URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2012, 07:58

Ioan Cupşa, candidat la Camera Deputaţilor: "Nu m-a scos nimeni din joben"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Absolvent de Politehnică şi de Drept la Cluj, ales de două ori consilier local, avocatul Ioan Cupşa este unul dintre preferaţii primarului Ilie Bolojan care va încerca, pe 9 decembrie, să devină deputat de Oradea. La 46 de ani, politicianul se consideră în puterea vârstei şi spune că e pregătit să se avânte în "politica mare" ca "făcător de legi" şi "lobby-ist" pentru oraş.

- Sunteţi născut la Turda, cum aţi ajuns orădean?

- Prin măritiş, să zic aşa. Student fiind la Cluj, am cunoscut o orădeancă frumoasă şi deşteaptă, care m-a convins să ne stabilim la Oradea. Acum e cadru universitar, avem o fetiţă, şi aici ne simţim foarte bine. Am făcut, deci, o alegere foarte bună.

- De când şi de ce aţi ales PNL?

- Sunt membru PNL din 1990, pentru că acest partid are ca valori omul, libertatea şi libera iniţiativă. Timp de 16 ani mi-am construit o carieră profesională solidă, ca avocat, şi la fel am făcut şi în cariera politică, pe care am parcurs-o de jos, pas cu pas, de la calitatea de simplu membru de partid până la cea de membru în conducerea PNL Oradea. Nu am apărut din senin, nu m-a scos nimeni din joben prin vreo scamatorie, aşa că şi candidatura la Camera Deputaţilor o consider rezultatul muncii de 16 ani.

"Oradea poate fi un model"

- Ce v-a determinat să intraţi în viaţa publică devenind consilier local?

- În 2008, înainte ca dl Ilie Bolojan să candideze prima oară la Primărie, mi-a propus să fac parte dintr-o echipă pe care o dorea profesionistă, onestă şi eficientă.

- Ca avocat, cum aţi ajuns în fruntea Comisiei de urbanism a Consiliului?

- Am activat 4 ani şi în Comisia juridică, am fost şi sunt şi acum membru al Comisiei pentru achiziţii publice. În Comisia de urbanism am dorit să lucrez pentru că Oradea trece printr-un moment cheie, fiind în curs de elaborare Planul Urbanistic General, adică ansamblul de reguli care proiectează dezvoltarea pe viitor a oraşului.

- Aţi susţinut aşa-numita "taxă de linişte" pentru localurile non-stop. Cum vă explicaţi că, la sesizarea Prefecturii, Tribunalul a desfiinţat-o ca nelegală?

- Scopul era să scoatem din piaţă bombele, speluncile generatoare de zgomot, mizerie, violenţă şi vandalism, astfel încât să rămână doar localuri care oferă servicii civilizate. Toţi banii care s-ar fi încasat din taxă s-ar fi cheltuit pentru activităţi în jurul acestor localuri, pentru pază, curăţenie şi reparaţii. O astfel de taxă există de câteva decenii în Marea Britanie, şi nimeni nu a făcut zarvă. De ce la Oradea a fost considerată nelegală, nu mă întrebaţi pe mine.

- Primarul v-a lăudat contribuţia la organizarea de către municipalitate a unor licitaţii corecte. În ce fel se pot ele trânti şi cum se pot împiedica aranjamentele?

- Prefer să nu spun care sunt metodele de a falsifica licitaţiile, pentru că tocmai asta vrem să stopăm, iar noi, românii, oricum suntem foarte inventivi la fentarea regulilor. În schimb, vă pot spune cum putem opri aranjarea licitaţiilor: prin supravegherea modului de elaborare a proiectelor şi a caietelor de sarcini, precum şi a procedurilor de atribuire, prin stricta aplicare a legii. Dăm şanse egale firmelor, le asigurăm un tratament nediscriminatoriu, iar pentru că nu s-au trucat licitaţii s-au văzut şi rezultatele. Dacă în plan naţional costurile pentru un kilometru de drum s-au triplat, la Primăria Oradea costurile de achiziţionare a bunurilor şi serviciilor au scăzut cu 40%, încât din banii daţi altădată pentru asfaltarea a două străzi, acum asfaltăm trei, şi la o calitate superioară. Anul trecut am avut 359 de achiziţii, din care doar 7 au fost contestate, iar Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor n-a admis nici una, ceea ce înseamnă că am lucrat corect în toate cazurile. Concluzia e clară: corectitudinea licitaţiilor la Primăria Oradea poate fi un model de urmat în toată ţara.

Avocatul oraşului

- Ca avocat aveţi venituri mai mari decât indemnizaţia de parlamentar. Aţi socotit cât veţi pierde dacă veţi fi ales deputat?

- Nu am făcut asemenea socoteală, dar nu voi pierde mult, pentru că sunt asociat într-o societate civilă de avocatură care va continua să funcţioneze şi fără mine. Ca să nu fie discuţii, vreau să precizez că situaţia mea materială este confortabilă şi că nu am intrat în politică pentru a mă îmbogăţi. Mai în glumă, mai în serios: mi-am cumpărat primul Mercedes cu mult înainte să devin o persoană publică.

- De ce vreţi să fiţi deputat?

- La fel ca majoritatea românilor, sunt nemulţumit de ceea ce se întâmplă, şi cred că împreună cu colegii mei pot schimba ceva. Am o experienţă relevantă în profesie şi în "parlamentul" local, aşa că am ce să ofer. Voi fi un bun făcător de legi şi un devotat lobby-ist pentru Oradea. Sunt convins că dacă în Parlament numărul oamenilor bine pregătiţi şi bine intenţionaţi îl va depăşi pe cel al politrucilor, ne va fi tuturor mai bine.

- Candidaţi în cel mai mare colegiu, cu peste 70.000 de alegători. Ce promisiuni veţi face orădenilor?

- N-o să promit multe, dar o să le spun ce cred eu că se va întâmpla dacă voi ajunge deputat. Aşa cum am mai spus, sunt adeptul rigorii legislative şi al aplicării cu rigurozitate a legii. Legea trebuie să fie simplă şi aplicată nediscriminatoriu, aşa cum se întâmplă în Primăria Oradea, care din acest punct de vedere este într-o fericită neconcordanţă şi cu ce se întâmpla înainte în oraş, şi cu ce se întâmplă, din păcate, la nivelul ţării. Le voi mai spune orădenilor că am sprijinit şi voi sprijini proiectele de dezvoltare a oraşului, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru îmbunătăţirea infrastructurii, a condiţiilor din şcoli, din grădiniţe şi din spitale.

- Ce le veţi spune orădenilor din Ioşia care se încălzesc cu apă termală, după ce anul trecut aţi votat majorarea preţului gigacaloriei plătit de aceştia?

- Am votat pentru uniformizarea preţurilor, pentru că legea impune ca la nivelul unui oraş să existe un singur tarif. Măsura, despre care ştiu că e dureroasă, a fost deci absolut necesară. Pe de altă parte, ştiu că problema întreţinerii este pe primul loc, nu doar în Oradea, ci în întreaga ţară, fiindcă peste tot sistemele de termoficare sunt foarte vechi, au randamente mici şi pierderi uriaşe, atât în unităţile de producţie, cât şi pe reţelele de transport a agentului termic. Noi am ales să nu mai amânăm rezolvarea problemei, şi vom construi cu bani europeni o nouă unitate de producţie, înlocuind totodată o bună parte din reţele. Orădenii nu au de ce să se sperie de noul CET pe gaz, deoarece va fi ultramodern, cu randament foarte mare, şi va produce atât agent termic, cât şi electricitate ce va fi vândută, iar din banii încasaţi se va compensa costul încălzirii. Soluţia nu au inventat-o politicienii, ci ne-au recomandat-o specialiştii. Mai adaug că am obţinut fonduri europene şi pentru dezvoltarea geotermalismului, care va asigura o parte din necesarul oraşului.

- Cum veţi justifica proiectul Primăriei de a transforma Piaţa Rogerius într-un centru de afaceri agricole?

- Nu va fi un centru de afaceri propriu-zis, ci tot piaţă agro-alimentară, dar una modernă. Denumirea a fost dată pentru a primi fondurile europene, dar piaţa îi va deservi tot pe cei 80.000 de orădeni din Rogerius, iar acolo vor continua să vândă tot producătorii de legume şi fructe. Atâta doar că în condiţii civilizate.

- Dar drumul rapid din strada Ecaterina Teodoroiu?

- E un proiect absolut necesar. În fiecare dimineaţă, un sfert din orădeni merg din Rogerius, Episcopia, Oncea şi de pe dealuri spre centru pe singura arteră existentă. Drumul rapid, care se va face tot cu fonduri europene, va descărca în bună parte traficul de pe Republicii-Magheru şi va culege şi circulaţia de pe dealuri. Nu vor mai fi ambuteiaje, risipă de timp şi de combustibil şi, deci, poluare. Nu uitaţi că şi despre Podul Sovata s-au spus multe, dar s-a dovedit că n-a fost o hachiţă a cuiva, ci un obiectiv bine-venit.

Fără UDMR la guvernare

- Ce sumă veţi investi, personal, în campania electorală?

- Fiecare candidat contribuie cu câte 2.500 de euro, restul fondurilor le asigură partidul.

- Cum vă înţelegeţi cu partenerii din PSD şi cât va rezista USL?

- Ne înţelegem foarte bine, iar USL va rezista cât va fi nevoie, atât timp cât criza ne va cere să fim uniţi.

- Care dintre contracandidaţii dvs. credeţi că e mai valoros?

- Eu îi respect pe toţi în egală măsură. Alte comentarii nu doresc să fac.

- Ce aţi gândit când v-aţi trezit coleg de partid cu Gigi Becali?

- Eu, personal, nu mi-am dorit această asociere, dar nici nu cred că el e ciumatul politicii româneşti.

- Ce nu vă place în politica PNL?

- Faptul că nu reuşim să ne atingem totdeauna obiectivele.

- Dar în cea a PSD?

- Nu vreau să comentez.

- Vă doriţi o alianţă la guvernare între USL şi UDMR?

- Nu, pentru că UDMR a stat la putere până la capăt alături de PDL.

- Ce proiecte veţi susţine ca deputat?

- Îmi doresc o Constituţie mai clară şi stabilă. Cred într-o reorganizare fără regionalizare, care să reaşeze unităţile administrativ-teritoriale astfel încât să nu mai existe comune minuscule, neviabile economic, iar unele oraşe să fie recalificate la rang de comune. O lege electorală care să sancţioneze traseismul, prin pierderea mandatului de către demnitarul care schimbă partidul, dar şi prin interdicţia de a candida pentru următoatea legislatură. Vreau simplificarea sistemului de taxe şi impozite, o scădere a acestora şi o colectare mai cuprinzătoare prin combaterea reală a evaziunii. În educaţie îmi doresc ca activitatea clasei zero să se desfăşoare în grădiniţe, clasa a IX-a să treacă la liceu, să stimulăm şcolile profesionale şi să le dotăm cu ateliere moderne, iar în învăţământul universitar să nu mai existe o finanţare per capita, ci pe ciclul de învăţământ, pentru că altfel profesorii îi vor trece anul pe studenţi indiferent de pregătirea acestora, doar pentru a nu pierde finanţarea. Nu în ultimul rând, ca deputat voi sprijini prin legislaţie şi prin lobby, aşa cum am mai spus, toate proiectele de dezvoltare a oraşului.


CINE ŞI CUM
Caracterizări în trei cuvinte (despre contracandidaţi)

Mircea Matei (PPDD) - Nu comentez nimic
Pasztor Sandor (UDMR) - O persoană onorabilă
Cristian Puşcaş (ARD) - Nu-l cunosc

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
sperante ...
Poate ar mai fi trebuit sa ne explice, in calitatea sa de avocat, ca nu e suficient intodeauna sa fii bine intentionat ci si sa faci lucrurile respectand regulile jocului, in cazul de fata, legislatia pe care se intemeiaza deciziile autoritatilor locale, etc. etc. etc. Nu cereti instantelor sa nu respecte legile pe care tocmai VOI politicienii le emiteti, doar pentru ca, la un moment dat, va dati seama ca va incurca!!! Modificati legislatia si nu vor mai fi anulate HCL-uri ilegale! SIMPLU PS Sper ca a fost o scapare. Imi mai doresc din tot sufletul sa va pastrati bunul simt. E o raritate pe la noi aceasta caracteristica...si poate veti fi imitat si de altii. Succes!
Postat 18 Noiembrie 2012, 16:57 de Herlea
sperante ...
Bineinteles ca d-l Cupsa "joaca" in alta liga in comparatie cu pitecantropii ce se intalnesc in mod obisnuit in politica romaneasca...insa intodeauna este loc de mai bine, dar şi de mai rau!!! Partea din urma sper sa nu se intample! Sper sa nu sara si dumnealui in caruta cu populism si alte tampenii ieftine servite de regula de politicienii nostri. Mi-as permite sa ii atrag atentia d-lui avocat asupra urmatorului citat din inteviul de mai sus: "O astfel de taxă există de câteva decenii în Marea Britanie, şi nimeni nu a făcut zarvă. De ce la Oradea a fost considerată nelegală, nu mă întrebaţi pe mine." Ba, jurnalistul se pare ca a intrebat tocmai pe cine trebuia. Adica pe cel ce s-a ocupat de aceasta taxa si, de asemenea, pe cel in masura sa si explice decizia judecatoreasca. E avocat in primul rand, d-l Cupsa. Or, a arunca in mod josnic (asa cum le sta indeobste in fire lichelelor mioritice) toata culpa nerealizarii pe urmele justitiei, ne spune din pacate ca este al naibii de tentant populismul asta. Poate ar fi trebuit sa ne explice d-l candidat-avocat faptul ca legislatia britanica e nitel diferita de a noastră, iar asta nu a problema instantelor...
Postat 18 Noiembrie 2012, 16:46 de Herlea
PUPINCURISTILOR
LA ORICE ARTICOL USLIST PUPATI MULT BASANAUL....VOI SCRIETI VOI VA LAUDATI SINGURI....VIITORUL SUNA FFF RAU DIN PACATE..CEL DIN DANEMARCA ARE FF MULTA INTELIGENTA DACA SE IA DUPA UN ARTICOL DE ZIAR...INTREBATI CETATENII ORADENI DACA IL STIU PE CUPSA...90 % VA ASIGUR CA NU
Postat 16 Noiembrie 2012, 13:38 de alex
care oradea?
nu sint alegeri locale sa poti spune ca lupti pt oradea,va luptati pt cacarau si dottore,probabil si pt izolarea Romaniei in europa,nici un bihorean nu traieste mai bine cu poiticile duse de USL,din contra,in oradea vedem ca bolovanul nu stie de unde sa mai scoata bani de la cetateni ca de la guvern vin numai promisiuni,asa ca votati pt Oradea orasul "parcometru" sau parcarea interzisa {hingherii lui bolo sint pe faza}, votati taxe mai mari,apa si caldura mai scumpe ca-n desert,votati sa fiti condusi de "DOTTORE" si cacarau,de dragnea si fenechiu,sa fiti condusi de toti cei cu dosare penale.votati pt anarhie,votati sa fiti condusi de MITICI
Postat 16 Noiembrie 2012, 10:53 de luky
Garantat
Eu il cunosc personal pe d-l Cupsa si va pot spune ca este o persoana cu coloana vertebrala, integra si parolista. Este dedicat in ceea ce face si sunt convinsa ca alegerea sa va fi un castig pentru orasul nostru.
Postat 16 Noiembrie 2012, 10:44 de Gabriela
Pozitiv
Locuiesc de multi ani in Danemarca si nu-l cunosc pe domnul Ioan Cupsa.Dupå ce am citit despre activitatea sa in Primåria Oradea si despre ce doreste sa faca pentru Oradea si nu numai,daca va fi ales in parlament,as fi f.bucuros daca va reusi.Cred ca ar fi un castig pentru Oradea,iar orasul va arata tot mai bine,asa cum deltfel am putut constata de cativa ani de cand il vizitez cu regularitate.Este nostalgia tineretii,mi-am petrecut 32 de ani din viata in acest oras. Succes domnule Ioan Cupsa I.Crist
Postat 16 Noiembrie 2012, 10:07 de I.Crist
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON