URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Octombrie 2016, 09:23

Interviu cu ministrul Transporturilor, care anunţă investiţii noi în Bihor: "Nu am dreptul să fiu laş!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu adânci rădăcini bihorene - casa copilăriei de la Câmpani nu doar că n-a vândut-o, ci o şi foloseşte în concedii - ministrul tehnocrat Sorin Buşe a făcut joia trecută cea de-a treia vizită de lucru în judeţ de la preluarea portofoliului, din iulie.

Într-o singură zi a adus mai multe veşti bune decât toţi miniştrii Transporturilor la un loc într-un întreg deceniu: semnarea acordului pentru construirea centurii metropolitane a Oradiei şi a contractului pentru realizarea şoselei de centură Beiuş-Ştei, precum şi anunţul că săptămâna viitoare poate fi semnat şi contractul pentru executarea primei jumătăţi din ocolitoarea Aleşdului.

Dincolo de faptul că la 46 de ani are un CV profesional mai mult decât respectabil, fiind ani buni director general al Toyota Motors Canada şi apoi al Renault Technologie Roumanie, ministrul are şi ambiţii pe măsură. Cea mai mare e să demonstreze că în România autostrăzile - încremenite ba în proiecte, ba în şantiere interminabile - pot deveni realitate.

- După aproape 100 de ani de la Marea Unire, provinciile României încă nu sunt legate prin autostrăzi, cel mai răsunător eşec fiind chiar Autostrada Transilvania. Nu e ruşinoasă această înapoiere faţă de ţările vecine?

- Este foarte ruşinoasă! Ăsta e şi motivul pentru care am acceptat acest mandat foarte scurt: vreau să recuperăm şi sunt convins că putem! Cei care urmăresc ce face acest guvern în materie de infrastructură pot constata că am împins pe front larg tot ce se putea. Nu cred că este vreun proiect major pe care să nu-l fi scos din blocaj. De acum şi până la sfârşitul lunii viitoare demarăm lucrările pe autostrăzile Piteşti - Sibiu, Craiova - Piteşti, Târgu Neamţ -Ungheni şi Târgu Neamţ - Ditrău (n.r. - urmând să lege Transilvania şi Moldova). Am lansat şi drumul expres Ploieşti - Bacău, iar în următoarele zile o să fie semnat contractul şi pentru Bacău-Paşcani. În ce priveşte Autostrada Transilvania, am repornit tronsonul 3C, unde noul constructor s-a mobilizat pe şantier luna trecută.

- Contractul cu Bechtel încheiat de Guvernul Năstase în 2004 a fost reziliat în 2013 de Guvernul Ponta, iar ministrul Dan Şova l-a declarat pierdut. Cum se poate aşa ceva? Aţi luat vreo măsură pentru "găsirea" lui, fiindcă lucurile nu pot rămâne aşa, în aer?

- Lucrurile trebuie lămurite, sunt de acord, dar despre ce s-a întâmplat în trecut, îmi pare rău, nu pot să răspund. Vă pot spune că primul contract, cu Bechtel, a încetat printr-un acord profesional cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ce stipulează că CNADNR acceptă lucrările executate şi preia amplasamentul. Costurile de remediere a lucrărilor degradate au intrat în preţul contractului cu noul antreprenor, asocierea Corsan-Corviam. Aceste înţelegeri nu le-am făcut nici eu, nici actualul director general al CNADNR, Cătălin Homor.

Învăţăminte după Bechtel...

- Insist: aţi citit contractul cu Bechtel? Dar cel cu Corsan-Corviam?

- Primul, îmi pare rău, nu. Nu pot face săpături în trecut, pentru că mi-am propus ca în scurtul meu mandat de 5 luni să urnesc lucrurile ca măcar pe viitor să funcţioneze. Contractul cu Corsan-Corviam l-am citit, da, şi vă pot spune că prevede penalizări. Până la urmă, ceva tot s-a învăţat şi după Bechtel. De pildă, la Bucureşti-Sibiu (n.r. – unde porţiunea Cunţa-Sălişte s-a surpat după inaugurarea din campania prezidenţială 2014) au fost garanţii bancare de 60 milioane euro executate de CNADNR, care a făcut reparaţiile, iar acestea, în valoare de 11 milioane euro, se vor încheia în câteva zile.

- Luna trecută aţi vizitat, fără presă, şantierul Autostrăzii Transilvania pe tronsonul bihorean, pentru care asocierea Corsan-Corviam a actualizat proiectul cu o întârziere de peste un an. Au început cu adevărat lucrările sau doar se mimează munca? Când vom circula pe cei 64 kilometri?

- Suntem foarte preocupaţi de acest şantier. L-am chemat la Bucureşti pe CEO-ul (n.r. - directorul general) Corsan-Corviam să ne explice de ce nici după un an n-a demarat lucrările. Mi-a spus care sunt condiţiile lor financiare internaţionale, foarte dificile, şi i-am răspuns că înţeleg, dar i-am dat un termen foarte scurt să se mobilizeze pe şantier: 3 zile. Dl Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, a fost acolo să se asigure asupra mobilizării şi a acceptat conformarea, pe moment. Am avertizat contractorul, însă, că o să fie într-o supraveghere foarte strictă: în momentul când constatăm că nu-şi îndeplineşte obligaţiile prefer să oprim contractul şi să găsim altul, serios şi dedicat, unuia care până acum nu şi-a respectat angajamentele.

Conform contractului din mai 2015, lucrările trebuiau terminate în iunie 2017, dar din cauza întârzierii de un an e clar că nu vor fi gata la acest termen. Pe tronsonul 3C sunt două porţiuni, una lăsată de Bechtel într-o fază foarte avansată, care conform evaluărilor consultantului ar putea fi gata în 6-7 luni, şi una care ar putea fi terminată în 16-18 luni. Am cerut constructorului să se concentreze întâi pe cei 30 kilometri avansaţi şi apoi să treacă la cealaltă porţiune cu toate forţele. Ni s-a promis că în 18 luni termină lucrările pe întregul tronson. Dar, repet, încă este sub observaţie. Dacă nu-şi respectă angajamentele, îmi pare rău, putem rezilia contractul, chiar dacă nu ne dorin acest lucru.

- Presupunând că tronsonul va fi gata până în 2018, unde vor ajunge maşinile care vor pătrunde pe el? Se vor opri la Suplac?

- Nouă ne e clar că trebuie găsit un contractor pentru ca Autostrada Transilvania să fie completă. Ne uităm la soluţii pentru găsirea unui partener dispus să lucreze la continuarea ei 7 zile din 7, chiar şi la lumina reflectoarelor, pentru că sunt şi asemenea constructori. Dar acum nu vă pot spune mai mult.

"Niciun new business"

- Luna trecută aţi vizitat şi şantierul reabilitării DN76 Deva-Oradea, o adevărată pacoste. Acum o faceţi din nou. Ce informaţii aveţi?

- Constatările din teren ne motiveză să credem că angajamentul ca până în noiembrie calea de rulare să permită o circulaţie civilizată de la Deva până la Oradea va fi respectat. Pe drumul ăsta am blestemat şi eu destul, nicăieri nu am mai văzut aşa ceva, ani de zile, şi am fost în lumea largă. Când dl Cioloş mi-a propus să conduc Ministerul mi-am zis că nu am dreptul să fiu laş, că trebuie să demonstrez că lucrurile pot fi şi făcute.

Pe acest şantier am găsit toată combinaţia de probleme posibilă - constructor nemobilizat pe tronsonul AZVI (Beiuş-Ştei), carenţe de proiectare din cauza cărora constructorii au găsit în teren altă realitate decât în proiect, probleme de finanţare cauzate tocmai de acest lucru, fiindcă nu se puteau finanţa lucrările neproiectate, dar necesare... Împreună cu dl Homor, le-am rezolvat punct cu punct. Unii constructori au venit la Bucureşti pentru new business (n.r. – noi contracte), dar le-am spus că nu va fi niciun new business până nu-l termină pe cel vechi de aici.

- În Bihor stăteau în aşteptare de un deceniu centurile Beiuş-Ştei şi Aleşd. De ce au fost atât timp blocate?

- Principala problemă a fost lipsa finanţării, chestiune rezolvată abia prin adoptarea Master Planului General al Transporturilor, în baza căruia vor fi alocate fondurile în perioada următoare. La Ştei anunţăm azi (n.r. - joi) semnarea contractului pentru construirea centurii Beiuş-Ştei, pe 27 kilometri, cu termen de finalizare în 24 de luni, executant fiind Copisa Pirenaica, o companie (n.r. - din Spania) cu o reputaţie foarte bună, care a lucrat remarcabil la proiecte în Oltenia. Pe acest proiect a câştigat licitaţia la un preţ de 257 milioane lei fără TVA, 75% din sumă fiind bani nerambursabili şi 25% de la bugetul de stat.

Avem un câştigător şi pentru centura de la Aleşd, dar încă nu-i pot divulga numele pentru că trebuie să treacă zilele când se pot face contestaţii. Dacă nu va fi niciuna, putem semna contractul săptămâna viitoare (n.r. - aceasta).

Oradea, model pentru toată ţara

- Drumul rapid din Oradea e aberant: în loc să aibă traseul drept, ocoleşte pe străduţe la poalele dealului pentru că CFR nu a transferat municipalităţii câteva sute de metri pătraţi de teren. De doi ani primarul Ilie Bolojan a cerut miniştrilor soluţionarea problemei. Ce e atât de complicat?

- La prima vizită de lucru, în iulie, am fost în acel loc de lângă Gară să evaluez ce îmi spusese dl primar şi într-adevăr am constatat că pe acel teren crescuseră pomi, deci era clar că nu era folosit, în ciuda vocilor care ziceau că o dată pe săptămână pe acolo trecea nu ştiu ce. De atunci am căutat o soluţie pentru transferul lui şi am găsit-o, perfect legală, aşa că în următoarele două săptămâni îl vom concesiona pe termen lung, printr-o Hotărâre de Guvern.

- Oradea e primul oraş din România care, deşi are şosea de centură, a proiectat şi construirea unei legături la viitoarea autostradă, noi îi spunem centură metropolitană. Cum se explică rapiditatea aceasta?

- Simplu: printr-un bun parteneriat cu administraţia locală. Nu vă ascund, ne-a convins şi reuşita construirii celor două pasaje (n.r. - din Nufărul peste DN 76 şi din Calea Aradului peste DN 79). Eu nu mai ştiu alt oraş cu asemenea reuşite, aşa că vrem să oferim exemplul şi altor administraţii locale. Proiectul, cum ştiţi, estimat la peste 150 milioane euro, a fost pus de Primărie la dispoziţia CNADNR, şi prevede construirea, de anul viitor până în 2019, a 20 kilometri între centură din Calea Sântandreiului până la intrarea pe autostradă în Biharia.

- Tot Master Planul prevede construirea la Oradea a unui centru intermodal, aşa încât poziţia geografică să fie valorificată printr-un nod între transporturile rutiere, feroviare şi, în perspectivă, aeriene. Ce şanse are proiectul să nu rămână deziderat?

- La fel ca în cazul legăturii până la autostradă, nu văd niciun motiv pentru ca acest centru intermodal să nu devină o realitate cel târziu în 2020. De altfel, Master Planul a cuprins proiectul şi cu finanţarea de 21,5 milioane euro.

Tarom, un alt model de business?

- În ce măsură transportul cu trenul mai e de viitor? Acelaşi Master Plan vorbeşte şi de electrificarea liniei Oradea-Cluj...

- CFR a pregătit revizuirea studiului de fezabilitate în acest scop, valoarea lucrării e de 4,5 milioane lei, lansarea licitaţiei este programată pentru primul trimestru 2017, iar execuţia între 2018-2020.

- După completa reabilitare, Aeroportul Oradea va avea de anul viitor două prime curse externe, conducerea acestuia anunţând deja intenţia de a construi încă un terminal pentru pasageri. Poate conta pe sprijinul Ministerului?

- În primul rând ei (n.r. - conducerea Aeroportului şi a Consiliului Judeţean) ar trebui să-şi dorească un parteneriat cu noi, aşa cum a dorit şi făcut Primăria Oradea. Dacă va fi aşa, bineîneţeles că se va da tot sprijinul. Din păcate, însă, pentru acest obiectiv finanţarea europeană nu se va acorda uşor, pentru că aveţi aproape un alt aeroport, dar se pot găsi şi alte forme de parteneriat, şi alte surse de finanţare.

- De ce Tarom, unde în prima parte a anului era cât pe ce să ajungeţi manager, nu concurează pentru curse externe de aici? De ce se mulţumeşte cu zborul de Bucureşti şi lăsă pieţele altor companii?

- Taromul se află acum într-o perioadă de regândire a modelului de business. Chiar dacă e o companie distinctă, cu o conducere proprie, ca ministru cer ca acest nou model să fie aplicat pe realităţi, aşa că o să ne uităm inclusiv la aceste oportunităţi de la Oradea.

- Aţi moştenit în Minister un secretar de stat orădean, Marcel Boloş. Cum colaboraţi cu el, ce atribuţii are?

- Marcel Boloş e omul care găseşte soluţii pragmatice şi legale la toate problemele, reuşeşte să descâlcească încurcături vechi şi complicate. Lucrez foarte bine cu dumnealui şi mă bazez foarte mult pe sfatul şi pe sprijinul său.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
incredibil
E pentru prima data in ultimii 20 ani cand vad oameni care conduc tara (sau orasul) care vor sa faca ceva, si se vede imediat, chiar le iese. Asa cum scrie in comentariul precedent, toate astea se vor termina la toamna, politicienii ne-au transmis clar ca se termina, ne-a ajuns. PAI HAIDETI MA SA FACEM SA CONTINUE TREABA ASTA!!! ca nu e soarta cailor dupa cum vor cainii. Astfel de oameni ca dl. Buse binecuvanteaza locul prin care trec. Haideti sa nu-i lasam sa plece si haideti ma sa iesim in strada din nou si sa spunem clar ca nu mai vrem lighioanele alea scarboase. Sunt ei destepti ca o sa faca asta iarna, ca sa inghetam bine, dar am mai inghetat noi si alta data, haideti sa cerem raspicat ca-i vrem in continuare.
Postat 11 Octombrie 2016, 23:17 de cchris26
bun
E bine, avem optimism, chef si putere de munca. Pacat ca mandatul e scurt si cel mai probabil, din decembrie, nu vom mai vedea in guvern profesionisti, ci iar vor veni politicieni corupti si mincinosi. Nu cred ca am mai avut asa ministru al transporturilor, ne vom pricopsi iar cu de-alde Basescu, Boagiu, Mitrea, Berceanu, Sova, Udrea, Orban, Silaghi, Fenechiu, Rus si cine a mai fost la conducere, sa pomenesc oameni din toate partidele care s-au perindat pe acolo.
Postat 11 Octombrie 2016, 10:10 de moise
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON