URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Octombrie 2014, 07:44

Japcă pe buletin! Poliţia Locală reţine în mod nelegal cărţile de identitate ale vizitatorilor din Primărie

Japcă pe buletin! Poliţia Locală reţine în mod nelegal cărţile de identitate ale vizitatorilor din Primărie BULETINUL, VĂ ROG! Complet abuziv, peste 40 de orădeni sunt obligaţi zilnic să îşi lase buletinele la intrarea în Primărie. "Luăm actul de identitate al omului ca să avem garanţia că nu pleacă cu cartela de acces. Chiar şi aşa, tot la câteva seri avem câte un buletin uitat, de trebuie să umble Poliţia Locală după om", spune unul dintre portarii municipalităţii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

V-aţi lăsat vreodată cartea de identitate la intrarea în Primărie drept garanţie pentru cartela de acces spre birourile funcţionarilor? Sunteţi pasibil de amendă între 75 şi 150 lei!

Nu vă panicaţi, însă: dacă ar fi sancţionată pentru fiecare încălcare a normelor privind actele de identitate în cei doi ani de la introducerea sistemului de acces controlat, municipalitatea ar avea de plătit amenzi de peste 3 milioane lei! Şi nu e vorba doar de Primărie, ci şi de o mulţime de alte instituţii, firme private şi chiar ONG-uri...

Cu datele la vedere...

Normativele legale sunt clare. Actul de identitate face dovada identităţii deţinătorului, cetăţeniei şi adresei sau reşedinţei. Documentul trebuie să fie permanent asupra deţinătorului, aşa că nu poate fi lăsat gaj în contul unor bunuri sau valori. Nici măcar poliţistului local de la intrarea în Primărie!

Controversa privind sistemul "acte contra cartelă" a fost declanşată la începutul lunii octombrie. "Pentru a obţine o cartelă de acces în zonele care nu sunt destinate publicului  trebuie să predai cartea de identitate la ghişeul de informaţii de care se ocupă Poliţia Locală", i-a reclamat primarului Ilie Bolojan orădeanul Marin Groza.

Petiţionarul s-a arătat cu atât mai revoltat cu cât OUG 97/2005 interzice expres darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, încredinţarea unor bunuri şi valori sau plata datoriilor, iar actul de identitate este ţinut pe biroul portarului, încălcând normativele referitoare la protecţia datelor personale, cum ar fi numele sau Codul Numeric Personal.

"Dacă nu ilegal, măcar abuziv..."

Reprezentanţii societăţii civile susţin poziţia reclamantului. "Este, dacă nu ilegal, măcar abuziv să ţi se reţină actele la intrarea în Primărie", spune Adrian Şimon, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Bihor. Potrivit acestuia, disputa demonstrează falia între cetăţeni şi instituţii. "Pe de o parte Primăria nu are încredere în orădeni şi îşi ia măsuri ca aceştia să nu-i fure cartelele, iar pe de cealaltă parte cetăţenii se tem de ce se poate întâmpla cu datele lor. Dacă îţi copiază cineva cartea de identitate şi te trezeşti că ai de plătit un credit, ai ce umbla ca să demonstrezi că nu l-ai luat niciodată!", spune Şimon, precizând că APD va monitoriza situaţiile similare şi va cere măsuri de prevenire a fraudelor şi abuzurilor.

Cazul nu e singular. Orădenii care închiriază biciclete de la Asociaţia Greeen Revolution, cu punct de lucru în Parcul 1 Decembrie, sunt şi ei victimele abuzului. Contractul de închiriere, pus la vedere, prevede că pe lângă taxa de 4 lei pe oră clientul trebuie să lase gaj actul de identitate. Tânăra care păzeşte bicicletele spune că e contractul vechi. "L-am păstrat doar pentru că arată că suntem operator de date personale", se scuză femeia.

Deşi susţine că doar ia datele din actul de identitate, după care  îl returnează solicitantului, îi vine greu să explice prezenţa pe masă a două buletine "rechiziţionate". "Sunt ale colegilor...". Minciună inutilă, deoarece legea nu face excepţii pentru angajaţi sau colaboratori. Care, şi ei, sunt obligaţi să aibă actele asupra lor!

"Orădeanul are dreptate"

Practic, aproape că nu există instituţie sau firmă din Oradea care să nu ceară vizitatorilor actul de identitate. Aşa se întâmplă la Prefectură, la Pompieri, Jandarmi sau Poliţie de Frontieră, la companii precum Adeplast, Holcim sau Sinteza. După caz, portarii notează în caiet numele vizitatorului, ora sosirii şi cea a plecării. Primăria e singurul loc unde buletinul rămâne "amanet" la poartă până la plecarea deţinătorului.

07_Ilie_Bolojan_bihoreanul.jpgPrimarul Ilie Bolojan (foto) consideră acest lucru normal. "La orice minister din România eşti obligat să îţi laşi actul de identitate la intrare şi îl recuperezi la plecare", argumentează el. Totuşi, edilul i-a ordinat directorului administrativ, Mircea Oaie, să caute alternative. "În afara înţepăturilor, cred că orădeanul are dreptate", a scris Bolojan pe reclamaţia transmisă spre soluţionare subalternilor săi.

Deci, se poate...

Ca urmare a sesizării, începând din 3 noiembrie procedura va fi modificată. "Cetăţenii care caută un anumit funcţionar vor aştepta în holul clădirii să vină cineva să-i conducă. Va creşte timpul de aşteptare, dar nu avem ce face", spune Mircea Oaie.

Prin excepţie, vor mai primi carduri de acces doar vizitatorii fără "comitet de întâmpinare". Aceştia vor prelua cartela pe semnătură, iar în cazul în care o pierd, o vor plăti. "O cartelă costă cam 3 lei. Vom cere Consiliului Local să introducă o taxă specială de 20 lei care va fi imputată celui care nu predă cartela". Potrivit directorului, sumele vor fi impuse prin Serviciul Impozite, iar din banii încasaţi vor fi cumpărate alte cartele.

Procedura e mai complicată, dar măcar legală. Se ştie, toate abuzurile au fost la început mici. Iar primul pas e să afli unde stă şi cum îl cheamă pe cârcotaş...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Se poate si altfel !
Am fost intr-o primarie dintr-un orasel italian si am ramas uimit de ce am vazut. Usile birourilor erau deschise in larg, nici vorba de vreun sistem de ,,protectie". Angajatii aveau zile libere luni si marti, prin rotatie, sambata si duminica se lucra in primarie!!! Despre obtinerea unor acte, ce sa va zic... suntem la ani lumina! Nici vorba de taxe peste taxe pt. eliberarea vreunei fituici stampilata, daca te-ai adresat unui functionar acel functionar ia problema in mana si o rezolva el, nu te trimite pe tine de la Ana la Caiafa. Daca tot auzim ca ,,asa e in UE", nu s-ar putea implementa si la noi ceva folositor pt. amarasteni, nu doar taxe si impozite si accize si....
Postat 30 Octombrie 2014, 14:05 de ionel
Cretin sinistru...
Parca cretinul asta sinistru a fost candva secretar de stat la MI. Pai daca e interzis prin lege sa dai/ceri actul de identitate ca si garantie e interzis si gata. Nu primarul face si schimba legile din Romania. Si pentru ce, pentru o cartela in valoare de 3 lei. Pai puneti imbecililor o garantie de 5-10 pe care omul sa o ia inapoi cand preda cartela. Asta sa nu mai dati cartela pe semnatura si ulterior sa mergeti acasa la om pentru 20 lei. Sau e mai bine asa, mai angajati 4-5 recuperatori de cartele care sa se plimbe prin oras. Vai si amar. Bolo fa un bine oradenilor si dispari...
Postat 30 Octombrie 2014, 13:27 de Emil
http://www.comisarul.ro/politic/exclusiv/ponta-va-fi-pus-sub-acuzare-in-dosarul-ea_257064.html
BREAKING NEWS! PONTA PUS SUB ACUZARE IN DOSARUL EADS!!
Postat 30 Octombrie 2014, 11:57 de szilat
???
Pina una alta eu sant unul dintre idiotii care-i platesc pe cei din birouri...când m-or plati ei pe mine mai vorbim...PRIMARIA este casa orasului istet care esti tu...mai lasa cartele si cartelute....la tine acasa intradevar primesti pe cine vrei tu...cum sa-ti bei desteptule/a buletinul cuiva care nu are nici un drept sa-l retina...
Postat 30 Octombrie 2014, 11:48 de @Oradea
re: alexandru
0,5 Euro pe Gb direct de la operatori si nu are legatura cu taxele primarului vostru.
Postat 30 Octombrie 2014, 10:06 de Zoe
Lipsa de imaginatie a primarului este deja proverbiala !!!
Nu ar fi mai simplu ca toti cei care intra in cladire pentru vreo treaba ocazionala sa fie microcipati ??? Asa omul nu are nevoie de buletin ca pe cip sunt toate datele, iar de cartele nu mai are bnevoie ca la intrarea in primarie se poate afla un aparat portabil care schimba codurile de acces din mers !!! Adica un fel de IP la purtator care devine valabil precum sistemul zonelor wirelles din oras !!! Imi aduc aminte ce mandru era Bolojan cand a desfiintat usile care duc la birourile de la etaj, ca sa para o primarie deschisa cetateanului si sa se laude ca el e altfel de primar decat Filip, dupa care a inceput sa puna coduri de acces pana si pe WC-uri, de paca cineva din afara ar fi vrut sa fure rahhhatul angajatilor !!!
Postat 30 Octombrie 2014, 10:04 de WinDos
Pentru "Io"
Auzi IO ! Nu e taxa sa intri in primarie ci pentru vizitatori care acceseaza zonele limitate publicului. Nu ai vrea sa intri de capul tau in birourile angajatilor? Nu ale celor de la relatii cu publicul, ci ale primarului, vice primarului, etc? Casa ta e deschisa publicului? VEzi-ti de oile tale si de curatirea pasunii !
Postat 30 Octombrie 2014, 09:07 de Oradea
marsssssssssss ma!!
Bei fratica , cat mai are asta tata ca deja o ia rau pe aratura...cum sa platesti frate ca intri la Primarie???asta-i- cam asa, platesc intrarea la platit????oameni buni asta-i de spital , pana acu o dadeam la caterinca dar vad ca-i treaba serioasa cu etajul taranului asta!!Ocupa-te de lucruri serioase marlane...nu de gainarii...spre ex. fa rost de carbune..ca orasul asta a ramas in frig ghiolbane!!!!STI???Binenteles dar nu te intereseaza handilaule
Postat 30 Octombrie 2014, 07:55 de io
VREM INTERNET GRATUIT! NU VREM IMPOZITUL PE INGERNET PUS DE GUVERNUL VICTOR PONTA !!!
La fel ca in Ungaria, Victor PONTA vrea sa introduca si in Romania IMPOZITUL PE INTERNET! Ungaria este prima tara din lume care introduce impozit le Internet, iar Victor Ponta doreste ca Romania sa fie a 2-a tara din lume cu Impozit pe internet! In Ungaria se va plati 1 eurocent / Gigabit descarcat! Astazi 100.000 de maghiari au iesit in strada! Sa iesim si noi sa protestam impotriva Guvernului Ponta si a Taxei pe Internet!
Postat 30 Octombrie 2014, 07:51 de alexandru
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON