URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iulie 2017, 08:50

La adio, tu! Delia Ungur a "dezertat" la concurenţă cu tot cu o parte din angajaţii de la ADLO

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea, Delia Ungur, până de curând unul dintre managerii preferaţi ai primarului Ilie Bolojan, a părăsit săptămâna trecută barca municipalităţii fără să mai aştepte finalul de mandat, adică sfârşitul acestei luni.

Femeia a preluat deja conducerea "concurenţei" din subordinea Consiliului Judeţean, firma Parcuri Industriale Bihor, iar plecarea ei a declanşat o adevărată hemoragie de personal în ADLO.

Află câţi angajaţi şi-au dat demisiile, pe blogul www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
!
Sunt unii care se laudă o singură dată (la început, de obicei) şi fac lucrarea de trei ori!
Postat 13 Iulie 2017, 15:59 de eutanasiu
Cine nu ar vrea bani mai multi pe munca mai putina?
Degeaba pleaca sefa Eurobusiness Park (care chiar a facut treaba buna, merita felicitari pentru asta) cu jumatate din echipa la Parcuri Industriale Bihor, al Consiliului Judetean, unde se angajeaza 65 de noi angajati (care nici nu vin la munca), cresc cheltuielile anuale cu o diferenta de 6 milioane de euro pe an, si nu se gasesc 1,5 milioane de euro in buget pentru a se lucra efectiv la parcul industrial, mai mult decat niste desene pe hartie si un site, sa se aduca infrastructura efectiv pe amplasament. Degeaba ai datele de contact ale unor investitori, ca nu vine nimeni in Tileagd fara sa ai infrastruictura si dotari: drum, apa, gaz, canalizare, electricitate. Oricum, si ea si-a indeplinit obiectivul conform zvonurilor de la inceputul conflictului, dinainte sa isi dea demisia, cum ca cere marire salariu la 8.000 lei lunar (peste 21.000 eur pe an). La Judet, unde nu sunt bani de investitii, se pare ca ii primeste, salariu marit. Acolo nu conteaza eficienta banului public, ci confortul angajatului la stat. Nu ma surprinde ca inca jumatate din echipa prefera mai putina munca pe mai multi bani. Totusi, bula se va sparge ca nici la judet nu au bani de salarii decat pana in luna octombrie (oare vor incepe atunci epurari politice si concedirea celor din echipele anteriorare?). De unde sa fie bani pentru investitii? Parca si vad cate cursuri, plimbari, vacante si conferinte, prin toata tara si in strainatate ii va plati judetul acestei echipe, decontari inghitite pe neverificate. S-a eschivat de la concurs legal pe post, unde tot ea ar fi fost favorita din cauza experientei (doar sa isi pastreze pozitia, nu sa inlocuiasca pe cineva nou) si se poate chiar interpreta asa si refuzul de a fi acceptata in consiliul de administratie (pentru ca avea rezervat postul de director executiv). Consiliul judetean are doar activitate de PR si nimic altceva: lauda un proiect de 20 de ori, comunicat de presa la fiecare foaie obtinuta desi nu e ceva semnificativ sau la fiecare alocare de 2% din bugetul necesar lucrarii sau la o intentie de proiect care mai tarziu trebuie completat si anuntat ceva nou la el, o alta stire, o ciorba reincalzita. Totusi se vede clar ca nu au bani pentru investitii, si prioritatea sunt salariile pentru membri de partid si alocari pentru ONG-urile appropriate, spre deosebire de Oradea unde primaria aloca 30% din bugetul prorpiu pentru investitii, chiar si fara fondurile europene. La judet, pentru orice proiect anuntat se asteapta doar fonduri europene ca din bugetul propriu sunt bani: Nu au activitati care sa genereze venituri, iar putinele pe care le au (centrala pe biomasa de la Sacuieni a fost capusata cu Kiss (udmr) director acolo plus ajutoare de la PSD, Societatea de Paza la fel).
Postat 13 Iulie 2017, 11:34 de unu
logic, de asteptat
Pe 8.000 lei salar marit, fara concurs, toate pretentiile satisfacute din bani publici, fara concurs, cu decontari deplasari, conferinte, vacante si cursuri in tara si international.
Postat 13 Iulie 2017, 11:32 de unu
Individa asta e dubioasa rau
si nu pentru ca s-a certat cu Bolojan. Are un istoric bogat de fapte cu iz vadit de arivism!
Postat 13 Iulie 2017, 10:30 de User anonimizat
IUBITA MEA SĂ NE-ARUNCĂM ÎN VALURI
Această individă a șoptit multe dintre secretele lui Bolojan ! La fel va face și în continuare !
Postat 13 Iulie 2017, 09:18 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON