Moştenitor din pălărie: Un moştenitor inventat e pe cale să "sufle" oraşului parterul Hotelului Parc

Nu puţini orădeni se întreabă, trecând pe Corso, de ce clădirea Hotelului Parc se năruie sub o plasă de "protecţie" şi stă nefolosită, cu excepţia parterului, de peste un deceniu. Răspunsul e previzibil: la fel ca alte imobile valoroase prin mărime şi poziţie, a fost revendicat de urmaşi mai mult sau mai puţin îndreptăţiţi ai proprietarului dinaintea naţionalizării.

După ce în 2004 a retrocedat o parte din spaţiile comerciale aflate la parterul clădirii unei arădence, Primăria a rămas la finele anului trecut fără drepturi asupra celorlalte din cauza încă unui moştenitor apărut din senin. O rudă îndepărtată a fostului proprietar, despre care judecătorii au stabilit că nu e îndreptăţită la moştenire, dar "unsă" ca succesor de un notar în condiţii suspecte.

Cumpărător degeaba

BIHOREANUL a relatat de mai multe ori despre disputa asupra Hotelului Parc, miza fiind spaţiile comerciale de peste 2.000 metri pătraţi, un etaj abandonat şi o grădină de peste 4.000 metri pătraţi unde funcţionase terasa unui restaurant. În anul 2010, un fost consilier local, ţărănistul Adrian Dornea (foto), îi acuza pe fostul primar Petru Filip, pe fostul secretar al municipiului Florian Dacin şi pe fosta şefă a Direcţiei Juridice, Lavinia Lorincz, că în 2004 au retrocedat abuziv două spaţii comerciale, de aproape 1.000 metri pătraţi, unei arădence care în baza Legii 10/2001 revendicase clădirea ca strănepoată a fostului proprietar.

Imobilul aparţinuse lui Waislovich Emil, un evreu pierit într-un lagăr nazist, dar ai cărui urmaşi vânduseră parterul în decembrie 1947 unui cojocar, Traian Dornea, care şi-a amenajat acolo atelier şi prăvălie. Deşi consilierul deţinea documente că tatăl său ceruse intabularea în Cartea Funciară, anunţase tranzacţia la organele fiscale şi chiar plătise impozit până în 1950, Primăria a refuzat să i-l retrocedeze lui, dându-l unei arădence, Eisele Judita, care a prezentat acte cum că Waislovich nu a avut copii, iar ea era nepoata surorii acestuia, Waislovich Irma.

Nemulţumit, Adrian Dornea a dat în judecată Primăria, dar în 2011 a pierdut definitiv procesul, Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Timişoara şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie considerând că achiziţia tatălui său din 1947 fusese legală, dar acesta "nu a dat eficienţă contractului" prin înscrierea în CF. Rezultatul? Împroprietărită cu două spaţii comerciale, Eisele le-a vândut imediat, ajungând în posesia fraţilor Adrian şi Doru Maghiar, fiii fostului rector Teodor Maghiar, şi avocatului Radu Dacin, fiul fostului secretar al municipiului, Florian Dacin, împreună cu un asociat.

Hop şi-un stră-strănepot

Până anul trecut, Primăria a închiriat celelalte opt spaţii rămase în administrarea sa unor firme care le-au folosit ca magazine. La finele lui 2016, însă, Direcţia Patrimoniu Imobiliar a înştiinţat doi chiriaşi că nu le mai poate înnoi contractele întrucât municipalitatea a pierdut dreptul de administrare, iar cel de proprietate va reveni unui alt moştenitor, de care nu ştiuse nimeni. Nici fostul consilier Dornea, ba aparent nici măcar arădeanca Eisele, care nici nu-l pomenise înainte cu 7 ani, când revendicase imobilul, părând unica urmaşă a lui Waislovich.

Felul în care necunoscutul, un orădean pe nume Moldovan Francisc, a fost declarat şi el moştenitor este deopotrivă spectaculos, imoral şi cu puternic damf de ilegalitate, consideră comercianţii afectaţi, care îl bănuiesc că, la fel ca arădeanca, e paravanul unor speculanţi interesaţi să preia spaţiile imediat ce vor ajunge pe numele său.

Înc-o soră, încă un (stră-)strănepot

Noul pretendent şi-a făcut apariţia abia în 2011, la o lună după încheierea proceselor dintre Dornea şi Primărie. Pe 11 mai, Moldovan Francisc chema în judecată municipalitatea în opt procese, câte unul pentru fiecare spaţiu rămas, susţinând că e strănepot de soră de-al lui Waislovich. Dar nu al acelei Irma despre care se ştia, ci al alteia, Luisa. Potrivit arborelui genealogic prezentat de el, aceasta s-a căsătorit cu un anume Heiman, având o fiică Heiman Lili, care la rându-i s-a căsătorit cu Moldovan Vasile, tatăl său.

Iniţial, Judecătoria Oradea a respins acţiunea fiindcă Moldovan nu a achitat taxa de timbru judiciar, dar ulterior Tribunalul Bihor i-a admis-o şi a judecat speţa. Conform actelor de la dosar, în 1945 bătrânul Waislovich (82 ani), fusese deportat într-un lagăr, murind pe 9 mai 1945 la Jarvar, în Ungaria. Documentele arătau că Luisa şi Lili au murit la Auschwitz pe 6 iunie 1944, fără să explice însă cum fiul acesteia din urmă, Moldovan Vasile (care a decedat în iulie 1989), a scăpat de deportare.

În 2012, Tribunalul a respins pretenţiile lui Moldovan Francisc, stabilind că de fapt era stră-strănepot de soră faţă de Waislovich, adică "un colateral de gradul V, fără vocaţie succesorală la moştenire", deoarece Codul Civil limitează transmiterea unei moşteniri până la rudele de gradul IV.

L-a avut şi l-a vândut

În 2013, Curtea de Apel Oradea a admis recursul orădeanului, dispunând reluarea procesului, dar după un an, un alt complet al Tribunalului i-a respins din nou pretenţiile, interpretând în defavoarea sa inclusiv o probă nouă: un act încheiat în 1946 de notarul orădean Ştefan Hărăguş, prin care nepoţii lui Waislovich din ambele surori i-au partajat succesiunea.

Ţinând cont că ulterior, în decembrie 1947, toţi cei nouă nepoţi i-au vândut lui Traian Dornea parterul clădirii, judecătorii au concluzionat că au renunţat la el în schimbul banilor primiţi. "Antecesorul reclamantului, Moldovan Vasile, a dobândit dreptul de proprietate asupra unei cote părţi din imobil extratabular (n.r. - de 3/10) şi a transmis dreptul de proprietate asupra cotei părţi pe care o deţinea. În consecinţă, solicitarea reclamantului de a se constata că are calitatea de moştenitor legal al lui Waislovich Emil şi de a se dispune înscrierea în CF a dreptului său de proprietate cu titlu de moştenire este nefondată. Calitatea de moştenitor a avut-o tatăl reclamantului, Moldovan Vasile, însă a dispus de această cotă prin vânzare, astfel că la data decesului cota respectivă nu se mai regăsea în patrimoniul său". Scurt pe doi, fiul nu putea pretinde ceea ce tatăl vânduse...

Schimbare de strategie

Deloc descurajat de dublul eşec, Moldovan Francisc a atacat decizia la Curtea de Apel, cerând să se constate că Statul a preluat abuziv imobilul, să se anuleze înscrierea acestuia în CF, să fie recunoscut ca moştenitor al lui Waislovich, să se dispună înscrierea sa în CF şi Primăria să-i lase imobilul "în deplină posesie şi proprietate".

De data aceasta, avocata sa, Floare Cermian, a schimbat strategia spectaculos. Pe de o parte pretinzând calitatea lui Moldovan Francisc de moştenitor al lui Waislovich nu direct, ci "în reprezentarea" tatălui său, care era rudă de gradul IV, iar pe de alta invocând un detaliu menit să anuleze efectele "translative de proprietate" ale vânzării din 1947. Concret, partajarea din 1946 făcută de cei nouă urmaşi ai lui Waislovich la notarul Hărăguş ar fi avut loc la o dată "la care dreptul de opţiune succesorală încă nu se născuse, deoarece acesta încă nu fusese declarat mort" printr-o hotărâre judecătorească.

"Dreptul de opţiune succesorală se naşte pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, iar în cauză moartea defunctului Waislovich a fost declarată prin Hotărârea 217/18.06.1947 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă la 28.06.1947, stabilindu-se ca dată a morţii 30.06.1944. Ulterior, prin Încheierea din 08.06.1948 a Tribunalului Bihor, se modifică ziua morţii pe 09.05.1945. Orice act de acceptare/renunţare făcut înainte de data declarării morţii este lipsit de obiect, reprezintă un act asupra unei succesiuni viitoare nepermis de lege şi este nul de drept", a argumentat avocata.

O lovitură de maestru în urma căreia concluzia survine perfid, dar logic: succesorii lui Waislovich au procedat oneros vânzând ceea ce nu deţinuseră legal, deci "nu puteau să transmită valabil bunul", care trebuie să revină pe numele proprietarului iniţial, Waislovich.

Satisfacţie parţială

Pe 16 februarie 2016, două complete ale Curţii de Apel s-au pronunţat în două din cele opt procese deschise Primăriei de Moldovan Francisc, hotărând că spaţiile disputate (magazin de articole sportive închiriat SC Arena România şi unul alimentar închiriat SC Tasmania SRL) fuseseră preluate abuziv, dispunând anularea înscrierii în CF a Statului şi revenirea la situaţia anterioară, cu Waislovich proprietar tabular.

Instanţa nu i-a dat însă satisfacţie lui Moldovan Francisc în privinţa declarării lui ca moştenitor şi obligării Primăriei de a-i elibera spaţiile, reţinând că este "stră-strănepot de soră al defunctului Waislovich Emil, colateral de gradul V", la fel cum stabiliseră şi judecătorii de la Tribunal, precum şi faptul că orădeanul n-a făcut dovada că n-ar mai exista şi alţi pretendenţi la moştenire, adică "nu au fost împrocesuaţi toţi succesibilii spre a putea stabili care sunt moştenitorii şi cotele lor de moştenire".

Instanţa ba, notarul da!

"Eu am aflat abia în toamnă că se pregăteşte un nou proprietar peste spaţiile de la parterul Hotelului Parc", a declarat BIHOREANULUI managerul Arena România, Tiberiu Mikas (foto), pe care în noiembrie, când solicitase prelungirea contractului de închiriere, Primăria l-a înştiinţat asupra deciziei Curţii de Apel şi demersurilor juridice pe care urma să le facă. Mai precis, a declanşat procedura de vacantare a succesiunii lui Waislovich în baza legii conform căreia "masa succesorală este culeasă de Stat" atunci când nu mai există moştenitori.

Pe 7 decembrie, însă, surpriză: municipalitatea comunica firmei că Biroul Notarial Diana Geambaşu, căruia îi ceruse vacantarea succesiunii, nu i-a răspuns pozitiv întrucât pe 20 septembrie 2016 un alt notar, Gheorghe Moş, îi eliberase lui Moldovan Francisc două certificate de moştenitor. Unul cum că tatăl său era moştenitorul lui Waislovich, iar altul că moştenitorul tatălui era el. Urmarea? În baza lor, bărbatul moşteneşte jumătate din parterul Hotelului Parc, adică toate cele opt spaţii rămase după retrocedarea către Eisele din 2004.

Peste lege

Cum a fost posibil ca după ce Tribunalul stabilise că Moldovan Francisc este stră-strănepot de soră al lui Waislovich, deci colateral de gradul V, iar Curtea de Apel nu se pronunţase asupra calităţii lui de moştenitor, bărbatul să fie totuşi declarat ca atare de un notar? Abordat de BIHOREANUL, notarul Gheorghe Moş susţine că a emis legal ambele certificate, clientul fiind moştenitor "în reprezentarea tatălui" său.

Alţi trei notari consultaţi de ziar susţin însă că demersul lui Moş a fost nelegal, legea nepermiţându-i să-şi declare clientul moştenitor, iar faptul că a întocmit două certificate distincte escamotează urcarea abuzivă a acestuia în gradul IV de succesiune. "Niciun notar nu îl putea considera pe stră-strănepotul de soră moştenitor, nici măcar în reprezentarea tatălui rudă de gradul IV cu defunctul, din moment ce acesta nu a acceptat succesiunea înaintea decesului", afirmă unul dintre notarii consultaţi, adăugând că, de altfel, "eroarea" lui Moş e notorie în breaslă.

Mai mult, actele întocmite de acesta au încă o bizarerie, şi anume faptul că impozitul de 1% prevăzut de lege pentru taxarea succesiunii l-a stabilit la o sumă nereală: 1.900 lei. Asta ar însemna că valoarea totală a imobilului este de doar 195.000 lei, adică mai puţin decât a unui apartament de bloc! De altfel, suma e derizorie şi comparativ cu veniturile încasate de Primărie din chirii, doar pentru 118 metri pătraţi Arena plătind lunar peste 4.000 lei. Or, detaliul denotă că succesiunea s-a făcut aşa încât pe repede înainte şi cu costuri cât mai mici noul moştenitor să intre în posesia spaţiilor pentru a le "mărita"apoi, cum făcuse şi arădeanca Eisele în urmă cu 12 ani.

Vorbiţi cu avocata

Şi actele folosite în procese ridică dubii. Între altele, data de 9 mai 1945 atribuită morţii lui Waislovich la Jarvar coincide cu data deceselor unor nepoţi ai acestuia la Auschwitz, fără nicio explicaţie, iar arborele genealogic al familiei conţine şi numele altor descendenţi despre care în proces doar s-a afirmat că ar fi moarte, fără a li se prezenta certificatele de deces.

BIHOREANUL a încercat să afle lămuriri chiar de la Moldovan Francisc, pe care l-a găsit la domiciliu, într-un bloc modest dintr-un cartier mărginaş al oraşului, dar bărbatul n-a spus decât că încă de mic ştia că este rudă cu Waislovich şi a intentat procesele pentru a-l moşteni abia în 2011, la 7 ani după Eisele, doar pentru că atunci a făcut rost de ele. "În rest, vorbiţi cu avocata, dacă va dori", l-a poftit el pe reporter.

Căutată atât la birou, cât şi telefonic, avocata Cermian şi-a declarat disponibilitatea de a oferi explicaţii, dar în ziua fixată nu a mai răspuns nici apelurilor, nici mesajelor telefonice. O atitudine bizară ţinând cont că una dintre colaboratoare îi este nimeni alta decât fosta şefă a Direcţiei Juridice a Primăriei, Lavinia Lorincz, cea acuzată de fostul consilier Dornea că împreună cu Petru Filip şi Florian Dacian a "trântit" retrocedarea imobilului în favoarea arădencei Eisele.

Puse cap la cap, există indicii suficiente pentru ca de această afacere imobiliară să se ocupe şi procurorii, care au pârghiile legale pentru a stabili adevărul. Nu de alta, dar şi acest caz se arată ca unul în care moştenitori de spiţa a cincea şi jurişti inventivi îşi dau mâna pentru un "tun" de zile mari...

BĂTAIE PE PARTER
Părăseală pe etaj

Construit la începutul secolului trecut de Waislovich Emil, fostul Hotel Parc a găzduit de-a lungul vremii diverse personalităţi în trecere prin Oradea, precum Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, George Enescu, poetul indian Rabindranath Tagore şi chiar Regele Carol al II-lea.

Primăria deţine doar 19,3% din clădire, restul aparţinând unor persoane fizice şi juridice între care cota cea mai mare - etajul şi cea mai mare parte din grădină (foto) - o deţine SC Hotel Parc SRL, aflată în insolvenţă.

Dată fiind mulţimea de proprietari şi chiriaşi, precum şi procesele asupra clădirii, etajul acesteia este extrem de degradat. În 2008, Consiliul Judeţean a intenţionat să-l cumpere la o licitaţie organizată de Finanţele Publice pentru recuperarea datoriilor acumulate de SC Hotel Parc SRL, preţul de pornire fiind stabilit la 1,88 milioane lei (526.000 euro). Licitaţia nu s-a mai ţinut însă, firma achitând datoria la Fisc, fără a şi investi în reabilitare. Imobilul a fost "bandajat" cu o plasă de protecţie în 2009, după ce câteva bucăţi de tencuială desprinse de pe faţadă au lovit grav o femeie.

În 2011 s-a pus din nou problema vânzării etajului, dar CJ a refuzat achiziţia întrucât RVA Oradea Insolvency Agency a cerut un preţ şi mai mare, 950.000 euro, parcă anume pentru a descuraja orice muşteriu.