URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Iunie 2015, 12:01

Marconst contraatacă! După 2 ani de tăcere, firma susţine că mozaicarea Pasajului Vulturul Negru a fost ratată din cauza Primăriei

Marconst contraatacă! După 2 ani de tăcere, firma susţine că mozaicarea Pasajului Vulturul Negru a fost ratată din cauza Primăriei GREŞIT. Lucrările de reabilitare a pasajului Vulturul Negru contractate de municipalitate, pe bani europeni, în anul 2012 cu firma Marconst s-au dovedit un eşec
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Confruntată cu desfiinţarea contractului de către Primărie, firma Marconst recunoaşte, pentru prima dată de la declanşarea conflictului cu municipalitatea, că mozaicarea Pasajului Vulturul Negru a fost prost făcută. Ameninţat cu penalităţi uriaşe, constructorul spune că vina pentru calitatea slabă a lucrării aparţine de fapt beneficiarului, care a impus atât proiectul, cât şi tehnica şi materialele. Marconst susţine că şi-a asumat refacerea lucrării pe cheltuială proprie, şi chiar a executat un tronson de probă, însă toate adresele prin care a cerut acceptul pentru redeschiderea şantierului au rămas fără răspuns. În schimb, Primăria a anunţat refacerea lucrării cu alte tehnici şi materiale la un preţ de 5 ori mai mare...

Recent, şi mai puţin recent, au apărut în presa locală o serie de articole care consemnează poziţia Primăriei Oradea cu privire la lucrările de refacere a mozaicului din Pasajul Vulturul Negru. Până în prezent, cu toate că respectivele articole prea puţin au prezentat situaţia complet sau obiectiv, ne-am abţinut de la declaraţii publice. Am considerat că astfel de acuze, declaraţii belicoase şi jumătăţi de adevăr proferate prin presă nu sunt în măsură să contribuie la crearea unei relaţii constructive care să permită rezolvarea problemei în mod eficient şi cu observarea într-adevăr sinceră a interesului public.

Materialele cerute de Primărie

Faţă de ultima declaraţie a Primăriei însă, privind rezilierea unilaterală a contractului de lucrări şi mai ales a motivelor invocate pentru această decizie, ne simţim datori să reacţionăm şi să prezentăm, documentat, modul real în care s-au derulat discuţiile şi evenimentele legate de această lucrare.

În primul rând, aşa cum a recunoscut chiar Primăria, inclusiv prin declaraţiile din presă, modul de proiectare a pavajului a fost deficitar. Apoi, bugetul alocat efectiv mozaicului a fost cu totul insuficient pentru realizarea unei lucrări la standardele de calitate pretinse. Concret, din suma de 3,1 milioane lei reprezentând valoarea totală a contractului, pentru mozaic au fost alocaţi circa 400.000 lei. Prin comparaţie, aflăm tot din presă că recent, pentru refacerea strict a mozaicului, cu o nouă tehnologie, Consiliul local a aprobat un buget substanţtial majorat, de 2.100.000 lei.

Mozaicul a fost turnat cu tehnologia şi materialele prevăzute în proiect şi agreate de beneficiar. Rezultatul nu a fost cel aşteptat. Cu toate deficienţele de proiectare arătate şi care nu ne apartin, Marconst a admis că lucrarea nu a întrunit condiţiile de calitate aşteptate de beneficiar şi şi-a asumat obligaţia de refacere a ei.

Cu consultanţă din străinătate

Nu s-a pus însă niciodată problema demarării lucrărilor de refacere imediat după întocmirea procesului-verbal de recepţie, aşa cum susţine Primăria. Nici nu ar fi avut sens. Refacerea mozaicului cu aceeaşi tehnologie şi aceleaşi materiale ar fi dus la acelaşi rezultat. Mai mult, având în vedere că era nevoie de prelungirea duratei contractului de finanţare, condiţie necesară pentru încheierea actului adiţional la contractul de execuţie privind refacerea mozaicului, şi că era puţin probabil ca această cerinţă să fie îndeplinită în timp util, s-a convenit ca lucrările de refacere propriu-zise să înceapă din primăvara anului 2014. Aceasta rezultă clar din graficul de execuţie pe care l-am depus odată cu asumarea angajamentului de refacere a lucrării din 14.10.2013.

În baza angajamentului asumat, chiar în lipsa actului adiţional la contractul de execuţie, am făcut demersurile necesare pentru a putea demara lucrările imediat ce va fi posibil. S-au făcut verificări în vederea identificării cauzelor care au determinat anterior calitatea necorespunzătoare a pavajului mozaicat. Pe lângă unele cauze subiective, ale căror consecinţe ni le-am asumat, au fost identificate şi condiţii obiective care puteau afecta calitatea lucrării şi după refacerea ei. Pentru determinarea unei soluţii tehnice optime am apelat inclusiv la consultanţă din partea unor firme specializate din Italia, Slovacia şi Ungaria.

Proiect refăcut

Prelungirea contractului de finanţare s-a concretizat abia în luna ianuarie 2014. Actul adiţional la contractul de lucrări nu a fost însă semnat. În luna februarie 2014 am comunicat Primăriei oferta tehnică propusă de consultantul nostru Polir Beton Kft., firmă specializată în lucrări de mozaic din Ungaria. Graficul de execuţie propus odată cu această ofertă prevedea turnarea unei porţiuni de probă în luna martie şi începerea efectivă a lucrărilor la începutul lunii aprilie, urmând să fie finalizate într-un termen de 3 luni.

Cu toate insistenţele noastre, nici acest grafic nu a putut fi respectat. Pentru turnarea porţiunii de probă Primăria şi-a dat acordul abia în luna mai. După realizarea acesteia s-a solicitat modificarea proiectului, prin înlăturarea plăcilor ceramice de pe lateralele pasajului şi a modelului central din sticlă, urmând ca golurile respective să fie umplute şi mozaicul să fie turnat continuu.

Adrese fără răspuns

Ca urmare a acestor solicitări, prin adresa nr. 424 din 07.07.2014, am transmis Primăriei documentaţia aferentă proiectului revizuit, cu rugămintea de a ne comunica acordul în cel mai scurt timp pentru a putea începe lucrările cel târziu din 14 iulie, urmând să fie finalizate până la expirarea termenului contractual. Nu am primit niciun răspuns.

Prin adresa nr. 494/04.08.2014 am solicitat încă o dată Primăriei să ne comunice decizia sa în ce priveşte demararea lucrărilor de refacere a pavajului mozaicat conform propunerii de proiect revizuit. Nici la această adresă nu am primit vreun răspuns.

Am revenit încă o dată cu solicitarea de a ni se comunica poziţia Primăriei prin adresa nr. 556/28.08.2014. Ca într-un dialog între surzi, în aceeaşi zi, prin adresa nr. 166023/28.08.2014, Primăria, făcând complet abstracţie de cele expuse mai sus, cere garanţii solide că lucrarea va fi finalizată în timp util, adică până la expirarea contractului de finanţare, respectiv 15.09.2014, în condiţiile în care se ştia foarte bine că lucrările încă nu fuseseră demarate, iar timpul necesar pentru execuţie era de 3 luni, după cum am subliniat în repetate rânduri.

Sub pretextul interesului public

Discuţiile au continuat şi în toamna anului 2014, Marconst manifestându-şi constant disponibilitatea pentru refacerea lucrării, iar Primăria eschivându-se la fel de constant de la a-şi da acordul în acest sens, cu intenţia manifestată mai mult sau mai puţin voalat de a reface lucrarea cu o anumită tehnologie şi o anumită firmă. Într-un final Primăria a reziliat într-adevăr contractul de lucrări încheiat cu firma noastră, acuzându-ne, culmea, că nu ne-am executat obligaţia de refacere a lucrărilor de mozaic, fără a se prevala de vreo dispoziţie din contract şi fără a invoca altceva decât "interesul public".

Că veni vorba de interesul public, poate nu este lipsit de interes să arătăm că refacerea efectivă a mozaicului cu tehnologia propusă de noi ar fi costat circa 800.000 lei, adică de mai bine de două ori bugetul alocat, diferenţa urmând să o suportăm în întregime, fără niciun cost suplimentar pentru oraş. Cât urmează să coste refacerea pavajului mozaicat cu noua tehnologie şi noua firmă agreată de Primărie am aflat din presă, după cum am arătat mai sus. De 5 ori mai mult decât a fost alocat iniţial, adică aproximativ 2.100.000 lei!

Acesta să fie oare "interesul public"?!

S.C. MARCONST S.R.L.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
trebuia facuta lucrarea bine de la inceput sau sa nu se bage la licitatie
sa intelegem deci, caci din considerente tehnologice, cei de la firma cu pricina nu au reusit sa puna mozaicul bine, iar acum cei care vor pune mozaicul vor avea nevoie de cinci ori m multi bani, ca sa faca totul ok si la timp. ok. nu inteleg insa de ce s-a mai luat atunci aceasta lucrare?
Postat 12 Iunie 2015, 19:48 de vg
@ bihoreanoradean
Dragă doamnă, căci asta păreţi a fi după adresa de email, ce vedeţi mai sus este o poziţie pe care cei de la Marconst au vrut să o facă publică pe marginea poveştii cu Pasajul. După 2 ani de zile în care n-au vrut nicicum să spună nimic, am considerat că e normal să facem loc şi punctului lor de vedere. Gratuit, spre deosebire de alte ziare, care le-au publicat scrisoarea pe bani. Acum, aşteptăm reacţia Primăriei pe seama celor arătate de Marconst şi, evident, urmărim subiectul, să vedem ce se întâmplă pe parcurs, aşa cum l-am urmărit şi până acum. În rest, nu înţeleg ce are sula cu prefectura. Spuneţi concret dacă aveţi ceva de reproşat, dacă nu, abţineţi-vă de la comentarii aiurea!
Postat 11 Iunie 2015, 23:39 de Florin Ciucas
stire sau scrisoare deschisa?
Domnilor de la bihoreanul, a-ti face bine sa tratati aceste lucruri cu seriozitate daca vreti sa-i informati corect pe oradeni: din articol reiese ca primaria are o problema serioasa dar citind pana la capat constat ca e doar un drept la replica de care va delimitati. De cine va e frica? Nu vreti sa suparati primaria sau pe primar? Din cate stiu, singura sursa de venit a unui ziar online e publicitatea, deci nu ar trebuii sa va impiedicati de PMO.. Cine, cu ce va are la mana?
Postat 11 Iunie 2015, 22:56 de User anonimizat
Icon
Toti cei care am avut de-a face cu mesteri meseriasi in constructii de orice fel (mai mici sau mai mari) cred ca va intelegem perfect. Experientele comune cu mesterii sunt de neuitat ! Mda.
Postat 11 Iunie 2015, 21:30 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON