URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Februarie 2013, 14:35

Jos paharul! Câţiva bihoreni luptă cu dependenţa întâlnindu-se în grupuri de Alcoolici Anonimi

Jos paharul! Câţiva bihoreni luptă cu dependenţa întâlnindu-se în grupuri de Alcoolici Anonimi EVADARE ÎN STICLĂ. Paradoxal, atât alcoolicii cât şi psihologii sunt de acord că băutura este o modalitate de a fugi de problemele cotidiene. "La început bei ca să te simţi bine, iar apoi ca să nu te mai simţi rău...", zice unul dintre dependenţi
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Eşti supărat? Bea ceva şi-ţi trece!". Aşa ajung mulţi să-şi facă din băutură cel mai bun prieten, fără să realizeze că, pe nesimţite, rămân fără familii, locuri de muncă, sănătate. Fără viaţă.

BIHOREANUL a făcut o incursiune în lumea alcoolicilor, în care se chinuie deopotrivă persoane care nici nu-şi dau seama că au nevoie de ajutor, dar şi indivizi care, ca printr-o minune, ajung să realizeze că trebuie să-l ceară celor din jur. Şi aşa nimeresc, aceştia din urmă, într-un grup anume creat pentru ei: Alcoolicii Anonimi.

"Am pierdut tot..."

Pe la 30 de ani părea să aibă totul. Având o meserie bună, de inginer, şi o firmă proprie, bărbatul era fericit alături de soţie şi de cei doi băieţi ai lor. "Am avut o viaţă uşoară, boemă. Am obţinut lucrurile destul de uşor şi repede. Cred că de bine ce mi-a fost am luat-o pe ulei", povesteşte Lucian. Cum s-a întâmplat să cadă în patimă? Aproape pe neştiute. "În tinereţe beam la ocazii, dar apoi, când credeam că am ajuns propriul meu stăpân, puteam bea oricând, inclusiv la birou. E adevărat, munceam din greu, iar băutura era ca un drog. Îmi dădea iluzia că dacă beau mai pot trage 2-3 ore", se destăinuie el.

În timp, a ajuns dependent fără să-şi dea seama. Simţea doar că nu mai poate fără alcool. "Nu eram agresiv, toţi cei din jur mă iubeau, dar mi-am neglijat total responsabilităţile în familie. Eu doar munceam şi beam. Atât", povesteşte Lucian. Abia după câţiva ani a realizat că a ajuns robul paharului, dar nu se mai putea opri. "Am pierdut o casă, afacerea, alte locuri de muncă...". Cel mai mult l-a durut, însă, că şi-a pierdut familia, după ani de chin, soţia alegând să-l părăsească pentru a-i proteja pe copii. Din disperare, până şi propria mamă l-a dat afară din casă. "Am rămas singur. Singurii mei prieteni erau cei din cârciumă...".

Salvarea de la 6

06 Gheorghe Paina.jpgÎn Bihor nu există o statistică a persoanelor care suferă de alcoolism. Se bănuieşte doar că mii de bihoreni sunt afectaţi de această boală, iar asta mai mult după numărul celor care ajung la Urgenţe în stare de ebrietate extremă. Doar anul trecut au fost internate la Pavilionul 3 al Secţiei de Neurologie şi Psihiatrie 359 de persoane cu "tulburări mintale şi comportamentale cauzate de alcool şi droguri", după cum spune dr. Gheorghe Paina (foto). "De obicei ajung la noi cu sindrom de sevraj alcoolic, care intervine atunci când, din diferite motive, întrerup consumul. Atunci tremură, transpiră, au halucinaţii, pot deveni violenţi, ne agresează verbal şi fizic".

Puţini alcoolici se internează de bunăvoie, înainte să sufere de sevraj sau să fie obligaţi de familii. "Treptat, alcoolismul deteriorează organismul, provocând gastrite, ciroze hepatice şi afecţiuni psihice. Când ajung aici, mulţi au halucinaţii, vor să rupă uşi, să sară pe geamuri", descrie doctorul. Dar "clienţii" de la "6" nu sunt, evident, singurii dependenţi de alcool, fiindcă mulţi ajung pe paturile altor spitale, pentru că au şi alte afecţiuni. În schimb, cu toţii se feresc să afle lumea: "Societatea îi stigmatizează şi îi ironizează pe alcoolici, chiar dacă şi alcoolismul este o boală", zice Paina.

Înapoi în crâşmă

Tratamentul primit de alcoolici la Psihiatrie constă practic într-o aşa zisă cură de reechilibrare hidroelectrolitică, adică de detoxifiere, în cadrul căreia, pe parcursul a 10-14 zile, li se fac perfuzii cu glucoză, vitamina B1 ori B6 şi alte medicamente care le "spală" organismul. Odată ce-şi revin cât de cât, mulţi cred că s-au şi vindecat. Nu e, însă, aşa simplu...

"Le recomandăm psihoterapie, pentru tratarea dependenţei, dar alcoolicii se întorc în societate, unde se lovesc de aceleaşi probleme şi ajung din nou în cârciumi. Din nefericire, avem recăderi relativ frecvente", spune doctorul Paina, care a văzut de nenumărate ori aceiaşi pacienţi în saloane. Aşa că tocmai experienţa îl face să fie rezervat în privinţa şanselor unui alcoolic de a renunţa total şi definitiv la băut.

Meditaţie în izolare

Există, totuşi, şi oameni care s-au "lăsat" şi spun că alcoolismul poate fi tratat cu succes. Dar nu cu medicamente. Principiul acestora este că, de vreme ce dependenţa de alcool este cauzată adesea de depresii, supărări şi frustrări, iar băutura e un soi de "anestezic", tocmai de aceea alcoolicii au nevoie de multă terapie.
Unul dintre cei care cred că alcoolicii se pot trata e chiar Lucian, cel care recunoaşte că pierduse totul din cauza beţiilor.

"Nu mai beau de 6 ani", spune el. Primul pas l-a făcut, aşa cum psihologii le recomandă tuturor, într-o clinică de profil. El a ajuns la clinica Nazaret, patronată de Crucea Albastră, care funcţionează în localitatea Şura Mică, lângă Sibiu, şi unde a stat două luni. "Tot familia a strâns bani să-mi plătească tratamentul. A fost ultima mea şansă".

În izolare, cu ajutorul psihoterapiei individuale, adică prin discuţii purtate cu un psiholog despre problemele care l-au făcut dependent de alcool, dar şi a celei de grup, în cadrul căreia pacienţii discută între ei deschis, a reuşit să obţină abstinenţa. "Majoritatea au probleme cu stima de sine. Eu am realizat că mai am multe de făcut în viaţa asta. Nu sunt o victimă...", se încurajează acum Lucian.

Solidaritate împotriva paharului

06 Cristian Masaric.jpgPentru a-şi întări voinţa, bărbatul a căutat un grup de sprijin în Oradea. La vremea aceea, în 2006, tocmai fusese înfiinţat unul afiliat asociaţiei internaţionale Alcoolici Anonimi (fondată în 1935), care funcţiona pe lângă Fundaţia Încrederea. "Făceam şi înainte consiliere individuală cu alcoolicii, dar ne-am dat seama că faptul că-şi împărtăşesc reciproc poveştile unii altora îi ajută mai mult", povesteşte preotul Cristian Masaric (foto), consilier al fundaţiei.

Ajuns acum la 50 de ani, Lucian a devenit chiar coordonatorul întâlnirilor grupului, mai ales că după ce s-a lăsat de băut a urmat o facultate de psihologie. A reluat şi legătura cu băieţii şi cu fosta soţie, iar acum se consideră un om împăcat. "Nu mă mai tentează alcoolul şi ştiu că diferenţa dintre mine şi boschetarul de pe stradă e doar o întindere de mână spre pahar".

Întâlnirile Alcoolicilor Anonimi din Oradea au loc de două ori pe săptămână şi sunt deschise oricui îşi doreşte să se lase de viciu, fără să trebuiască să achite nicio taxă. Nou-veniţii trec prin aşa-numiţii "12 paşi": întâi trebuie să conştientizeze că alcoolul le stăpânea viaţa, apoi să creadă în posibilitatea vindecării, să-şi recunoască problemele morale pe care le au şi să le depăşească. Din procesul vindecării face parte şi întocmirea unei liste cu toate persoanele cărora le-au greşit şi de la care trebuie să-şi ceară iertare. După toate acestea, dependenţii sunt încurajaţi să transmită mesajul şi altor alcoolici, cărora le pot demonstra că, aşa cum au reuşit ei, pot reuşi şi aceştia să scape de patimă.

Fără cale de întoarcere

Grupul Alcoolicilor Anonimi de la Încrederea nu înseamnă însă doar atât. Destăinuindu-şi poveştile, membrii îşi devin unii altora confidenţi şi pot vorbi deschis despre orice îi macină. "Totul e să avem încredere unul în altul şi să fim total sinceri", explică Lucian.

Obţinerea abstinenţei e doar prima provocare, căci problemele care au determinat dependenţa încă zac în interiorul fiecăruia. Aşa că, deşi n-au mai pus picătură de alcool în gură de multă vreme, membrii încep fiecare şedinţă prezentându-se cu cuvintele: "Sunt Cutare şi sunt alcoolic". "Adesea, când se simt siguri, pot să recadă, căci cred că deţin din nou controlul", explică preotul Masaric. Ca urmare, pentru a rezista ispitei, alcoolicii apelează la diferite metode. Unii o iau ca pe o luptă de fiecare zi, spunându-şi "Azi nu beau!", şi aşa ajung să adune ani de abstinenţă. Alţii poartă în portofele bileţele pe care şi-au scris ce câştigă, dar mai ales ce ar pierde dacă s-ar apuca din nou de băut.

Că tentaţia poate învinge din nou o confirmă un alt membru al grupului: după trei ani de abstinenţă, n-a mai rezistat ispitei şi a căzut din nou în păcat. "M-am speriat că tot efortul de până atunci s-a dus naibii, dar noroc că am cerut ajutor imediat. Nu prea poţi trece peste asta singur...", zice bărbatul de 50 de ani. Recăderea a venit după trei ani de când ieşise dintr-o clinică de dezalcoolizare, de la Târgu-Mureş, unde s-a internat abia după ce s-a trezit în stradă. "După 15 ani în care tot timpul am avut ceva la bord, m-a dat afară nevasta. Mai bine mă dădea mai repede", spune el. Între timp, femeia l-a iertat şi l-a reprimit acasă.

Speranţe şi-n Bihor

O mână de ajutor încearcă să le întindă alcoolicilor şi angajaţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, însă în regim de ambulatoriu, nu de internare. O dată sau de două ori pe săptămână alcoolicii pot urma aici şedinţe de consiliere psihologică şi pot primi, cu prescripţie de la specialist, medicamente care să le provoace repulsia faţă de alcool.

Din judeţ lipseşte, însă, un centru de reabilitare, cum sunt cele din Sibiu, Cluj ori Mureş, unde dependenţii să se poată interna pentru o terapie avizată şi furnizată de echipe mixte de medici şi psihologi, aşa că dependenţii sunt nevoiţi să meargă în alte oraşe sau chiar în Ungaria, şi să suporte costuri de 1.500-1.700 lei pe lună, ori mai mult.

Speranţe, totuşi, există, pentru că un al doilea grup de Alcoolici Anonimi, format cu trei ani în urmă sub tutela Centrului Don Orione, şi-a propus să înfiinţeze un astfel de aşezământ în Oradea. "Am primit spaţiu şi sprijin de la Don Orione şi sper că peste un an şi jumătate centrul să funcţioneze", zice liderul grupului. Ceea ce, pentru destui tovarăşi de chin, ar însemna un ajutor în plus. Pentru că, indiferent dacă familiile ori ei înşişi recunosc sau nu, alcoolismul e o boală dură, iar vindecare nu există. Doar luptă continuă...


"GREU DE SCHIMBAT"
Chin pentru familii

La Fundaţia Încrederea se reuneşte de două ori pe săptămână şi un grup de aşa-numiţi co-dependenţi, soţiile sau soţii persoanelor dependente de alcool. După ani de suferinţe îndurate alături de partenerii lor de viaţă, co-dependenţii învaţă pas cu pas cum să reacţioneze la comportamentul alcoolicilor, fie ei abstinenţi sau nu. "Primul lucru pe care trebuie să-l ştie soţii sau soţiile unor alcoolici este că, singuri sau singure, nu îi pot schimba. Îi pot ajuta, însă, dacă nu mai preiau responsabilităţile tovarăşilor de viaţă, ci îi determină să le ducă ei mai departe, să fie responsabili", spune preotul Cristian Masaric, cel care conduce grupul Alcoolicilor Anonimi de la Încrederea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
fariseismul Statului
Atat timp cat statul isi va carpi bugetul cu sume imense stranse din taxe, accize, etc, puse pe tutun si alcool, nimanui nu-i va pasa ca tutunul si alcoolul, niste droguri care dau o dependenta GARANTATA de care scapa DOAR 7% (!!!), secera vieti, destine....
Postat 19 Februarie 2013, 09:20 de fiscul
betia reflecta slabiciunea umana
toate problemele psihice si alcoolice incep de fapt din familie, din traumele copilariei, atunci cand un tata abuziv, alcoolic si o mama agresiva, isterica taie nemilos din increderea copilului in propriile lui forte! ii distruge increderea in sine, in induce senzatia de inferioritate fata de ceilalti. in familiile in care exista liniste, caldura, iubire, chiar daca nu sunt bani, toti copiii cresc frumos si se ajuta intre ei. cand intervine problema banilor, multi clacheaza, fie pentru ca banii sunt singura valoare din casa, fie ca sunt prea multi si iti creaza impresia ca esti cel mai tare.
Postat 17 Februarie 2013, 21:39 de roger
Nuantare
Tot respectul pentru munca acestor oameni ! Am de nuantat cate ceva din experienta personala . Consider ca alcoolismul este o boala cauzata in principal de singuratate si de pierderea respectului de sine . Singuratate inseamna absenta unui prieten de valoare , caruia sa iti deschizi inima si de care sa asculti neconditionat . Familia nu are legatura cu aceasta . Daca ai un astfel de prieten esti norocos, daca nu, acesti Alcoolici Anonimi sunt acesta .Acesta te va respecta neconditionat, te va ajuta sa iti recastigi increderea in fortele proprii si iti va deturna atentia de la alcool . Poti sa te descurci si singur dar trebuie sa ai o extraordinara tarie de caracter si incredere de sine. Consider ca este o greseala sistarea completa a alcoolului pentru ca nu consumul de alcool este problema ci cantitatea si conjunctura in care e consumat . Mai curand trebuie deturnata atentia catre preocupari constructive si mobilizatoare, care restabilesc increderea in fortele proprii. Considerand alcoolismul o boala ,trebuie sa i se acorde alcoolicului acelasi respect ca oricarui bolnav , cu tratamentul de rigoare , descris mai sus.
Postat 17 Februarie 2013, 01:22 de Co dependent
Psihologia
La Sectia de Neurologie si Psihiatrie, sunt destui psihologi care ar putea face psihoterapie cu bolnavii internati, dar psihologii de acolo se ocupa de propriile cabinete sau ale altora. Alcoolismul cat si multe alte boli mintale se trateaza cu psihoterapie si nu cu pumnul de medicamente scumpe, dar daca n-ar consuma medicamente , medicii n-ar mai vedea lumea pe banii firmelor de medicamente.
Postat 16 Februarie 2013, 19:48 de Hipocrate
betivi intretin contrabanda la accize :))
Primarul trebuia sa concesioneze un teren de cel putin 10 ha pentru ca sa sustina o fundatie care sa spele de patima alcolului toti betiviani din Oradea ,nu conteaza clasa sociala ca sunt o apa si pamant cand sug din sticla :)))) reeducati taranismul migrat la ORAS, urgent !Am vazut betivi inariti inclusiv in PDL< PPDD,UDMR,USL, JUDECATOR:)) a dat boala grea in ei rau !! PROBE sunt pe facebook cate vreti :))) nu e calomnie sau insulta e grav reflecta REALITATEA !!
Postat 16 Februarie 2013, 19:01 de oradea marcat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON