URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Decembrie 2011, 00:00

Nu rata noul Bihoreanul tipărit!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ucisă pe jumătate

Nu mai poate plânge şi nu mai simte frigul. BIHOREANUL vă prezintă emoţionanta poveste a Ancăi Jurcan, schilodită în cumplitul accident în care interlopul Iuliu Kiss, zis Paprika, i-a ucis sora geamănă. Rămasă cu grave sechele fizice şi distrusă sufleteşte, tânăra nu-şi mai doreşte decât ca şoferul vinovat, condamnat vinerea trecută, în primă instanţă, la 3 ani şi 4 luni de închisoare şi la plata unor daune de 360.000 de euro, să-şi ispăşească crima cu propria-i libertate.

Cadou otrăvit

Terenul din Cartierul Tineretului, atribuit orădenilor de Primărie, este contaminat cu reziduuri nocive! Deşi amplasamentul folosit în trecut la depozitarea deşeurilor de azbociment nu fusese decontaminat, municipalitatea l-a făcut zonă rezidenţială, astfel că orădenii care locuiesc în zonă riscă să facă boli pulmonare incurabile, inclusiv cancer.

Fecior cu fumuri

Fiul procurorului Călin Roman de la Parchetul Bihor este cercetat pentru consum de cannabis. Tânărul de 15 ani e anchetat de poliţiştii Antidrog după ce a consumat cannabis cultivat de Valentin Lucaciu, fiul directorului educativ al Liceului Teoretic Avram Iancu din Ştei, cercetat şi el, pentru trafic de droguri.

Tokai: zona crepusculară

BIHOREANUL a descoperit un cartier întreg construit "pe şest" în vremea comunismului, în care peste 100 de familii trăiesc în afara civilizaţiei. Urmaşii celor care în anii '70 şi-au încropit case pe fosta groapă a fabricii de cărămidă a Oradiei trăiesc la marginea legii, lipsiţi de acte şi de posibilitatea de a încheia contracte pentru electricitate, apă, căldură ori televiziune prin cablu.

Asociaţia de căpuşat

Funcţionari ai Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Beiuş au fost "ascunşi" ca angajaţi ai unei organizaţii non-profit. Asociaţia Ţara Beiuşului, finanţată din bani publici de 18 comune, a fost folosită de edilul Adrian Domocoş pentru a menţine ilegal în funcţii două angajate ale Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Beiuş, care trebuiau restructurate.

Moş Crăciun e orădean!

BIHOREANUL l-a găsit pe Moşul cel adevărat, care locuieşte tocmai în Oradea. Fost actor al Teatrului de Păpuşi, Ioan Oros, ajuns la 70 de ani, spune că bucuria din ochii copiilor îi dă putere să îmbrace an de an costumul cel roşu, să ia sacul în spate şi să pornească la drum pentru a le împărţi meritatele daruri.

ORADEA NOASTRĂ:
Tu ştii ce să faci cu gunoiul tău?

Oradea are o staţie de sortare a deşeurilor care ar putea repune în circuit anual 35.000 de tone de reciclabile. RER Ecologic Service a pus gratuit la dispoziţia cetăţenilor sute de recipiente dedicate colectării selective, stabilind utilaje şi trasee distincte pentru strângerea materialelor care pot fi revalorificate. Numai că rezultatele întârzie totuşi să apară.
Cei trei factori principali implicaţi, Primăria, RER şi Eco Bihor, au decis să demareze două campanii de educare, în cadrul căreia fiecare orădean va primi informaţii despre colectarea selectivă, dar şi chestionare pentru a le afla nivelul de cunoştinţe despre reciclare.

TIME OUT:
Moşu' cel hâtru

Prin inconfundabilele-i caricaturi, Ovidiu Pascu, un veteran al presei orădene, taxează ridicolul, persiflează moravurile şi face haz de necaz.
Chiar dacă nu l-au cunoscut în persoană, majoritatea orădenilor i-au văzut cel puţin o dată produsul muncii. Au râs de-a binelea la o caricatură şugubeaţă sau poate au lăcrimat văzând o imagine în care el a surprins o dramă.
În cei 18 ani de presă, Ovidiu Pascu, Moşu', cum îi spun toţi cunoscuţii încă din tinereţe, a lucrat prin multe redacţii şi, cu degetul mereu pregătit pe declanşator, a surprins toate transformările oraşului şi toate personajele care le-au provocat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mosule ce tanar esti
Moshu` e cel mai tare din parcare! Respectele mele! Un artist desavarsit!
Postat 19 Decembrie 2011, 07:53 de Mosu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON