URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 24 OCTOMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Meritul principal, însă, nu este al primarului Bolojan sau al managerului Carp, ci al ministrului Florian Bodog. Domnia sa a fost directorul spitalului, numai că, în mandatul său, nu doar că nu s-au făcut investiţii, dar spitalul avea datorii de milioane de euro. Ba nu, s-a făcut ceva: s-a defectat RMN-ul, ca bolnavii să poată fi duşi la investigaţii la Pelican. Deci meritul este al lui Bodog, pentru că a plecat şi nu a mai rămas director la Judeţean.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cine n-ar vrea un salariu mai mare? Sunt convins că oricine are 2.000 de lei şi-ar dori 2.000 de euro, iar altul, plătit cu 15.000 de euro, s-ar simţi şi mai bine cu 30.000. Din acest punct de vedere, angajaţii OTL care au pretins că fac grevă timp de două zile sunt de înţeles: colegii lor, şoferii de la Parlament, iau 4.000 de lei. În rest, însă, vatmanii şi şoferii OTL nu au scuze.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Zvonerii şi răspândacii au omorât săptămâna trecută un om bun din Beiuş. Informaţia a părut atât de reală încât, la fostul loc de muncă al omului aflat acum la pensie, s-a şi arborat drapelul negru. Pe reţelele de socializare, mesaje de condoleanţe, regrete şi nostalgii s-au propagat cu repeziciune. Când fiul a anunţat că tatăl său trăieşte, postările au fost şterse.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu transformarea Pieței Unirii într-o zonă preponderent pietonală?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 19 septembrie 2017 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale încă două dispoziţii ale codului de procedură penală. În ceea ce priveşte prima decizie, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Scleroza multiplă este o boală caracterizată prin inflamaţia şi distrucţia selectivă a mielinei sistemului nervos central, cu apariţia unor zone de cicatrizare. Mielina este o substanţă care înveleşte fibrele nervoase, având un rol important în conducerera influxului nervos şi care apare în luna a 5-a a vieţii intrauterine cu definitivare după naştere. Boala mai este denumită şi scleroza "în plăci" datorită aspectului zonelor cicatrizate ale creierului...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Un concept relativ nou în psihologie şi derivat oarecum din cultura pop este cel de "autism digital". Prin "autism digital" se înţelege acea stare de detaşare în care un utilizator de tehnologie intră după ce este acaparat de conţinutul furnizat.
03 August 2017, 08:07

Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public: "Au apărut fetiţe topless în ştrandul Ioşia!"

Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public: 'Au apărut fetiţe topless în ştrandul Ioşia!' CU CĂUTARE. Odată cu venirea verii, Aquapark-ul orădean a fost luat cu asalt. Clienţi din Cluj, Sălaj, Satu Mare se pun la coadă şi cu o oră înainte de deschidere, să fie siguri că prind loc. "Mă bucur că sunt cozi, înseamnă că oferim servicii de calitate", spune zâmbind directorul Liviu Andrica (foto). Dacă trendul se menţine, parcul acvatic ar putea încheia vara cu un profit de 200.000 euro...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liviu Andrica, directorul ADP, este un fel de copie a primarului Ilie Bolojan: liberal vechi, şi-a încercat norocul în privat ca patron de ABC, apoi s-a familiarizat cu administraţia judeţeană lucrând în Prefectură, iar din 2008 a intrat în Primăria Oradea.

Economist de profesie, în 2010 a preluat Administraţia Domeniului Public (fostul RAPAS) cu pierderi de milioane de lei, a adus-o la sfârşitul anului trecut la un profit de 700.000 euro, iar de anul acesta în situaţia de a renunţa la orice subvenţie de la bugetul local.

La mijlocul lui iulie a câştigat, după un concurs fără contracandidat, cel de-al doilea mandat de 4 ani la conducerea societăţii căreia spune, în glumă, că-i lipseşte din portofoliu numai Aeroportul. "ADP oferă orădenilor cele mai diversificate servicii. Prin pieţe - hrana, prin Zoo, ştrandul Ioşia şi Aquapark - relaxarea, odihna şi divertismentul, prin adăpostul Grivei - siguranţa, iar celor care nu rezistă la acestea, un loc de veci la Cimitirul municipal", glumeşte Andrica.

"Câştig mai puţin ca un necalificat"

- Ce v-a determinat să candidaţi pentru încă un mandat la şefia ADP? Banii, funcţia, vizibilitatea publică? Cât câştigaţi ca director?

- În 2010, când am venit, am demarat proiecte importante de modernizare a pieţelor şi a celorlalte subunităţi. Îmi pare normal să le duc la bun sfârşit. Nu mă interesează banii. Salariul meu e de 7.500 de lei în mână, dar dacă împărţim pe oră, câştig mai puţin ca un necalificat. Încep dimineaţa la 7 şi intru în casă la 11 seara. Când alţii au weekend sau sărbători, noi avem mai mult de lucru...

- Care e cea mai mare reuşită a mandatelor de până acum? Dar cel mai important eşec?

- Cea mai mare reuşită e că am făcut ADP să se autofinanţeze. În prima etapă am introdus plata anticipată. Nu există datornici, pentru că până la sfârşitul lunii curente se plătesc toate chiriile pe luna viitoare. A doua etapă a fost identificarea tuturor terenurilor, construcţiilor, spaţiilor comerciale şi încheierea de contracte. În etapa a treia am încărcat toţi angajaţii cu cel puţin 6 ore de muncă pe zi. Automat, de la 247 am rămas cu 125. Abia după preluarea Aquapark-ului am ajuns din nou la 260 de salariaţi. Cea mai mare dezamăgire a mea a fost accidentul din ştrandul Ioşia. Justiţia s-a pronunţat, nu comentez. E dureros că a murit un copil nevinovat...

Noua Piaţă, construită în 6 luni

- Ce proiecte noi v-aţi asumat prin planul de management?

- Dorim să amenajăm o parcare la Piaţa Cetate, avem în derulare proiectul noii pieţe Obor dincolo de şoseaua de centură (care se va numi Piaţa 100) şi, spre sfârşit de mandat, vrem să modernizăm Piaţa Cetate, la care nu am avut intervenţii de amploare. La cimitir, care pe viitor nu se va mai extinde, vrem să construim cavouri, iar orădeanul doar să vină să îşi aleagă. Într-un cavou se pot înhuma 6 decedaţi, iar o familie îl poate folosi timp de generaţii.

- Cât a investit ADP pentru amenajarea vechii Pieţe Obor, care va fi mutată?

- Am investit cam 500.000 de euro, dar banii au fost deja amortizaţi, pentru că au adus profit. Mutarea pieţei nu a fost decizia mea, era convenabil să rămână pe loc pentru că ani de zile nu aveam probleme cu ea. Dar, dată fiind importanţa unei noi săli polivalente, eu cred că efortul financiar este acceptabil.

- În ce stadiu este proiectul noii pieţe? Cât va costa, cum va arăta, când va fi deschisă?

- Proiectul este finalizat, am obţinut autorizaţia CNAIR pentru conectarea la sensul giratoriu, avem acordul Autorităţii Aeronautice şi am trimis documentaţia pentru postarea licitaţiei pe SEAP. Investiţie de circa 2 milioane de euro, piaţa ar trebui construită în 6 luni. Aceasta va fi mai mare cu 3 hectare, se va întinde pe 8,3 hectare, şi va avea o parcare cu 614 locuri. Cea actuală nu are deloc. În plus, va avea 680 locuri pentru vânzarea de antichităţi şi vechituri, 830 locuri pentru vânzare auto, 32 chioşcuri în loc de 27, precum şi 4 toalete publice în loc de 2. Piaţa va avea apă, iluminat, sonorizare şi camere de supraveghere, pentru că acestea reduc infracţionalitatea. Dacă în 2010-2011 în piaţa de vechituri erau două furturi pe zi, acum avem două pe lună!

"Orarul nu va fi prelungit"

- Cum vă explicaţi scăderea vânzărilor producătorilor din Piaţa Rogerius după amenajarea ei sub forma unui centru de afaceri?

- Eu nu ştiu să le fi scăzut vânzările. Dimpotrivă. Chiria modulelor a ajuns prin licitaţie de la 90 la 420 de lei pe metru pătrat, deci putere de cumpărare există...

- Ce le răspundeţi comercianţilor care cer prelungirea programului de funcţionare pe timpul verii de la 20 la 22, cum era înainte?

- Locuiesc în Rogerius şi ştiu oameni care, decât să stea în faţa blocului, preferă să facă speculă în piaţă. Orarul nu va fi prelungit. Într-o piaţă trebuie să faci şi curăţenie, şi nu poţi printre clienţi şi vânzători.

- Comercianţii se plâng de nivelul ridicat al taxelor, mai ales cei care au închiriat spaţii închise. Mai sunt spaţii neînchiriate?

- Taxele au rămas aceleaşi din 2010 până în februarie 2017, când au crescut cu 10%. Chiria pe o masă era 215 lei, iar acum e 230 lei. Adevărul este că avem spaţii încă neînchiriate, mai ales în sectorul fast-food de la etajul Pieţei Rogerius. Am scăzut preţurile sub cele din piaţa veche, dar tot n-am reuşit să închiriem terasa. Cred că sunt deja prea multe localuri în zonă...

Aquapark-ul e plin!

- Este normal ca în plin sezon estival parcarea din faţa Aqapark-ului să fie în şantier? Cine este vinovat?

- Mie îmi pare normal. Lucrarea este a Primăriei, Aquapark-ul este doar beneficiar, dar e bine că se lucrează. Va creşte numărul locurilor de parcare şi se va fluidiza traficul. Nu pot învinovăţi pe cineva că lucrează.

- Care este gradul de ocupare a Aquapark-ului? Şi cât de profitabil este? Ce măsuri luaţi pentru eliminarea cozilor?

- Aquapark-ul e plin! La amiază nu se mai poate intra pentru că nu mai sunt locuri. Pentru eliminarea cozilor vindem bilete anticipat online şi la casieriile Aquapark-ului. Cei care îşi iau bilete în ziua precedentă până la ora 21 sunt deserviţi de o casă specială. Căutăm acum automate pe care să le montăm în hol, iar cei care nu mai au bani pe brăţară să poată ieşi fără să stea la coadă. Aquapark-ul merge pe profit. N-o să dau sume, dar dacă în iarnă aveam 18.000 de clienţi pe lună, în iunie au fost 36.000, iar în iulie avem deja 42.000 de vizitatori.

Thailandezele nu vin!

- Cum aţi rezolvat problema personalului la Aquapark?

- Pentru că în Oradea nu am găsit personal, am adus din Cheşereu oameni dispuşi să lucreze la curăţenie, gătit sau vândut. Am luat două microbuze cu care îi ducem şi îi aducem. Căutăm în continuare personal pentru servicii auxiliare, dar nu găsim. Am fost după maseuze thailandeze până la Budapesta. Mi-au spus că nu vin. Thailandezele spun că românii nu ştiu engleză, iar cum ele nu ştiu româneşte adaptarea ar fi foarte grea.

- În ce stadiu este proiectul hotelului din Aquapark şi cât de util va fi în condiţiile în care e înconjurat de alte spaţii de cazare?

- ADP a efectuat un studiu de oportunitate pe care l-a înaintat Consiliului Local. Ar fi vorba de o investiţie de 2,5-3 milioane de euro într-un hotel cu 100 de camere, model Ibis. Fiind un hotel de 3 stele, nu le-ar concura pe cele din jur. La noi ar veni tineri care nu ţin atât de mult la confort. Aşa am vinde la pachet camera şi Aquapark-ul...

"Jumătate din clienţi sunt clujeni"

-  Ce măsuri veţi lua pentru îmbunătăţirea condiţiilor din Ştrandul Ioşia, văzut de orădeni ca o alternativă ieftină, dar lipsită de calitate?

- Vă înşelaţi. Ştrandul nu mai este imaginea pensionarilor, ci a tinerilor. Au apărut fetiţe topless în ştrandul Ioşia! Vom încerca să accesăm fonduri europene pentru modernizarea lui. Nu vrem să facem alt aquapark, ci un ştrand cu o bază de tratament, pentru că este singurul cu apă termală nefiltrată.

- Dacă există un asemenea apetit, de ce nu luaţi în calcul construirea unui nou ştrand? Sau, de ce nu, extinderea Aquapark-ului...

- Noi avem două avantaje. Primul - că la Cluj nu au apă geotermală, aşa că peste jumătate din clienţi sunt clujeni, iar al doilea - vecinătatea cu staţiunea Felix. Aquapark-ul are foarte mulţi clienţi veniţi din Băile Felix. Stau la pensiuni, că e mai ieftin, şi vin pentru tobogane şi condiţii mai bune. Totuşi, deocamdată nu se pune problema extinderii. În ciuda numărului mare de vizitatori, nu putem spune că aşa va fi şi la iarnă. Poate e un boom, poate doar curiozitate...

Zoo cu ... cătreţ

- Câţi câini vagabonzi mai sunt în Oradea? Câţi sunt adoptaţi şi câţi eutanasiaţi?

- Mai sunt foarte puţini câini vagabonzi. Ridicăm câinii inclusiv din comunele din jur pentru că apăreau în oraş haite care nu puteau proveni din gospodăriile orădenilor. Acum avem în adăpostul Grivei 80 de câini. Pentru cei care vor câini de pază îi ducem gratis pe o rază de 60 de kilometri, deparazitaţi, vaccinaţi şi cipaţi. Eutanasiem doar câinii bolnavi sau agresivi. Majoritatea sunt însă adoptaţi.

- Ce măsuri veţi lua pentru transformarea Grădinii Zoologice într-un punct de atracţie?

- Am modernizat Grădina Zoologică, am extins-o şi colaborăm cu cele din Debreţin şi Nyiregyháza, de unde primim animale. Avem însă o problemă: animalele sălbatice nu pot fi cumpărate, ci doar donate, iar pentru asta trebuie să dai ceva la schimb. Noi, neavând tineret, nu prea avem ce oferi... Vrem să atragem copiii prin amenajarea unei gospodării ţărăneşti din Bihor. Micuţii nu mai au bunici la ţară şi nu văd animale domestice nici măcar la televizor. Vrem să amenajăm un grajd, cu coteţ, cătreţ, cuptor de pâine, câine, cal, vacă, porc, tot...

"Sunt omul negru"

- Toaletele publice gestionate de ADP sunt deteriorate şi murdare, şi se închid la ora 15, tocmai când oamenii încep să iasă în oraş...

- Analizăm achiziţionarea a cel puţin 10 toalete publice cu autocurăţare. Când tragi apa, se curăţă cu şampon nu doar vasul WC, dar şi podeaua. Investiţia ar fi undeva la 300.000 euro. E vorba de chioşcuri, ca în Berlin sau Bucureşti, care au într-o parte, cu vedere la trotuar, un spaţiu comercial cu presă, cafea şi răcoritoare, iar în spate două toalete. Spaţiul comercial ar fi o sursă de venit pentru cel care are în grijă toaletele.

- La 2 ani de la demararea lucrărilor, viitoarea parcare subterană din strada Independenţei este încă în stadiul de groapă. Cine e de vină şi cum veţi rezolva problema?

- Nu e chiar groapă, că are fundaţie. ADP a făcut în Oradea două parcări şi a început a treia. Constructorul şi beneficiarul este acelaşi, cu deosebirea că la ultima este vorba de o asociere în care municipiul a stabilit constructorul, iar RCS&RDS a dat proiectantul. Pe parcurs au apărut discuţii între aceştia şi lucrările s-au blocat. În toată povestea, eu sunt omul negru. Am spus că nu mai semnez nimic până nu deblochează situaţia. Proiectantul a fost înlocuit şi uite că deja se lucrează la hidroizolaţie şi să sperăm că anul viitor, de 1 decembrie, va fi inaugurată.

"ADP nu e instituţie de întrajutorare"

- ADP îşi amenajează un sediu nou în fostul Spital de Boli Infecţioase. De ce era nevoie de alt sediu?

- O societate de importanţa ADP nu era normal să rămână în spaţii insalubre în Piaţa Cetate. Când am făcut parcarea de pe strada Tribunalului am cerut Primăriei să ne dea clădirea dărăpănată de lângă, veche din 1865, s-o reabilităm şi s-o folosim ca sediu. Sediul vechi va fi demolat pentru a amenaja o parcare în spatele blocului Cicero şi o cale de acces între străzile Cantemir şi Griviţei. Doar clădirea de birouri va rămâne, o vom folosi ca arhivă. În 15 august sper să fim deja în noul sediu.

- ADP a încheiat anul trecut cu un profit de 700.000 de euro. N-ar fi fost de preferat ca aceşti bani să se regăsească în scăderea tarifelor şi taxelor?

- ADP este societate comercială, nu instituţie de întrajutorare, nu poate presta servicii de calitate fără resurse financiare. Profitul se întoarce la orădean sub formă de investiţii. Reabilitarea pieţelor, a cimitirului şi a parcărilor se fac pe bani. Şi apoi, n-ar fi corect. Îmi pare normal să avem tarife mici la învăţământ şi sănătate, nu la divertisment şi relaxare.

- Ce v-a determinat ca la alegerile din PNL Bihor din aprilie să faceţi echipă cu viceprimarul Florin Birta, ajuns preşedinte al organizaţiei municipale în detrimentul lui Mircea Mălan? Alegerea ca vicepreşedinte al organizaţiei judeţene înseamnă că vă pregătiţi pentru o carieră politică?

- Prefer să nu spun prea multe. Analizând rezultatele de la alegerile locale, în special cele de la judeţ, am considerat că organizaţia municipală are nevoie de o schimbare. Nu mă pregătesc pentru o carieră politică, dar consider că experienţa mea în management poate fi folosită şi în activităţile organizaţiilor municipale şi judeţene. Eu cred că oamenii vor lideri politici care să facă, nu care spun ce şi cum ar trebui făcut...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
@crisan
Mi se pare mie sau intrezaresc o nuanta de ironie?! Ai dreptate, acest ins (domn e mult spus!) este bun la locul sau. Din pacate e bun doar pt. cel care l-a pus acolo, dar pt. noi, oradenii, e o pacoste. Si inca una costisitoare!
Postat 05 August 2017, 06:55 de pinonel
@TDS
Cu întrebările tale ai dreptate!,dar să nu uităm că nu e obligatoriu să ai școli înalte ca să fii bun.Sunt proaspeți masteranzi care cerșesc un loc de vânzător,și își pun diploma la vedere,dând de înțeles că vor leafă mare.Mișcare greșită.Vor fi automat respinși.Nu că am simpatii pentru acest domn,dar sunt sigur că e bun la locul său.Alții pierd vremea,sunt plictisiți,sau depășiți de probleme,deci o lasă baltă.
Postat 04 August 2017, 12:43 de crisan
E ieftin si la-ndemana, asa se incepe
apoi in zone cu dare de mana... Andrica asta :)))) naiv
Postat 04 August 2017, 02:29 de ADINA
!!!!
@oradea_mea_si_a_ta : Bag samă că n-ai citit atent ! În primul meu comentariu am vorbit despre vârsta târzie la care stimabilul ADP-ist a intrat la facultate ( așa că sunt suspiciuni rezonabile că....)dar i-am pomenit în context și pe Mintaș sau Bodog. Acuma ce să fac dacă Mang sau Pasztor nu se califică la așa ceva ? Surpriză: nici Bolojan nu intră în categorie !
Postat 03 August 2017, 15:50 de TDS
@Oradea mea, dar nu si a ta!
O spun pt. a nu stiu cata oara, nu am votat si nu voi vota nici cu psd-ul, nici cu adunatura asta de ,,liberali"! Oricum, nu-i treaba magarului de unde beau oile apa. Si sunt mai afectat, pecuniar dar mai ales sentimental, de netrebniciile liberalilor oradeni decat de tampeniile celor care conduc judetul. Pe de alta parte m-am bucurat ca alde malan, adica liberalii birtinezului, au pierdut la limita conducerea Bihorului. Nu cred ca-ti poti imagina, sunt putini care pot, ce ar fi insemnat un judet incaput pe mana birtinezului si a clicii lui. O Oradea multiplicata de zece ori, cu zece dealuri Ciuperca lunecand la vale, cu zece drumuri care nu duc nicaieri, de zece ori mai multi arbori taiati... cheleau astia muntii... Doamne, ai mila de noi si pazeste-ne de cel rau!
Postat 03 August 2017, 15:49 de pinonel
"ca calul"
Dragi comentatori always anti: ati parea credibili daca ati avea aceleasi pareri si despre ilustrii conducatori de la judet sau guvern care nu sunt cu nimic nici mai prejos si nici mai presus decat cei de la municipiu. Dar atat timp cat atacati doar incompetentii de la municipiu si pe cei de la judet sau guvern ii treceti cu vederea, sunteti doar niste postaci, cu voie sau fara voie. Adica vedeti "ca calul". Apreciez totusi timpul acordat documentarii detaliate, atunci cand aveti un interes. Va recomand ca timpul respectiv sa il folositi mai cu folos, daca nu in interesul comunitatii, macar a familiei dv.
Postat 03 August 2017, 15:28 de oradea_mea_si_a_ta
@tsd
Ai dreptate, pe mana cui a ajuns Oradea si oradenii.... Doi luzari carora n-ai sti ce sa le dai de lucru prin curte (data fiindu-le ,,priceperea") si care de isteti ce sunt au falimentat niste saracii de tarabe, conduc o urbe cu aproape 200.000 de locuitori! O conduc cum conduceau caruta prin noroaiele ulitelor natale, dintr-o groapa in alta.
Postat 03 August 2017, 14:33 de pinonel
DA-O-NCOLO DE BANCA ! MAI BINE LA ADP !
Și poate ne spune D-l Andrica cum s-a adaptat la noul loc demuncă ( ADP, adică ) d-na Florea ( soția lui Eduard Augustin Florea, cel adus în Primărie / conform propriei declarații / de către " 3 în 1 ". Adică nu concurs, nu nimic ! I-a oferit postul !!!! )
Postat 03 August 2017, 09:59 de TDS
GHITA, GHITA
L-am uitat pe frigotehnistul Ghiță Sârb ! " C O S E U R " scrim, " C O S E U R " pronunțăm !
Postat 03 August 2017, 09:52 de TDS
DE CE ?
Conform CV-ului regăsit pe internet, d-l Liviu Andirca ( născut / cfm. logicii în 1956 / a absolvit Llceul Industrial pentru Construclii de Mașini Oradea în 1976 ( perioada liceului fiind de cinci ani, 1971-1976 ). Întreb și eu : de ce nu a intrat la facultate în 1976 ? De ce de la absolvirea liceului au trecut 23 ( douăzecișitrei !!!!!!!!!! ) de ani până a intrat la Sorbonica ? Adică pe la 43 ( patruzeciși trei ) de ani ! Păi l-a depășit cu mult până și pe “ 3 în 1” ! De regulă în astfel de situații se dau explicații de genul : “ părinții nu au avut posibilitatea să mă țină la facultate “ ! Sau: “ eu am vrut la teologie dar mi s-a respins dosarul din cauza părinților care erau membri PCR” ! MINCIUNI SFRUNTATE ! În perioada comunistă nu trebuia decât să iei admiterea ! Restul se rezolva prin Bursă ! Iar părinții lui “ 3 în 1” este exclus să fi fost persoane atât de….comuniste în Huedin încât odraslei să-I fie respins dosarul ! Dar pe această linie lista este vastă în rândul politicienilor ! Mai ales liberali ! Dar nu numai ! La loc de frunte se situează evident și GĂVRILĂ GHILEA ( cu liceauăle făcute în fapt de seară ), dr. MINTAȘ, dr. Bodog. etc. L-aș mai întreba pe D-l Andrica dacă a fost ușor masteratul la Vasile Goldiș Arad ????? ÎN DREPT !
Postat 03 August 2017, 09:37 de TDS

FOTO BIHOREANUL

  • 'Ruşine să vă fie!': Sindicaliştii BNS au pichetat Prefectura în semn de protest faţă de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat (FOTO / VIDEO)
  • Ne enervează: Pista artificială pentru alergat din parcul Brătianu a fost vandalizată încă înainte de a fi gata (FOTO)
  • Peste 100 de voluntari, majoritatea localnici în Sîntandrei, au plantat o perdea verde în jurul unei ferme de vaci (FOTO)
  • Paradă în Piaţa Unirii: 28 de maşini de epocă au fost admirate de orădeni (FOTO)
  • Grădiniţa Mina, cea mai nouă din Oradea, a fost sfințită sâmbătă (FOTO)
  • 'Caravana cu medici': Controale medicale gratuite, sâmbătă, la Primăria Sînmartin (FOTO)
  • Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, la Oradea: De la anul, elevii vor avea manuale unice, iar legea educaţiei va fi schimbată (FOTO)
  • Bolojan anunţă un proiect de 10 milioane euro: extinderea Spitalului Municipal cu o clădire pe 6 niveluri, doar pentru copii (FOTO)
  • Grădiniţa 'italiană': Pentru a ajuta comunitatea din cartier, biserica greco-catolică din Velenţa a amenajat o grădiniţă modernă şi foarte căutată (FOTO)
  • Atenţie, pietoni! Gardul depoului de pe Ştefan cel Mare e pericol public (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON