Ioan Moldovan: "Revista Familia este un brand cultural"

Un veritabil brand cultural al Oradiei, revista Familia şi-a celebrat, săptămâna trecută, cei 150 de ani scurşi de la apariţia primului număr. În iunie 1865, la Budapesta, a apărut prima ediţie a publicaţiei, având pe frontispiciu subtitlul "foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni". Revista înfiinţată de publicistul şi scriitorul bihorean Iosif Vulcan se adresa fiecărei familii româneşti în parte, scopul fiind acela de a răspândi cultura naţională în Transilvania maghiarizată.

Că românii erau însetaţi de literatură şi limbă românească s-a dovedit în scurt timp: Familia a devenit un atelier de creaţie şi expresie românească, iar paginile ei au găzduit scriitori atunci la debut sau în căutarea afirmării, astăzi extrem de valoroşi. Mihai Eminescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Barbu Delavrancea, cu toţii şi-au lăsat semnătura în revistă, consolidându-i astfel prestigiul. Odată ce redacţia s-a mutat la Oradea, în 1880, faima revistei care ajungea mai aproape de români a crescut şi mai mult.

Ca să-şi celebreze istoria, dar şi prezentul, din 1991 încoace redacţia organizează Zilele Revistei Familia. Săptămâna trecută, acest eveniment a adus la Oradea zeci de scriitori din ţară şi din străinătate, şefi de edituri şi critici literari, bucuroşi să aplaude una dintre cele mai longevive reviste de cultură din Europa. Amfitrion le-a fost poetul Ioan Moldovan, cel care de un sfert de veac este coordonatorul revistei. Până la el, publicaţia a mai avut doar trei redactori şefi: întemeietorul Iosif Vulcan, Mihail G. Samarineanu şi Alexandru Andriţoiu. Aşadar, un club nu doar restrâns, ci şi select.

O bună încăpăţânare

- Anul acesta este jubiliar pentru revista Familia: se împlinesc 150 de ani de la primul număr al publicaţiei. Cum aţi descrie soarta şi evoluţia revistei?

- Revista Familia este una dintre publicaţiile culturale româneşti care are un destin în istoria noastră prin continuitatea prezenţei sale în conştiinţa culturală a poporului. Istoria revistei a cunoscut cinci serii, cea actuală în pragul sărbătoririi a 50 de ani de continuitate perfectă. Seria primă a apărut între 1865 şi 1906, an în care redactorul şef şi patronul Iosif Vulcan a fost nevoit să renunţe la continuarea publicării, din pricina stării sănătăţii sale. Această serie este cea mai glorioasă, nu doar prin durata neobişnuită, dar cuprinde un eveniment cu emoţionante ecouri: debutul acelui june Mihail Eminovici şi care a fost botezat de Iosif Vulcan Mihai Eminescu, devenind poetul nostru naţional. Debutul eminescian s-a constituit într-un fel de legat testamentar al revistei, însemnând preocuparea redacţiei pentru găsirea, publicarea şi sprijinirea tinerilor scriitori. Toate cele cinci serii s-au bucurat de colaborarea celor mai prestigioase nume ale scrisului românesc, arhiva revistei dezvăluind că în paginile ei sunt prezenţi scriitori de primă importanţă ai momentului. Acum, revista Familia este apreciată de cititorul obişnuit, dar şi de istoricii şi criticii literari, ca o publicaţie de vârf, şi socotesc că eforturile noastre de a asigura revistei Familia de astăzi un prestigiu în armonie cu tradiţia ei strălucită sunt încununate de succes. Nu întâmplător, la această aniversare au fost prezenţi la Oradea aproape 100 de scriitori din întreaga ţară şi de dincolo de hotare, mulţi dintre ei conducători de reviste literare, edituri, instituţii importante ale culturii.

- În 1880, Familia s-a mutat de la Pesta la Oradea. Cât de important a fost acest moment pentru revistă şi pentru comunitatea românească?

- Această mutare a avut ecou atât în creşterea numărului de cititori, cât şi în creşterea valorii colaboratorilor revistei. De la Oradea, revista ajungea mult mai uşor la cititor şi primea mult mai prompt colaborările. Totodată, a contribuit substanţial la creşterea calităţii vieţii culturale a oraşului, pentru că nu este doar o redacţie, ci un focar de cultură.

- Care este secretul longevităţii revistei?

- Cred că secretul constă întâi de toate în buna încăpăţânare a lui Iosif Vulcan, a cărui viaţă spirituală s-a axat tocmai pe datoria de a face ca revista Familia să continue. Pentru el n-a existat un alt obiectiv al acţiunii culturale decât cel de a asigura prestigiul revistei, prin obţinerea de mijloace materiale pentru editarea revistei, de colaborări tot mai prestigioase, prin lărgirea ariei tematice a paginilor revistei. Această bună încăpăţânare este o expresie a unei conştiinţe de cărturar şi de patriot. Cât priveşte seriile ce au urmat, străduinţa fiecăreia de a se plasa într-un orizont valoric cât mai înalt e o dovadă că spiritul Familiei nu s-a domolit nici astăzi.

Cititori pasionaţi

- Asaltaţi de informaţii mult mai uşor de "consumat", mai citesc oamenii de azi reviste de cultură?

- Cititorul de revistă de cultură este o categorie umană aparte şi, în orice perioadă istorică am face cercetare, vom vedea că există acest tip de iubitor al revistei Familia, pentru că, în ea, el caută şi găseşte o hrană culturală.

- Câţi cititori are revista Familia?

- Abonamentele astăzi sunt în jur de 200, iar tirajul ediţiei este de 500 de exemplare, ele fiind în principal destinate bibliotecilor şi acelor pasionaţi care au întreaga colecţie.

- Ce profil au aceştia?

- Fără a putea spune că numărul cititorilor este şocant prin mărimea sa, putem fi siguri de stabilitatea acestui gen de cititor. Astăzi, când oferta de lectură este atât de diversă, revista Familia îşi are cititorii credincioşi, fie în formatul tipărit, fie electronic. Este dificil să creionezi un profil al cititorului revistei: este elevul preocupat de orizontul umanistic, este dascălul pentru care revista este un loc obişnuit cultural pe care îl frecventează, sunt scriitorii interesaţi să vină cu creaţiile lor în această formă de etalare a creaţiei înainte de a fi carte. Apoi cititorul revistei Familia este unul sau altul dintre intelectualii de diverse profesii, medici, avocaţi, ingineri, toţi având în comun pasiunea pentru literatură.

- Vin scriitorii buni spre revista Familia sau mai degrabă îi căutaţi?

- Mişcarea este şi dinspre revistă, prin solicitarea colaborării adresate scriitorilor de top, şi dinspre scriitorii care, cunoscând prestigiul revistei, se bucură de prezenţa tipărită în paginile ei. Din această dublă mişcare reuşim să oferim număr de număr cititorului o petrecere cărturărească, însemnând că nu vom întâlni în paginile revistei doar scriitori de primă mărime, ci şi scriitori de plan secund, în afirmare.

- Pe vremuri, Iosif Vulcan era sărbătorit cu ode şi spectacole, primind felicitări inclusiv de la Casa Regală pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii româneşti. Se poate spune că acum culturii nu i se acordă aceeaşi importanţă?

- Cu siguranţă, dar se cuvine să aducem nişte nuanţări. Revista Familia în Bihor are un statut privilegiat, întrucât autorităţile locale au înţeles însemnătatea acestei instituţii culturale şi au sprijinit-o. Asta şi pentru că, am spus-o de mai multe ori, revista Familia este un brand cultural al spaţiului nostru.

Orădeanul este un mic burghez

- Este Oradea o gazdă bună pentru redacţia revistei Familia? Sunt orădenii implicaţi în viaţa acestui brand cultural al oraşului?

- Oradea se dovedeşte o gazdă bună, mai ales din perspectiva acelor fani ai revistei care nu lipsesc de la nicio manifestare organizată de revistă şi care sunt cititori constanţi ai revistei. Nu putem avea pretenţia unei receptări de tip stadion sau de concert rock, dar suntem siguri că avem prietenii noştri devotaţi.

- Credeţi că revistei i-ar fi mai bine într-un oraş cu o viaţă culturală mai abundentă?

- Sper că nu, pentru că îmi place să cred că în Oradea se află locul cel mai potrivit pentru revista Familia. O dată pentru că ea a fost editată de un tânăr cărturar născut la Holod şi şcolit în Oradea, apoi că pe malul Crişului Repede revista şi-a dobândit destinul şi ar fi păcat să fie altfel.

- De curând, chiar BIHOREANUL a semnalat faptul că literaţii orădeni nu îşi fac filială proprie, ci se alătură altora. Este acest lucru o dovadă de provincialism?

- Este efectul potenţelor în plan literar. Concret, nu există în Oradea atâţi scriitori câţi prevede statutul Uniunii Scriitorilor, pentru a întemeia o filială.

- Cum aţi caracteriza "cetăţeanul orădean"?

- Cetăţeanul orădean nu diferă de cetăţeanul craiovean sau de cel din Târgu Jiu. Este prins în propria grijă, este un individ harnic, pentru a-şi ameliora statutul social, are şi dimensiune culturală, cu măsură, însă. Nu este un zvăpăiat şi nu este un consumator fervent şi frecvent de act cultural. Este un mic burghez...