Maglavit de Bihor: O fată din comuna Budureasa l-a văzut pe Dumnezeu!

Povestea singurei minuni din Bihor cu "certificat de naştere" nu a mai fost scrisă, până acum, niciodată. Istoria îşi are însă întortocheate căi, prin care adevăruri tulburătoare ale vremurilor de demult ies la lumină, căpătându-şi astfel firescul loc în sufletele oamenilor.

Poate cel mai răscolitor eveniment din istoria religioasă a Crişanei a fost descoperit de un istoric în Arhivele Statului, consemnat în câteva pagini de corespondenţă între autorităţi şi Episcopia Ortodoxă a Oradiei. Epistolele arată că în urmă cu 73 de ani, în satul Burda de la poalele Apusenilor, Dumnezeu s-a pogorât pe pământ şi s-a arătat unei copile pe nume Maria. După ce medicii au dovedit că fetiţa era teafără la minte, iar Biserica a recunoscut minunea, vestea s-a dus ca fulgerul, transformând cătunul în loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioşi. Fenomenul a durat aproape 40 de ani şi părea că s-a stins pentru totdeauna sub prigoana comunistă, dar a reînviat şi se păstrează şi azi, chiar dacă Maria a urcat de mult la ceruri.

Întâlnire cu Moşul

S-a întâmplat în vinerea de 30 iunie a anului 1939. În desişurile de la marginea cătunului Burda, comuna Budureasa, trei copile de-o şchioapă culegeau mure. Printre ele, Maria Bogdan, o fetiţă de 11 ani. Avea mâna dreaptă legată între două scândurele după ce şi-a frânt-o căzând de pe o scară. Rămăsese în urma celorlalte fete şi se descurca greu la cules cu o singură mână, printre rugii de muri. Când ajunse pe un dâmb sub Dealul Ceuca, în faţă îi apăru un moşneag, cu părul alb şi vorba blândă. A mângâiat-o pe mânuţa ruptă şi i-a spus să plece degrabă pentru a spune oamenilor să se pocăiască şi să se aplece spre cele sfinte, pentru că altfel va veni mare vărsare de sânge. Înspăimântată, fetiţa fugi îndată acasă, unde le-a povestit părinţilor şi vecinilor că i s-a arătat Dumnezeu în chip de om.

Nebănuind că fetiţa prevestea al doilea război mondial care chiar bătea la uşă, oamenii n-au crezut-o, zicând că s-a smintit. Dar a doua zi, când Mariei i se vindecase mâna ca prin farmec, vestea a pus satul pe jar. De atunci, fetiţa s-a dus zilnic să-l caute pe moşneag printre tufele de muri. Iar când în 3 august a avut aceeaşi vedenie, în acelaşi loc, preotul satului s-a convins de adevărul spuselor copilei. Încredinţat că se întâmplase o minune, a ridicat în acel loc o cruce, pe care a sfinţit-o, iar de atunci acelui loc oamenii îi şi spun chiar aşa: "La Cruce".

Cercetată de Biserică

Imediat ce-au prins de ştire, autorităţile civile au dus-o pe Maria la Beiuş, unde a fost anchetată de jandarmi. Apoi au examinat-o medicii, care s-au pronunţat fără echivoc: fata era zdravănă la minte, nicidecum victima unei halucinaţii. Întâmplarea rămânând fără explicaţii, cea mai înaltă autoritate a judeţului - Prefectura - le-a cerut în cele din urmă preoţilor să dezlege taina. Aşa se face că, la ordinul episcopului ortodox Zaharia Moga, timp de două luni Maria a fost descusută de prelaţi din Protopopiatul Beiuş. Iar cum declanşarea celui de-al doilea război mondial, în septembrie 1939, adeverise şi prezicerea vărsării de sânge, popii au trebuit să accepte că Maria nu minţea, recunoscând în scris că fetiţei "i s-a arătat Dumnezeu, iar de atunci multă lume din satele învecinate şi îndepărtate vine tot la acelaşi loc să asculte revelaţiile". Astfel, actul iscălit de protopopul Beiuşului la finele lunii octombrie 1939 a devenit "certificatul de naştere" al minunii din Burda.

După aceea, întreaga Biserică Ortodoxă şi-a asumat verdictul ca pe un fapt real, prin Consiliul Eparhial al Episcopiei Oradiei, statornicindu-l în istorie. Vestea s-a răspândit în satele transilvănene, iar credinţa oamenilor în minunile săvârşite de Dumnezeu pe pământ a transformat cu iuţeală cătunul de la poalele Apusenilor în loc de pelerinaj.

Prigoana roşie

La trei decenii după viziunea Mariei, pelerinajul la Burda ajunsese la apogeu. O demonstrează istoricul Mihai Georgiţă (foto), cel care a descoperit povestea răsfoind acte neştiute ale Arhivelor, şi a consemnat-o într-un adevărat studiu de caz.

"În perioada 1940-1970, în zilele de sărbătoare, pe locul unde a avut loc vedenia se adunau peste 2.000 de oameni din Şara Beiuşului, dar şi din Arad şi Banat. În prezenţa preoţilor, oamenii se rugau şi ascultau revelaţiile Mariei. Nefiind un derapaj de la dogma şi credinţa creştină, Biserica a îngăduit pelerinajul în masă, lăsându-l să se consume în perimetrul sentimentelor religioase cotidiene", explică istoricul.

La finalul lucrării, Georgiţă descrie şi apusul acestui fenomen, pus pe seama comuniştilor, a căror intoleranţă faţă de religie era de neîmpăcat. Aşa că, în ciuda protecţiei Bisericii asupra locului sfânt din Burda, la începutul anilor '70 au declanşat persecuţiile.

Bătuţi cu Biblia

Despre ce le făceau comuniştii credincioşilor, vânându-i ca pe nişte sectanţi periculoşi, îşi aminteşte Veronica David (foto), ultima supravieţuitoare dintre prietenele Mariei, cu care de altfel fusese la cules de mure în vara când acesteia i se arătase Dumnezeu Însuşi. La 88 de ani, bătrâna are încă vii în memorie acele zile.

"Prin '75, înaintea Paştelui, şeful de post din Budureasa, Petrişor, s-o apucat să ne bată pă tăţi care eram adunaţi La Cruce. Ne-o dat în cap cu Biblia până cădeam jos. Apoi o călcat în picioare cărţile sfinte. Da' în Maria n-o dat, că n-avea curaj!", povesteşte nana Veronica, adăugând cu neascunsă satisfacţie că "pe miliţian nu l-o iertat Dumnezău": după câţiva ani, a înnebunit şi a murit în ospiciu.

Şi Ioan Şora, vecin cu Maria, ştie despre oprimările la care au fost supuşi atât credincioşii locului, cât şi cei veniţi în pelerinaj. "Ani de zîle veneau la adunare ba miliţieni, ba securişti. Îşi băteau joc dă noi şi luau în râs numele Domnului. Dacă ziceai ceva, căpătai şi câteva peste spate. Pe cei veniţi dintr-alte părţi îi luau la anchetă, să-i sparie", zice badea Ioan.

Tenacitatea "organelor" şi-a produs, în cele din urmă, efectul, aşa că la finele anilor '70 pelerinii au încetat să mai vină la locul sfânt, iar preoţii să ţină slujbe. Chiar şi troiţa a rămas în părăsire mai bine de 10 ani, astfel stingându-se pentru o vreme ritualul ce dăinuise patru decenii, legând numele cătunului de cel al făuritorului lumii.

Pălmuită de viaţă

Deşi s-ar crede că după întâlnirea cu Dumnezeu viaţa Mariei s-a schimbat în bine, n-a fost deloc aşa. Cum i-a fost destinul povesteşte strănepoata ei, care locuieşte chiar în casa unde s-a născut prezicătoarea din Burda. "A trăit greu, într-o familie sărmană, cu patru copii. De aceea n-a făcut decât şase clase. După ce i s-a arătat minunea, tatăl i-a murit în război, iar soţul a părăsit-o, lăsând-o să-şi crească singură fiul, care acum trăieşte prin Arad. Şi după ce şi-a luat alt bărbat, tot sărmană a rămas. A fost o femeie simplă, a muncit pe brânci şi s-a rugat toată viaţa", spune Elena Căbău, rezumând biografia celei despre care mii de oameni credeau că se afla sub pavăză sfântă.

Deşi multă vreme s-a crezut că Maria ar fi fost şi făcătoare de minuni, Elena zice că nici pe departe. "A făcut o singură prezicere, cea a războiului, dar nicio minune, deşi mulţi o căutau doar pentru asta. Se ruga zile şi nopţi pentru toţi cei care veneau la ea...".

Un consătean, Ioan Fâşie (foto), îşi aduce şi el aminte cum a cunoscut-o pe Maria la adunările desfăşurate La Cruce. "Era o femeie simplă, dar curată-n gând, şi primitoare. Se ruga pentru noi şi ne povăţuia mereu să nu călcăm cuvântul Domnului, să întoarcem faţa lui Isus. De parcă ea era popa!", povesteşte bătrânul, adăugând că în ultimii ani dinaintea Revoluţiei din 1989, Maria îi aduna pe credincioşi la adevărate slujbe clandestine, ţinute chiar în casa ei.

Minune reînviată

Brutalitatea cu care autorităţile au încercat să zăgăzuiască credinţa populară în minunea de la Burda nu a reuşit, totuşi, decât să întărească convingerile oamenilor. Căci, imediat după 1989, pelerinajele La Cruce au reînceput. La început timid, apoi cu tot mai multă tărie, încât de câţiva ani în zilele de sărbătoare se adună sute de oameni la troiţa de sub Dealul Ceuca.

De "reînvierea" minunii, întrupată din nou într-o formă de credinţă colectivă, a mai apucat să se bucure şi Maria în ultimii ani de viaţă. Până în 2007 când, la vârsta de 79 de ani, a "gătat" cu cele lumeşti şi s-a dus la ceruri. Dacă nu fericită, măcar împăcată că a lăsat în urmă o credinţă care se transmite din generaţie în generaţie şi din suflet în suflet.

Istoricul Mihai Georgiţă consideră minunea de la Burda similară celei consemnate în 1935 în comuna doljeană Maglavit unde, tot într-o zi de vineri, Dumnezeu i s-a arătat ciobanului Petrache Lupu, întrupat la fel ca moşneagul din satul bihorean. Gângăvit şi surd din naştere, ciobanul a fost vindecat precum Maria, printr-o atingere divină. Şi Petrache era sărac lipit pământului, dar curat sufleteşte. Analogiile nu se opresc aici, pentru că şi ciobanului, ca Mariei, Dumnezeu i s-a arătat de mai multe ori, cerându-i să le spună oamenilor să se pocăiască. Pelerinajul la Maglavit a fost desfiinţat şi el de comunişti, iar după 1989 a reînviat, păstrându-se oână în ziua de azi. Exact ca şi la Burda.