dupa aia judecator, dupa aia iar procuror ... Ea a fost avocat la barbatu-sau ca singura nu stia sa faca clienti, dupa aia a fost si este procuror si vrea sa se faca judecator. Daca cititi declaratiile celor doi va veti da seama ce oameni sunt astia doi. Niste pungasi si tilhari la drumul mare!
Postat 14 Noiembrie 2013, 14:28 de Pond
AS + GV = Amor
CENZURAT
Postat 14 Noiembrie 2013, 14:24 de Tile
Adela Stamatiu
EXEMPLU DE JUSTITIE IN ROMANIA: Adela Stamatiu TANTI ASTA CARE A JUDECAT SI CAZUL FETITEI MOARTE IN STRANDU IOSIA IN OCHII STIMATEI SA MERGI LA STRAND PERFECT SANATOS SI SA TE INTORCI IN SICRIU NU INSEAMNA CA CINEVA TREBUIE SA FACA PUSCARIE CUCOANA CRED CA DE AIA NU E CAPABILA SA IEI UN EXAMEN
Postat 14 Noiembrie 2013, 12:40 de oradean
bataie
boschetarii aia de opii ar trebui batuti de parinti pana la sange daca nu sigur se gaseste unu s ai invete cum se s..ge p* cu adevarat au gasit un amarat de care sa isi bata joc dar cine stie poate se intoarce roata si la mititica se va face din regie un film adevarat cu premiu oscar doamne ajuta
Postat 14 Noiembrie 2013, 11:56 de gigi
TATA E DE VINA
Tata e de vina in ro trebuie sa iti faci dreptate tu SINGUR Daca era un fiu de judecatore acei mafioti de ciocolata se topeau de mult in puscarie dar saracul baiat nu are un tata judecator RUSINE ROMANIA JUSTITIE DE C>>>T
Postat 14 Noiembrie 2013, 11:39 de Tata
hmm
sa inteleg ca a ramas marcat baiatul.... si acum ce se mai doreste? cred ca dintr-o gluma proasta a iesit un scenariu la care nu s-au asteptat nici cei care au facut acest lucru. ce condamnati? ce despagubiri? acei tineri trbuie dusi la controale cu capul... si atunci trebuiau exmatriculati. acum vorbim vorbe. in 2-3 ani se va prescrie si pdeapsa ca asa-i la noi
Postat 14 Noiembrie 2013, 11:36 de oradeanul
Adela Stamatiu
tanti Adela De ce dai deciziile astea te oftici ca ai picat examenu de judecator? Adela Stamatiu (6,56)
Postat 14 Noiembrie 2013, 11:09 de oradean
ingrozit
Ca si parinte sunt ingrozit de ce pot sa faca niste elevi, probabil copii de bani de gata. In alte state europene sau chiar in SUA numai sa-i fi atins un fir de par baiatului aceluia ar fi fost o infractiune grava, ce sa mai zici ca-l rapesti si il inchizi in portbagaj. Din pacate in Romanica noastra draga, legile sunt pentru prosti, ele exista doar pentru a fi eludate de catre cei smecheri; iar legat de ceea ce se intampla in scoli de invatat cu adevarat invata doar fraierii - dupa cum se vede in Oradea, nu mai exista o scoala serioasa. Profesorii sunt mana in mana cu elevii, ca doar smechereala e la ea acasa. Pun pariu ca s-au distrat si ei copios de cat de bine si-au invatat lectiile smecherii clasei.
Postat 14 Noiembrie 2013, 10:57 de un parinte
XXXXX
Nici macar actorie nu e,fiind ca figurantii acestea sunt niste * inculti cu o regie tare ieftina in cap
Postat 14 Noiembrie 2013, 10:23 de XXXXX
fasdfsdfdsfsdf
baiatul umilit sa mearga la un psiholog care sa ateste faptul ca a fost marcat de cele intamplate, iar idiotii dati in judecata pentru daune morale.
Postat 14 Noiembrie 2013, 10:09 de fdsfdsfdsafsdasdf
Manelisti fraieri
ce freza are fraieru ala de Mihai, sigur e si el un golan care se crede mare barbat. Vezi ma fraiere ca treburile stau un pic altfel pe strada decat la Play Station. Cat despre ceilalti tovarasi ai lui, cred ca ar trebui suiti toti in portbagaj si dusi un pic la padure, "pe bune". Si ia sa ii vezi atunci ce cuminti s-ar face. Asta-i propunerea mea, o excursie cu portbagaju la padure pentru toti "durii" si "interlopii" astia de doi lei ;)
Postat 14 Noiembrie 2013, 09:21 de eu
bravo parchet...
Cand Vidican vrea sa ingroape ceva< si niciodata nu ingroapa gratuit, o cheama pe Stamatiu, care la cate probleme are, face cum zice sefu....asa-i madam????
Postat 14 Noiembrie 2013, 08:56 de dinel
penal
Asa si un criminal poate sa zica ca a intrecut masura! Si atunci ce facem, il iertam? Mie mi se pare CLAR fapta penala. Comparatiile cu farsele de la televiziuni sunt total lipsite de temei pentru ca alea se vad de la o posta ca se desfasoara conform unui scenariu si ca "victimele" stiu exact dspre ce e vorba(unele joaca mai bine, altele dimpotriva). In acest caz mie nu mi se pare deloc farsa! Tatal baiatului are dreptate! Daca Mihai facea un infarct(ca era posibil)? Atunci ce mai zicea procuroarea?
Postat 14 Noiembrie 2013, 08:37 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON