URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Martie 2015, 18:01

Mai mare şi mai tare! Începe campania de informare a populaţiei pentru referendumul unirii Oradiei cu Sînmartinul

Mai mare şi mai tare! Începe campania de informare a populaţiei pentru referendumul privind unirea Oradiei cu Sînmartinul ÎMPREUNĂ. Unificarea Oradiei şi Sînmartinului va pune în comun competenţele municipalităţii în atragerea de fonduri europene cu tradiţia balneară a localităţii limitrofe. "Împreună vom putea transforma Oradea şi Sînmartin într-o capitală a apelor geotermale din România", spune primarul Ilie Bolojan
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii nu ştiu, sînmartinenii nu ştiu dacă vor. Deşi anunţat de ziare şi televiziuni încă de anul trecut, referendumul programat pe 10 mai a.c. de administraţiile din Oradea şi Sînmartin pentru consultarea populaţiei cu privire la unificarea acelor două localităţi este încă o necunoscută pentru majoritatea votanţilor.

Iniţiatorii vor începe de săptămâna aceasta o campanie de mediatizare a avantajelor pe care le va aduce unificarea. "În competiţia globală în care suntem, separat vom fi mai slabi, dar uniţi, vom fi în mod clar mai puternici", argumentează primarul Oradiei, Ilie Bolojan.

Păreri împărţite

Tot al doilea locuitor din Oradea şi tot al treilea din Sînmartin nu au auzit nici acum despre proiectul unificării celor două localităţi, lansat încă din primăvara anului trecut de primarii Ilie Bolojan şi Lucian Popuş. Mai mult, potrivit rezultatelor preliminarii ale unui sondaj de opinie pe care o echipă coordonată de sociologul Adrian Hatos l-a realizat în luna februarie, dacă orădenii se declară în favoarea unificării, locuitorii comunei sunt încă reticenţi.

07_Ilie_Bolojan_bihoreanul_1.jpg"Iniţiativa de vot este în majoritatea cazurilor favorabilă unificării în Oradea, în vreme ce în Sînmartin părerile sunt împărţite. Există o pondere importantă a locuitorilor comunei care se tem de unificare, pe considerentul că oraşul va aduce impozite mai mari şi interdicţia de a mai creşte animale", explică primarul Ilie Bolojan (foto).

Tocmai de aceea, în vreme ce în Oradea, campania de mediatizare a referendumului se va concentra pe mobilizarea la vot a orăşenilor, altfel cunoscuţi pentru letargia duminicală, în Sînmartin "unioniştii" vor pune accent pe avantajele alipirii la municipiu. "Vom merge din poartă în poartă să le explicăm oamenilor mizele şi avantajele unificării", spune edilul orădean.

Capitala turismului balnear

Practic, prin unificarea celor două localităţi, cei doi primari urmăresc transformarea oraşului într-o capitală a turismului balnear din România. Dacă în urma fuziunii Oradea va câştiga un plus de 10.363 locuitori şi 6.175 hectare de teren, majorându-şi astfel şansele de a atrage noi investiţii, primul şi cel mai mare avantaj pentru Sînmartin este posibilitatea relansării staţiunilor Băile Felix şi Băile 1 Mai, cu toate efectele ce derivă din aceasta.

În prezent, deşi este una dintre cele mai bogate localităţi bihorene, comuna este incapabilă să investească milioane de lei în asfaltarea străzilor, deci cu atât mai puţin să construiască un aquapark în valoare de zeci de milioane de euro care să atragă turişti. Prin comparaţie, în vreme ce municipalitatea şi-a rezervat anul acesta un buget de lucrări de 837 milioane lei, în cea mai mare parte din fonduri europene, comuna a fost oprită de la finanţări europene până în 2012 din cauza unor nereguli în gestionarea fondurilor alocate anii trecuţi prin programul SAPARD. Ca urmare, priceperea municipalităţii oraşului ar fi numai bună...

Avantaj, Sînmartin…

Potrivit portalului www.referendumoradea.ro, avantajele sunt numeroase. Conducerea Primăriei Oradea s-a angajat la construirea unui aquapark între Băile Felix şi Băile 1 Mai, amenajarea unui drum de legătură între cele două staţiuni, de-a lungul liniei ferate, amenajarea unei piste pentru biciclişti pe aceeaşi rută, extinderea reţelelor de apă şi canalizare în satele Cihei şi Cordău, dar şi în cartierele noi din Sînmartin şi Rontău, modernizarea a cel puţin 10 kilometri de străzi, reabilitarea pistei pentru atletism din pădurea Felix, asigurarea transportului gratuit pentru pensionarii din întreaga comună şi multe altele.

În ciuda programului ambiţios de investiţii menit să ridice gradul de confort al sătenilor, primarul Ilie Bolojan promite că urbanizarea nu va aduce şi biruri mai mari. "Impozitele şi taxele vor rămâne la acelaşi nivel vreme de 10 ani, după care se vor alinia treptat". În plus, sătenii nici nu vor fi obligaţi să renunţe la creşterea animalelor. "Fuziunea nu va duce la interzicerea niciuneia dintre activităţile care se desfăşoară astăzi. Satele vor deveni aparţinătoare oraşului şi atât", asigură Bolojan. Aşa cum se întâmplă, de altfel, şi în satele aparţinătoare de Aleşd, de Marghita sau de alte oraşe din judeţ...

Două luni de foc…

Potrivit calendarului stabilit de edilii din Oradea şi Sînmartin, referendumul din 10 mai va fi precedat în perioada 9 martie-15 aprilie de o campanie de informare a populaţiei cu privire la avantajele fuziunii, centrată mai ales în Sînmartin, iar între 15 aprilie şi 8 mai de o campanie de mobilizare la vot, orientată spre orădeni.

07_Lucian_Popus_bihoreanul.jpg"Pentru ca referendumul să fie valid, trebuie ca minimum 30% din cetăţenii cu drept de vot din cele două localităţi să se prezinte la vot. În plus, majoritatea lor, dar nu mai puţin de 25% din totalul alegătorilor de pe liste, vor trebui să se pronunţe pentru unire", explică edilul comunei, Lucian Popuş (foto).

Astfel, pragul minim de prezenţă va fi de 56.985 alegători pentru Oradea şi 2.451 pentru Sînmartin. Dintre aceştia, pentru ca scrutinul să fie validat, vor trebui să voteze în favoarea unificării cel puţin 47.500 orădeni şi cel puţin 2.050 locuitori ai comunei. Popuş este însă optimist, spunând că e mult, dar nu imposibil. "Oamenii vor vota pentru fuziune dacă vom şti să le explicăm că unirea se face în interesul lor. Noi avem nevoie de forţa economică a oraşului, iar oraşul are nevoie de resursa geotermală", zice edilul din Sînmartin.

Chemarea la urne

Calendarul concret al pregătirii referendumului va fi stabilit la sfârşitul lunii martie de către Consiliile Locale din cele două localităţi. La fel ca la orice alte alegeri, în Oradea şi Sînmartin se vor constitui birouri electorale de circumscripţie, se vor înfiinţa secţii de votare, iar partidele care doresc acest lucru îşi vor numi reprezentanţi în birourile secţiilor de votare. Toate procedurile vor avea loc sub supravegherea Prefecturii şi monitorizarea Tribunalului Bihor.

"În Oradea vor fi organizate 143 secţii de votare, toate pe amplasamentele celor de la alegerile prezidenţiale. La fel, în Sînmartin se vor înfiinţa 8 secţii de votare", spune Mircea Oaie, şeful Direcţiei Cheltuieli de Funcţionare din cadrul Primăriei orădene. Cap la cap, cheltuielile organizatorice se vor ridica la circa 400.000 lei, sumă care va fi dublată de cheltuielile pentru mediatizarea referendumului.

Săptămâna aceasta vor fi montate prisme şi panouri cu mesaje "unioniste" în toate intersecţiile importante din Oradea şi la intrarea în toate satele comunei Sînmartin. În plus, organizatorii vor îmbrăca în reclame privind avantajele unificării atât autobuzele care leagă cele două localităţi, cât şi o parte din tramvaiele care circulă în reşedinţa de municipiu. Pentru că, până la urmă, un alegător informat este pe jumătate câştigat...


"Orice cetăţean din Sînmartin îşi dă seama că prin dezvoltarea turismului, în urma fuziunii cu Oradea, va trăi mult mai bine. Astăzi, în comună sunt peste 10.000 locuri de cazare. Odată cu dezvoltarea staţiunilor Băile Felix şi 1 Mai, numărul lor va creşte"

Lucian Popuş, primarul comunei Sînmartin


2 ÎN 1
Capitală balneară

Deşi unificarea prin absorbţie a celor două localităţi este un meci departe de a fi câştigat, Oradea şi Sînmartin se promovează deja din punct de vedere turistic cu o ofertă comună. În ianuarie, cele două localităţi şi-au prezentat atuurile la târgul de turism de la Viena, punând accent pe frumuseţea arhitecturii art-nouveau şi beneficiile apei geotermale.

Oferta comună a mai fost promovată şi la sfârşitul lunii februarie, la târgul de turism din Budapesta, sub titlul "Capitala Termală şi Art Nouveau a României", şi va continua să fie mediatizată la târguri de profil din regiune, organizate la Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov.

În paralel, iniţiatorii referendumului fac tot posibilul să trezească patriotismul local în rândul locuitorilor. La meciurile de baschet ale CSM Oradea, dar şi la alte competiţii de anvergură, sportivii vor evolua sub sloganul "Jucăm pentru Oradea şi Sînmartin!". În pregătirea zilei când vor fi o singură localitate...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
@marius_ro
Explica-mi de ce la Zalau se investeste cu 2 firme IMENSE! Michelin si Tenaris. De ce in Salaj s-au reparat drumuri si in Bihor nu? Numarul locuitorilor e problema? Sa platesc impozite mai mari ca vine unul si ma ia cu promisiuni si abureli...sunt satul. Eu vreau ca Felix/1 mai sa devina comuna de sine statatoare. Vreau ca administratia locala a noii comune sa se ocupe numai de turism, nu de canalizarea din Podgoria. Centralizarea cu caciula in mana la Oradea, Bucuresti si Bruxelles sa ramana pentru altii. Specializarea si descentralizarea reprezinta viitorul, nu sa imi fac o afacere in turism ca sa platesc ajutoare sociale pentru tiganii din Rontau si Velenta si biserici la fiecare intersectie si scoli care produc someri si muncitori la bsnda
Postat 11 Martie 2015, 09:57 de neajean
pacat
Pacat ca romanul de rand nu poate sa gandeasca mai departe de cat il costa pe el impozitul la locuinta. Pacat ca, acum ca avem posibilitatea de a creste si a redeveni intr-adevar un oras de rang 1 cu mult mai multe sanse la a atrage fonduri si investitori, ne impiedicam de mentalitatea tipic romaneasca "de ce sa facem ceva mai bine, cand merge si-asa?". Si-apoi sa ne plangem ca nu avem locuri de munca bine platite (nici un investitor serios nu-si va deschide o fabrica intr-un oras mic) si ca statiunile 1 mai si baile felix sunt in paragina. @gaucho sincer iti spun, sau esti foarte prost, sau vrei sa pari. Nu ma leg de fiecare tampenie pe care ai spus-o pentru ca nu am rabdarea necesara, dar sa afirmi ca bolojan a lasat oradea fara apa si caldura... esti cel mai cretin om de pe pamant. Crezi ca s-a dus el la CET si a zis "hai sa-i ardem pe astia, opriti-le apa"? Esti chiar atat de prost ? S-au efectuat lucrari de modernizare si au existat avarii (cauta in dex daca nu cunosti termenul). Lucrarile de modernizare au avut rolul in primul rand de a micsora numarul avariilor. Dar ce stii tu, inafara de a scrie tampenii fara sens (si alea gresit, pentru ca nu stii scrie corect). Si da, tu faci parte dintre acei romani de care vorbeam, care stau la coada vacii cu cel mult 8 clase terminate (desi la cum scrii, as zice vreo 2), pentru care ar fi o tragedie sa nu-i mai scrie in buletin ca sta in sat.
Postat 11 Martie 2015, 01:19 de marius_ro
@Neajean
Persoane de decizie din cadrul administratiei au declarat chiar ca in viitorul context al regionalizarii, ce s-a cam amânat, daca vrem sa fim bagati in seama in mod serios cu o regiune Crisana si o capitala la Oradea, avem nevoie sa depasim pragul de 200k loc. S-ar opune cei din sanmartin la asta, la a fi nu oraseni doar, ci centru regional? Pe ciclul 07-13 am atras mai multe fonduri decat Clujul, desi el e pol regional si are "rezervate" mai multe fonduri, iar oradea pol de crestere doar, si avem sansa sa devenim pol regional!
Postat 10 Martie 2015, 20:11 de Nostradamus
@oradeacivitas
Adica Oradenilor nu le-ar coneveni sa fie condusi de la Cluj, dar locuitorilor din Sinmartin sa le convina sa fie condusi de la Oradea....buna asociere ai facut.
Postat 10 Martie 2015, 17:12 de neajean
@Nejean
@nejean: Adreseaza-te lui Dragnea care vrea sa faca regionalizarea cu capitala la Cluj... Si apoi mai discuam si de dezavantajele unirii Or cu Sm
Postat 10 Martie 2015, 13:41 de OradeaCivitas
comunism
Numai comunistii doreau centralizarea administratiei si conducerea statului asupra economiei. In loc sa mergem inainte noi dam inapoi. Ca si cum cineva ar fi atat de PROST incat sa creada vreo promisiune a unui politician. Ce organizatii supravegheaza acest referendum? Cine garanteaza corectitudinea lui? Vreti dezvoltare in Felix/1 mai? Incurajati initiativa privata! Faceti infrastructura! Nu mai cereti comisioane/spagi pentru orice act! Scoateti statiunea de sub administrarea comunei si lasati-i sa-si faca comuna singuri. Descentralizare se doreste nu colectivizare
Postat 10 Martie 2015, 11:34 de neajean
Capitala balneară fără apă geotermală !!!
Lăsaţi promovarea de capitală balneară că e o prostie lipsită de conţinut !!! Poate la procedurile uscate, că la alea umede o să rămână bazinele cu apă de ploaie eventual !!! Unificarea întregii zone metropolitane are o logică numerică în primul rând, pentru a scoate la iveală standardele cantitative de oraş de rangul I ... că în rest a rămas doar visul transfrontalier !!!
Postat 10 Martie 2015, 11:10 de WinDos
dar tu?
@Nostradamus: dar tu n-ai putea fi un "postaci de serviciu"in sens invers? Zic! Daca tu poti face astfel de afirmatii, pot si eu!
Postat 10 Martie 2015, 11:09 de TDS
DA
Avantajele vor fi reciproce (inafara de comentariile inutile ale unor postaci de servici care nu au altceva mai bun de facut toata ziua, decat sa critice absolut orice va face administratia actuala, fara nici un argument valid, deci nu are rost sa fie luati in seama), este sansa orasului de deveni mai puternic pe piata nationala si internationala a concurentei economice, unde conteaza orice avantaj, in atragerea investitiilor, care se transpun in dezvoltare locala, locuri de munca mai multe etc. Pentru Sanmartin, inseamna opirea dezvoltarii haotice a comunei, si sansa de a stopa exploatarea nerationala de apa termala. Impreuna, exploatarile de gaze de sist, si de alte resurse minerale, care pot afecta statiunile, au sanse minime de implementare. Baile Felix, au sansa sa fie dezvoltate intr-un mod armonios, si sustenabil. Sa nu uitam ca Mamaia si Poiana Brasov, apartin de un oras mare fiecare, si sunt cele mai renumite statiuni ale Romaniei. O comuna nu va putea gestiona si administra eficient niciodata o statiune gen Baile Felix.
Postat 10 Martie 2015, 10:52 de Nostradamus
SESIZARE BIHOREL
BIHOREL....... NU SARI CU CEVA IRONII PENTRU MINCIUNILE DOMNILOR PRIMARI? NU TE AUTOSESIZEZI? VREM CEVA LEGAT DE ACESTE MINCIUNI PRIMARE CA SA DOVEDESTI CA NU FACI LA COMANDA. HA HA HA HA
Postat 10 Martie 2015, 10:33 de gaucho
interese
Interesul major este al orasului pentru terenurile avute de comuna ca de apa termala de unde daca seaca.Inbracat in argumente slabe gen capitala balneara,care oricum era si alte bla-blauri se incearca aburirea locuitorilor Sanmartinului pentru alipirea(marirea taxelor,luarea terenurilor)cu promisiuni nerealiste de asfaltare,canalizare.Atata timp cat in Oradea sunt strazi neasfaltate si necanalizate nu cred ca se vor aloca fonduri in niste sate alipite.
Postat 10 Martie 2015, 10:31 de Mircea2003
fuziune oradea sinmartin
DORESC SA ATRAG ATENTIA ASUPRA ACESTEI FUZIUNI DUPA CUM URMEAZA: - DOMNUL PRIMAR BOLOJAN PROMITE CA TAXELE PENTRU LOCUITORII DIN SINMARTIN NU VOR CRESTE TIMP DE 10 ANI. MENTIONEZ CA DOMNUL PRIMAR PROMITE UN LUCRU CARE NU DEPINDE DE DANSUL DEOARECE APROBAREA TAXELOR SI A IMPOZITELOR REVINE IN ATRIBUTIA CONSILIULUI LOCAL. INTRADEVAR, LA ORA ACTUALA CE PROPUNE DOMNUL BOLOJAN CONSILIUL VOTEAZA DAR ACEASTA MAJORITATE S-AR PUTEA SA NU REZISTE PREA MULT SI ATUNCI ACEASTA PROMISIUNE DEVINE NULA. - IN ORADEA INTRETINEREA UNUI APART CU 2 CAMERE ESTE CU 40 % MAI MARE DECAT IN SINMARTIN DECI CEI DIN SINMARTIN AR FI DEFAVORIZATI - DOMNUL PRIMAR PROMITE EXTINDERE CU APA SI CANALIZARE IN HAIEU CORDAU SINMARTIN SI RONTAU DAR ACEASTA LUCRARE NU DEPINDE DE FUZIUNE DEOARECE COMPANIA DE APA ORADEA A LICITAT DEJA ACEASTA LUCRARE URMAND SA SE EXECUTE SI FARA UNIFICARE. MAI MULT DECAT ATAT COMPANIA DE APA DESFASOARA LUCRARI IN ZONA METROPOLITANA FARA CA ACESTE LOCALITATI SA FUZIONEZE. - DOMNUL pOPUS LUCIAN NE SPUNE CA SINMARTINUL ARE NEVOIE DE PUTEREA FINANCIARA A ORASULUI ORADEA. DACA IMPARTIM BUGETUL SINMARTINULUI PE CAP DE LOCUITOR OBSERVAM CA ESTE MULT MAI MARE DECAT CEL AL ORADIEI PE CAP DE LOCUITOR. - DOMNUL BOLOJAN LASA ORASUL FARA CALDURA SI APA CALDA DECI SI SINMARTIN VA AVEA ACEEASI SOARTA. CREDETI CA DOMNUL BOLOJAN E UN BINEFACATOR PENTRU SINMARTIN SAU CA ARE NEVOIE DE ACEASTA LOCALITATE PENTRU ASI SATISFACE POFTELE? - SONDAJUL DE OPINIE ESTE MINCINOS PENTRU SINMARTIN DEOARECE MAI PUTIN DE 15 % DINTRE CEI CHESTIONATI NU DORESC SA FIE ORADENI. - PENTRU SINMARTIN AR FI CEA MAI MARE GRESEALA DEOARECE ACEASTA COMUNA , CU O CONDUCERE MAI BUNA SI CU SPECIALISTI ADEVARATI PRIVIND ACCESAREA FONDURILOR EUROPENE AR PUTEA FI MULT MAI DEZVOLTAT DECAT CHIAR ORASUL ORADEA IN SINE, SI UN NIVEL DE TRAI MAI BUN FARA A FI NEVOITI SA STEA FARA APA CALDA SI CALDURA SI SA PLATEASCA INTRETINEREA MULT MAI MARE ASA CUM ESTE IN ORADEA. PLUS CA DEBRANSAREA DE LA REATEAUA DE TERMOFICARE VA FI IMPOSIBILA DEOARECE ACEASTA LEGE ESTE ACTIVA IN ORADEA. DECI LA REFERENDUM VOTATI "NU" PENTRU BINELE VOSTRU. DACA ACEST MESAJ VA CONVINGE CAT MAI MULTE PERSOANE MA DECLAR SATISFACUT DE CELE RELATATE IN ADEVAR.
Postat 10 Martie 2015, 10:22 de gaucho
NUUUUUUUUUU
“13 aprilie 2005 - ziua care a marcat finalul carierei de funcţionar public a Liviei Bara, secretar la CL Sânmartin din 1992. Sesizat de primarul din anii 2000-2004, Dorel Crăciun, asupra ilegalităţilor cu terenuri săvârşite în comună de-a lungul timpului, şi după ce a studiat situaţia cu juriştii Prefecturii, Ilie Bolojan (foto) hotăra că existau temeiuri pentru a cere implicarea Poliţiei. Astfel, în acea zi de 13, o echipă a Serviciului de Investigare a Fraudelor descindea la Sânmartin, ridicând 196 de hotărâri ale Consiliului Local (HCL), plus alte documente privind împroprietăriri şi schimburi de terenuri păgubitoare comunei. Poliţiştii au găsit-o pe secretară răsfoind prin acte, fapt pentru care Bolojan considera că cineva din Prefectură sau din Poliţie a "sifonat" informaţii.”(Bihoreanul) „Preşedintele comisiei, respectiv primarul Crăciun Dorel, a făcut presiuni asupra membrilor comisiei, care erau subordonaţii lui direcţi în Primărie, astfel că votul acestora a fost dat influenţat, ceea ce nu a fost cazul şi cu cei trei reprezentanţi ai Consiliului Local din comisie. Consider că licitaţia este ilegală şi solicit reluarea procedurii de licitţaie conform procedurii legale”. Până în prezent, consilierul Vrăbieş nu a primit nici un răspuns la contestaţie. Motivele le cunosc primarul Crăciun şi acoliţii săi. În numerele viitoare, vom dezvălui o incredibilă „inginerie imobiliară” în urma căreia patrimoniul comunei Sînmartin a fost prejudiciat cu 10 hectare de teren, iar Primăria, din cauza dezinteresului (sau poate a interesului) primarului, a ajuns să fie executată pentru daune de peste 700 de milioane lei, datorită unei sentinţe dată de „celebra” judecătoare Mariana Roşca, sentinţă ce putea fi uşor atacată şi desfiinţată. Însă Dorel Crăciun n-a făcut-o, iar acum întreaga comunitate trebuie să suporte consecinţele incompetenţei sale.”(Gazeta de Cluj/2010)
Postat 10 Martie 2015, 10:20 de TDS
eroare
să și oblojească, scuze pentru eroarea de tastare!
Postat 10 Martie 2015, 10:10 de TDS
NUUUUUUUUU
Observ că acum se promite transport gratuit pentru pensionari între Oradea și....cartierul Felix. Asta în condițiile în care Andrica, Florea Bolojan s-au zgârcit la câteva mii de lei pentru gratuitățile din Ștrandul IOȘIA! Promise și ele la un moment dar date uitării! Ce credeți că se vor duce pensionarii să se dea pe toboganele din Aquapark? NU, ei aveau nevoie săși oblojească oasele în locul denumit cândva la gropoi ! Concluzia FUZIUNEA este o MARE PĂCĂLEALĂ! Nu vă lăsați păcăliți de șleahta mai nou portocalie! Nu uitați ILEGALITĂȚILE Liviei Bara de la Primăria Sânmartin! Nu uitași de potlogăriile lui Gheorghe David și ale altor consilieri! NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!
Postat 10 Martie 2015, 10:08 de TDS
NU
Nu cred în acest proiect! Cei doi new PNL-iști BOLOJAN și POPUȘ urmăresc cu totul alte interese decaât ale comunității! Probabil portocaliii cu vile în Sânmartin își doresc să fie orădeni! Dar până la urmă nu e vorba doar despre asta! Interesele comunității ar putea fi satisfăcute și prin prisma Zonei metropolitane! Înainte de Referendum poate Bolojan va avea o reacție cu privire la implicarea sa în Dosarul Microsoft! Nu este o chestiune inventată de mine, este o declarație a unui martor din Dosar! Eu doar subliniez că există o Hotărâre de Guvern(199/27.02.2008 contrasemnată de Bolojan, cu trimitire la Microsoft). Pe cale de consecință NU VOI PARTICIPA LA REFERENDUM!(mi se pare o soluție mai bună decât să particip și să spun NU).
Postat 10 Martie 2015, 10:00 de TDS
nu ne intereseaza...noi nu avem caldura si aer in oradea
veniti in ORadea sa stati in frig si fara apa calda... d-le Bolojan atat timp cat nevoile primare nu le asiguri ne doar in cot de viziunea ta si de tot ce faci bun in oras. Caldura, apa si aerul ne sunt vitale. caldura in fiecare saptamana mai noi se ia cateva zile suficient cat sa ajungem la farmacie. de aer ce sa mai vorbim CET il rezolva sa nu putem aerisi apartamentele. asa ca PAS REFERENDUM. Nevoile primare nu trebuie afectate in nici fel, apoi poti dezvolta orasul. textele cu CET-ul vechi nu tin decat la ebihoreanul si la alti pupincuristi din jur, si tu esti vechi in functie iar sanatate atrebuie sa fie prioritatea zero apoi urmeaza restul.
Postat 10 Martie 2015, 08:58 de Florin25
vai,vai..
Asta mai trebuia...ce visuri are Ilie@Popusica...!
Postat 10 Martie 2015, 06:51 de grigore
voi cu cine ţineţi?
acuma ziceţi că seacă apa, acuma vreţi capitala apelor termale ... pe ce apă??? care e treaba???
Postat 09 Martie 2015, 20:13 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON