URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Noiembrie 2017, 08:03

Joaca cu libertatea: Trei judecători de la Curtea de Apel Oradea au băgat din eroare un om în puşcărie, dar nu sunt puşi să plătească

Joaca cu libertatea: Trei judecători de la Curtea de Apel Oradea au băgat din eroare un om în puşcărie, dar nu sunt puşi să plătească PRIETEN CU UNII. Numele judecătorului Antik Levente (foto) a apărut în mai multe rânduri în spaţiul public. Este cel care i-a eliberat din arest preventiv pe medicii corupţi ai Casei de Pensii, apreciind că au fost suficient ruşinaţi de presă, şi tot el a admis cererea de eliberare pe cauţiune a fostului director al Colegiului Andrei Şaguna, Răzvan Vonea, căruia soţia judecătorului îi era prietenă şi colaboratoare
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Toţi luptăm pentru înfăptuirea unei Justiţii corecte", spunea Antik Levente, judecător al Curţii de Apel Oradea, la o întrunire profesională din ianuarie 2015, dedicată drepturilor şi obligaţiilor magistraţilor. Şi tot el a încălcat principiul, câteva luni mai târziu, trimiţând pe nedrept un om la închisoare.

E vorba despre un verdict pe care, ca preşedinte de complet, l-a pronunţat împreună cu doi colegi, Adela Condrovici şi Andrei Rus. Gafa a costat Statul Român 6.000 lei, despăgubiri acordate omului care a stat după gratii vreme de două săptămâni, până când o altă instanţă a confirmat că fusese închis dintr-o eroare. Culmea e că Ministerul Finanţelor a cerut tragerea la răspundere a judecătorilor şi, deşi Inspecţia Judiciară a stabilit că au greşit, CSM i-a iertat, respingând acţiunea ca neîntemeiată!

Nu vor să răspundă

Una din marile controverse din această perioadă o reprezintă proiectele de modificare a legilor Justiţiei. În cadrul lor, dezbateri aprige au generat două probleme care, deşi vizează aspecte diferite, sunt strâns legate între ele: scoaterea de sub tutela CSM a Inspecţiei Judiciare, instituţie pusă să verifice conduita judecătorilor şi a procurorilor, respectiv introducerea unor prevederi concrete vizând răspunderea materială a magistraţilor pentru erori imputabile. Potrivit proiectului, dacă statul trebuie să achite despăgubiri pentru erori judiciare imputabile, Ministerul Finanţelor este obligat (în prezent doar poate) să se îndrepte împotriva vinovaţilor într-un termen determinat.

"Aşa cum şi la justiţiabili cine greşeşte plăteşte, trebuie să existe şi o răspundere a magistraţilor", a explicat premierul Mihai Tudose ca răspuns la acuzele celor peste 3.800 de magistraţi care în ultimele luni au semnat un memoriu, cerând retragerea proiectelor, pe motiv că ar "produce dezechilibre în sistemul judiciar".

Dincolo de declaraţii, există însă o realitate indubitabilă: până în prezent, niciun magistrat nu a fost tras la răspundere pentru erorile comise, cum spune legea, prin "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă ori gravă neglijenţă", deşi statul a fost obligat să achite victimelor despăgubiri, iar cazuri de erori judiciare sunt multe. Motivul? Inspecţia Judiciară se află sub controlul CSM, care de cele mai multe ori îi respinge concluziile nefavorabile.

Scurtarea "codiţei"

Andrei Rus, fost președinte al Curții de Apel OradeaAşa s-a întâmplat, a descoperit BIHOREANUL, şi în primăvara acestui an, când Inspecţia a solicitat CSM declanşarea unei anchete disciplinare împotriva a trei judecători de la Curtea de Apel Oradea: Antik Levente, Adela Condrovici şi Andrei Rus (foto), ultimul fost preşedinte al instanţei, pentru o decizie impardonabilă, prin care au trimis ilegal un om la închisoare.

Victima, Călin Lincar, nu este nici pe departe un sfânt. Bărbatul face parte dintr-o celebră bandă de hoţi de maşini de lux coordonată de orădeanul Horia Chiş, care a acţionat în zona de vest a ţării în perioada 2000-2003, timp în care a furat maşini în valoare de peste 100.000 euro. Prins şi reţinut în 2005, Lincar a fost condamnat definitiv în 2009 la 9 ani de închisoare cu executare, fiind eliberat condiţionat în 8 iulie 2014, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1.211 zile.

Câteva luni mai târziu, în ianuarie 2015, "afară" fiind, Lincar a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei prin care fusese condamnat pentru mai multe fapte de furt calificat şi de conducere fără permis. Descoperise că două dintre fapte - cele privind încălcarea Codului Rutier - fuseseră prescrise la data emiterii sentinţei, aşa că a cerut să-i fie şterse. Miza: scurtarea "codiţei" rămase neexecutate, aşa încât la o eventuală recidivă să i se adauge mai puţine zile, nu toate cele 1.211.

Completul care a judecat contestaţia în anulare, format din Antik Levente (preşedinte), Adela Condrovici şi Andrei Rus, i-a dat dreptate. Pe 20 aprilie 2015, magistraţii au anulat vechiul mandat de executare a pedepsei, dar au emis pe numele lui un altul, trimiţându-l din nou la închisoare, de parcă nu şi-ar fi executat pedeapsa. Greşeală care nu s-ar fi întâmplat dacă făceau un minim efort...

Statul la plată

Cert e că Lincar s-a întors după gratii, unde a stat încă două săptămâni, până pe 5 mai 2015, când Judecătoria Oradea a stabilit că soluţia de încarcerare fusese nelegală, dispunând eliberarea. Ulterior, bărbatul a dat statul în judecată şi a cerut despăgubiri, cerere care i-a şi fost admisă, prin sentinţa pronunţată pe 22 noiembrie 2015 de Tribunalul Bihor, rămasă definitivă pe 1 iunie 2016 la Curtea de Apel, acordându-i-se daune morale de 6.000 lei.

Deşi suma e infimă faţă de alte cazuri, cum ar fi cel al lui Nicolae Oros (arestat 13 luni şi judecat 6 ani pentru un omor despre care s-a stabilit că nu l-a comis, despăgubit recent cu 100.000 lei pentru perioada petrecută după gratii), Ministerul Finanţelor a sesizat Inspecţia Judiciară, cerând să stabilească eventualii vinovaţi de "gravă neglijenţă", cum cere legea, pentru a putea fi traşi la răspundere.

Prea multă muncă

Rezultatul cercetărilor n-a fost deloc măgulitor la adresa magistraţilor orădeni. Potrivit rezoluţiei înaintate de inspectorii judiciari Secţiei pentru judecători a CSM, Antik, Rus şi Condrovici nu au făcut demersurile obligatorii "pentru a lămuri cauza sub toate aspectele şi pentru a pronunţa o soluţie cu respectarea deplină a legii".

În loc să-şi recunoască greşeala, judecătorii au dat vina pe numărul mare de procese şi de sarcini de serviciu, ba chiar şi pe lipsa de experienţă, cum a fost cazul lui Antik, care a pozat în începător, susţinând că a fost "pentru prima dată când a participat la soluţionarea unei astfel de cauze, fapt ce a determinat consultarea colegilor legat de tehnica de redactare a minutei".

Şi mai hilar, colegul său de complet, Andrei Rus, a declarat că au greşit din pricina petentului şi a avocatului său din oficiu, care "au avut o atitudine procesuală la limita relei credinţe, pentru că au concentrat discuţia exclusiv pe prescripţia penală, fără a menţiona ceva legat de executarea pedepsei". Altfel spus, victimele ar fi trebuit să le facă treaba!

Apărările au fost respinse, însă, inspectorii consemnând că nici volumul mare de lucru şi nici prestaţia avocatului nu pot justifica gafa magistraţilor, care putea fi evitată extrem de uşor: ar fi trebuit doar să ceară cazierul judiciar al lui Lincar sau un referat de la Biroul executări penale, ori să solicite grefierului de şedinţă să interogheze baza de date a penitenciarelor. "Oricare dintre solicitările menţionate ar fi fost suficientă pentru a lămuri situaţia juridică a petentului condamnat", a explicat Inspecţia Judiciară, cerând CSM să-i sancţioneze pe cei trei pentru încălcarea gravă a normelor procedurale, "evidentă, neîndoielnică şi cu consecinţe deosebit de grave", pentru care "nu au nicio justificare".

Protejaţi de CSM

Şi totuşi, în opinia CSM, exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă nu constituie neapărat o abatere disciplinară! Într-o hotărâre luată cu majoritate de voturi pe 22 martie în acest an, Secţia pentru judecători a respins ca neîntemeiată acţiunea, iar Inspecţia Judiciară n-a mai atacat-o, aceasta rămânând definitivă.

Între timp, Lincar continuă să se plimbe prin instanţe, căci Ministerul Finanţelor refuză să-i plătească despăgubirile câştigate. "Ne tot judecăm şi în prezent, la un an de la pronunţarea sentinţei definitive, pentru că ANAF face tot felul de contestaţii", spune avocatul Kovacs Zsolt.

Desigur, cei trei magistraţi continuă să judece liniştiţi. Antik îşi găseşte timp şi să se războiască cu ziariştii care îi critică soluţiile, iar Rus, transferat la Curtea de Apel Alba Iulia, tocmai candidează la şefia respectivei instanţe şi pentru a avansa la gradul de judecător de Înaltă Curte. Căutaţi de BIHOREANUL, Antik şi Adela Condrovici au refuzat să discute pe marginea subiectului, transmiţând că şi-au expus punctul de vedere în faţa inspectorilor judiciari. Cum au făcut-o se vede...


CU ANTECEDENTE
Sentinţă schimbată "din pix"

Judecătorii Antik Levente Farkas şi Adela Condrovici au mai fost cercetaţi disciplinar pentru o decizie dată în procesul intentat furnizorului şi dealerilor de etnobotanice coordonaţi de fraţii Ciprian şi Ovidiu Iova. În complet cu ex-preşedinta Secţiei Penale, Gabriela Ţarcă, judecătorii l-au condamnat la închisoare cu suspendare pe furnizorul fraţilor Iova, Cristian Erimia, un recidivist din Bucureşti, după care, deşi decizia era definitivă, a doua zi - o sâmbătă - au revenit asupra ei, dispunând o cu totul altă pedeapsă, cu executare.

Abaterea a fost descoperită de Inspecţia Judiciară, care a declanşat o anchetă, cerând CSM sancţionarea celor trei pentru încălcarea Statutului magistraţilor prin "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă ori gravă neglijenţă". Şi atunci CSM a respins acţiunea, ca neîntemeiată, considerând că ilegalitatea comisă "se circumscrie unei culpe scuzabile în circumstanţele concrete ale cauzei". Hotărârea a fost luată, totuşi, cu opinie separată, unii dintre membrii CSM opinând că judecătorii au greşit, nesocotind "din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
ÎMI ASUM
@pinonel: Știu ca e răzbunător! Dar eu sunt și mai și! Să mă baneze! Când voi spune minciuni sau voi folosi obscenitati! Cu toată dragostea, sunt prea inteligent să cad in curse ieftine !
Postat 10 Noiembrie 2017, 15:35 de TDS
@tsd
Potoleste-te si termina cu bascalia, asta e razbunator si te baneaza un-doi! Auzi, ,,ca bun lingvist..."! LINGVÍST, -Ă, lingviști, -ste, s. m. și f. Om de știință care se ocupă cu lingvistica.
Postat 10 Noiembrie 2017, 12:07 de pinonel
EXPLICAȚI
@Florin Ciucaș: Ca bun lingvist ce sunteți va invit să mai aruncați o privire in DEX asupra definiției cuvântului JAPIȚÂ! Cât privește blestemul am mai precizat că nu este incriminat de legea penală și este doar o invocare, o atenționare a DIVINITĂȚII asupra unor chestiuni! Cel ce invocă un blestem NU ÎNFĂPTUIEȘTE nimic din ceea ce se regăsește în textul lui! El este / repet / cel ce atrage atenția DIVINITĂȚII asupra unor aspecte! DIVINITATEA decide dacă este așa sau nu!Ba mai mult, dacă crede că nu este nimic adevărat din ceea ce s-a spus în blestem poate sa decidă invers, adică totul să se întoarcă împotriva celui care a lansat blestemul!
Postat 09 Noiembrie 2017, 18:59 de TDS
DEONTOLOGIA SALVEAZĂ....O LAIE!
Dacă MC, FC sau AC zic despre cei de stânga ca " e " proști e OK! Dacă aceeași îi etichetează pe oponenții unificării Oradiei cu Submarin-ul drept mancatori de mici si băutori de bere, iar e de bine! Nu e nimic violent! Dacă cealaltă tabără zice ceva, vai mama ei! Nește neștiutori, inculți, burtosi, adică cei care franeaza societatea! Bine ca nu am scris de cheliosi ( ceea ce sunt dar sunt si alții din...) !
Postat 09 Noiembrie 2017, 17:14 de TDS
RE: DEONTOLOGIA SALVEAZĂ....O LAIE!
Domnule TDS (ca sa va zic asa, ca vad ca sunteti sensibil cand vi se spune pe nume), sa fii facut "mancator de mici si bere" e una, sa fii facut "japitza" si "sa fii blestemat" alta, nu credeti? Credeti ca va face cinste un asemenea limbaj?
Postat 09 Noiembrie 2017, 17:34 de Florin Ciucas
IMI MAI REPROSATI CEVA?
D-le Ilie Gavril Bolojan, Birtin / Alesd / Oradea /, acum e OK?
Postat 09 Noiembrie 2017, 16:59 de TDS
STĂPÂNE, M-AM CONFORMAT...
@Moderator: Dragi concetățeni! V-as sugera / in masura in care limbajul nu ar fi ofensator) / sa iesiti în stradă pentru apărarea principiului promovat de ministrul justiției conform căruia un judecător trebuie să aibă o anumită experiență de viață! Despre toți notarii, numai de bine! Întrebare: formularea actuală mai supăra pe cineva?
Postat 09 Noiembrie 2017, 16:57 de TDS
HUO
WHY? IEȘIȚI ACUM ÎN STRADĂ ! ... Printre altele nu asta voia nea Tudorel? O anumită experiență de viață? HUO! CLANUL NOTARILOR ( stiu ei care..) #REZIST-a? ...cu melcii voștri....
Postat 09 Noiembrie 2017, 16:34 de TDS
RE: HUO
TDS, te rugăm să te potoleşti. Eşti foarte violent în limbaj.
Postat 09 Noiembrie 2017, 16:42 de Moderator
@wind
Vad ca esti informat! Ia spune-ne de unde a venit si cum a ajuns judecator de curte de apel neexperimentatul antik? Dar despre Rus, ce ne poti spune? Traseu profesional, legaturi sri via nevasta-sa... de ce a renuntat asa, hodoroc-tronc, la sefia cao? In raspunsurile la aceste intrebari cred ca se afla raspunsul la deciziile gresite, cu voia lor sau a altora.
Postat 09 Noiembrie 2017, 13:21 de pinonel
"limitatii"
Limitati , limitati dar cu banii (spagile) luati !!!!!
Postat 09 Noiembrie 2017, 12:33 de mechanic
RECTIFICARE
Dintr-o regretabilă eroare in loc de BACH ( Merkeloaia adoră WAGNER, asta e! ) a apăvrut din tastatura BACHUS
Postat 09 Noiembrie 2017, 11:03 de TDS
... NESCHIMBAREA LEGILOR VIRGINEI MACO
Legile justiției "e" bune! Macovei e PURITATEA! Ce a dat Iubitoarea de Bachus așa să rămâna! Racneau marii notari ai locului! ....cu melcii voștri! Ca dacă primarul zace notarul face cartea !
Postat 09 Noiembrie 2017, 10:54 de TDS
Curtea de Apel Oradea, cu toate structurile sale de judecatorii si tribunale din subordine, e cea mai slab pregatita si mobilata profesional cu judecatori !?!
... asa e de peste un sfert de secol iar perpetuarea e cunoscuta la nivel national. Cea mai buna e Curtea de Apel din Timisoara, perfect organizata si cu accent pe stiinta de carte. I-am vazut la niste cursuri de pregatire in domeniul "infractiunilor" comerciale, vreo 300 de judecatori pe parcursul unui an !?! Nu mi-a venit sa cred si ce rusine imi era de co-organizatori, cand ma intrebau cine sunt "limitatii" aceia ... 2/3 dintre "vizati" fiind judecatori din Bihor.
Postat 09 Noiembrie 2017, 10:18 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON